So, I just moved.

You knew that already, as I'm not very good at covering the truth about myself..."that's why you have a personal blog, silly, haha". Yeah, like she said. :)

But as of today, I also moved the blog on a new page, for practical reasons you will not need to read about.

As a mini-teaser, you should know I'm planning to focus more on letting the world know what my woman-child mind produces in the near future; and maybe I'll dig out some old ideas I have put down in my computer along the time, in the "Red/Blue-pill_for my eyes only" category.

So should you wish to continue reading me, please check out this new place - which currently looks exactly like the current one, I know. Don't panic, though, I'm just too lazy to change the template now. :))

Daca plec, hai, vii cu mine? : )

Am o memorie fantastica. Fantastic de selectiva si de sugubeatza, cateodata.

Retin toate cacaturile, iar la lucrurile mari sunt cu dinte-pauza-lipsa-gaura.

Stiu cine mi-a dat sa ascult o formatie pt prima oara.

Stiu ce am remarcat la el in ziua in care ni s-a facut cunostinta.

Stiu ca un alt el era foarte suparat pe ea, a lui de atunci, iar eu n-aveam nicio treaba cu niciunul.

Stiu unde eram cand am mancat inghetata din aia impreuna, pt prima oara.

Stiu ca am ras cand mi s-a raspuns frumos la o intrebare stupida.

Intrebarea n-o mai stiu.

Stiu ce gust avea porcaria aia albastra cu multa gheata, din care am baut amandoi cu 2 paie, pt ca nu mai aveam bani decat pentru o singura porcarie albastra.

Nu mai tin minte de ce nu mai aveam bani.

Stiu ce cadou a primit de ziua ei acum 6 ani si mai stiu ca nu i-a placut.

Inca am oroare sa fiu trimisa dupa cadouri pentru ea. :D

Stiu cum arata palaria aia de paie pe care am purtat-o juma de vara, desi imi era mare si aratam caraghios.

Stiu ce-am mai zambit cand am gasit un smiley desenat cu apa pe jos, intr-un parc.

Nu mai stiu despre ce lucruri foarte importante am vorbit cu el in ziua in care am gasit acel smiley.

Mi-aduc aminte cand am decorat locul si-am asteptat cuminte s-o vad zambind.

Nu mai stiu de ce in dimineata aia am intarziat, taman de ziua ei.

Stiu cum arata piatra pe care am stat cocotata o noapte intreaga si m-am uitat la ploaia de stele.

Nu stiu de ce de atunci n-am mai ajuns niciodata la mare in perioada in care sunt ploile de meteoriti.

Stiu un bustean, un baiat si o chitara care nu era a noastra, doua izoprene si multe stele cazatoare, totul totusi fara un romantism exagerat, dar plin de caldura.

Stiu o discutie lunga cu un om pe care il dispretuiesc si astazi.

Nu mai stiu ce culoare au ochii lui.

Stiu un set de poze facute in graba, pentru ca ne pleca autocarul.

Nu mai stiu de ce am asteptat atat pana sa facem pozele alea.

Stiu niste oameni si niste lucruri, stiu niste sunete si niste mirosuri, niste zambete si alte zambete. Si mai stiu ca orice mi s-ar intampla, toate lucrurile frumoase pe care le-am adunat in mine de atatia ani si la care continuu sa tot adun si adun, ma vor colora mereu, indiferent de griurile care-mi tot apar si apar.

Mi-a zis o fata ieri, cum ca optimismul e bun pana cand nu mai ai nici macar puterea sa zambesti. Sterge gri-ul, om frumos, aici nu e loc de interpretare, avem alb sau negru. Hai cu albul. : )

sursa foto

eu cand va zic. : )

O sa ma reapuc de poze. Uite cum mi se aseaza lucrurile in fata ochilor, uite cum le vad [exact ca azi], uite cum reactionez la ele, e pacat de aparatul meu parasit in geanta lui plina de nisip din Vama si ace de brad [tot cad de pe undeva, inca n-am detectat sursa exacta].

Da, da, exact ca azi. Nu.

Pai, imi plac culorile, asta o stiti deja, probabil.

La serviciu incerc sa-mi colorez, incet, dar sigur [:D], groaza aia de gri amestecat cu bej in care ma ingrop cu privirea de fiecare data cand nu vorbesc [non-stop] la unul din cele 4 telefoane, nu butonez la laptop sau nu sifonez niste hartii.

Azi, dupa o zi din aia, am fost si ne-am jucat cu multe culori. Culori vii. Abia astept sa apara si rezultatele. Si ma uit la mainile mele si pe 10 unghii vad 5 culori. Culori vii. :D

Deci, imi plac culorile. Pan-aci e clar. Cam cat de mult?

Cam cat. Cam atat. :D

Cam cat mi-as face si cel de-al doilea tatuaj la care ma gandesc de ceva vreme. Adica imaginea de mai sus. : )

Si, ok, tot legat de culori, o sa m-apuc sa va caut alt template, caci am primit critici si pe viu si pe blog, si pe privat si pe betie si pe stari diferite, deci bine. :))

PS: mega oferta, "Cel mai scurt drum spre fericire", se gaseste la Real cu 5 RON. Ieftin, vere.

La multi ani!

