May 31, 2009

Cuțu şchiop

Ați auzit de țiganul care se îneacă la mal?
Sunt unele lucruri pe care nu le utilizezi până la momentul potrivit: acele aşa-zise “momente speciale”.
Acesta se pare că este unul din ele, astfel că poza următoare îşi găseşte speciala ocazie chiar astăzi, la Bucureşti, via Urziceni… : )

Poza se numeşte [sugestiv, hihihi]:
NU[i]E dinamooooooo,
mwahahahaa!!!


N-am vrut să fiu răutăcioasă, mai ales că mâine am examen şi chiar dacă n-am nevoie de tot norocul, măcar să n-am ghinion; deşi, lasă, am senzația că mă descurc eu într-un fel. :)

Ce-i drept, n-am intenționat să fiu rea, da` nu m-am putut abține!!! : )))

May 28, 2009

Tinerețe fără bătrânețe şi viață făr` de moarte : )

De vreo două – trei luni sunt martor fără voie al unei relații între un băiat şi o fată de vreo 16-17 ani.

Seară de seară, cel puțin cât sunt acasă şi retrasă la mine în cameră, îi aud vorbind. O să spuneți că am luat-o razna, dar pot să vă spun cu mintea cea mai limpede că nu aud voci şi nici nu-mi imaginez romanțe adolescentine. Pur şi simplu, porumbeii şi-au făcut cuib sub geamul meu şi n-au mai plecat de aici.
Deja îmi sunt simpatici, deşi am senzația că nu mai durează mult. Cred că ea o să ajungă să îi dea papucii ... el e din ce în ce mai amorezat, iar ea din ce în ce mai obişnuită să stea să primească. Nasol.
Acum o lună se certau de mama focului, n-am înțeles din ce cauză. Învățam, aşa că am dat muzica mai tare, ca să nu-i mai aud, dar la un moment dat n-am mai suportat obscenitățile şi faptul că ea mai avea puțin şi începea să bocească, aşa că am ieşit pe geam şi le-am zis cu vocea tremurândă de atâția draci să se certe sub geamul camerei de lângă, unde nu doarme nimeni. După ce am închis geamul m-am aşezat pe pat şi am început să râd zgomotos, mi-am dat seama că am o vârstă, dacă am ajuns să fac asta. Cine ştie, data viitoare poate pun furtunul pe ei, nouă aşa ne făceau tantiile mai în vârstă când le deranja gălăgia jocurilor noastre. : )))
Oricum, sunt mândră de el, a luat 9 în teză la mate; ea a început să râdă de el, l-a făcut tocilar. Bleaga, nici nu ştie ce pierde dacă ratează un matematician, mai ştii, viitor inginer, my personal favorite. :D Mai e şi drăguț, vorbeşte şi se comportă frumos cu ea, mmm, cărniță tânără, promite. : ))) Dar lasă, e frumoasă, se descurcă şi ea cumva in viața asta. : )

PS: mi-a venit o parte din tricourile de pe Threadless [la recomandarea lui Mish :*] şi apropos de povestea de mai sus, trebuie să vi-l arăt pe cel care se încadrează în peisaj:

Ehee, maică, pe vremea mea… : )

May 26, 2009

Cum ne respectăm campionii, auzi.

Ați văzut asta?



