Ba da, mah, sa se duca.

Sper ca anul urmator sa nu mai contina atatea nunti si botezuri ca asta de trece zilele astea; mi-e tare drag de voi ca va luati si va inmultiti, mai vars si-o lacrima si radiez pe langa voi, dar sa stiti ca mi-e dor rau de tot de-un concediu care sa dureze mai mult de-o zi prinsa de weekend si combinata c-o betie in Vama. : )

Nu intentionez sa fiu hateritza cu ce-am zis mai sus, tin foarte mult la oamenii alaturi de care am stat anul asta in momentele lor.

Voiam doar sa va zic ca desi mi-e sila de ideea ca avem un talent extraordinar in a lasa timpul sa treaca mai degeaba pe langa noi, bine ca 2010 se incheie aici. N-a fost deloc usor, a fost cu schimbari majore, cu boli, cu frica si cu ceva palme luate de-a dreptul peste moral. Tocmai de asta nici nu-mi pun mega-sperante in 2011. Sa vina, sa se desfasoare, o sa mai indeplinim cate ceva si poate o sa reusim sa traim din nou cum zice o fata draguta: "i have no idea what day it is or what will i do next, and i don't really care".

Si se incheie aici, pentru ca peste cateva ore plec undeva unde mi-as dori sa n-am Internet sau semnal la telefon, ca sa simt ce-i aia. Si ma mai intorc la anu`.

Sa fim sanatosi. : )

Cunosc foarte multi oameni care isi doresc sa se exprime. Nu ma refer aici la opinatorii de meserie, in a caror conceptie absolut totul trece prin filtrul lor, fara a accepta ideea ca toate se strica la un moment dat. Chiar si filtrele.

Ma refer insa la acei oameni care ar vrea sa scoata la suprafata acea little girl blue, despre care nu stiu decat ei.

Sunt alti oameni care aleg sa-si puna sufletul pe tava si pe urma asteapta sa se faca bucatele, acceptand si asumandu-si mai mult sau mai putin consecintele imprastierii sinelui in 50 de colturi ale lumii.

Sunt alti oameni care isi lasa jumatate de suflet, bucata consistenta de sine, deci, in cealalta parte a lumii. N-o sa pot intelege niciodata de ce unele lucruri sunt asa cum sunt, de ce sunt oameni care au si oameni care nu au. De ce-o fi avutul asta, de ce unii il au si altii n-au, dar am mai zis asta o data.

Ce stiu, stiu ca e frumos sa visezi. As vrea sa-l cunosc pe omul acela fara vise, pentru simplul motiv ca n-as avea cu cine sa-l compar. : )

Stiu ca e frumos sa sustii vise, sa vezi oameni care cresc, care ajung sa-si indeplineasca visele in primul rand datorita lor, dar poate si pt ca au primit acea mana de ajutor, acel imbold, acel sut in dos la momentul potrivit.

Si mai stiu ca in instinctul fiecaruia dintre noi ar trebui ca macar sa zaca in asteptare, daca nu e deja activa, acea dorinta de evolutie, de indeplinire a viselor. Si mai stiu ca niciun vis nu e suficient daca nu-l agati de realitate putin cate putin, pana se transforma intr-o chestiune palpabila.

Imi place sa fac surprize. Am avut un Craciun tare frumos, langa niste oameni frumosi, frumosi de tot. : )

La mine in casa e o vorba.

Nush care o fi, ca ai mei vorbesc mult. It runs in the family. : ))

Dar cum de obicei fiecare e cu aia a mamei sale, eu azi ascult asta.

Probabil ca doar am obosit. : )

In mod normal imi fac treburile si las Winamp-ul pe shuffle, sa curga o galagie pe fundal. Rareori schimb melodia sau dau un Jump to file ca sa rascolesc dupa ceva. Dar azi m-am fixat pe ceva. Si acolo am ramas.

In afara de faptul ca negativul suna bine, fiind si cel care mi-a atras atentia, pe langa vocea calda a regretatei Lhasa de Sela, am ascultat versurile, care mi-au picat pe ganduri si s-au mulat pe mine ca o ploaie torentiala, cand esti imbracat subtire...

Si desi imi e foarte frig, melodia asta ma incalzeste putin. As fi putut s-o imprastii oamenilor cu ajutorul butonului de Share pe FB, dar mi-e prea apropiata de suflet ca sa o arunc pur si simplu in neantul socialului virtual. : )

Bucurati-va de ea, cum ma bucur eu acum. Nu-i tocmai potrivita pentru o duminica seara, cand dorul de duca e in meniu by default, dar maine e luni si totul va fi bine.

Versuri aici.

Lhasa & Stuart A. Staples 2006 - That Leaving Feeling

Nu, nu desenele, ci blogul. :)

Am o mana calda, stanga, si una calda, dreapta. Care a stat pe mouse cat am lucrat la template. : ))

So, enjoy. E cam ciudat, dar seems fun. :)

Sunt unul din cei mai optimisti oameni pe care ii cunosc.

Spun asta cu glas raspicat si precizez ca in contextul actualei precizari nu se incadreaza oamenii care depasesc o anumita bariera si se duc spre super-naivitate.

Intrebarea pe care am primit-o astazi, este cine ma ridica atunci cand am zile proaste? Da, chiar, cine ii ridica pe optimistii cei mai optimisti atunci cand pana si ei, oameni fiind, au zile proaste?

Ce ne facem, zambaretilor? :)

Mananc o negresa de la Bacania Veche si jur ca n-am mancat in viata mea ceva cu ciocolata care sa fie atat de bun. Iar eu mananc ciocolata si negrese. Si-am incercat tot ce s-ar gasi in comert. Si-am mancat si de pe la altii. Si-mi vine sa mananc un kil de negrese din astea. :))

... si inauntru zace a nesimtire japita aia de leopard care te va musca de cur cu prima ocazie.

Ma scuzati, acuma nu va sfiiti, toti stiti ce e aia "leopard".

Si ca sa n-o las in coada de peste, ca sa fie doar un soi de "tweet", sa stiti ca mai sus ma refer la cotarlanii pe care-i vezi cum se poarta diferit in functie de situatie [nimic dubios pana aici, ca si mie-mi place sa ma mulez pe oameni], dar cum se simt nesupravegheati, cum ii vezi ca se dezbraca de caracter - ce expresie batraneasca - si uite cum mi se intoarce stomacul peste dos.

Sa incheiem totusi intr-o nota de sarbatoare: azi am primit un gand frumos de undeva, de unde nu-i prea aproape. Si-o sa-l tin in suflet, ca sa ramana cald. Daca vezi asta, iti multumesc. : )

Craciunul asta, daca se pastreaza proportiile de-acum, va fi al 9-lea Craciun consecutiv pe care nu il voi petrece singura. Singura n-am fost niciodata, daca stau sa ma gandesc, pentru ca mereu i-am avut pe ai mei parinti langa mine de Sarbatori. Pe care parinti, desi tineam la ei si cand eram mica, din pacate abia pe la aproape 20 ani am realizat cat de mult ii pretuiesc. Probabil ca vazandu-l pe tata suferind dupa tatal lui, bunicul meu, abia asa mi-am dat seama ce inseamna sa ai parintii langa tine. Dar chiar si asa, mai bine mai tarziu decat niciodata, iar acum cand ii vad bolnavi, ma infricosez din ce in ce mai tare ca intr-o zi o sa ajung sa-i simt gandurile lui tata.

Revenind la ganduri mai putin hiper-personale, dar pastrand tonalitatea mega-personala, de 9 ani incoace am mereu un omulet langa mine caruia sa ii fac un cadou de Craciun. Si desi s-au cam schimbat si nu prea mi-am gasit linistea langa unul anume, toate bune, toate? Inainte.

Si desi e costisitor sa ai iubit, cel putin de Craciun : )), uite ca acum nu mai stiu ce inseamna sa nu treci un nume de baiat drag pe lista pt cadouri. Aseara am adormit langa el, dar cu gandul departe. M-a intrebat de vreo 2 ori pe unde umblu si pe urma el a adormit. Pai, pe unde sa umblu, pe la Unirea, pe la Marasesti, pe la serviciu, pe scena vreunui club, pe skiuri, pe dupa cadouri, pe cash-flow, pe Gmail, pe Facebook, prin Vama, prin mansarda aia din Amsterdam.

Si-am adormit. Dar ma gandeam cum ar fi sa fiu singura de Sarbatori.

Ca tot insist eu sa fiu singura si de 9 ani cred ca am adunat 3 luni in care am fost singura in toti anii astia, fara sa-mi doresc neaparat sa fie asa o aventura continua. :)

Dar vezi cum e omul, coana Miez, cat ai suspinat matale in liceu ca toti ai tai se iubeau cu lunile sau aveau relatii serioase pornite din scoala Generala si la mine nu mergea decat o saptamana, doua, si p-orma, pauza, uite cum esti acum ... Si desi suspin si-acum dupa o imbratisare de baiat drag, cand e la 2-3 km departare, tot ma gandesc oare cum mi-ar merge in singuratate? Ca n-o fi un veac, caci optimista sunt, nu stiu de ce sunt atatia oameni singuri, cand e plin de oameni buni care asteapta sa te impiedici de ei; dar, un pic, acolo, sa fie, sa simt, sa ma apuce dorul, sa fac pe adolescenta scapata din casa ... : )

Adevarul e ca sunt o pofticioasa cand vine vorba de oamenii [pe care cel putin eu ii vad] frumosi. Nu pot sa nu-i iau la respirat prin pori cand ii vad ca-mi pun piedica si ma impiedic de ei. Asa c-o sa mai stau nitel, pentru ca am dat de inca unul din asta frumos.

E bine, o sa fie inca un Craciun frumos, pentru ca niciunul de pana acum nu mi-a fost altfel, de ce naiba as fi copil necinstit. Si asta chiar daca uneori as vrea s-o rup la fuga si sa nu mai stiu pe nimeni. N-as putea. : )

Am avut un weekend genial. : )

Am facut poze, am dansat, am zambit, am ras, am imbratisat vreo 30 oameni dragi, i-am facut sa zambeasca, am mai dansat nitel, am vorbit, am facut cadouri, am si baut ceva, pe urma am mai dansat un pic. Am si dormit, m-am si odihnit, am stat si cu ai mei, am mancat prajitura facuta de tata [e o raritate, deci merita specificat];

Now breathe in, breathe out, maine e luni, bloody Monday.

O chestie banala si teoretica: nu te apuca sa infuleci deodata toata tava cu placinta de mere, daca ti-a placut prima bucata. Sa n-ai [fereasca, zic!], nesansa de a da peste un mar putrezit la mijlocu` tavii. Zau ca se poate.

Ori mananci ca neomul si ti se face rau, ca daca esti nesatul, pai macar sa tragi.

Morala povestii e ca prima impresie poate sa fie si de cacao si p-orma sa descoperi ciocolata; sau poate sa fie de zahar brun-cubulete si p-orma sa descoperi ca-i numa` zaharina-pastile.

Numai sa tii minte sa nu te arunci in tava cu capul inainte, ca-i pacat. De tine. : )

Cum iti dai seama ca sunt suparata? In primul rand sa tii minte ca de obicei inghit multe pana mi se ia de tine cu totul. Si pe urma sa mai tii minte ca mi se intampla rar sa fiu mega serioasa atunci cand vorbesc. Mi-a zis GB sa zambesc cand fac prezentari la multime, altfel sunt nesuferita. Good, luam sfatul si aplicam in situatii speciale. Deci cand sunt suparata si mega-serioasa nu mai zambesc si pentru ca se intampla rar, O SA STII.

