Amintiri din copilaria celor 3 generatii

Stiu de unde am dobandit aceasta memorie.

In ciuda faptului ca, asa cum marturiseam zilele trecute, mai uit din oameni - pacatul vostru, daca-mi sunteti asa multi :))) - totusi, tin minte locuri, cifre, nume...

Ei bine, am in familie pe stramosul lui Ion Creanga. Zic si eu asa, pentru ca nu il cheama Creanga, dar se apropie, are un nume la fel de bio ca cel al indragitului scriitor si poveste la fel de frumos. Adevarat, nu stiu cum povestea Creanga, dar stiu ca daca ar sta cineva sa scrie tot ce povesteste bunicul meu, atunci ati vedea ce zic eu aici. :)

In weekendul asta am fost la Chiliile. Stiti unde e asta? Cheer up, nici Google nu stie:

We could not understand the location chiliile
Suggestions:
Make sure all street and city names are spelled correctly. hahaha

De acolo se trage bunicul din partea mamei. Unde a avut 3 frati si o sora, si are nenumarati nepoti, sute, mii, de drumuri, copaci, fantani, carari, dealuri, pietre, stanci, fire de apa. Pe toate le tine minte omul asta, care, la 81 ani, perfect lucid, povesteste de fiecare data cate ceva; altceva.

Am stat in casa unuia din fratii bunicului. O casa cu deal in gradina, cu pruni, si meri, si nuci, si peri, si porumb, si vie, si caine, si gaini, si pisici, si porci mistreti [au intrat in noaptea de sambata in vale, la porumb :)]. Un sat cu oameni putini, cu casele imprastiate pe cate-un deal, cu cimitirul in varful unuia din cele mai inalte, unde nu se ajunge decat cu caruta cu boi, caci caii nu pot urca drumuri atat de abrupte... Cu catina cat vezi cu ochii, cu porumbe, macese, coada soricelului...

Locul copilariei bunicului meu, al mamei mele, al matusilor mele si o mica parte din copilaria mea, fiind f greu de ajuns pana acolo. Greu si-acum, am stricat o masina pe pietrele alea, daramite atunci. Ne-a povestit bunicul ca venea cu caruta pana la camp in fiecare vara. La camp, adica unde e acum, pt ca de la 28 ani s-a mutat 100km mai jos, la campie. Noi am facut 2 ore cu masina, dar 100 km cu caruta cu boi, cum o fi...

A stat o saptamana cu mama acolo si i-a zis mamei mele ca asta e concediul lui de atatia ani. :)

Ieri, cand am plecat spre masina parcata 2 km mai jos, pt ca pana acolo putuse urca, am ramas eu in urma si am mers cu el pe o bucata de drum, pt ca nu-l mai sustin genunchii si coboara f greu, dar in niciun caz nu m-a lasat sa-l ajut, Doamne, fereste. A zis ca poate si ca n-are nevoie de ajutor si a mers el incet, dar a mers, sprijinit in batul lui. Si pe drum mi-a povestit de multe si cu multe detalii, l-am intrebat eu de ce s-a mutat la campie si mi-a raspuns zambind ca ii era urat de atatea drumuri in fiecare vara, asa ca daca tot avea pamant la camp, a ramas acolo. :)

Apoi mi-a zis de fagul de pe dealul vecin, de langa fantana parasita, ca intai a fost fagul, el acolo l-a gasit cand a facut ochi si ca abia apoi a aparut si fantana de la care carau apa cu cobilita. Aici am ras, i-am zis ca eu nici dudul din curte de la Bucuresti nu stiu acum cati ani a aparut ... si cred ca nu-s decat vreo 4-5. :)))

Ma bate din ce in ce mai mult gandul de a vinde tot si a trece back to basics.

N-am avut semnal la telefon, n-am simtit nevoia sa ma uit la televizor [oricum nu prea ma uit, dar la o stire tot mai trag cu ochiul] sau sa ascult o muzica. Nimic din toate astea. Recunosc, singura legatura scoasa din context ar fi pozele, pt ca de aparatul foto acum nu m-as mai putea dezlipi. : ) Si am mancat prune, nuci, mere, pere, pepene, fasole, branzoaice si bureti (ciuperci). Si n-am avut nici pe naiba, ce inseamna mancarea sanatoasa.

Asa ca in weekendul asta am stat si-am mancat nuci verzi, scobite de bunicul meu, care la 81 ani, in afara de niste picioare slabite, vede fara ochelari, aude fara aparat auditiv si e mai lucid decat sunt eu dupa 8 ore de munca.

Iar cand am ajuns la camp, bunica mea de 69 ani s-a jucat cu verisoara-mea de 5 ani prin curte si tot plina de energie era. :)

Da, e frumos sa fii copil, mi-aduc aminte ca imi doream atat de mult sa ma fac mare, acum nu stiu ce sa ma mai fac cu marele asta. : ) Si cand ma uit in jurul meu si vad ca toate se invechesc si toti invechim, ma face sa-mi doresc si mai mult sa-mi traiesc viata moment cu moment, ca sa am ce sa povestesc la nepoti. Si ca sa raspund la o intrebare primita acum putin timp, nu vreau copii pentru ca asa face toata lumea sau pt ca vreau sa nu fiu singura la batranete [desi, acest punct are o bila alba], dar vreau copii ca sa pot sa am nepoti. Cam asa. :))

M-a intrebat bunica ieri cand ma marit, ca uite, ei sunt batrani si o sa moara rand pe rand. Auzind replica asta, cred ca n-am stiut sa reactionez si mi-am exprimat parerea cam prea dur fata de cum as fi putut sa o fac, i-am zis ca eu n-o sa ma marit niciodata, la ce bun sa ma marit, ca sa am de ce sa ma despart, pt ca oricum nimic nu mai rezista zilele astea. Mda. : )

Si, pentru ca am avut un weekend frumos, l-am terminat mai putin prost decat se putea, dar totusi se putea si mai bine. Un mic accident casnic, o masina fara frane, un mers la urgenta. Din fericire, doar doua din acestea se leaga, desi toate trei sunt reale. Dar se putea si mai bine.

Cuvintele care mi-au venit in cap au fost astea:

"parca nu trece una si vine alta. fizicul face bube si le vezi de cand sunt mici, dar la psihic cum depistezi bubele inainte de a se face mari?"

Cine stie, sa-mi zica si mie, pt ca mi-am inceput saptamana tare ciudat si am asa mult de munca, incat nu stiu ce o sa mai fie.