Ce javre ordinare, bine că şi-au luat toți gherțăii vilăh la Snagov, că şi-au cumpărat şi lacu` şi nu mai poa` să doarmă dimineața pân la unşpe de atât zgomot, dom`ne.
Să mor, ce e cu țara asta, nu ne mai trezim odată, nu se mai împuținează leprele astea sociale, odata. Rareori zic asta, da` mi-e aşaaaaa o silă de ce văd în jurul meu, pe cuvânt, îmi vine să mă duc şi să nu mă mai întorc.
Şi, cât îmi place mie fotbalul, să mor de nu mi s-a luat să mă uit la rahatul ăsta românesc, mai ales că am nişte termene de comparație de nu se poate. Mă oftic că a devenit o modă, când sunt alte atâtea sporturi care presupun mult mai mult efort fizic, mult mai mult timp consumat, muuult mai puține fițe de vedetă şi mult mai mult bun simț pentru ceea ce înseamnă ideea de sport.
Mi se pare că cine reuşeşte să se țină de un sport şi să ajungă la nivel de Olimpiadă, Campionat European, etc, e un om pe care ar trebui să-l respectăm dacă nu pentru medalii şi recunoaştere, măcar pentru voința, determinarea şi ambiția pe care le foloseşte pentru a se împinge pe sine dincolo de limite. Nu neg, campionii luptă pentru țară, etc, dar luptă şi pentru propriul egoism, iar eu apreciez oamenii care se zbat să facă mai mult, chiar şi numai pentru propria persoana – bineînțeles, atât timp cât nu calcă pe stârvuri ca să ajungă acolo. : )

Mă duc la somn, am fost prea indignată să nu zic nimic.


Sursa: Antena 3

May 24, 2009

Am chitara mea, sunt pionier

Fac o pauză de învățat ca să vă supun atenției chitara care mă obsedează de ceva timp, poate şi pentru că nu îmi aduc aminte în ce melodie românească am auzit exact, exact aceeaşi structură de note prezentă la începutul melodiei.
Poate mă ajutați voi. Dacă nu ştiți, nu-i nimic, bucurați-vă de ea, îmi dau eu seama pân` la urmă. Am şi eu o bănuială, dar o s-o țin pentru mine, am senzația că aşa ar fi mai bine dacă ar fi ce bănuiesc eu. : )


Nirvana - Plateau [MTV Unplugged]

May 22, 2009

Mass - spread the word, pls

Cum spuneam in blogul precedent ...
Am bilete de vanzare la Sensation White - Amsterdam - 3 Iulie 2009 - 80 EUR, ia-le sau ajuta-ma sa le dau, pls.

Am dat mass. :)
Te rog, da-l mai departe!

May 21, 2009

Biznis gras

Păzea, am pus de paranghelie!
De concediu în masă vor avea parte şefii noştri din partea staff-ului din diverse departamente ale Băncii, toți în perioada 1 – 7 Iulie 2009, când ne vom deplasa trupurile către Amsterdam, la Sensation White! :D

Dacă acum 2 luni ne rugam de oameni să cumpere cele 2 bilete pe care le aveam în plus, noi fiind deja 9, iată că acum aproape că ne-am făcut 18! :D Asta şi din cauza sau nu ştiu, să zicem datorită faptului că, deşi credeam că 8 din cele 11 bilete au fost anulate – au ăştia pe site un regulament cretin şi lung de vreo 3 pagini pe care l-am citit, evident, după ce am comandat… – uite că azi ne-am trezit cu aceste 8 bilete in plus, aşa că azi am pus de-o bişniță mică, aşa cum îi şade bine bancherului. : ))

Acestea fiind zise, după calculele şi rezervările mele, e posibil să mai am două, pe care trebuie să le dau rapid, ca să-i umplu băiatului cardul la loc cu cei aprox 600 EUR care i-au plecat în aer.
Anyone? : )

line-up Sensation White,
@ Amsterdam Arena,
3 Iulie 2009

Meet you there! :)

May 17, 2009

Respiră ... : )

Ieri m-am trezit pe Corina Chiriac şi pe zgomot de aspirator. Mama face treabă în casă cu muzica pornită. E foarte probabil să utilizeze metoda asta ca să acopere vocea vecinului idiot care urlă la fiu-su şi la nevastă-sa de dimineață până seara, ca un animal nedomesticit ce e. Dar şi eu ştiu cum e să dai cu aspiratorul sau să speli vasele pe muzică; aşa am crescut; în paşi de dans. : )
Atunci nici nu mă mai întreb de ce încă muncesc, scriu şi gândesc cel mai bine cu muzică în urechi; să fie pe fundal, nu foarte tare încât să mă distragă de la ce am de făcut, dar exact atât cât trebuie ca să mă adun.