Ridic tonul si dau urechile pe spate. Daca-ti vorbesc la telefon, stiu ca nu-mi vezi urechile, dar pe masura ce ridic tonul tu poti sa-ti inchipui ca sunt deja cu ele spre ceafa, deci n-ai nicio scuza. Nasoala treaba.

note to self 2.0:

Cand cineva iti adreseaza o intrebare al carui raspuns adevarat stii ca doare, ai putea sa-l ocolesti, de dragul linistei. Nu-i cinstit, da-i confortabil.

Robbie Williams - Road to Mandalay

... got broken on the road to Mandalay.

In rest, toate bune si frumoasA.

Albert Schweitzer:

Success is not the key to happiness. Happiness is the key to success. If you love what you are doing, you will be successful.

Anul asta inca nu a ajuns la final, dar eu deja incep sa-i conturez o semi-analiza.

Stiti bancul ala cu loteria? Ei bine, eu nu stiu sa vi-l reproduc, dar am retinut morala: nu cumperi bilet, n-ai sanse de castig.

Anul asta nu stiu ce m-a apucat, dar am participat la tot felul de concursuri. Am participat si anul trecut si am reusit sa inving sistemul sau cel putin asta a fost satisfactia mea, cand am realizat ca am reusit sa adun 9.000 de voturi de la foarte multi oameni pe care nici nu ii cunosteam. N-am castigat premiul pus in joc, pentru ca organizatorii nu s-au tinut de cuvant. Dar cui ii pasa, eu sunt o idealista si m-am distrat al dracului de tare, chiar si daca nu pun la socoteala adrenaline rush-ul care m-a guvernat de cand am realizat ca pot s-o fac. :)

Dar anul asta am mai si castigat chestii palpabile. Ba un training despre asertivitate, ba o excursie de 4 zile la Sibiu ... Si-am prins gustul. Acum astept rezultatul la un concurs foto si la unul care ofera drept premiu o invitatie la o conferinta pe finante. Mi-ar fi placut sa merg la TEDx, dar n-am putut dpdv financiar... Poate data viitoare o persoana se va gasi sa sugereze organizatorilor sa puna in joc niste invitatii. : ))
De curand am semi-testat provocarea de a scrie saptamanal in spatiul online al unui om cu o vizibilitate ceva mai mare decat are MdeMiez. Ideea e ca acest om vrea sa dea ocazia si altor omuleti, bloggeristi si care au ceva de spus, sa fie cititi de mai multe perechi de ochi si ochelari si care ar putea sa-si traga ceva bun din seva gandurilor mele. Dar desi as vrea sa fac asta, sunt al dracului de timida. : ) Cum sa ii invat eu pe altii ce sa faca. Si cum sa scriu eu la comanda ... cand unul dintre motivele pentru care mi-am pastrat blogul fara publicitate, fara link exchange, etc, este tocmai libertatea faptului ca este singura chestie din lume pe care, desi o impartasesc cu oricine, totusi o simt ca este a mea si numai a mea. Si a lui Google, dar ne place la nebunie de Google. Vreau sa lucrez la Google. Pleaaaaaaase, Google, me, me, take me! : )))) Gata, there, there, ne potolim. Dar reconfigurez morala povestii:

Daca iti doresti ceva, intinde mana si apuca-te de el, ca cine stie, poate totusi nu-ti scapa printre degete. : )

PS [semi-unrelated]: are mama un vorba... Pai alege, ori cu Ana ori cu Liza, nu se poate cu analiza. : )

Later edit: am castigat concursul foto! :)

Am ajuns acasa impreuna cu mama si l-am gasit pe tata agatat pe pervaz, zgaiindu-se pe geam ca un copil care s-a cocotat pe calorifer si n-ajunge cu picioarele pe podea [copiii inalti sa se abtina, eu n-am atins podeaua de sub calorifer pana la 20 ani :))].

"Ce faci, dom'ne, acolo?" : )

"V-asteptam!" :D

Sa-mi traiasca, azi e ziua lui. : )

Toate panzele sus!

DA!

Am toate cele 12 episoade. Am citit cartea de 2 ori, m-am uitat la film de vreo 3 ori si acum o sa ma uit din nou la cele 12 parti! :)

Ieremia, Gherasime, domnule Vaillant .... viiiiiiiiiiiin! :D

Nu-mi plac oamenii urati care incearca sa ma urateasca.

Nu pricep rautatea. Nu-mi sta in creieri, refuz s-o accept ca facand parte din realitate.

Reporter: Ai ramas vreodata corijent?

Printul Cristea raspunde: "am ramas, da, normal c-am ramas!"

Reporter: Ai luat vreodata premiul I?

Piticul Torje raspunde c-un oftat: "daca luam premiul I, ma mai apucam de fotbal?"

Ahahahaaa, macar au fost sinceri, saracii : ))

Adevarul are picioare de fotbalist! :D

- nu mai cumpara flori pe intuneric;

- de trezit mai devreme cu o ora maine;

- de convins Stefan sa mergem duminica acolo;

- de respectat bugetul propus;

- de ascultat mai mult Serj Tankian la un loc;

- de oprit scris atatea chestii personale;

- de ignorat randul de deasupra;

- de facut prieteni noi acolo;

- de oprit din fumat;

- de sunat maine om foarte, foarte drag, spus la multi ani si imbratisat macar telefonic. Totul va fi bine;

- de scos din cap ca ignorance is bliss;

- de respirat adanc la vederea nedreptatilor;

- de scos fundul pe geam la nesimtiti - la asta ma mai gandesc :))

- de sters randul de deasupra;

- de lasat cele 2 randuri de deasupra, sunt si ele tot o parte din mine;

- de oprit si visat la viitorul care suna bine;

- de revenit cu picioarele pe planeta.

ce?

da, cum zice baiatul asta:
Serj Tankian - Left Of Center

[ce sick, embedding disabled, parca ma imbogateam cu asta]

De fiecare data cand ascult OST-ul de la Requiem For A Dream - Clint Mansell, ma trec 50 de fiori reci.
Nu o sa ma mai uit niciodata la filmul ala; numai melodia ma trimite la revazut imagini, readus aminte imagini vii, intristat spre deprimat - dar asta e un cuvant asa puternic, incat n-o sa-l folosim.

Intotdeauna mi s-a parut ca autodistrugerea e un act de lasitate, dar din nou, cine imi da mie dreptul de a arata cu degetul cand foarte putine lucruri aleg sa le fac plina de curaj.
Si nimic, absolut nimic, nu fac fara sa-l fi gandit inainte foarte bine. Chiar si atunci cand fac ceva si pare ca sunt o ametita, de fapt sa nu se insele nimeni, nicio aiureala nu o fac fara sa ma gandesc cat de grav ma afecteaza. Niciun gest ce pare a fi necugetat nu apuca sa se intample pana nu trece prin rasnita ratiunii. Nicio spontaneitate nu se infaptuieste fara a fi insotita de dracusorul bun pe un umar si de cel rau, evident, pe celalalt umar.

Niciun rasarit, nicio viteza crescuta, niciun vin, niciun fum, nicio tahicardie, nicio aventura, nicio plimbare, nicio nebunie, niciun romantism; niciun strop din autodistrugerile astea.

Doar poate pentru ca m-am intrebat si antrenat atatia ani .... poate ca-s mai rapida in gandire. Poate ca-s si eu un pic zoom-zoom. : )

If there is a moment I need to be told to take care of my own business, this is it.

Trebuie ca anumite lucruri sa ramana asa cum sunt. Trebuie ca anumite lucruri sa fie facute in continuare asa cum au fost lasate pe pamantul asta sa fie facute - de noi si nu de forte superioare, dar sa nu intram in alte subiecte, cand nici pe cel la care facem referire acum nu-l cunoastem prea bine si nu stim ce se intampla cu creierii nostri.

Pentru ca am milioane de idei si mii de planuri, pur si simplu stiu ca acest "trebuie" will eventually be the end of me.

Au aparut la TV reclamele la anvelopele de iarna.

Vorbeam astazi cu un coleg mai in varsta despre crimele raportate prin anumite zone ale tarii. Copii ucisi in mod suspect si gasiti prin diverse locuri, gen sub un pod, pe un camp.

Domnul cu care am discutat mi-a spus, din surse bine informate, ca e o diversiune. Zice ca avand in vedere ca Politia neaga si ca stirile apar online, e clar ca cineva face un experiment. Creaza psihoza pe timp de criza, e vreunul care probabil scrie o carte despre psihoza-n criza. Nu exclud ideea, mie imi plac teoriile despre conspiratii, doar mi-ar fi placut sa fiu spion.

O alta varianta, a mea, ar fi ca se scot cacaturi [scuzati-mi italiana] d'astea ca sa ne fie distrata atentia de la toate mizeriile politice.

Asa ca revenind la prima propozitie, am auzit ca firmele care comercializeaza anvelope sunt, nu toate, dar multe, foarte multe sunt ale PD-L-ului.

Si-acum, tobe, surle si trambite si mana sus pt cine-si doreste sa mai ucidem online niste copii.

Daca aveti borcane iau si d'alea. Am 7 kile de vise, vreau sa le fierb nitel la beomari, pun niste conservant si le pun la pastrare. Poate intr-o zi voi avea parte de o friptura careia sa-i pot asezona ceva de la borcan.

vise la conserva, who`s buying?

Acum 2 ani si jumatate am fost cu Stef si Mireille in Venetia. Fix ca pupezele, 3 fete cucuiete si singure pt aproape o saptamana in cel mai romantic [si mirositor] oras al lumii; dupa Paris, ovias.
Atunci am zis si mi-am promis ceva. Si n-am zis datorita, pardon, din cauza lor ... care nu m-au lasat decat intr-o singura seara sa ma bucur de-o semi bauta cu sampanie de fragute si de-un pic de leneveala, pt ca in rest m-au plimbat de m-am intors si mai obosita decat la plecarea in concediu - ce ranchiunoasa sunt, stiu, n-o sa va uit, NICIODATA! : )))
Am zis eu asa, ca nu m-as mai duce si a doua oara intr-un loc deja vizitat, ca sa apuc sa vad cat mai multe. Dar adevarul e ca m-as mai duce o saptamana la ski in Kaprun.
Asta as face acum, as merge la ski in Kaprun. : ) Sa iau 2 telegondole, o telecabina si un funicular ca sa ajung in varful ghetarului la 3.000 m, de unde sa coboram pe skiuri : ) Sa ne trezim dimineata [sacrificii care trebuie facute], sa skiem, apoi sa venim acasa, unde sa mancam supa la plic, sa jucam carti si sa ne punem porecle interminabile, pt care daca nu le retinem sa fim nevoiti sa facem flotari sau genoflexiuni [multumesc, mama, pt memoria mea foarte buna : )))]. Apoi sa dormim al dracului de bine.

Vremea in Bucuresti e semi-calma. Maine plec la Sibiu, sa vedem, sa vedem, sa vedem ... ce-o sa iaa-aaa-sa. : )

Sunt anumite cazuri in care efectiv mi-e sila sa-mi cer drepturile.
Adica un om obiectiv imi va spune ca am dreptate sa cer ceea ce mi se cuvine. Si-o sa vin si eu, Balanta trup si suflet [pentru culori], sa spun ca lumea ar fi un loc mai bun daca toti am vorbi deschis si daca am fi corecti. Dar nu suntem. Din cati oameni am avut placerea sa cunosc, pe nici macar unul nu il pot arata cu degetul si sa spun "da, nene, ASTA E, el e, CORECTUL!". In mod evident, nici macar spre o oglinda nu pot sa fac gestul cu degetul, dar o sa supravietuiesc; sunt relativ multumita de mine, asa ca the hell with everything else. : )
Dar nu pot s-o zic mereu p-asta cu "lua-le-ar dracu pe toate", pentru ca nu mereu picam pe subiect. Iar eu mai dau si gres, devin subiectiva cand vine vorba de dreptatea mea.