Anul asta sa fie bine, asa cum stie fiecare ce inseamna binele pentru propriul suflet! : )

PS: cat despre mine, Revelionul a fost frumos, cu prieteni, cu drum pana la alti prieteni, cu pupaturi [subliniez asta pt ca mie nu-mi place sa ma pup cu un om de fiecare data cand ne vedem, decat la Sarbatori si la aniversari, deci faptul ca m-am pupat cu toata lumea e demn de consemnat ca eveniment :)))], cu foarte putina bautura [ma tot mir ce e cu mine de nu ma mai atrage nici macar ideea unui vin], cu poze, cu muzica si dantuiala, cu tequila [ok, am mintit, am baut ceva :))], cu mancare, cu telefoane, cu sms-uri, cu te iubesc-uri, cu deprimare la betie [te iubim, filosofule :))], cu OAMENI si oameni, cu zambete ... M-am simtit bine, mi-as dori sa fie un an bun ca noaptea de aseara. : )

A, ravasul meu din fortune cookie zicea asa:

Sa fiti frumosi!

Adica oameni frumosi, ati sesizat ca posed cateva idei bune si fixe. :)

Un Mos imbelsugat ureaza toata lumea, eu imi doresc ca belsugul lui sa fie pentru fiecare ce-si doreste astfel incat mintile sa ne fie mai limpezi, sufletul sa ne fie mai calm si haosul sa ne fie dezordonat ca de obicei, dar de data asta sa dea pe-afara de atatea culori vesele. Cum ziceam azi, sper ca printre cadouri sa gasiti sanatate, fericire si putin noroc. Si impliniri si succese, cum ureaza sefii, care si ei sunt tot oameni, in majoritatea cazurilor. :)

O, brad frumos, natural si verde [:D],

incerc ca de la anul sa am in casa unul care sa semene cu tine ... dar care sa fie din plastic ... ma intreb inca de pe acum oare unde gasesc spray cu miros de brad si care sa nu fie impotriva gandacilor? :( Nu stiu ce-o sa ma fac, unde gasesc miros de natural? :)

Ia, fiecare dintre noi, sa fie nitel mai bun macar zilele astea, vreau eu sa vad cum se invarte Pamantul daca are oameni mai buni pe el.

Craciun fericit, pui de oameni! :)

Sliurp, moa, uite-l cum zambeste! :X

Dar aici, astazi, e vorba despre altceva. Altcineva.

Ce vreau sa va spun e faptul ca de barbati frumosi si femei frumoase e pamantul plin, dupa cum am mai tot spus, dar de oameni frumosi te lovesti mai rar.

Scriu aceste cuvinte pe fundalul lui Chris Rea - Looking For The Summer; zambesc cand imi dau seama de asta, pentru ca azi am auzit pe un baiat fredonand Greenday - Wake Me Up When September Ends, deci ceva cu iz de toamna, iar astazi a fost iarna ... asa cum era si acum 4 ani cand am dat nas in nas cu al meu Urs, unul din acei oameni frumosi de care ai norocul sa dai foarte rar intr-o viata de om.

Pentru ca el este primavara pentru mine ... la multi ani! :)

Tori Amos - Winter

O coincidenta fericita si frumoasa ... la multi ani, Didi si Dan! :)

Imi vine sa-mi plang de mila. Sunt racita cobza, din nou, la 2 saptamani dupa ce m-am intors din concediu medical, am coloana cervicala intepenita si I`m in deep real pain. Noaptea nu pot sa respir, iar daca stranut/tusesc, ceea ce se intampla des, imi misc gatul si incep sa injur. In plus, inca ma mir de cate ori pot sa-mi suflu nasul, nu inteleg cum mini-corpul meu e capabil sa produca o asemenea cantitate de muci.

Prietenii mi-au recomandat terapie cu pisici torcaitoare, maine dau o fuga pana la mama sa-mi ingrop mainile in blana lui Mishu - va zic daca a mers. :)

Intr-o ordine de idei mai frumoasa, la rugamintea unui prieten de pe internet :), hai sa va prezint o initiativa frumoasa, ce se va desfasura in acest weekend, in orasul in care parca mi-ar placea sa ma mut intr-o zi - Sibiu. : )

Comunicat de presă
Sibiu - 3 decembrie 2009

Moş Nicolae vine la Simba Hotel.

Simba Hotel Sibiu îl aduce şi în acest an pe Moş Nicolae pentru 60 de copii abandonaţi în centrele de plasament din Sibiu. Echipa Simba Hotel continuă astfel tradiţia începută în 2008, de a le însenina sărbătorile copiilor abandonaţi de părinţi şi crescuţi departe de căldura şi afecţiunea unei familii.

În ajun de Moş Nicolae, sâmbătă 5 decembrie 2009, la ora 14:00, copiii însoţiţi de profesori vor veni pe Calea Dumbrăvii nr.12 unde vor aşeza în faţa Simba Hotel o pereche de ghete în care peste noapte Moş Nicolae să le lase fiecăruia un cadou.

Duminică 6 decembrie, dimineaţa de la ora 11:00, copiii se întorc la hotel unde după ce descoperă ce le-a lăsat Moşul în ghetuţe sunt aşteptaţi de către bucătarii Simba Catering cu un mic dejun copios la Simba Restaurant.

Campania este organizată de Simba Hotel în parteneriat cu Simba Catering şi Simba Restaurant cu sprijinul agenţiei de creaţie designbank.ro.