Există câteva melodii pe care le-am ascultat over and over again, as Winamp is my witness.
Printre ale lor autori, Guns n Roses stau la mare distanță față de restul concurenților, dar dacă dau la o parte Patience, Civil War, Don`t Cry şi bineînțeles Sweet Child of Mine – care îmi miroase a libertate construită din cel mai pur element posibil, o să țin minte cât oi trăi Sultans of Swing – Dire Straits, Sweet Sixteen – Billy Joel, Come Undone – Duran Duran sau, alt colț de libertate, I Want to Break Free – Queen.
Rock, clasic, desigur, aşa cum m-au crescut mama şi cu tata, cu muzică bună şi cu urechea şi mintea îndreptate spre calitate superioară.

Ca să începem cu to[n]ții săptămâna cu zâmbete, vă las în compania unei alte melodii repetitive:

Steppenwolf – Born to be Wild


Cât despre mine, vă tratez cu spatele, dar cu fața îndreptată spre livada plină de linişte din aia adevarată. : )

O săptămână frumoasă şi liniştită! : )

Când ai fost ultima dată la Iarmaroc? : )

Caut oameni cu care să merg aici:

"Fie ca preferi muzica live, funk, minimal, electro, techno, house, deep disco, reggae sau goa – le avem pe toate, concentrate in 24 de ore, desfasurate pe scene diferite". Adica aici:


... ca să-i ascult pe oamenii ăştia ...

sau pe ăştia ...

sau chiar şi pe ăştia ...


... şi să mă distrez, evident. :D

Iarmaroc, 23 – 24 Mai 2009, Forest Area Ploieşti – Comuna Păuleşti.

Belete ... `eftin, vere:
"Biletele vor fi disponibile incepand de VINERI, 15 mai in reteaua bilet.ro, si in magazinele partenere: rulez si ollie gang shop;
pretul biletelor: in avans - 35 RON; la poarta IARMAROCULUI - 50 RON"

O distracție pusă la dispoziție iubitorilor de muzică jmen by Flama Events.

Meet you there! :)

May 16, 2009

Am chef ...

... de ceva kinky.

Kazi Ploae si Bean - Wake up


Waaaaake-uuuuup!!!!
Treziți-vă în … mea!!!!!!!!!

Am draci, nevermind me.

May 15, 2009

Actually, THIS is the life!

Am fost. Nu mi-a plăcut. Am băut un breezer lime, răcoritor şi bun şi pe urmă am pus iar botul pe Jagermeister, deşi a doua zi după Revelion am zis că niciodată nu mai pun pe limbă, la cât de repede m-a doborât jumătatea de sticlă de 1L băut ca pe apă, cald. Oricum, azi l-am comandat energy, ca să îi mai taie din gust.
La Suburbia, surprize – stupize, nu mi-a plăcut. Cred că n-am fost singura care s-a gândit la danteluri fine şi fițe underground, m-am uitat nițel la moace şi parcă ceva nu se lega. Prea multă abureală din asta de tineret, cum îi spuneți voi, funkiştii? Mhm, electro d`aia. Bă şi mie îmi place să dau din acelea, dar azi nu mă aşteptam la asta; poate e vina mea, mi-am creat aşteptări prea mari şi mi-am luat-o original.
Anywayz, pe urmă ne-am gândit să fim spontane, aşa că am luat-o pe Făgă şi-am dus-o la locul meu secret, unde am schimbat puțin foaia – de la danteluri şi d`astea am ajuns la … noi două şi-un meniu pui shanghai cu dublu-maioneză cu usturoi, mâncate în maşină, în fața Parcului Carol. That`s life. : )