Revenind la relatarea si nevoia mea acerba de exteriorizare [/exorcizare : )], se intampla cateodata sa ma auto-sufoc incercand sa caut modalitati prin care sa cer ceea ce mi se cuvine. Se intampla asa pentru ca incerc sa nu deranjez. Pare a fi simplu spus, dar asta incerc sa fac. Sa stau cuminte in conul meu de umbra, unde sa-mi traiesc viata mea linistita in care toti norisorii sunt albi si foarte pufosi. Si asta chiar daca imi place mie atentia, dar de fapt atentia asta o vreau numai daca am facut ceva frumos pentru altcineva; am mai zis mai demult si nu dezvolt din nou, ca imi place de mor sa stau in umbra unei surprize, sa-l vad de la distanta pe surprins ca e fericit si, fara sa-i spun, totusi sa-i increteasca o idee in minte care sa-i spuna ca eu am fost dubioasa care a facut formalitatile.

So yes, mi-e sila. Am tendinta de a impune, mai ales pentru ca stiu ca mi se cuvine; si daca nu impun, am senzatia ca cersesc. Of, mama lui de orgoliu. De aia mi-e sila. De ce trebuie sa cer voie sa am parte de ceea ce e al meu?

Oricum, lectia de azi, copilasi, este ca dupa ce ai cerut si ai primit, oricum ar fi fost traseul conversational, nu te mai uita inapoi; capul sus, macar te-ai ales cu ce-ai vrut. :D

Si p-orma o sa vedeti voi ce-o iesi. Le-om trece pe toate cu bine. :)

Femeia lui Lot, care a privit în urmă împotriva sfatului îngerilor, a fost prefăcută într-un stâlp de sare (Facerea 19:1-26).

Personalitate bine structurata din punct de vedere psihic.

Motivata pentru activitate, autocontrol emotional, toleranta buna la frustrare. Prudenta in situatii de incertitudine. Atentie, memorie vizuala foarte buna. Este orientata spre precizie si exactitate.

Concluzie: potential psihic compatibil cu activitatea. la dracu

Aviz psihologic: apt conducator auto.

m-a intrebat tata cat am platit pt concluzia pozitiva. :))

:)

Azi am primit o veste pe care nu ma asteptam s-o primesc cel putin in urmatorii 30-40 ani.

Nu incep sa scriu despre ce simti cand moare un om tanar, pe care-l stiai de cand era vesel si copil. Pentru ca oricum nu am suficiente cuvinte la indemana pentru a putea spune ceva.

Dar in cinstea acestui om, cu care am impartit momente, discutii, fotografii, zambete, locuri, oameni, multi oameni, muzica, foarte multa muzica si din nou, discutii ... pentru OMUL:

Mona Ki Ngi Xiça - Bonga

Mi-e foarte greu sa cred ca un om se poate plictisi de 85 GB de muzica.

Stiu ca nu i-am dat toate sansele de care dispuneam, stiu ca poate nu am lasat-o sa-mi dea ce are ea mai bun, stiu ca nu i-am ascultat fiecare kilo din acei 85GB ... dar simt ca Winamp-ul meu ma detesta. Si ca Shuffle-ul e pur si simplu un cretin, a luat-o razna. Nici daca selectez pe genuri nu ne mai intelegem. :((

So, darling, there comes a moment in our lives when we must walk on separate paths. Momentul ala se desfasoara acum. O mut pe toata pe hdd-ul extern si pe urma incep sa sterg de pe laptop. Pastrez numai ce inca ma face sa tresalt, amintirile [ma chinuiesc], iubirile, momentele in care ne-am plimbat pe faleze, pe munte, pe zambete.

Si pe urma o sa fiu libera [la mare]! : )

Cand un om se poarta frumos cu mine si are o atitudine pro, atunci si mie mi se auto-impune starea lui de bine; si ma port cu tine in acelasi mod in care tu, ca om, esti om fata de tine. E adevarat ca nu toata lumea trateaza situatia la fel, adica sunt oameni cu care degeaba ma port eu frumos, ca tot magari sunt. Si atunci iata cum fac eu ochii mari si uneori ii si inlacrimez, caci ma simt ca un copil debusolat care nu intelege de ce i se desparte lumea intre doi parinti care se cearta si de ce trebuie sa piarda atata timp intre sufrageriile celor doi cand altadata era asa usor sa stea cu ei, in aceeasi incapere.

Si mai e ceva. Nu prea stiu sa ma port frumos cu oamenii. Ma refer la aia tristi, deprimati. Stiti cum sunt figurile alea pe care le vezi in treacat si care ti se pare ca ar cere pumni? Des nu ma lovesc de sentimentul asta. Dar sunt unii, nene, unii ... la care nu figura exterioara, nu ambalajul ma deranjeaza.
Conceptiile, [de]motivatiile, [auto]ironiile ATAT de cinice [da, la tine ma uit], lipsa de dorinta, de pasiune,
ticurile nervoase auto-distructive [incepand cu aparent cea mai simpla si mai nevinovata dintre ele, roaderea unghiilor],
ingroparea in aceeasi mizerie din care numai dorinta de a iesi se afla la suprafata, dar interiorul ii spune ca merita sa stea in rahat pana la nas.

Oamenii astia, care par a avea nevoie de ajutor, de fapt nu au. Au, cel putin prin comparatia naturala, caci eu asa cred, ca au; dar nu-l vor. Oamenii astia mie mi se pare ca-mi cer sa le dau palme pe psihic.

Esti frumos, mi-e imposibil sa ma port urat cu tine. Profiti de asta, problema ta, esti gaunos. Ranchiuna mea se vindeca mai repede decat tine.
Esti urat, hai sa ne vedem mai rar. Ma feresc de ce-mi poate face rau. Si cum eu sunt copilul rebel care nu intelege de ce sufrageria ta difera de a celorlalti oameni, pai, atunci, buh-bye, ma duc sa ma joc. : )

Disclaimer: toti avem zile bune si zile rele. Dar nici asta nu mai e o scuza atunci cand devine o replica permanenta.

Sunt niste oameni pe care ii tii in palme atunci cand nu le e prea bine, iar atunci cand sunt fericiti uita sa mai sune.
Nu-i de mirare, caci uneori si eu fac la fel. Dar doar pentru ca si eu fac, asta nu inseamna ca e neaparat frumos si sanatos.
In acelasi timp, in niciun caz nu mi-i doresc nefericiti la loc, mai bine sa n-aud de ei cu lunile si in felul asta sa-i stiu bine ... decat sa ma sece in fiecare zi cu problemele, povestile si cu energia lor negativa. ailaviutu. : )

Mie nu-mi plac prajiturile de cofetarie. Nici dupa alea facute in casa nu ma prea omor.

Mananc dulciuri, ce-ati innebunit, dar sa fie sub forma de ciocolata sau inghetata.

Eu am lucrat aproape 3 ani intr-un mediu in care se dadeau prajituri de cofetarie cu aproape orice ocazie posibila, la aniversari, la sfinti, la credite acordate [:))], la nastere copil, cumparare masina, cumparare casa, plecare. O colega a dat si pentru ca a venit, unul din baieti a pacalit-o ca asa se face, deci fata s-a conformat [saluuuuut, Marasesti! :D]. Asa ca 3 ani de zile am stat si m-am uitat la altii cum se indoapa cu prajituri, in timp ce savuram cate-un pahar cu suc si tot nu m-am convins sa mananc prajituri.

Dar de cateva luni, la mine in cartier s-a deschis o cofetarie de unde ia mama prajituri. Lor le plac chestiile astea, cremsnit, amandine, savarine, tarte cu fructe, eclere, ma rog, d'astea. Intr-o zi am avut o zi buna de tot la noul serviciu si m-am oprit sa le cumpar prajituri, ca sa se bucure si ei odata cu bucuria mea.

Si de atunci ma tot duc sa cumpar prajituri, desi mie nu-mi plac. Am eu insa un motiv.

Ma duc de dragul tipei care serveste. Toate prajiturile, placintele, saratelele si torturile sunt facute cu mana ei, impreuna cu mama ei. Tatal ei se ocupa de aprovizionare, in timp ce sotul ei face distributie.

Deci, pe langa faptul ca ajut o afacere de familie, asa cum mi-ar placea sa am si eu impreuna cu talentatii mei parinti ... I'm such a sucker for client service. :)

[pana refac layout-ul blogului suportati-ma si asa stricata, caci macar va scriu si stiu ca trebuie sa scriu, asa ca here it is]

Se intampla sa am noroc cateodata. Pot sa ii spun si-asa din moment ce nu sunt nevoita sa ridic nici doua degete ca sa am parte de el.

Se intampla sa nu am deloc, cu toate degetele ridicate, nu numai pe cele mijlocii, sa ne-ntelegem. Dar astea, inserand acum pastila optimista=red pill, sunt nimicuri, nimicuri peste care trec usor, uneori mai greu, dar pana la urma le calc in picioare si tot le depasesc.

Se intampla sa am niste poze care imi plac, dar pt care sa nu imi fi dat silinta foarte tare. Adica sunt unele cadre care imi ies din a 30-a incercare, yes, I`ve been there. : ) Dar sunt poze care ies genial, din prima, cu aparatul pus cu toate setarile pe modul Auto. Pur si simplu the perfect timing. Adica am fost acolo, cand a trebuit, avand lumina potrivita ... si a fost sa fiu eu cea care apasa pe buton.

Dar eu pana acum am facut cam 30.000 poze, din care am sa-mi aleg maxim 70 ca fiind frumoase.

Asa ca perfect timing-ul functioneaza, dar n-o sa ai parte de el niciodata daca astepti sa-ti cada din cer. Munceste. Si incearca mereu putin cate putin, pas cu pas, caci eu oameni chiar in halul asta de norocosi n-am cunoscut pana acum.

Am cunoscut in schimb oameni muncitori si optimisti, pe care-i plac de o mie de ori mai mult decat pe cei norocosi.

Stiti vorb-aia:

Norocosii naibii!!!!! Ce-au mancat cand erau mici??? : ))

Probabil ca durerea nu se simte la fel de-a lungul generatiilor.

Poate ca unii dintre noi sunt invatati sa sufere cu demnitate,

dar intr-un final, cine ne-a spus ca suferinta e un lucru de care ar trebui sa ne rusinam.

Am acest dar de a constientiza putin cate putin ceea ce ma face fericita.

Uneori renunt la a castiga pentru a-i lasa pe alti oameni sa se simta sus. Pentru ca imi dau seama ca desi pot sa fac absolut orice imi pun in minte, de fapt nu imi doresc sa fiu prima absolut mereu. Sa stau in umbra unui om fericit, uneori imi surade mai mult decat sa fiu singura in bataia reflectoarelor, pentru ca nici pana acum nu am reusit sa ma desprind de ideea de animal de haita.

E frumos sa fii primul, dar atat timp cat stiu ca pot, o sa-mi las vointa sa se joace, iar rezultatul experimentului va fi si mai frumos.

E uimitor cat de slabi sunt oamenii care ... in episodul urmator sau poate niciodata, pentru ca cine sunt eu ca sa spun povesti din astea? :)

[Stef, Robert, Cristina, Codru, Mihai si Cosmin au sa-mi dea cate un leu de caciula, poftim blog : )))]

Pai ce-am mai facut de cand n-am mai scris. Pai sa va explic din nou, ca scriu ori cand sunt trista/nervoasa/indignata/scranete din dinti/mama lor ori cel mai probabil cand nu am ce face, si, mdaaaaa, am avut o luna geniala. :D

Ba, ne-am facut mari.