Persoană de contact

Mihai ZUGRAVU
Freelancer PR Manager
+ 40 767 206 782
mihai.zugravu@yahoo.com

Daca m-ar auzi mama... ar spune ca mai am 10 ore jumate pana se face vremea. Avem noi ceva cu chestiile exacte, si mama si tata si eu, nush ce-o fi, dar ne plac lucrurile frumos facute. Asa cum am primit eu ceva in seara asta, ceva al meu si numai al meu, am primit o stea care imi poarta numele in Ursa Mica, iar steaua se mai numeste si UrsuMic si am primit-o de la Ursu, cadou de ziua mea, pe langa alte geeky stuff which I absolutely love si chestii de familie, cum a zis Codrutz, halat de baie roz, etc :))
Si ideea e ca e primul an care ma prinde trista de ziua mea, desi tristetea e o chestie destul de sus si imi place sa cred ca nu o ating, desi cine stie ce-o mai fi si pe interior pe acolo, am adunat atatia oameni, culori, mirosuri si sunete incat nu mai stiu pe unde sunt eu, daca-mi mai apartin sau m-am indragostit asa orbeste de tot ce-am gasit frumos pe lumea asta, cert e ca pana la 25 de ani am acumulat ceva chestii si uite ca eu nici macar nu ii simt ca au venit, serios, imi pare tare rau ca nu-i astept cu asa nerabdare cum ii asteptam pe cei mai mici in alti ani... e primul an cand nu simt ca vine ziua mea, cand nu stiu ce o sa fac, daca ziua mea va fi inca o zi de marti, daca o sa rad, daca o sa plang de fericire sau nu, daca am de alergat, de facut vizite la clienti sau in HO, daca am timp sa pregatesc ziua de miercuri, daca o sa reusesc sa ma bucur de pupaturile de la prajituri. Si pe langa toate astea, am uitat de oamenii mei, nu stiu unde o sa-i duc pe ai mei si pe ai lui maine seara, daca sa-i surprind cu ceva Festival 39 sau daca o sa stau peste program sa termin proiectul care arde, nici macar nu mi-am pregatit haine dragute ca in alti ani, nici nu stiu decat ca imi doresc ca oamenii pe care ii iubesc sa-mi fie alaturi, unul din ei langa mine bine de tot, la serviciu, altul cu sufletul, tocmai din India, alti 3 la serviciile lor si cu inimile calare pe mailul de munca, mama si tata, mama si tatal lui, si Mendi si Codrutz si Horia si e deja 12 si pe mine m-a prins scriind, ascultand U2 si gandindu-ma la oamenii care ma fac fericita, alaturi de care vreau sa-mi traiesc tinereti si ierni si apusuri si betii la rasarit de soare si copii si zambete si clipe frumoase si unice, cand ei stiu ca ii iubesc, chiar daca eu le spun foarte rar sau niciodata, ei stiu, iar eu... ma bucur de voi si va multumesc. 25 :)


PS: imaginile sunt de sambata, de la cariera de piatra Lespezi, via aparatul meu + Codrutz + eu. Culorile toamnei, asa cum am zis, frumoasa luna ne-am ales sa ne nastem! :)

Poveste aleasa si culeasa de aici: Proiecte urbane pentru viata

"Era un sat de la munte, un sat cu case acoperite cu tiglă visinie si garduri de scândură vopsită în verde. Un sat frumos cu copii care jucau turca în curtea scolii până seara târziu, un sat din care tinerii plecau să facă armata la oras si unde în fiecare vară după jumătatea lunii iulie venea un bâlci si aducea vată pe zahăr, ursi, clovni, înghetată, leagăne, jocuri cât să stai o zi si-o noapte acolo. Prin mijlocul satului trecea un râu care izvora din munte. Avea un izvor mic si firav, ascuns sus în pietre, acolo unde numai pădurarul urca să aducă mieii rătăciti de la turmele din jurul satului. Primăvara, când gheata se topea pe munte si râul venea furios către câmpiile de dincolo de sat el aducea aruncate în spuma lui, printre busteni si crengi de brad, de pe vârfurile cele mai ascutite unde zăpada stă în echilibru, uneori doar petale alteori întregi flori de colt. Copii stăteau fie prin curtile de lângă râu, aplecai peste garduri, fie pe poduri cu undite făcute din crengi de salcie fie cu cosuri din crengi de alun pe marginea râului, fiecare după cât era de curajos si pescuiau florile de colt. Le pescuiau si apoi le uscau pe sobele de teracotă si fiecare casă care avea copii se umplea de miros de flori de colt. Casele unde erau mai multi copii sau mai mari si mai pricepusi în ale pescuitului le stiai de cum treceai prin fata portilor lor, miroseau atât de tare încât de mirosul florilor de colt se bucurau si bătrânii care locuiesc singuri...

Cum ar fi să rupem povestea în acest loc? Si să spunem că într-o primăvară au venit apele atât de mari încât suvoaiele care obisnuiau să transforme copiii în vânători de lucruri frumoase, i-au alungat din casele lor pentru că le-au dărâmat si astfel amintirile lor despre copilărie s-au încheiat cu tragedia asta? Cum ar fi dacă toate povestile s-ar termina brusc si tragic, nedemne de viata unui copil? Cum ar fi dacă viata copiilor s-ar termina ca o poveste urâtă? Pentru că uneori se întâmplă, pentru că uneori copiii nu ajung să asculte povesti si nici să le citească. Uneori copiii nu ajung să devină povesti si amintirea lor se învârte în jurul unei tragedii.
Noi vrem să dăm înapoi povestile frumoase copilăriei. Vrem să oferim fiecărui copil o sansă la a asculta povesti si la a le visa, vrem să oferim fiecărui copil sansa să aprindă un foc de tabără si să cânte cu prietenii lui în jurul focului. Vrem să oferim fiecărui copil sansa să devină o poveste frumoasă.
De aceea mergem vineri seară de la ora 19.00 (28.08.2009) la Motoare si vinerea viitoare la Twestival să strângem bani pentru copiii bolnavi de cancer de la spitalul Marie Curie - Bucuresti. Pentru că bolile nu sunt decât povesti urâte iar noi putem să oferim copilăriei povestile frumoase înapoi.
Ce poţi tu să faci? Să vii cu noi, să cumperi din surprizele pe care le avem pregătite, să scrii despre noi în emailurile tale şi pe blogul tău, să îţi aduci prietenii şi colegii de serviciu, să le spui tuturor celor pe care îi cunoşti despre Paşi Către Viaţă. Depinde de noi să facem poveştile copilăriei ... frumoase!"