Acum ascult nişte Pink Floyd, am uitat să închid muzica înainte de a pleca; şi uite cum din Parov Stelar, în ordine alfabetică, playlistul mic de pe ipod a ajuns la floid roz – care nu mă lasă deloc să dorm. Cred că mă ung pe suflet[e] … mă vindec de atâta electro. : )

Apropos de uns pe suflet, sper să vă placă poza. E facută în mod artistic – cu telefonul [poză de o calitate dubioasă, după cum ar spune unii ingineri :P]. E de la Steaua – Dinamo, de săptămâna trecută, nu-s prea fericită pentru rezultat şi desfăşurarea meciului, dar poza mi se pare genială.


Apropos de ingineri, să-mi trăiască, azi e ziua lui.
Să fii tu sănătos, că de iubit las` că am eu grijă [MULTĂ!!! :D]. : )


Ieri am avut un training despre Time Management; mi-am dat seama că am o manie, n-aveam nevoie de un curs ca să îmi organizez munca, mailul sau biroul – deşi zilele astea recunosc că m-au cam ajuns toate şi arată cam ca la turci – hârtii, pixuri, dosare, o pată de cafea, cana de ceai, magneți, digipass, stick usb, ipod, telefon, ochelari de soare, inele, brațară, ceas, bilete la concert, post-ituri scrise sau goale, de 12 nuanțe diferite, un pachet de şervețele umede, crema pentru mâini, un şervețel folosit şi alte chestii. :D
Cursul mi-a prins bine, m-a făcut să gândesc la câte ceva, ceea ce cred că asta presupune un curs, să rumegi şi pe urmă să aplici învățămintele, astfel că, mi-am promis să plec la 6 de acum încolo. Azi n-a mers, da` poate de mâine încolo ... ştiți voi… : )

Oricum, mă simt liberă. M-am gândit să vă spun şi vouă. Sunt liniştită şi fericită. Mereu e loc de mai bine, nu uit asta. Acum e ok, dar niciodată n-o să-mi permit să las dorința de evoluție la o parte. Tocmai pentru că sunt liberă. Niciun birou, manager, salariu, trafic, om nervos în metrou, ploaie, gunoi, absolut nimic şi nimeni nu mă leagă de aripi şi nu poate să distrugă voința pe care o am în momentul ăsta. Oricum sunt un om optimist de felul meu, dar pe măsură ce depăşesc piedicile care tot apar, parcă de atâtea ori mai puternică mă simt. Faptul că indiferent de problemele pe care le am reuşesc să văd partea plină a paharului şi să trag de mine să trec peste ele, REZOLVÂND şi NU AMÂNÂND, mi se pare că îmi conferă încredere în ceea ce am şi ştiu să fac cu resursele respective.
Ştiu că sună a scos din cărțile de autoeducare de pe rafturile unei librării, dar toate astea mă fac să simt că sunt liberă.
Feels great, THIS IS THE LIFE! : )

Apropos de cărți, mi se pare fantastic câte cărți există în librării, destinate femeilor – cărți despre nimic, sincer : ))) – şi cât de puține am găsit ieri la partea de logică. Erau vreo 2 de Sudoku [ha!] şi în rest, se plimba pe acolo alizeul de primavară – vară.
Mă rup în 2 oamenii care nu gândesc logic. Mi se pare că trăiesc fără coloană vertebrală. Fie la ei acolo, cum se spune.