Stiu ca si voi simtiti asta, adica aveti ceva acolo in voi care va spune ca va trece viata pe langa urechi. Hai, nu va dati pe dupa colt. Va stiu eu, pe toti va roade putin cate putin invidia pe ala mai mic cu un an. TOT TIMPUL e unu` mai mic cu un an. Bine, mie vinurile mai tinere decat mine cu un an mi-au priit intotdeauna, bun an, `85, sa traiti, ostenii mei, tovarasi de amintiri si betii si logodne si... d'alea... :))

Ahem. Picioare pe pamant, astea.

Ce voiam sa va spun e ca sunt in perioada aceea a anului, cand parca ma trece senzatia ca maine crap si trebuie sa fac de toate pentru toti, repede si mult si, in mod evident, reteta fericirii [mele], sa fie cat mai multi oameni. : ) Si mai e ceva, stii ca iarna tu esti marea mea, asa ca pentru ca vara mea sa-mi continue, am facut tot ce mi-a stat in putinta sa imi pastrez feelingul.

Asa ca iar m-am vazut sau, dupa posibilitati, macar m-am conversat cu oameni vechi. Nu-s ei invechiti, doar ca-i stiu eu de mult. Iar de din aia noi deocamdata nu am rabdare. :) Sa facem o lista, pt ca ne atrage ideea:

- 10 ani de Tumboa. La mare. 4 fete, din care una urma sa se marite [and so she did :)], un apartament foarte misto, niste sticle de vin, niste cadouri pentru viitoarea doamna. Adica prietenele mele cele mai bune, alaturi de care chiar in weekendul respectiv am implinit 10 ani de formula completa. 4 fete cucuiete, ca fratii intr-o nuca. : ) PS: si un liliac. :))

- team building cu best-of Marasesti. Suna periculos, trage fusta mai jos. :) But yes, pt al 3lea an, acelasi weekend din septembrie, 32 oameni au plecat sa se distreze. Fosti colegi de serviciu, imprastiati acum prin diverse companii, uite ca tot am reusit sa ne adunam. Iar eu, eu, eu am prins ambele rasarituri in ceea ce a fost ultimul weekend la mare de anul asta [sau, cine stie ce-mi rezerva spontaneitatea :D] - unul in 2 Mai, unul in Vama --> unul mai genial decat celalalt. :)

- Ruxi din liceu. Pai cu fata asta cred ca n-am mai vorbit asa mai serios chiar din liceu, dar din vointa-i proprie s-a oferit de curand sa ma ajute cu ceva, o chestie care pe mine m-a euforizat/isterizat total. Nu mai zic, ca poate nu iese. Da` daca iese, o sa va zic. :D

- Baflai cel funny-funky. Pai cu Baflai n-am mai vorbit de vreo 3 ani si cand ma duc intr-o zi, acum vreo 2 saptamani, la firma la care lucreaza el, eu cu munca, intr-o intalnire de biznis, pe cine vad aruncat peste monitor in ditamai opne-space-u`. Baflai. :ochii mari: nea, nu e el. Cum sa fie el taman aici. Pai era. L-am semesuit cand m-am urcat in masina. M-as fi intors sa-l vad calumea la moaca, ca nici nu mai stiam cum arata, dar asa-i cu munca, mereu pe fuga. Dar ne-am si vazut acum o saptamana la o Cola in vechiul cartier unde ieseam cu trupa de cand eram eu anul 1-2 la facultate; si-am vorbit vreo 4 ore care-au trecut ca 10 minute si-a ramas ca merg cu el in poligon sa-l invat sa conduca. Haha, eu. Facem. :)

- Soso. messenger: "buna, ce mai faci?" replica asta mi-aduce aminte de un prieten care a plecat la mare in iunie si i-a spus iubitei ca vine intr-o saptamana. Si-a mai sunat-o abia in septembrie, ca s-o intrebe ce mai face. :))) Dar, nu. Soso e baiatul de la Ghizi. Care m-a botezat asa cum ma striga colegii de munca. Mi-ai pocit numele, astept sa facem business-lunch-ul ala cu care te lauzi, pentru ca AI DE DAT O BERE! :))) [fara alcool, ca sa fie biznis :D]

- Tudor. [dau 10 mii ca ti-am divulgat numele pe post :D] Baiatul asta imi poarta ghinion. M-apuca o spontaneitate si-l sun sa iesim. Spontaneitate din aia. 9 seara. Miercuri. "ceeee faaaaaaaaci, imbraca-te, in juma de ora vin sa te iau sa bem un Mojito. Parteeeeeee". Si el dormea. Pentru ca era racit cobza, atat de cobza incat cred ca si telefonul de pe care am vorbit ar fi incercat un pic de stranutat. Dar, cui ii pasa, nu ne-am vazut de niste timp, "nu fi din ala, iesi dracu` afara din casa, si-asa n-ai ce face in seara asta, POT SA PUN PARIU". Si ma mai si duc sa-l iau cu masina. Si in drum spre conacul tudorian mai iau si amenda pe Lascar Catargiu, un amarat de 73km/h pe limitare de 60. Si mai nimeresc si-un simpatic de politist, mai ca ma bucuram ca m-a oprit. Si ca n-a zis de spaga, that was a first. :))) Nu ca-s rea, doar ca vorbesc din pura experienta. :) A stricat un pic simpatia cand m-a intrebat unde goneam asa, ca mai sa ma stric de ras. Mi-am amintit instantaneu cum pe Ursu` l-a oprit unul cand aveam 62km/h si l-a intrebat unde se grabea asa. :)))) In fine, ajung la Tudor, pun banii de amenda deoparte, iesim sa bem. Ne plimbam prin parc. Si de atunci arat si ma simt ca un pisoi mucos, eu cu spontaneitatea mea si cu virusii tai. Dar intalnirea a fost draguta. :)

- pai si nu mi s-au casatorit Ana si cu Costi. Pai da. Pai si ce frumosi erau ei acolo la nunta, si fericiti si simpatici foc, ca de nu mi-a plans mandra Stef si la Starea Civila si la cununia religioasa. :) Pai si ce, ca eram eu brava, dar in momentul in care am vazut-o pe Ana mea pasind in biserica, m-au podidit niste lacrimi mici si calde, mai ca nu mi-am stricat machiajul ... pentru ca asa linistita si calma n-am vazut-o niciodata ... ca frumoasa oricum este mereu. :) Si nu stiu daca stiti cum se simte valul ala de caldura, din stomac, cand va bucurati foarte tare, dar sa vedeti cum e cand esti fericit sa vezi ce-am vazut eu pe figura ei in momentele alea. E frumos tare sa ai prieteni, sa ai pentru ce sa te bucuri, in plus fata de bucuriile proprii. E absolut genial. Felicitari, ecuatia e simpla tare, Ana+Costi=love. :)

- Robert si Cristina. Sau Cris+Robert, ca asa ar fi elegant sa zic, dar asa m-am obisnuit sa zic. Ca sa nu va zic de Mami si Tati, ca tot la ei am ajunge. :D Mami si Tati, noi, toti fostii colegi ai lui Tati, il asteptam cu mare drag pe Andrei. :) Dintre atatea Balante cate aveti in jurul vostru, trebuia sa aveti si voi un exemplar mic care sa va roada ficatii direct in propria casa. :)))) Va iubim! :D Cu ei ne-am vazut de 4 ori numai saptamana trecuta. Am mancat pufuleti miercuri si ne-am uitat la patutz si la carucior, am baut bere intr-o carciuma vineri, n-am vazut stand-up comedy intr-un restaurant sambata, dar am baut vin alb din partea casei, alb si tulbure, asa ca duminica ne-am purtat durerile de cap inspre o lasagna mega-gustoasa gatita de-al meu Codru. [zece mii :D] Hai, Andrei, hai, Andrei! :D

- iar aseara m-am intalnit intr-o mini-reuniune cu colegii din clasele 5-8 .... fraaate, aseara s-a citit din oracole. :))))) In clasa a 6a aveam un crush pe un gagiu care m-a aparat de bulgari. Nu vorbesc de castraveti si cefe late, ca totusi aveam 12 ani, ci va zic de aia pe care ii folosesc baietii rai ca sa dea in fetele mici. :)) Bine, toate aveam acelasi crush, baiatul scria poezii si nici urat nu era. Si mai era baiatul care era cel mai bun la matematica. Asa ca cine s-a dus la liceu la Uman avea un crush, cine s-a dus la profil Real avea celalalt crush. Si pe urma mai erau ceilalti baieti, care jucau fotbal, aveau clanuri si se bateau in clasa sau care cantau, mai erau fetele topite dupa 5ive si Spice Girls, care scriau in oracole cu pixuri roz, cu sclipici si mai roz. Si mai eram eu. Such a weird little one, caci eu nu sunt in multe dintre amintirile si pozele lor, pentru ca eram mica [dada, am fost si mai mica :))] si MEGA-timida si poate si pentru ca eram bolnavicioasa si lipseam mult - la un moment dat stiu ca am pierdut aproape 2 luni de scoala. Dar mi se pare asa ciudata perioada aia, e intr-un blur total, probabil pentru ca nu mi-a fost chiar cea mai stralucita perioada a vietii. : ) Oricum, trecutul are un nume, ca de aia ii spune trecut, pentru ca acum sa zambim cu totii cand ne uitam la poze cu moace slabanoage si cand ridicam ochii sa vedem la cateva zeci de cm de noi, ditamai oamenii cu joburi serioase, casatoriti, fericiti, afaceristi, prietenosi, deschisi, pasionati, indignati [imi plac astia, intotdeauna e bine sa fii putin indignat, scoate la suprafata ardeiul iute din tine :D]. Acum am facut alte poze si le-am vazut intr-un album puse la gramada; oh yes, I smiled. :)

Fiecare varsta cu frumusetea ei. Fiecare perioada cu momentul ei de intensitate: copilarie, rasfat, prietenie, iubire, a spune Da, a-l primi pe Andrei, a vedea rasarituri, a lua decizii, a rade, a simti fiori si muscaturi de buza, a fi tu si mereu mai mult decat ai putea sa fii tu in momentul ala.

Iar pentru mine, asta e cea mai frumoasa varsta. Asa zic in fiecare an, ia uite cate am facut pana acum si cate mai am in plan sa fac; avem timp, iar idei, oho, avem destule! : )

Later edit: se impune postarea coloanei sonore a acestui text :)

The Beatles - Yesterday

Ce-am zis acolo e ceva ce am in cap de multa vreme. Si e ceva ce mi s-a spus sa fac, dar cred ca tocmai asta ma da inapoi, ca e cineva care se asteapta sa o si fac si ma enerveaza ca oamenii au asteptari de la mine.

Facem, dar facem pana o sa mi se ia vartejul din stomac si o sa urmeze inca o perioada in care am sa ma simt bine. N-o sa dureze mult pana la momentul fericit, caci ma cunosc, Nu-i om mai optimist ca mine in anumite momente. Optimismul pana la sange roax. Asa ma simt eu bine, stralucitoare si mandra, cand sunt optimista, cand ii invat si pe altii sa fie, cand ma simt mai puternica decat altii. S-a intamplat de curand, dar n-a fost in doza corespunzatoare. Mai trebuie.

O sa scriu o carte.

Bai, e atata ura in orasul asta, ceva de groaza. Si un repertoriu de injuraturi, mama-mama.

Intrebare. Unde mama dracului se grabeste toata lumea asta? Desi am patit sa fiu impinsa si grabita si injurata, mergand pe trotuar ... ca tot ma intreba azi o tanara doamna, in trafic, lumea asta grabita:

-claxoneaza;

-dau flash-uri;

-claxoneaza;

-injura;

-depasesc ca decreieratii,

-injura si claxoneaza in timp ce depasesc ca descreieratii.