Eu ma duc cu Mendi, Pix, Horia si cu Codrutz, sa bem limonada si sa vorbim. Imbinam utilul cu placutul. Si facem si-un bine. :)

Ziua 7 - Bad Gastein - St Johann

Azi e soare.
Ma bucur sa va comunic aceasta superba prognoza meteo! :D

Azi, pentru ca e frumos afara, mergem la Bad Gastein, la bai. Da, am zis bine, la bai. Termale sau nu, au si-un parc de distractii si ce-o mai fi pe-acolo. Abia astept! :D
Mai aveam in plan sa ajungem la Eisriesenwelt, mi-a ramas in cap de zilele trecute, dar pt ca se poate vizita si pe timp urat iar maine se preconizeaza ploi, din nou, am lasat pe maine si am decis ca azi sa stam ca reptilele la soare. :D
Trecem prin niste sate, am deschis geamul si miroase a fan cosit. Imi place de mor, as lenevi o zi intreaga la umbra unui mar, cu o carte in mana si o sticla de apa langa mine, iar aerul sa miroasa asa. Stiti ce vreau sa spun: genial! : )
La bai … E foaarte tare, am lesinat pe un water bed, d’ala cu bule, as fi stat acolo o mie de ani. Si mi-a mai placut piscina cu apa de 30grade, e ca o cada imensa cu oameni mai multi, iar pe centru sunt si 3 guri prin care apa iese cu foarte mare presiune, am stat acolo ca o oaie, mi-a masat spatele si tot corpul ... ce masaju` meu de joi seara, sa stai juma de ora acolo, pleci cu corpul cum e carnea de mici. :D Si mai e o grota, in interior, unde din cand in cand incepe sa curga apa de undeva de sus, e ca si cum ai sta sub o cascada – cred ca de-aia ma doare capul acum, da cine mai e ca mine, sa stea sa fie lovita de apa in crestet cand ma pandesc migrenele ca pe hotii de cai ... : )))
Stau cu fata spre munte, iar in casti am Emilie Simon, muzica mea de ascultat pe plaja, la mare … : ) Soarele e fierbinte ca la noi la Agigea, dar si cand intra in nori, parca ti-aduci aminte ca afara nu-s decat 24 grade… L-a lesinat pana si pe urs al` mic...La vestiar observ ca am prins si bronz de munte - “d’ala de-l dai cu spaclu` jos de pe piele” – na, ca am dat-o pe post, a ras Ursu` de mine azi, m-a intrebat de la cine am auzit asta : )))

Am luat-o inapoi spre casa, mergem sa mancam tot la localul ala, Tschecherl - am realizat ca nu e cehesc, dar cui ii pasa, mancarea e buna si isi merita fiecare banut si le-am promis ca ii recomandam. Mi-e foame. :D
Am mancat, am mancat asa mult si e asa de cald afara, incat mi s-a facut rau. Ursu zice sa conduc eu pana acasa, cred ca face misto de mine…

Am ajuns intr-un sfarsit acasa. Acum stau cu burta in sus, pe terasa, inca imi miroase a fan. Cum ii spuneam lui Codrutz azi, inca e frumos, sun is shining, e bland, am sosetele mele mov si pufoase in picioare, stau pe un sezlong, mananc ciocolata si ma uit la Scrubs. Astept sa moara ba[c]teria de la laptop ca sa ma forteze sa intru in casa. Bateria laptopului si mirosul de balegar. Nu stiu ce au oamenii astia, ca n-am vazut picior de animal pe strazile astea, da` in fiecare seara te pocneste un miros asa, de natural… :)

Am facut poze putine azi, am scris putin ... am fost ocupati cu balacitul si simtitul de-a soparlele, dupa atata purtat de blugi si adidasi, azi am dat-o pe sandale si pantaloni scurti, eeeehh, life… :)

End of lazy day 7! : )

Ziua 6 - Hochalpenstrasse: Varful Grossglockner [3798m] + Ghetarul Pasterze - St Johann