Somn uşor, vă las cu floid roz, ca pentru oamenii bătrâni şi liberi. : )

Pink Floyd "Shine On You Crazy Diamond" Syd Barrett Tribute


Cius, o vineri frumoasă şi, încă o dată ...
Trăiască dom` inginer Urs, pentru că merită! : )

May 14, 2009

Livin life

"Depeche Mode a anuntat oficial ca spectacolul pe care trupa urma sa-l sustina sambata aceasta, 16 mai, la Bucuresti nu va mai avea loc la data stabilita. Acesta este cel de-al treilea concert din turneul “Tour of the Universe” amanat de catre trupa, dupa Atena si Istanbul. De asemenea, si concertele de la Sofia (18 mai), Belgrad (20 mai) si Zagreb (21 mai) sunt amanate pana la date ce vor fi comunicate ulterior. Trupa Depeche Mode a transmis fanilor ca regreta situatia si ca spera ca starea de sanatate a lui Dave se va imbunatati repede. Mai multe vesti privind programul turneului urmeaza a fi facute publice in curand."

sursa: last.fm

Deci, ăsta pică. [pică = rostit cu accent oltenesc :D]
Sperăm [eu şi cu toate celelalte personalități ale mele :P] ca Dave să-şi revină curând. Avui şi eu rahatul acela de boală, stătui 2 săptămâni în spital, deci pentru cine spera, să nu mai spere. Acu` mai e şi oficial.

Dar, lasă, azi ne consolăm cu ceva Parov Stelar la Suburbia. : )
Mă duc să pun danteluri fine, că vine cu saxofonu` şi se cade, e de gală.
[abia aştept :D]


Paaa-rov, Paa-rov!
Meet you there! :)

PS: ceva funny, via messenger:

MiezuRau: I. Care e avantajul de a face sex in grup? > R. Daca ai treaba, poti sa pleci ....
Hide Recent Messages (F3)
Codrutz: Be alive with Miez.
Codrutz: Miez nonstop.
Codrutz: Miez, there's no better way.
Codrutz: Miez, i want it all.
Codrutz: Miez, the clever way.
Codrutz: Miez online.
Codrutz: Easy Miez.
MiezuRau: aw
MiezuRau: easy??
MiezuRau: :))
Codrutz: Don't forget your Miez.
Codrutz: Good to know Miez.
Codrutz: Think. Feel. Miez.
Codrutz: =))
Codrutz: My Miez is mine.
Codrutz: =))
MiezuRau: si totusi, easy???
MiezuRau: :))
Codrutz: Miez - living innovation
Codrutz: =))
Codrutz: vai
Codrutz: nu mai pot
Codrutz: www.sloganizer.net
Codrutz: Miez for your health.
MiezuRau: :))
MiezuRau: primul care mi-a aparut:
MiezuRau: «I love miez.»
MiezuRau: :))
MiezuRau: sooooo me
MiezuRau: :))

May 13, 2009

Click!

AICI! :)))

May 12, 2009

Les miserables

N-am mai scris pentru că n-am mai avut timp. Şi nici chef, sincer. Chef am avut, mint, creier odihnit n-am mai găsit pe nicăieri în ultimul timp.
Iar am o perioadă din aia când oftez des şi, cum mi-a spus un coleg, am eu botu` mare de obicei, da` acuma e aşa mare, mai mare decât tot sediul central.

În fine, iar sunt cu cartea în față, trec eu de examenul ăsta şi să moară veta [ce expresie, n-am mai auzit-o de mult : )))))))] de nu le-oi arăta eu cine-i cine.

Mood muzical:
Pentru ce-i mai bun în noi, să fie linişte, să fie ...

Frank Sinatra & Whole Bunch of Kids – High Hopes


Optimist. Îmi place cum râde :)

PS: zilele astea am vorbit cu Ursu` că atunci când în sfârşit vom reuşi să ne mutăm la casa noastră, o să mă lase să îmi iau tarantula mult dorită :D Robertino-care-a-auzit-că-vreau [vezi, ți-am schimbat porecla din ăla-care-le-strică-pe-toate : ))], a zis că are el un prieten care are pui şi mi-a trimis poză:

Make your pick, a? : ))) Oricum abia aştept! :D

May 06, 2009

Ioana doarme



Gata, mă duc să dorm, ho! : )))


PS: măcar am avut plăcerea de a-ți mânji avatarul, na! :D

PPS: ceva funny :D "Ha, that`s odd, I thought that would be big news ... oh, have you not heard? It was my understanding that everyone had heard..."