Si ce inseamna sa ma depasesti cu avarii si cu claxoane la 12 noaptea intr-un cartier semi-linistit, unde eu oricum merg pe banda 1 din cauza tampitilor care fac liniute in cartierul Titan? Urgente o sa-mi spuneti. Pai cate urgente sa fie. Si cum se intampla ale naibii, ele, urgentele, de se intampla numai la amaratii cu bemveuri, audiuri si genuri. Gen, saracii.

Si daca te grabesti, pisi, nu-i vina mea. Pleaca mai devreme de acasa, nu ma stresa pe mine in fiecare dimineata cu claxonul tau la nano-secunda petrecuta de la facerea semaforului verde. Ca nu-i semaforul mamei tale. Chiar, mama ta stie ce faci? O pupi pe mama ta cu gura aia cu care ne spurci in fiecare dimineata la Izvor? Am boala pe una, o fi bolnava de nervi, pt ca pare normala la prima vedere, dar intre a se da cu ruj la semafor si a vorbi la telefon mestecand guma cu gura L A R G deschisa, mai da si niste claxoane din alea isterice.

Nu dau lectii de punctualitate, nu ma-ntelegeti gresit. Sunt daruita cu multe talente, sunt si modesta dar nu mereu imi sade bine :), dar recunosc cu sila+rusine=love, ca punctualitatea nu mi-e prietena. Pur si simplu nu ma pot antrena cu ideea ca trebuie sa ma grabesc. Nu zice nimeni ca dau tzepe cum ne facea o prietena acum cativa ani, cand stateam cate o ora in fata la TNB s-o asteptam ca sa mergem sa bem un amarat de suc si cand in sfarsit raspundea la telefon zicea ca acu s-a trezit si vine si ea, which usually took her another hour, pe putin, pt ca venea de la mama dracu - nu dam nume, dar te ciufulesc eu la mare saptamana viitoare. : ))))))))

Revenind la unicul meu defect [sunt funny, stiu, de cateva zile sunt un car de draci, abia astept mini-concediul care incepe de maine :D], imi place sa conduc. Ce-are una cu ailalta? Pai are. Imi place asa mult, ca o fac ori la modul extra-smooth si negrabit cu putinta, ascultand Magic FM sau Gold FM sau gen, ori la modul pune-centura-ca-vajaim-garda, ascultand cine stie ce tarantula la radio :)) Glumesc, nu conduc sportiv, conduc. :) Dar Tarantula tot la Guerilla o ascult. Pentru ca-l iubesc pe Petru. Petru de la Guerilla. Si pe Dobro si pe Craio. Pe astia doi ii dau mai tare cand injura tantia de la Izvor. :)))

Pornisem blogul asta cu niste nervi grav acumulati, oricum mult diminuati la ora de inot, de care mi-e din ce in ce mai drag si de la care de fiecare data ma intorc un om cu totul nou. Si tot aveam draci. Aveam draci pe oamenii astia nervosi. De unde dracu acumulati atata ura si atata rautate? Nu ma mai refer numai la trafic.

Pur si simplu.

De unde atata frustrare, atata rautate, atata ura. N-as vrea sa primesc raspunsuri generale. Eu v-am zis ca il scuip pe Basescu de cand era primar. De Boc parca mi-a fost nitel mila cand a cazut in platoul emisiunii lui Gheorghe, dar acum o luna jumate l-am visat in flacari, deci nici subconstientului meu nu-i mai inspira mila.

Dar nu e de acum, e de multi ani asa. Si, cu riscul de a ma trezi impinsa pe scari, mai zic si eu o data: suntem un popor de lei fricosi. La lupta, ostenii mei! Cum e eventul ala faimos? "Let`s do it, Romania!". Cati din cei care au afisat pe FB ca participa la eveniment se vor si duce? Astept sa vad. :)

Si-nca ceva, eu abia acum 4 luni m-am hotarat sa plec din tara. Mi-au trebuit aproape 26 ani ca sa-mi dau seama ca vreau sa plec. Nu sunt fricoasa. Mi-e sila de atata ura si atata sictir. M-am apucat de germana. Si de inot. Dantura o am buna, deci nu-mi trebuie servicii dentare de facut pe ultima suta de m. Ambitie am sa umplu cam o galeata. Vom vedea.

PS: fara comentarii politice. Nu-mi murdariti bucata de internet cu mizerii, asa-mi place sa dau reject si ignore, ceva de speriat. Sunt hateritza. :))

Concediu! : )

Am o explozie de bucurie in stomac si vreau sa o impartasesc.

Ma bucur sa vad ca oricat de negru e locul asta in care traim, totusi sunt inconjurata de oameni talentati, pasionati si ambitiosi.

Va las sa va ganditi la urmatoarele:

ciclism,

teatru,

dans,

inot,

colorat,

citit,

NLP,

a invata germana,

a scrie,

a crea muzica,

a face networking,

calatorii,

fotografii,

machiat,

gatit,

alergat,

caci eu atat am avut sa va spun. :)

Daca anul trecut afisam un banner si va invitam sa mergeti, aflati ca eu chiar m-am dus! Si i-am dus si pe ai mei si au fost multumiti ca, dupa ce ca i-am scos din casa, i-am mai si dus sa vada ceva deosebit. Acestea fiind zise, click pe banner si hai sa ne vedem la Sibiu! : )

Stiu de unde am dobandit aceasta memorie.

In ciuda faptului ca, asa cum marturiseam zilele trecute, mai uit din oameni - pacatul vostru, daca-mi sunteti asa multi :))) - totusi, tin minte locuri, cifre, nume...

Ei bine, am in familie pe stramosul lui Ion Creanga. Zic si eu asa, pentru ca nu il cheama Creanga, dar se apropie, are un nume la fel de bio ca cel al indragitului scriitor si poveste la fel de frumos. Adevarat, nu stiu cum povestea Creanga, dar stiu ca daca ar sta cineva sa scrie tot ce povesteste bunicul meu, atunci ati vedea ce zic eu aici. :)

In weekendul asta am fost la Chiliile. Stiti unde e asta? Cheer up, nici Google nu stie:

We could not understand the location chiliile
Suggestions:
Make sure all street and city names are spelled correctly. hahaha

De acolo se trage bunicul din partea mamei. Unde a avut 3 frati si o sora, si are nenumarati nepoti, sute, mii, de drumuri, copaci, fantani, carari, dealuri, pietre, stanci, fire de apa. Pe toate le tine minte omul asta, care, la 81 ani, perfect lucid, povesteste de fiecare data cate ceva; altceva.

Am stat in casa unuia din fratii bunicului. O casa cu deal in gradina, cu pruni, si meri, si nuci, si peri, si porumb, si vie, si caine, si gaini, si pisici, si porci mistreti [au intrat in noaptea de sambata in vale, la porumb :)]. Un sat cu oameni putini, cu casele imprastiate pe cate-un deal, cu cimitirul in varful unuia din cele mai inalte, unde nu se ajunge decat cu caruta cu boi, caci caii nu pot urca drumuri atat de abrupte... Cu catina cat vezi cu ochii, cu porumbe, macese, coada soricelului...

Locul copilariei bunicului meu, al mamei mele, al matusilor mele si o mica parte din copilaria mea, fiind f greu de ajuns pana acolo. Greu si-acum, am stricat o masina pe pietrele alea, daramite atunci. Ne-a povestit bunicul ca venea cu caruta pana la camp in fiecare vara. La camp, adica unde e acum, pt ca de la 28 ani s-a mutat 100km mai jos, la campie. Noi am facut 2 ore cu masina, dar 100 km cu caruta cu boi, cum o fi...

A stat o saptamana cu mama acolo si i-a zis mamei mele ca asta e concediul lui de atatia ani. :)

Ieri, cand am plecat spre masina parcata 2 km mai jos, pt ca pana acolo putuse urca, am ramas eu in urma si am mers cu el pe o bucata de drum, pt ca nu-l mai sustin genunchii si coboara f greu, dar in niciun caz nu m-a lasat sa-l ajut, Doamne, fereste. A zis ca poate si ca n-are nevoie de ajutor si a mers el incet, dar a mers, sprijinit in batul lui. Si pe drum mi-a povestit de multe si cu multe detalii, l-am intrebat eu de ce s-a mutat la campie si mi-a raspuns zambind ca ii era urat de atatea drumuri in fiecare vara, asa ca daca tot avea pamant la camp, a ramas acolo. :)

Apoi mi-a zis de fagul de pe dealul vecin, de langa fantana parasita, ca intai a fost fagul, el acolo l-a gasit cand a facut ochi si ca abia apoi a aparut si fantana de la care carau apa cu cobilita. Aici am ras, i-am zis ca eu nici dudul din curte de la Bucuresti nu stiu acum cati ani a aparut ... si cred ca nu-s decat vreo 4-5. :)))

Ma bate din ce in ce mai mult gandul de a vinde tot si a trece back to basics.

N-am avut semnal la telefon, n-am simtit nevoia sa ma uit la televizor [oricum nu prea ma uit, dar la o stire tot mai trag cu ochiul] sau sa ascult o muzica. Nimic din toate astea. Recunosc, singura legatura scoasa din context ar fi pozele, pt ca de aparatul foto acum nu m-as mai putea dezlipi. : ) Si am mancat prune, nuci, mere, pere, pepene, fasole, branzoaice si bureti (ciuperci). Si n-am avut nici pe naiba, ce inseamna mancarea sanatoasa.

Asa ca in weekendul asta am stat si-am mancat nuci verzi, scobite de bunicul meu, care la 81 ani, in afara de niste picioare slabite, vede fara ochelari, aude fara aparat auditiv si e mai lucid decat sunt eu dupa 8 ore de munca.

Iar cand am ajuns la camp, bunica mea de 69 ani s-a jucat cu verisoara-mea de 5 ani prin curte si tot plina de energie era. :)

Da, e frumos sa fii copil, mi-aduc aminte ca imi doream atat de mult sa ma fac mare, acum nu stiu ce sa ma mai fac cu marele asta. : ) Si cand ma uit in jurul meu si vad ca toate se invechesc si toti invechim, ma face sa-mi doresc si mai mult sa-mi traiesc viata moment cu moment, ca sa am ce sa povestesc la nepoti. Si ca sa raspund la o intrebare primita acum putin timp, nu vreau copii pentru ca asa face toata lumea sau pt ca vreau sa nu fiu singura la batranete [desi, acest punct are o bila alba], dar vreau copii ca sa pot sa am nepoti. Cam asa. :))

M-a intrebat bunica ieri cand ma marit, ca uite, ei sunt batrani si o sa moara rand pe rand. Auzind replica asta, cred ca n-am stiut sa reactionez si mi-am exprimat parerea cam prea dur fata de cum as fi putut sa o fac, i-am zis ca eu n-o sa ma marit niciodata, la ce bun sa ma marit, ca sa am de ce sa ma despart, pt ca oricum nimic nu mai rezista zilele astea. Mda. : )

Si, pentru ca am avut un weekend frumos, l-am terminat mai putin prost decat se putea, dar totusi se putea si mai bine. Un mic accident casnic, o masina fara frane, un mers la urgenta. Din fericire, doar doua din acestea se leaga, desi toate trei sunt reale. Dar se putea si mai bine.

Cuvintele care mi-au venit in cap au fost astea:

"parca nu trece una si vine alta. fizicul face bube si le vezi de cand sunt mici, dar la psihic cum depistezi bubele inainte de a se face mari?"

Cine stie, sa-mi zica si mie, pt ca mi-am inceput saptamana tare ciudat si am asa mult de munca, incat nu stiu ce o sa mai fie.

Memoria mea e pilaf.

Am inceput sa uit.

Tocmai am descoperit niste texte vechi, de cand eram eu hArtista, in my early 20s. I-am scris unui baiat, Ovidiu, niste chestii pe care imi aduc aminte ca i le-am dat pe o banca in parcul Tineretului, pe niste foi printate.