Si azi e soare!
Un soare genial, un cer senin, genial, am zis, genial! :D

Am zis sa mergem totusi pe Hochalpenstrasse, drumul transalpin, ala de ne duce inspre 3800m, daca tot avem oferta pt vreme buna si luni n-a fost sa fie. Sunt 21 grade aici, in localitate, si deja stranutam amandoi de nu se poate, m-a prins teama unui guturai. : )
Am trecut de intrare si am inceput sa urcam, cu mici pauze pt poze; am tinut fir intins pana la 2400m, unde am parcat si am inceput sa luam la picior un deal care ne ducea la 2571m. Ne-am oprit pe drum, pt ca mai era ceva pana sus, dar … poze, poze, poze, un aer rece, o multime de oameni de toate varstele, culorile, natiile si religiile, m-am simtit ca pestele in apa; m-a incantat mai putin oboseala acumulata, dar a fost placut, deci a meritat fiecare rasuflare. :D
De aici ne-am continuat drumul pana la punctul in care ne-am dat cu punga pe derdelus. Nu m-am gandit niciodata ca m-as putea da pe zapada in tricou, dar uite ca azi a fost sa fie:
Am avut un mic soc termic, pentru ca am pus mainile in zapada, ca sa ma sprijin, iar pe urma ma vaitam de stanga, pentru ca n-o mai simteam pana la incheietura, in mod deosebit vreo 3 degete, asa. Copil nepregatit. : ))
Intr-un sfarsit am ajuns la Kaiser Franz Josephs Hohe, un soi de varfu` lu` regele Franz Joseph, care in 1856 a ajuns pana acolo cu a lui Sisi. Nush cu ce au ajuns ei pana acolo si in cat timp, ca noi am facut juma de zi cu masina. M-a minunat ideea. :) De acolo am mai mers noi nitel pe jos si am dat cu ochii de marmote adevarate, marmote cu blana groaaasa si umflate, care nu ambaleaza nimic, nicio ciocolata, marmote libere de magia sclaviei staniolului! Geniale mi s-au parut, fff haioase! :DDupa ce am mai mers noi nitel, am dat cu nasurile si cu ochii si cu lentila aparatului de vestitul varf Grossglockner – 3798m, cel mai inalt varf al Austriei si de ghetarul Pasterze, care impreuna compun o imagine fenomenala, colosala si absolut geniala. Am luat la un moment dat un mic funicular, care ne-a coborat un pic spre ghetar, apoi am luat ditamai dealul la picior pana am ajuns cu sufletele pe gheata. “Dealul” a fost odata suport pt malurile ghetarului, stiu asta pentru ca din loc in loc am gasit pe carare semne care aratau nivelul ghetarului, din 5 in 5 ani, incepand cu 1960. E incredibil cat de mult a scazut in aproape 50 de ani, ma gandeam cu groaza la un moment dat ca daca mai continua asa, peste 20 de ani se face traseu de o zi pana ajungi jos. : )))
Si, am ajuns. Astazi, eu si cu Ursul si cu urs al` mic ne-am plimbat pe un ghetar. :) Apa era rece si era frig rau, iar Ursu a alunecat la un moment dat pe un maldar de pietre care aveau gheata pe dedesubt si s-a lovit la mana. : (Dar plimbarea asta m-a facut sa imi dau seama si mai mult de cat de norocoasa pot sa fiu, ca am ocazia sa vad asa ceva, ca sunt sanatoasa sau macar asa sper eu, ca ma cam inteapa nitel inima dupa ziua de azi : )))) Si, sunt fericita si partial linistita, dar le dovedesc eu pe toate. : )La intoarcere, pe acelasi drum, am mai oprit de 2 ori, o data la 2571m, la Edelweissspitze, sa facem poze celor 30 de varfuri de peste 3000m ale Austriei si care se vedeau din acel punct, apoi inca o data pentru poze si … am zis sa fie drum spre casa. :)
Bine, am uitat sa mentionez ca toata ziua am cautat un loc in care sa ne asezam sa mancam, dar pentru ca nu ne-am hotarat la niciunul, la 7 seara goneam infometati, ca niste nebuni, spre St Johann, sa mancam la localul cehesc din care a iesit spartanul muntelui zilele trecute. Eu cand am o pata pusa… : )))) Si, am avut dreptate, mancarea buuuuna si muuuulta, asa ca bacsis gras, mai mancam. Instinctul meu de fata… nu ma inseala! :P A, da, am mancat salata, la care visez de cateva zile, dar o salata gigantica, deci s-a dus dracului planul de mimoza! :))
Home, stam lesinati, iar eu inca ma minunez… : )
End of brilliant day 6! :)

Am folosit in postarea de azi cuvantul “genial” de mai multe ori, ca sa va dati seama ce a insemnat ziua asta pentru mine. :)

Ziua 3: St Johann si imprejurimi
Ne-am trezit la 10. If this ain't Heaven, I don't what is : ) am fost sa cautam punctul de informatii, unde ne-am umplut cu harti [:x] si pliante si mi-am dat seama ca ne-ar mai trebui vreo 2 saptamani in plus ... : )
Am reusit sa si mancam intr-un restaurant traditional, desi de fiecare data imi zic sa nu mai comand cine stie ce, pt ca niciodata nu termin din farfurie si mi-e rusine de oamenii care servesc... In plus, mancarea e destul de grasa, iar eu sunt o delicata si nu servesc asa ceva-uri. ;;)
Ne indreptam spre Grossglockner [Hochalpenstrasse], e la 3798m, cel mai inalt varf al Austriei. Pana acolo se ajunge parcurgand cu masina un soi de Transfagarasan de-al lor, de vreo 46km, pana la 2369m, apoi cu telecabina. Banuiala mea e ca o sa ne fie frig acolo sus - daca in St Johann sunt 17 grade, oare cum o fi la 3800 m ... ?
Am intrat pe drumul cu pricina. Iar ploua ca naiba, nu pot sa fac poze de nicio culoare, e ceata coborata pana in oras ...Mda, nu e combinatie. E ceata atat de deasa incat nu se vede nimic, nimic. : ( pe la 1700m am hotarat sa intoarcem si sa revenim intr-o zi cu vreme buna, daca vom avea parte de asa ceva ... Asta mai ales ca avem parte de o chestie desteapta - oamenii astia chiar ca s-au gandit la tot. Pe pliantul primit la intrare zice asa: oferta speciala pt zilele in care vremea e urata: pe baza biletului platit la bariera putem intra inca o data, cu doar 4EUR, conditia fiind sa utilizam acelasi autoturism. So, scoatem harta si ne hotaram la altceva ...
Ploua si mai tare. Ne-am oprit intr-o parcare. Am scos harta, dar tot ce arata mai bine e in aer liber, pt ca muzeele nu ne pasioneaza, asa ca am hotarat sa ne retragem la barlog and call it a day, unde-i cald si bine si-avem nudel suppe. Prietenii stiu de ce : )) Poate azi apuc sa vad si Fight Club sau daca nu, macar sa apuc sa mai citesc cate ceva.
Ursu vrea sa ne luam o rulota, sa mergem ca melcii, cu casa dupa noi si cu bicicletele atasate de ea. Eu sunt de acord. : )
Tara asta e formata din alb si verde. Culorile astea sunt preferatele mele, cred ca m-as muta aici. E ingrijorator cum am feelingul asta, ziceam ca nu m-as muta niciodata de acasa ... Acum 2 ani am zis ca poate as face-o, daca ar fi sa fie in Munchen ... Acum o luna am zis ca ar merge si niste Amsterdam, pe care il ador pentru cum m-am simtit acolo ... Acum, intr-un timp atat de scurt, iar am dorul ala de duca ... Cineva foarte drag mi-a spus odata ca sunt ca o floare cu petalele colorate diferit, na, ce sa zic acum ... niciodata sa nu spui niciodata? : )