PPPS: tributul, totuşi... :)

The Trashmen - Surfin` Bird [1963]


Acestea fiind dezvăluite ... somn uşor! :D

Insomniile mele şi clişeistica bună

Nu pot să dorm.
O fi de la ziua incredibil de agitată pe care am avut-o – ciudat, dar cu cât alerg mai mult, parcă îmi creşte volumul de energie, în loc să scadă. O fi de la cele două cafele băute la 10 seara… : )
În fine, o fi şi de la discuția avută în seara asta. S-a întâmplat chiar după ce am scris blogul cu suferința. Nu-mi place să-mi văd oamenii din jur cu moace triste, cu atât mai puțin când altă dată erau cei care îmi puneau mie zâmbete pe față…

Am spus 2 mari clişee pe care încă le rumeg, în ideea de a le găsi argumentele care le transformă în clişee bune:
- Nu uita că greşelile pe care le faci se vor întoarce împotriva ta. Nu e frumos să ți se întâmple aşa, dar obiectiv vorbind, mi se pare corect – pe principiul “ce ție nu-ți place, nu fi, dracului, măgar să faci la alții”;
- Oamenii iartă, dar nu uită. Nu mi-am dorit să generalizez, nu-mi place să fac asta, dar pe urmă m-am gândit că şi asta e o chestie sănătoasă. E frumos să fii confortabil în relația cu un om, indiferent de tipul relaționării, dar e bine să fii mereu conştient de acea marjă de eroare care, la nevoie, îți poate conferi o mică plasă de siguranță.

Mă duc înapoi la somn; m-a speriat Codru nițel, în seara asta mi-a zis că el crede că se termină House. Dar eu nu-l cred, mai ales ca draga de Wiki a fost kind enough să îmi arate că Fox a programat încă o serie. :D

Somn plăcut sau bună dimineața! : )

May 05, 2009

Oameni buni

“04 mai 2009
va rog din sufet ajutati-ma,am deschis un teledon la romtelecom. 0900900092- 2 euro 0900900095- 5 euro 00900900090 - 10 euro “

Nu ştiu dacă fata asta încearcă să escrocheze oamenii sau nu; dacă aşa face şi are cât de puțină încredere în Dumnezeu, atunci cred că ştie că nu face bine.
Dacă însă e atât de incredibil de bolnavă, atunci haideți s-o ajutăm pe Florentina!



Nimic nu mă impresionează mai tare decât suferința de boală şi neputința mea de a face să fie mai bine. N-am temere mai mare decât aceea a îmbolnăvirii celor dragi sau, cine ştie, pierderea lor. Ştiu că ai mei vor îmbătrâni şi vor avea nevoie de ajutor din ce în ce mai mult. Ştiu că pe amândoi o să îi macine să ceară ajutor, deh, mândrie de oltean pe de-o parte, mândrie de femeie pe picioarele ei, de cealaltă. : )
Ştiu că trecerea timpului e inevitabilă. Urăsc inevitabilul. E unul din puținele lucruri pe care chiar le urăsc … poate ați remarcat că folosesc rar cuvântul ăsta.
Şi mi-e frică de moarte; mai demult mi s-a spus că oamenii care se tem de moarte sunt slabi. Dimpotrivă, nu mi se pare slăbiciune să recunoşti asta şi să accepți că e ceva ce se va întâmpla până la urmă tuturor, că ne convine nouă sau nu. Tocmai, cred că sunt oameni care pe măsură ce conştientizează faptul că o să vină şi vremea luminiței de la capătul tunelului : ), parcă mai tare vor să trăiască ce-or mai avea de trăit. Eu aşa vreau să fiu când o să fiu mare. : )

Mai mult decât atât, nu mi-e frică de moartea mea, cât mă îngrozeşte gândul că s-ar putea întâmpla ceva celor la care țin. N-am să fiu ipocrită, dacă îmi spune mama că a murit o rudă mai îndepărtată, îmi pare sincer rău, dar atât timp cât eu nu am prea multe amintiri legate de omul respectiv, nici nu am cum să simt durere foarte mare. În schimb, dacă s-ar întâmpla ceva … dar nici nu vreau să mă mai gândesc.