Acuma... Habar n-am cine e Ovidiu asta si ce-a cautat in viata mea, nu imi aduc aminte decat ca era un tip foarte masiv caruia cred ca ii placea de mine. Deduc acest sentiment din ce i-am scris. A, da, si-am semnat Sweety. OMEGE :)))

Sa continuam cu Beatles MANIA, caci tot nu mi-a trecut, sunt de aproape 2 luni din nou ultra mega extaziata de Beatles, Kinks, anii 60-70, m-am nascut mult prea tarziu si intr-o tara gresita, pleaaaaaase, pleaaaase, help meeee! :)))))

The Beatles - HELP

[blog inceput sambata dimineata, pe la 11 jumate]

Se facea ca Ceta [sa-i spunem] si Miurika [tot asa, sa-i spunem] isi sarbatoreau ziua de nastere la mine in curte.

Fapt ciudat, sa-i zicem, din simplul motiv ca una e nascuta in Octombrie, cealalta tocmai a fost in Iulie, dar uite cum isi sarbatoreau ele zilele de nastere la mine in curte, in August.

Ceta era in trening, asa cum am vazut-o la ultima ora de inot si zicea ca si-a pus hainele ei cele mai bune. Miurika se spalase pe cap si se infoiase toata, dar tot in trening era.

Cum stateam noi la mine in curte, in sufragerie si prin bucatarie, era multa lume si ne simteam bine, which is weird pt ca eu n-am dat niciodata petrecere la mine acasa, cu atat mai putin nu am invitat niciodata mai mult de 12-15 oameni la un semi-bairam/bauta.

La un moment dat deschid poarta si dau sa ies la o plimbare direct in Str Selari, desi eu in realitate nu locuiesc in Centrul Vechi.

Si cum ma plimb eu pe Selari, la un moment dat vad o pasare Flamingo, cum se plimba speriata pe piatra cubica a strazii. Ma gandesc la bietele sale picioare, ca probabil o dor ghearele de la piatra cubica. Ma uit in stanga, imediat dupa fostul Suburbia si vad o curte cu poarta deschisa, din care ieseau diverse pasari exotice, majoritatea Flamingo. Imi zic "ce neglijenta", ma duc si inchid poarta si imi vad de drumul meu, fac dreapta pe Splai si cum ma mai plimb nitel aud o voce de caine cam la vreo 7 ani cum striga "Viata!, Viata!". Ma opresc, normal, dar fara sa fiu uimita de faptul ca auzeam un caine vorbind. Ma uit peste gard [era un gard mic, nu mai radeti, de aia ajungeam sa ma uit >:P] si vad un caine care se uita cu groaza la o curticica interioara imprejmuita cu plasa de Buzau [m-am gandit la asta in vis :))], in care era un urs, si cativa caini speriati de urs.

Instantaneu apar in peisajul curtii Ceta, Miurika si Kata, prietena pistruiata a Reginei Branzei. Fetele sunt si ele de partea cealalta a gardului, Ceta si Kata tin 2 caini mici in brate. In stanga lor se afla un baiat necunoscut, cu un alt caine in brate. Dau sa intru pe poarta, dar brusc ii vad pe oameni cum sunt izolati intr-o incapere stil lift, dar era mult mai mare decat un lift normal, sa zicem 10m/8m. Liftul incepe sa urce echivalentul a vreo 11 etaje de bloc si odata cu el si bucata mea de trotuar ... ma uit in jos dar iata ca nu mi-e teama de inaltime, ci mai mult ma preocupa soarta celor 4 omuleti si a celor 3 caini. Usa liftului se tot deschide la fiecare nivel, si la fiecare vad cele 7 suflete in diferite stari emotionale, care se schimba radical de la un etaj la altul, impreuna cu peisajul incaperii: frica, veselie, flacari, campie cu flori, plansete, un tzarc cu oi, intinsi pe jos - parca fara viata, intr-o incapere verde stil Cube. In tot timpul asta, baiatul necunoscut sta in stanga de tot, cu catelul lui in brate, in timp ce fetele stau in coltul din dreapta, cu potaile tot in brate. Ultima imagine care imi trece prin fata ochilor:

un pat imens, aproape de dimensiunea incaperii-lift; baiatul in stanga, fetele in dreapta, toti sub o plapuma invelita intr-un cearsaf alb cu flori albastre. Patul se clatina de parca ar avea saltea cu apa, iar ei sunt de un calm infiorator. Deodata Kata vorbeste catre fete: "stiu, e o matrice! 2 ori 3 face 6, trebuie sa ne asezam...."

si aici a sunat telefonul si s-a rupt filmul.

Mi-e ciudat ca am retinut visul si atat de mult in detalii, de obicei nu retin nimic din ce visez....

[continuare azi:]

Interpreta-mi-ati visu`, mai ales nu e prima oara cand visez ciudatenii stil Alice in Tara Minunilor. Si nici Inception n-am vazut pana aseara, la care am tinut sa merg abia dupa ce m-am trezit sambata cu ciudateniile astea in creieri.

z0n3 vinde:

Vand 2 platane Stanton ST150 II + mixer Stanton SA3-2 + doze Stanton 680HP & splipmats Ortofon Misl Targets. 600 de euro toate. msg pt detalii.

piese de colectie, a lucrat pe ele capodopere de se dau la Radio Guerilla, am auzit eu alaltaieri. :)

ajuta un frate, intreaba in stanga si ia-o si pe dreapta la rost si lasa-mi comment daca afli ceva si poti sa ajuti

hai sa traiesti. a zis ca face ceva daca le iei, dar eu zic ca o sa dea o bere, mi se pare un discount suficient de bun :)))

[10 mii :*]

Eu scot ce-i mai bun si mai frumos din omul de langa mine.

Il fac sa fie at his best, sa fie mandrul cel mai mandru... ca doar e-al meu. Si ce-i al meu e cel mai frumos si mai smecher, ca doar de-aia stau eu cu el. :glowing in the dark: Si ei stiu asta, fiecare din ei stie ce inseamna sa stai pe piedestal si sa fii poleit cu mandria de a fi al meu. Ca pe urma dau eu coarnele si piedestalele jos din creieri, asta e altceva. : )))

La gradinita o sa le rup capetele mamelor care vor spune ca mucosii lor sunt cei mai frumosi. Jos labele, muierilor, PURADEII MEI SUNT CEI MAI FRUMOSI! :)))

Si pe urma fac ce fac si mi se arata fatza urata a situatiei. Demonilor. : ))

Dar ce zic eu aici, femme-fatale ce ma dau in seara asta. Stiti ca nu ma consider asa, probabil ca se intampla ceva azi cu starea mea de spirit, DADADADADA, am terminat cartea despre moarte, se termina nesimtit de romantic :))))) Si mai e ceva, cred ca pentru ca am baut prea multa apa din piscina unde ma chinui sa invat sa DEPASESC O MARE TEMERE, sigur mi s-a urcat clorul la creieri! A dracului apa, mi-e o frica de ea de mor si nu inteleg de ce totusi ma incapatanez sa inghit atata! :)))

Ce voiam sa zic e ca maine plecam in Vama. Stiu, stiu... din nou! :))

zBye!

[ma simt bine, nu-s mai simpatica atunci cand mi-e bine? Daaa, merge... :)]

Buna ziua,

Eu sunt Miezu` si sunt mama a 4 baieti. Se poate spune ca am acasa o echipa de futsal, asa ca hai sa zicem ca eu de obicei le cam stau in poarta, sa le incasez toate golurile nebunilor mei.

Baiatul cel mare, adica tatal lor, face cele mai multe nazbatii. :)

Pe Luca o sa-l dau la judo. Are asa un iz de luptator! Intr-o zi am ajuns acasa si mangaia simultan 3 burti de matzi; are skillz.

Pe Razvan il duc la baschet, si-asa imi sparge tot ce inseamna fabricat din sticla de prin casa cu mingea aia, decat sa se apuce de fotbal...

Lui Seba i-am luat tobe. Acum 3 luni mi-a rupt cei mai frumosi trandafiri din gradina si si-a facut bete cu care dadea in toate borcanele de muraturi din camara. Mare pisicher.

Cu Matei o sa se mandreasca mama lui la petreceri ca find cel mai mare dansator. De curand s-a indragostit de o fetita de la gradinita si e romantic nevoie mare. :)

Azi am vorbit cu niste fete despre casatorie, zilele trecute am vorbit cu o fata draguta despre mine, mult. Am facut schimb de roluri.

Ne-am facut mari, fiecare la momentul sau, niciunul in acelasi timp. Eu am crescut incet, pe urma mult si repede-repede, pe urma am zis stop. Inca sunt blocata la semaforul meu rosu la care inca astept sa se elibereze trecerea de pietoni ca sa pot sa fac dreapta pe verdele meu mereu intermitent. Da` si cand o sa treaca toti nemernicii, zebra o sa fie a meaaaaaaa!

PS: "daca si tu te duci in jos, eu unde ma mai duc". Mai am nitel si termin cartea ciudata. Imi place, moartea e semi-induiosata.

Am cam obosit. Zic asta desi mi-e in sfarsit bine, macar dintr-un punct de vedere, dar stiu ca mai am inca atatea de rezolvat si viata parca tot mai scurta mi se pare. Sunt atat de obosita ca nici 3 saptamani daca as dormi nu m-as odihni. Nici o luna de mancat sanatos nu imi va reface ficatul care-mi urla de draci din cauza haosului ordonat in care imi place sa cred ca traiesc.

I would have been a good psychiatrist. Unfortunately, as much as I would enjoy my job, I think I would have over-infected myself with my patients` problems. Sau e foarte probabil sa ma indragostesc de cate-un pacient din dorinta de a-i face pe oameni sa creada in romantism si-n dragostea adevarata si frumoasa; din pacate, deloc sanatoasa. Sau, muhaha, as face experimente. Si cred ca as scrie f mult, desi juramantul mi-ar impune sa nu vorbesc despre pacientii mei, cred ca tot as transforma totul in povesti. Mi-as alege 5 pacienti si i-as pune sa fie personaje intr-un roman de aventuri. In care ar fi fericiti si ar trai happily ever after.

Am in jur feluri de oameni. Tristi, fericiti, ametiti si nebuni, romantici, acriti si imbatraniti, copilarosi si imprastiati, egoisti si plini de ticuri, visatori si seci; printre toti astia nu reusesc sa gasesc unul care sa le aiba pe toate, care sa-mi fie subiectul perfect pe care sa-l vanez si sa-l observ de la distanta. Uite cum sunt, dezvoltam manii si ne mai miram de ce lumea asta e asa cum e.

Iar eu, peste toate zecile de intrebari care-mi trec in fiecare minut prin creier, m-am gasit ca seara, inainte de culcare, ca pentru relaxare, sa citesc o carte despre o moarte nedumerita. O fac mai mult dintr-un experiment, sa vad daca reusesc sa ma influentez sa visez intr-un fel sau altul, dar inconstientul meu tot la astea zilnice se rezuma. De dimineata am visat ca mi s-a furat masina in timp ce dadeam cu aspiratorul in ea. Fie inconstientul meu imi spune ca ar trebui sa curat masina, fie sa utilizez aspiratorul prin casa mai des, fie ca ar trebui sa n-o mai uit descuiata. :D

Nu pun la socoteala ca nu-mi aduc aminte nici 10% din ce visez, dar asta e altceva. :)

Ma duc sa citesc amuzanta mea carte despre moarte. Nu-s emo, e chiar funny si plina de invataminte. :)

Muse - Bliss

"sarmana razbunare, e ca si cum am scoate limba la calaul care ne va taia capul [...] Moartea e suparata. E vremea sa scoatem limba la ea!"