Ba, ce ma seaca vremea asta! S-au dus dracu cele 3 costume de baie, visul la bronzul de munte, cu nuanta ETERNA, terasa apartamentului, pe care nu putem sta sa bem si noi un vin pt ca are scaunele UDE, cele 2500 de poze, MINIM, pe care mi le programasem ......
Revenind la ganduri mai bune ... Am chef de-un rafting, poate propun un team building la intoarcerea din concediu! :D
Au astia niste dealuri in loc de strazi, trage Sputnik a mea la deal, ceva de necrezut, micutza, draga de ea ... ;; )
Hihi, am vazut un tip dragut ... Lucreaza la pestera aia de gheata la care o sa mergem maine, daca ne tinem de plan. Scrie pe spatele gecii lui de spartan al muntelui. :D

Back home :) Am revazut Fight Club si mi-a mai ramas niste timp. Nu e combinatie cu laptopul, am acces la mail si la messenger, nu reusesc sa ma desprind de casa si de munca asa cum mi-as dori ca sa pot sa ma gandesc la ale mele si la linistea la care am tot visat. In mare, ma las afectata si de vreme, dar si de altele cate imi dau prin cap. N-o sa ma pot linisti asa cum mi-am dorit. :(
End of day 3 ...

Ziua 1: Bucuresti – Timisoara
M-am apucat tarziu de scris, si oricum am dormit pe Valea Oltului ca placinta cu mere, iar pana acolo nu fu mai nimic de relatat. : ) Multumesc ideii de a scrie o carte, dar ar fi prea mult si prea obositor; uite, macar am inceput sa-mi notez din idei : )

La Rm Valcea am vazut 2 cai care se iubeau, se dezmierdau reciproc, inhamati fiind; n-am vazut niciodata atata iubire cabalina ca intre ei doi;
La Sibiu m-am incapatanat sa nu scot GPS-ul de sub scaun, unde-l pitisem bine, sa nu dea Ursu de el : )), am zis ca sunt ghid si stiu sa ma iau dupa indicatoare, cel mult sa cumparam o harta. Am cedat nervos pana la urma, la insistentele lui, am intrat pe net de pe telefonul ala smecher, cum are si Pixelandra [50de mii :D], pe Via Michelin si ne-am lamurit. I was right and it's always a question of trust : ), altfel ne-am scoate ochii;
La Sebes am cumparat si harta rutiera a Romaniei ... Adevarul e ca mi-o doream de mult, asa ca situatia tensionata din masina n-a fost decat un pretext pt indeplinirea planurilor mele meschine, mwahahhaaa. Sht, sa nu afle Ursu'. urs al' mic doarme in geanta camerei foto, la locul lui. Azi noapte a fost in club de fitze, cu ftl, bautura si femei, eheee... : )
Imi place partea asta de tara, de fiecare data cand am trecut sau chiar poposit pe aici m-am simtit f bine, Sibiu, Sighisoara, Medias, Sebes, dap, ff frumos, oameni serviabili, iar pe mine stiti ca ma incalzesc amabilitatile ... : )
Drumul de face stanga la Vetel, ala de ne duce la Timisoara, e ca un muzeu de tipuri de asfalt, a zis Ursu. Pe langa materialele utilizate, de toate soiurile, culorile si compozitiile, am descoperit o sumedenie de forme crescute in mijlocul drumului si cand ti-e lumea mai draga, na ca tre' sa dai cu frana ... Nu de alta, dar n-am vrea s-o ranim pe iubita mea ... nu Sputnik, ci MZU! ;;)
Am scos camera, in sfarsit, nu stiu de ce n-am facut poze pana acum. Cred ca m-am lasat furata de peisaj : ) chiar ma gandeam mai devreme, incepuse sa ploua cu soare ... Cateodata ma simt de parca as fi un curcubeu, mi-am dat seama ca stiu sa ma bucur de orice maruntis, orice detaliu care ma face sa zambesc macar putin, il iau si-l trec prin filtrul personal si ma bucur de el cat pot de tare; sunt o visatoare si-o romantica ... si mi-e bine asa, chiar daca peisajul ma mai fura si nu-mi mai da drumul ... : )
Suntem in Lugoj, ne-am amuzat la citirea numelui, suntem obositi si ne e foame ... noroc ca ne oprim la Timisoara, unde o sa cumparam ceva de mancare, facem o baie si ne uitam la meci, ca bajetzii ;;) as manca o ciorba de legume, mmmm :D
Am auzit ca oamenii de la CSKA au afisat msj: "Becali, go away from Ghencea!" cool, nu? PS: gimme the sound of a rolling stone, asa ne zice a lu' Chirila in boxele jmen. PS, v-am zis vreodata ca imi iubesc masina? : )
Suntem la Recas, ar fi bun un vin de vara, sa-l sorb acum cu atata sete cata port de atatia km incoace ... : )
Timisorenii au mijloace de transport Milka. Ursu' a zis ca sunt depresive, dar eu stiu ca s-a gandit la ciocolata si n-a vrut sa recunoasca! :D
Ma uit la un film pe care l-am ales la recomandarea unui prieten. Blindness ii zice. Nu e de concediu, dar imi place; ma face sa gandesc si mai mult la cat de multe poate face un om, cu atat mai mult unul ajuns in pragul disperarii. Vointa exista, motiv sa iasa la iveala sa fie. Si, sa nu uitam vorba celebra, never say never ...
Somn usor, end of day 1!