Vă las cu o melodie mai frumoasă decât ideile astea …

Bob Marley & The Wailers – Could You Be Loved


Gânduri plăcute şi gesturi bune vă urez!

Waldeck @ Fabrica, meet you there!

Un must-see:

"Waldeck - 7, 8 mai

Joi, 7 Mai 2009, ora 20:00
Fabrica

Masina timpului a fost in sfarsit inventata! Artistul Klaus Waldeck este faptasul, iar daca vrei sa te dai o tura, te invitam la Fabrica pe 7 si 8 mai 2009. E musai!

Daca ti-ai dorit vreodata sa traiesti in frumosii ani ’20 si ’30, cand muzica dadea tonul vietii, iar marii muzicieni erau si marii alchimisti muzicali, vino in Club Fabrica pe 7 sau 8 mai, unde artistul austriac Klaus Waldeck va prepara special pentru nostalgici un inedit cocktail de tango si swing combinat cu vechile sale pasiuni pentru dub si reggae.

Pret/bilet:
Bilet intrare: 45 RON"

Samples:

Waldeck - Wake Up


sau:

Waldeck - Memories



sursa: bilete.ro

Meet you there! : )

May 04, 2009

I put the lime in the coconut ... : )

Revenind dintr-un episod agitat, chiar şi pentru mine, adică postul de mai devreme :D …
În cazul în care v-ați întrebat vreodată ce-i cu poza din header, există o explicație, această melodie:

Harry Nilsson - Coconut (1971)


O declar oficial imnul blogului! : )))

Cum spunea Ursu`, ce naiba putea să fie decât ceva hippie? :))

Nu mai boci, CĂ CU mine nu-ți merge!

Mi-am dat seama!
Acum ştiu care e răspunsul la misterul care mă macină de câtva timp!

Cred că mulți oameni nu mă placE! Trăiesc cu impresia asta de ceva timp. Sunt prea veselă, oamenii serioşi sunt dezgustați de veselie.

Dar să ştiți că într-o zi acei dragi vouă, puțini la număr, pentru că ce om serios are în jurul lui mai mulți oameni decât are nevoie, da, o să vă îngroape în seriozitatea voastră, intr-un mormânt gol. Şi rece. Da` măcar pământul nu e vesel, puteți să stați liniştiți, puteti trăi fericiți! Ups, să mai faceți CE cu fericirea aia?

Iar am probleme cu oamenii din jurul meu. Cred că de fapt nu are nimeni nimic cu mine, doar că sunt eu un car de nervi şi îmi amplific dracii pe măsură ce trece timpul. Poate că cel mai inteligent lucru pe care l-ai putea face zilele astea ar fi să te fereşti de mine; dacă vii la mine să te plângi, s-ar putea să te iau la mişto şi să-ți spun sec că ar trebui să-ți mai trăieşti viața din când în când. Aşa că în loc să-ți plângi de milă mai bine ai pune dracului osu` la treabă, nu mai pierde vremea tuturor, pe a ta şi în niciun caz pe a mea!

To do list: feeling good

Am o stare destul de proastă, dar vreau s-o depăşesc; sunt convinsă că e o chestie de moment, bazată pe foarte multă oboseală şi n-are rost să mă apuc să mut munți de dragul împlinirii spirituale. Sunt plină de spirite până peste cap [don`t mind me, v-am spus că-s cu dosul pe tavan]. Eu măcar am voință. Mă urcă pe tavan oamenii fără voință.