: )

Spuneam zilele trecute intr-un status pe FB ca am un acces de importanta si ca pesemne ca ma simt bine.

Alaltaieri m-a rugat cineva sa completez un chestionar in care la sfarsit trebuia sa evaluez, printre altele, pe o scara de la 1 la 10, cat de multumita sunt de viata pe care o am. Ei bine, e bine.

Ultra-foarte pe scurt, uneori ma simt ca un bec imens, in jurul caruia se strang muste, tantari si fluturi. Si se strang si se tot strang. Si ce bine ma simt. Ce Balanta sunt, mi-ar spune bunul meu bun. :)

"I know what it's like to be dead, I know what it is to be sad."

imi place mie cum suna:

She Said She Said- The Beatles

Ioana isi pretuieste prietenii mai mult decat si-ar putea inchipui ei. Pe fiecare dintre cei pe care si-i tine aproape, Ioana ii vede extraordinari de unici, cu bunele si cu relele fiecaruia. Ioana cere sfaturi de la oamenii ei, pe care le pune sau nu in aplicare, in functie de restul elementelor puse cap la cap in cazul fiecarei situatii.

In acelasi timp, Ioana respecta faptul ca fiecare om are dreptul la o parere, fie ea buna sau rea, evident, in perceptia ei, si nu se angajeaza in discutii contradictorii doar de dragul de a impune cuiva ceva. Cel mai elocvent exemplu este acela care ne arata ca desi Ioana nu crede in fiinte supreme, ea nici nu o sa intre vreodata intr-o discutie cu un om care crede.

Ioanei ii place sa danseze si ii plac oamenii care la randul lor se simt liberi atunci cand danseaza. Ioana nu o sa poata sa intelegea niciodata pe oamenii care danseaza la fel indiferent de melodie, in general ca un pinguin plictisit. Desigur, Ioana nu pricepe oamenii care apreciaza vreun sport pe care ea il considera a fi aiurea-n tramvai si probabil ca daca ar practica vreun sport de genul, ar arata ca un pinguin mic si plictisit.

3 Doors Down - Kryptonite

Ioana asculta melodia asta incontinuu.

Ioana are acum o pofta de clatite, absolut nebuna. Astazi Ioana a cumparat Nutella si suc de mere si si-a lasat iubitul si mama in bucatarie, care ii gatesc clatite. Ioana a ras mai devreme, pentru ca motanul Mishu a sforait si a dormit 4 ore neintrerupte la ea in camera, cu labele in papucii iubitului ei.

Ioana si-ar dori sa fi fost pisica. : )

Ma apucasem sa-mi trec nervii aici, dar sunt in stadiul in care I don`t give a crap, asa ca am zis un mare "pff", vorba lui z0n3. In plus, stiu ca sanatatea mea e mai importanta si am alte prioritati decat sa tin piept rautatilor din jur. Si mai e ceva, am observat ca daca le las sa treaca, le vine lor randul, tuturor, asa ca fiecare cum o merita pe ea, pe viata; ni se aseaza toate la un moment sau altul.

Pe principiul "toate la timpul lor" sau cum ar spune tanarul meu partener de dans [si inginer, cum imi sade mie bine :D]: "toate bune, toate inainte" : ), maine plecam la mare. Maine seara, abia, dar e bun si-asa.

V A M A V E C H E,

H E R E W E C O M E ! ! ! : )

Am intrat pe facebook intr-un grup, care se numeste cum zice in titlu.

Eu n-am poze, dar am cazuri si numere de inmatriculare:

* B 07 TEO - ocoleste in fiecare dimineata coloana de la semafor pe linia de tramvai.

* B 17 RZA - a ocolit coloana pe linia de tramvai de pe sensul opus, mi-a rupt oglinda si nu s-a oprit nici macar sa ma injure, cum probabil as fi meritat pt ca ii respiram aerul.

* PH 07 AZB - imi parcheaza pe trotuar aproape lipit de gard si imi blocheaza intrarea in curte, pe poarta, de cel putin 3 ori pe saptamana; imi lasa loc maxim 20 cm, daca avem bagaje ne strecuram pe rand in curte. Cateodata am senzatia ca sta undeva la distanta si ne priveste, probabil ca se distreaza copios.

In ideea acestor animale, ei sunt smecheri, iar noi suntem civilizati, deci prosti.

... pentru ca viata ne da atatea lamai incat pur si simplu trebuie sa le storci de sucul sanatos! : )

Sunt intr-un mood amuzant de simpatic.

Indraznesc sa-l caracterizez asa pentru ca zilele astea traiesc intr-un vartej, iar pentru mine emotia si agitatia sunt deseori cauzatoare de placeri la nivel cognitiv. Asta inseamna ca am idei. Si mai inseamna ca tocmai mi-am explicat gluma, asa cum am invatat de la cel mai bun dintre cei buni, big brother Robertino [un free hug si 10 mii :D].

Ascult un mix facut de z0n3 acum X ani si postat pe vechiul forum, acolo unde acum X ani ne certam si discutam la gramada referitor la religie, postam compuneri artistice, evidamon, vorbeam despre nimic, luam muzica interesanta, eram groupies la concerte si astea. Ce vremuri, ca la 20 ani! : )

Eeeeniuei, acest mix mai este frumos si pentru ca imi aduce aminte de vremile cand ne dantuiam si petreceam vineri de vineri si sambata de sambata pe ritmuri de hipap si aranbi, acel mic club andargraund, de la subsolul unei cladiri vechi. Acolo unde ne faceam coditze spic si purtam pantaloni largi si adidasi graşi, unde mergeam multi si ne cunosteam cu juma de club. Venind dupa o experienta de clubbing de genul asta, de genul prietenesc si relaxat si pur si simplu concentrat in jurul dansului, al prietenilor, al nelipsitei combinari intre fete si baieti :D si al berii pt ca era ieftina, nu-i de mirare ca nu-mi prindeti picioarele prin fitareala de Bamboo & Co. : ))

Si mai e ceva, acolo mi-am cunoscut si dantzuit eu prima mea mare iubire, la multi ani, mister butterflies-giver, Re, caci astazi este ziua dumitale si tare mi-e drag de tine! :D

Revenind la lucruri serioase, maine ma intalnesc cu un om pe care il admir de la distanta de ceva vreme, in fata caruia va trebui sa ma fac placuta intr-un timp limitat la o ora. Acuma, problem, ca eu nu stiu sa vorbesc despre mine pentru a ma face placuta, eu pur si simplu vorbesc si daca ma placi, bine, daca nu, ia cu lamaie si move on! : )))

Sau te las sa vezi tu cate ceva pe parcurs, ma gandeam in timp ce spalam vasele [n-as fi zis niciodata ca mana in farfurii ude ma va duce la gandire :))], ca desi imi place atentia, de fapt nu imi place sa ies in evidenta la modul evident. Adica, de exemplu, imi place sa cumpar, sa pregatesc, sa daruiesc un cadou ca fiind din partea unui grup, dar si mai mult imi place sa aiba un pic din semnatura mea, din personal touch-ul meu, astfel incat persoana care primeste sa stie cine a depus sudoarea sufletului si a mintii pentru ea. : ) La un nivel mai simplu, un baiat daruieste un medalion Swarovski unei fete. Ei ii place cadoul primit de la el, dar gaseste si lebaduta mica, e acolo si ii garanteaza originea micului cadou, iar ei ii place bijuteria ei de la Swarovski. Asa ma asez eu in sufletul oamenilor, fie prin lucruri mici pe care le fac pentru ei in mod direct si personal, fie de la distanta, dintr-o umbra in care stau si le zambesc. [pe interioru-mi insa eu ma aud cum strig "me, me, pick me!" : ))]

Dar de data asta, trebuie pentru ca vreau. Nu stiu ce strategie o sa aleg, mai ales ca timpul imi e limitat, relatia nu imi e foarte personala, iar omul e puternic si tare-mi place si mi l-as vrea alaturi. Dar voi iesi cu bine la liman, pentru ca limonada asta e sanatoasa si vreau sa ma bucur de ea din plin. : )

"of ce barbat frumos...tu esti de papat de trei ori pe zi in loc de desert;;)"

=)))))))))))))

Nu pot sa va zic unde am citit asta, dar mi-au dat lacrimile de atata ras. Mare e gradina, chestia asta e din categoria "unde esti tu, Tepes Doamne!". : )))

Hai, numa` azi nu-i sambata, da` maineeeeeee... : )

Unele femei cumpara pantofi colorati, sexy, cu miros de piele moale si cu tocuri care pun picioarele in evidenta. Pe urma ii poarta prin diverse locuri si cu diverse ocazii ca sa fie frumoase, elegante, sexoase sau vulgare, ca sa prezinte discursuri, sa danseze, sa faca sex si sa se simta bine.

Eu cumpar bilete la concerte; bilete mici sau mari, din hartie sau carton, care miros a cerneala imprimata de curand. Pe urma, cand le vine momentul, acea zi, acea ora cand biletele mele au voie sa strige "Carpe diem!!!!!!!!!", eu le iau din sertarul cu bunataturi de gen, le asez in buzunarul hainelor mele usoare si lejere si ma duc sa le rup la intrare si sa ascult, sa ma misc, sa fredonez, sa lacrimez, sa zambesc si sa dansez pe baza lor. Uu-haaaa! : ))))

Intr-un exces de zel, azi am cumparat bilete la 3 concerte. Rock. Bilete scumpe. Bunul meu Codrutz ma va insoti. Inca nu stie, dar ma va insoti. : ))

Am citit la Bucurenci pe profilul de Facebook citatul lui preferat:

"Sunt optimist. A fi orice altceva ar fi inutil. (Churchill)"

: )

Cand o sa ma hotarasc sa ma mut de acasa cred ca cel mai greu o sa imi fie sa ajung seara si sa gasesc lumina stinsa in sufragerie. Am patit-o azi si mi s-a parut groaznic. De obicei e mama cu lumina aprinsa in sufragerie si in bucatarie, sta pe canapea si se uita la televizor sau face mancare sau mai nou butoneaza la laptop :) sau mestereste ea ceva.

Azi era lumina stinsa; am aprins, am pregatit ceva, am pus chestii intr-o punga si am plecat cu tata sa-i facem o vizita. Aveam si o durere de cap din aia cum numai eu stiu sa am 2-3 zile la rand si cand am vazut-o mi s-a pus pe suflet.

Ne facem noi mari, imi tot repet asta de cateva luni, ca o sa treaca toate si ca nu o sa mai vina altele. Si din ce in ce parca ceva sau cineva se tot chinuie sa imi dovedeasca mie ca nu am dreptate si ca face ceva pe optimismul meu, ca e de 2 lei sa fii de treaba si ca e mai ieftin sa fii javra de om, in ultimul timp. Refuz sa cred asta si incerc sa ma inconjor numai cu oameni frumosi dar imi e de ajuns unul care sa se comporte aiurea, ca se duce toata pojghita de incredere acumulata.

Ma duc sa ma plimb cu masina si sa ascult muzica.

Cred ca ma mut in Sibiu, ca sa fac PR. Ma primesti? : )

O sa-mi fie dor de tine, sa-mi aduci ceva mic si frumos. : )

Mi-e dor sa te aud, vocea ta la telefon intotdeauna m-a facut sa zambesc. Poate suni si tu mai des, caci eu rosesc daca o mai fac. : )

Abia acum am inceput sa citesc cartea primita de la tine, de Craciun. Dedicatia pe care mi-ai scris-o acum 2 ani e inca acolo. : )

Vreau sa mergem acolo, ca sa-l cunosc si sa imi dau seama cum ar trebui sa te sfatuiesc ca sa te stiu fericita. : )

Vreau cu tine la New York, sa ne imbracam fancy si sa mergem sa dansam intr-un club funky, unde nu ne stie nimeni. Pana dimineata! : )

Vreau sa dansez pentru tine si sa te ajut sa te faci mare.