Ziua 2: Timisoara – St Johann
Am plecat la 9, asa cum am stabilit. In masina vruram sa setam GPS-ul, dar el nu ne-a vrut pe noi, asa ca am luat altul. In drum spre Cenad ne minunam de drumul prost care ne scoate din tara.
E plictiseala majora pe autostrada ungureasca, asa ca mi-am lasat scaunul pe spate si ma uit la cerul de un albastru neintrerupt. El urla, a cerut Cranberries, dar pt ca e hipertonico-obositor, acum urla pe Anarhia celor de la Cargo. Somn for me ... ;;)
Ce copilot prost, am dormit toata Ungaria si ceva din Austria, vreo 3 ore jumate. L-am alimentat cu ipod si apa, apoi away I went. Si-am si-un somn de padureanca din aia, nu ma trezesti cand vrei tu, ci cand ma satur eu de somn. Astfel, 4 ore mai tarziu ... M-am trezit in apropierea Vienei, fix langa Parndorf. Instincte de femeie shoppingareasa, wow : )) Am mancat cate-un sandwich cu sosuri [not my kind] si ne-am continuat drumul.
Incep sa rasara muntii. Ma gandeam ca n-am mai fost vara prin zona Austriei de prin 2003, in drum spre Germania, cand oricum iesisem pt prima oara din tara, si nu stiam unde sa ma mai uit, eram intr-un autocar plin cu multe soiuri de oameni si, cunoscandu-mi obiceiul, mai mult ca sigur am dormit 80% din timp, ca sa-l fac sa treaca mai repede. :D In fine, ziceam ca vara n-am mai venit pe aici, n-am fost decat iarna, cand totul era alb si mi se parea ca sunt intr-o poveste. : ) E frumos si vara, e mult verde, cum imi place mie. :D
Miezu, creating her moments since ... : ) Daca tot m-am trezit, am schimbat ipod-urile, acum ascultam de pe al meu. Ce altceva, Beatles - Here Comes the Sun [this is, LIKE, my song! :x ], melodia asta imi da o stare incredibila, de liniste si cuddleness, asa, ca mine! :D
Am vazut ceva genial: zona de deal, acoperita cu un lan de grau, cu un drum mic prin centru, care avea marginile de un verde genial, zici ca era pictata imaginea, asa frumoasa era si lumina de pica peste...
Sfinx - Intr-un cer violet ... imi place de mor melodia asta, o ascultam acum. Culmea e ca cerul nu mai e chiar albastru, are niste usoare tente de violet ... This is one of those moments cand mi-e dor de bucati de acasa ...
Am intrat intr-o perdea de ploaie, ploua de rupe; adio peisaj, nu vedem la 2m in fata noastra. : ( Ca sa nu mai zic ca temperatura a scazut brusc, de la 33, la 20 grade ...
Mai avem 20 km. Inca ploua, e ceata si frig. Urmeaza sa fac un dus. Cu apa calda. :D El nu mai are rabdare, de cateva sute de km vorbeste despre orice, numai sa fie galagie si mai ales cand ma vede ca fac ceva, in mod deosebit cand scriu. : ))
Am ajuns acasa, acolo unde acasa va fi in urmatoarea saptamana, acolo unde in fata casei se gaseste aceasta imagine:
Ma urmareste un curcubeu mic. Intai l-am vazut la Tg Mures, saptamana trecuta, acum aici, ajunsesem de 2 minute si s-a format cat sa apuc sa-l vad si sa-i fac poza... : )

Pana acum am scris pe telefon, acum scriu de la PC.
Public blogul asta si ma duc sa fac dusul mult visat! : )

PS: azi ma uit la Fight Club, daca nu adorm. Am de vazut cam cate un film pe zi, in ordinea alfabetica. [mai am 6GB liberi pe hard, panica!, asa ca am hotarat sa ma uit la filmele pe care le tot tin acolo sa le vad/revad, ca sa pot sa fac loc :D]]
End of day 2, cius! :*

Suntem printre aranjamente şi modificări în casă, deci scriu mai rar.
Sunt incredibil de obosită, deci scriu mai rar.
Sunt dornică de mers la film, dar mi-e că adorm acolo. Deci scriu mai rar.
Mă tratez cu muzică; descopăr câte ceva nou şi mai şi redescopăr ce-mi plăcea pe vremuri.
Deci ... mda, scriu mai rar.

Iar mă doare capul. E a doua oară în ultima săptămână, ceea ce mă enervează mai rău decât orice altceva. Să zicem că dacă bravii mei colegi citesc asta – şi ştiu că unii dintre ei mai aruncă un ochi pe aici măcar din când în când – să ştiți că mâine închid aerul condiționat!