Astfel, m-am pus pe gândit la ce m-ar putea face să mă simt mai bine. Aş încerca nişte shopping. Din nefericire, abia am luat salariul, am luat nişte chestii de femei, am plătit nişte facturi, ne-am luat camera foto, am fost în Vamă : ) … se şi duse …
[de când m-am apucat de scris mi-a mai trecut, am stat să aranjez nişte muzică frumoasă pe ipod şi parcă mi-am mai revenit : )]

Că veni vorba de muzică şi ipod, chestii care îmi crează plăcere, adică, cred că m-ar ajuta dacă aş face o listă cu acele lucruri care mă fac să mă simt mai bine. Faptul că momentam am o lene soră cu cine vrea ea, duce la nepunerea în funcțiune a acestor lucruri, dar e bine de ştiut că la nevoie şi chef se pot utiliza.

Acestea fiind zise, în dezordinea numerelor de pe tricouri…
- Ipod-ul pliiin ochi cu muzică fină şi faină;
- Înghețata mâncată direct din găleata aia în care se ambalează;
- Oamenii frumoşi împreună;
- Pauza de prânz când apuc s-o zbughesc în curtea Mănăstirii de lângă serviciu;
- Plimbatul cu bicicleta, căşti în urechi şi cel mult 26 grade afară;
- Mâncarea făcută de mama;
- Cerealele Fitness, dar alea cu ciocolată, nu alea de regim :D;
- Latte macchiato dulce, de la Burger King, merci Pishku pt pont :*;
- Meniul Whopper, tot de la Burger King, nu, Ursule, ai prietenă, ştii că n-ai voie să mănânci : )) [long story cu replica asta cu prietena : ))];
- Dormitul dimineața până la 10 jumate, adică să nu fie nici prea devreme, dar nici prea târziu;
- Mâncatul în pat, înainte de culcare, preferabil fructe zemoase, curățate şi feliate, de băgat direct în gură, în timp ce mă uit la un serial comedy / romance / animation, deci ceva uşor, cu episoade de 20 min;
- Hainele colorate şi lejere, şi, când îşi au locul, costumele business;
- Plimbările prin parc cu oameni pe care nu i-am mai văzut de mult;
- Mersul pe jos, km întregi, dacă sunt încălțată comod;
- Prietenii despre care am impresia că ştiu foarte puține, dar care make my day:
Codrutz: dar stii ca platesti multicel la vama, nu?
MiezuRau: tva ul se aplica doar la peste 150 eur
MiezuRau: vama se plateste oricum
Codrutz: u smart
MiezuRau: 12%
MiezuRau: geez, lucrez cu cifre si bani, IT`s MY LIFE
Codrutz: http://www.youtube.com/watch?v=Lcy7g05AbC0
MiezuRau: dr alban, vai : ))
Codrutz: stii ca aveam de ales
Codrutz: intre no doubt si bon jovi
Codrutz: but this is funnier
- Cadourile în dulciuri :D;
- Statul la soare, pe plajă, pe o bancă, piatră, pământ, soare să fie;
- Răsfățul – de primit de la alții, de făcut oricum : ));
- Fotografiile pline de culori şi forme;
- Liniştea atunci când o cer.

Feeling better sau, cum ar spune clasica doamnă Nina Simone…

Nina Simone - Feeling Good

Probabil e a țânşpea oară când pun melodia asta pe blog. Pentru că merită!


PS: apropos de bloguri şi de împrăştierea asta de intimități pe care o fac eu aici in văzul tuturor, azi am primit un banc de la profu` de info:
“La biserică, preotul se întâlneşte cu un tânăr enoriaş:
- Ce te aduce la biserică, Ioane?
- Iaca, am venit să mă spovedesc.
- Nu-i nevoie, ţi-am citit blogul...”


Sărutmana! :D

Template by:

Free Blog Templates