As manca inghetata. Cate una cu fiecare din acesti oameni, care s-ar putea recunoaste mai sus.

Am un intreg bucket-list pus deoparte.

intro: Zilele astea admir un om, ii tin pumnii si ma gandesc ca ceea ce traieste trebuie sa fie genial:

Andrei Rosu alearga la maratonul Polului Nord, maine!

Site-ul Maratonului zice asa:

"A 33-year-old keen drummer and professional banker at UniCredit Tiriac Bank running his third marathon. Andrei likes hiking, snowboarding and travelling and hopes to complete marathons on all seven continents and the North Pole. His reasons for running the North Pole Marathon are multi-fold: to reach the North Pole; to test his endurance; to cure his phobia of low temperatures; to become the first Romanian to finish the event; to become the first person to play drums at the North Pole; to increase his chances of becoming a Grand Slam Club member; to promote a healthy lifestyle in Romania; to convince more Romanians to attend the competition in future; to meet nice people and drink a beer with them; and to have a nice bedtime story for his son and nephews."

Povestea lui, pozele lui, gandurile lui, aici, la el pe blog.

Go, Andrew-the-Red!!!!!!!!! :)

Revenind, vai, ce-mi plac sarbatorile. 3 zile aproape ca n-am iesit din casa, am mancat frumos, m-am uitat la filme, am vorbit cu Radu si ne-am uitat la poze vreo 7 ore, i-am promis din nou ca vara asta fac drumul pana in Suedia ... si in rest am lenevit. :D

Cu toata lenea asta, Coyote nu m-a mai rabdat si s-a apucat sa scrie povestea sejurului nostru nebun si aventuros. Daca eu am zis ca fac si pe urma uite ca n-am mai avut cand sa fac, s-a descurcat si singur... : ))) Astfel, gratios va invit sa ne cititi povestea spusa in 5 episoade, aici. :)

Eu, maestra recunoscuta a despicatului firului in patruşpe, hm, pardon, a detaliilor [:D], va poftesc sa cititi bilantul mai jos, pentru ca, ATI GHICIT, a[ve]m liste! :D

- 1 duba VW Transporter T5.
- 2 oameni.
- 2 aparate foto cu cate un card 4GB, ambele full la sfarsitul calatoriei.
- 1.887 fotografii.
- 32 fimulete pe care mi-as dori sa le transformam intr-unul singur, vom vedea :D
- 10 zile en voyage.

- 5329 km.
- 10 tari traversate: Ungaria, Germania, Austria, Lichtenstein, Elvetia, Italia, Monaco, Franta, Slovenia, Romania.
- 14 orase vizitate: Arad [RO], Feldkirch [A], Goldau [CH], Sissach [CH], Vevey [CH], Lausanne [CH], Les Crosets [CH], Menton [FR], Monaco, Dolceacqua [IT], Eze [FR], Marghera [IT], Venetia [IT], Zalau [RO].
- 4 limbi straine vorbite: germana, franceza, italiana si, just in case of emergency [:D], engleza.
- 5 orase in care am innoptat: Arad x2 [RO], Feldkirch x1 [A], Vevey x3 [CH], Menton x2 [FR], Marghera x1 [IT].
- 10 oameni pe care i-am cunoscut: echipa 1, din Goldau [CH]: varul coiotului-proprietarul mobilei + logodnica varului-solista la opera din Viena + prietenul japonez al varului-mostenitor al Epson si Seiko + sotia lui nemtoaica si fetita lor cu accent englezesc perfect; echipa 2, Vevey [CH]: fratele coiotului-head of IT la o ciocolaterie MARE din Lausanne :) + sotia lui-medic in Berna; echipa 3, Menton [FR]: Max Pain, ghidul nostru pe care oboseala nu-l atinge decat daca e dezordonata : )) + iubita lui, care rade mult si din tot sufletul, arhitect la firma de constructii a printesei de Monaco; echipa 4, din Zalau [RO] – Cristina cea inalta a coiotului. :)
- 3 pisici delicate: masculul [fricos] Ginger si bolnavioara Akira din Goldau [CH] si zeita neagra care ne-a urmat prin cetatea din Dolceacqua [IT].
- 90 minute utilizare GPS: 10 minute in Feldkirch, pt a ajunge la locul de cazare; 20 minute in Vevey, pt a ajunge la casa fratelui de coiot, 60 minute pt Les Crosets. In rest, n-am avut la ce sa-l alimentam in masina, astfel ca urmeaza:
- 3 GPS-uri: al fratelui de coiot, al meu si Le Miez : )) +
- 4 harti scrise de mana de Miez de pe Via Michelin [traiasca!].
- nenumarabile zambete si culori: priceless.

Pentru toate celelalte:
- cazari [RO, A, FR, IT],
- motorina,
- ciocolata si suc de mere[de peste tot, evident! : ))]
- vignete [RO, HU, A, CH, SLO],
- taxe MARI pt traversare de tunel [Vorarlberg, A-13km; Grande Saint Bernard, CH+IT-6km],
- restaurante si baruri [Armonia Mall-Arad,RO; Lowen-Feldkirch,A; Movenpick-Basel,CH; Les Brasseurs-Lausanne,CH; Le Scotch Bar-Vevey, CH; La Rampa-Dolceacqua,IT; La Tagliatelle-Menton,FR, McDonald's si Buger King, iuhuuuu : )),
- toll-uri de autostrada [multe si scumpe in IT],
exista MasterCard-ul meu si Visa al coiotului : ))

Ce-am facut:
- am dus mobila, ca doar de-aia am plecat si-am mai ajuns si cu ea intreaga : ));

- am cunoscut un restaurator de mobila care face meseria asta de mai bine de 40 ani si care ne-a plimbat prin atelierul lui plin de unelte si fotografii ale pieselor de mobilier, pianelor si altor asemenea obiecte, cu o mandrie, oameni buni, absolut geniala;

- am mancat inghetata in 4 tari, dar cea mai smechera chestie a fost sucul cu 35% zer din lapte, cu gust de 7Up incercat de coiot in Lausanne;
- am ascultat CD-urile din masina mea, unele din 2005 : ));
- am ascultat CD-urile emo ale coiotului [a insistat sa scriu asta : )))], featuring Katie Melua, Norah Jones, Oi Va Voi si toate chillout-urile si lesinaturile pe care eu nu le-as asculta la volan in niciun caz : )))
- miercuri am skiat si mi-am luat revansa pentru nenorocirea asta de iarna in care, din cauza gatului ramas intepenit din noiembrie, nu am fost deloc la ski :( si nu am skiat oriunde, ci in faimosii Alpi Elvetieni, in Portes du Soleil. Astfel, am fost la Les Crosets, de unde am admirat Dintii Pranzului, iar cand ajungeam in varful partiei aveam de ales, stanga Elvetia, dreapta Franta... acolo am ales sa coboram totusi in Elvetia, asa ca am mers pe partii usoare, medii si dificile; am cazut in total de 5 ori, el 2, eu 3, din care una cu fata adanc infipta in zapada, in urma careia mi-am cam imprimat ochelarii pe creieri si pe care am resimtit-o pana in Franta. Si gata cu razbunarea ca uite ce-am facut cu ea : )));

- dupa ski am fost seara intr-un bar in Vevey, pe faleza, plin de barbati frumosi, amagad! [ce vrei, le Coyote, am zis ca trebuie scriu si asta, nu te mai incrunta :)))], unde am baut vin si whiskey, care ne-au cam pus capac mai ales dupa seria de cazaturi in dinti din timpul zilei : )));
- joi la 9am ne-am trezit in Elvetia, am traversat Italia, am ajuns pe la 4pm in Franta, pe la 7pm am plecat pana in Monaco s-o luam de la serviciu pe dra care rade mult, apoi am mancat pizza, am baut o bere buna [eu, un suc de caise-coiotul] si-am vizitat o cetate pe timp de noapte in Italia : ));

- am traversat tunelul care leaga Elvetia de Italia: Grande Saint Bernard, prin niste carari si varfuri de munte, cu zapada peste tot;

- am facut poze frumoase si multe de tot, dar in 2 mii de poze tot n-am reusit sa cuprindem tot ce ne-au vazut ochii;

- am vazut ce e ala luxul Monaco-ului, unde barbatii au capete rotative pe care le misca la fiecare femela trecanda, masini luxoase, yacht-uri si mai luxoase si case inghesuite si scumpe, cu palmieri si piscine pe acoperis;

- am ajuns si in romantica Venetie, unde am refuzat cu obstinatie sa-l las pe bietul om sa foloseasca harta si tot l-am dus repede de tot pe unde mai stiam eu [recunosc, intr-o mega urgenta, de natura fiziologica :))];

- am dansat de una singura in Pta San Marco pe geniala My Way, cantata la vioara de un nene care parca era dintr-o alta lume;

- am dormit in 5 camere diferite, fiecare meritand a fi mentionata:

- Arad,RO - asternuturi cu trandafiri, zgomot de tiruri auzindu-se suav prin geam, dar curat si gazda primitoare, va recomand :);

- Feldkirch,A - Piratii din Caraibe in germana la televizor-de mai multe ori, internet pe bani si scump, mancare buna, la granita cu Lichtenstein, biserica vis a vis, zgomot de DONG toata noaptea, nu cumva sa ne lipseasca cel al orologiului din duba :)));

- Vevey [fara link, acasa la fratele coiotului :)],CH - camera copiilor, lacul Geneva+Alpii Elvetieni de vazut pe geam, liniste, biserica mare in apropiere, zgomot de DONG, ca sa dormim bine [foarte bine :)];

- Menton,FR - linoleum pe jos, perdea din musama la dus, fara DONG dar cu peretii atat de subtiri incat aveam senzatia ca vecinii ne folosesc prizele :)));

- Mestre,IT - camera cu pereti rosii, oglinzi mari, pat matrimonial+inca unul mai mic, lumina difuza ... am dormit in paturi separate, altfel era totul prea dubios :)))

- am cheltuit fix cat trebuia, imi place de mor ca nu suntem shopping-addicts si ca in loc sa pierdem vremea admirand magazine am fost ca boemii si-am vazut culori, oameni, stari ale vremii, pietre, palmieri, munte si mare, monumente, pescarusi, civilizatie si pisici,

- am adormit 2 ore pe autostrada si m-am trezit in aproximativ acelasi loc, gratie ametitului meu sofer care e mort fara GPS-ul sau uman... : ))

- am ras, v-am zis cat am ras? Am avut si momente in care amandoi am tacut malc zeci de kilometri ... da, mi se poate intampla chiar si mie, dar in astea 10 zile mi-am clatit creierul de toate nuantele de gri care indraznisera sa vina sa se aseze peste zambetul meu. M-am linistit, am reflectat, mi-am pus la punct planul de bataie, mi-am uitat parolele de la serviciu, iuhuuuuu : )), mi-am intarit legatura cu un om lasat la mare distanta, mi-am refacut-o macar partial cu acela de langa mine, m-am intors cu o pofta groaznica de germana si de ce nu, poate si nitica franceza [desi recunosc ca asta e foarte probabil sa-mi treaca repede :)))], cu un chef de duca si o dorinta de a vedea cat mai multe din lumea asta...

Pentru imagini, am imprastiat deja linkul cu selectia de 200/2000, dar il ofer din nou la cerere. :)

Ca o concluzie, de cand am venit ma gandesc la o formula de calcul prin care as putea avea ca rezultat concediu nelimitat, fonduri strict suficiente pentru calatorii si magneti pentru prietenii care colectioneaza ... Vom vedea. : )