Şi dacă bulinele [cum zicea străbunica :)] astea nu ajung, să zicem că de obicei mă mai tratez şi cu ciocolată. Am devorat Snickers-ul primit azi [:D], dar încă nu şi-a făcut efectul. Aşa că mi-a adus mama o găleată cu înghețată de cacao, în ciuda protestelor zbuciumate ale lui tata – la noi se dispută grav ciocolata, înghețata şi uneori şi Cola. O familie sănătoasă, mai ales că toți trei suntem cam ca un biscuite în dungă, deci încă ne permitem. : ))
Mâine iar examen. Unii dintre voi ați ghicit. Alții o să aflați, vă asigur.

PS: mai am eu o mică supărare, da` nu pot să vă zic despre ea.
În orice caz, cum ar spune prietena mea, Mar[e]a, murdăreşte-mi tu nisipul, că şterg eu totul în urma ta…

Ați auzit de țiganul care se îneacă la mal?
Sunt unele lucruri pe care nu le utilizezi până la momentul potrivit: acele aşa-zise “momente speciale”.
Acesta se pare că este unul din ele, astfel că poza următoare îşi găseşte speciala ocazie chiar astăzi, la Bucureşti, via Urziceni… : )

Poza se numeşte [sugestiv, hihihi]:

NU[i]E dinamooooooo,
mwahahahaa!!!

N-am vrut să fiu răutăcioasă, mai ales că mâine am examen şi chiar dacă n-am nevoie de tot norocul, măcar să n-am ghinion; deşi, lasă, am senzația că mă descurc eu într-un fel. :)

Ce-i drept, n-am intenționat să fiu rea, da` nu m-am putut abține!!! : )))

Am fost. Nu mi-a plăcut. Am băut un breezer lime, răcoritor şi bun şi pe urmă am pus iar botul pe Jagermeister, deşi a doua zi după Revelion am zis că niciodată nu mai pun pe limbă, la cât de repede m-a doborât jumătatea de sticlă de 1L băut ca pe apă, cald. Oricum, azi l-am comandat energy, ca să îi mai taie din gust.

La Suburbia, surprize – stupize, nu mi-a plăcut. Cred că n-am fost singura care s-a gândit la danteluri fine şi fițe underground, m-am uitat nițel la moace şi parcă ceva nu se lega. Prea multă abureală din asta de tineret, cum îi spuneți voi, funkiştii? Mhm, electro d`aia. Bă şi mie îmi place să dau din acelea, dar azi nu mă aşteptam la asta; poate e vina mea, mi-am creat aşteptări prea mari şi mi-am luat-o original.

Anywayz, pe urmă ne-am gândit să fim spontane, aşa că am luat-o pe Făgă şi-am dus-o la locul meu secret, unde am schimbat puțin foaia – de la danteluri şi d`astea am ajuns la … noi două şi-un meniu pui shanghai cu dublu-maioneză cu usturoi, mâncate în maşină, în fața Parcului Carol. That`s life. : )

Acum ascult nişte Pink Floyd, am uitat să închid muzica înainte de a pleca; şi uite cum din Parov Stelar, în ordine alfabetică, playlistul mic de pe ipod a ajuns la floid roz – care nu mă lasă deloc să dorm. Cred că mă ung pe suflet[e] … mă vindec de atâta electro. : )

Apropos de uns pe suflet, sper să vă placă poza. E facută în mod artistic – cu telefonul [poză de o calitate dubioasă, după cum ar spune unii ingineri :P]. E de la Steaua – Dinamo, de săptămâna trecută, nu-s prea fericită pentru rezultat şi desfăşurarea meciului, dar poza mi se pare genială.

Apropos de ingineri, să-mi trăiască, azi e ziua lui.
Să fii tu sănătos, că de iubit las` că am eu grijă [MULTĂ!!! :D]. : )


Ieri am avut un training despre Time Management; mi-am dat seama că am o manie, n-aveam nevoie de un curs ca să îmi organizez munca, mailul sau biroul – deşi zilele astea recunosc că m-au cam ajuns toate şi arată cam ca la turci – hârtii, pixuri, dosare, o pată de cafea, cana de ceai, magneți, digipass, stick usb, ipod, telefon, ochelari de soare, inele, brațară, ceas, bilete la concert, post-ituri scrise sau goale, de 12 nuanțe diferite, un pachet de şervețele umede, crema pentru mâini, un şervețel folosit şi alte chestii. :D
Cursul mi-a prins bine, m-a făcut să gândesc la câte ceva, ceea ce cred că asta presupune un curs, să rumegi şi pe urmă să aplici învățămintele, astfel că, mi-am promis să plec la 6 de acum încolo. Azi n-a mers, da` poate de mâine încolo ... ştiți voi… : )

Oricum, mă simt liberă. M-am gândit să vă spun şi vouă. Sunt liniştită şi fericită. Mereu e loc de mai bine, nu uit asta. Acum e ok, dar niciodată n-o să-mi permit să las dorința de evoluție la o parte. Tocmai pentru că sunt liberă. Niciun birou, manager, salariu, trafic, om nervos în metrou, ploaie, gunoi, absolut nimic şi nimeni nu mă leagă de aripi şi nu poate să distrugă voința pe care o am în momentul ăsta. Oricum sunt un om optimist de felul meu, dar pe măsură ce depăşesc piedicile care tot apar, parcă de atâtea ori mai puternică mă simt. Faptul că indiferent de problemele pe care le am reuşesc să văd partea plină a paharului şi să trag de mine să trec peste ele, REZOLVÂND şi NU AMÂNÂND, mi se pare că îmi conferă încredere în ceea ce am şi ştiu să fac cu resursele respective.
Ştiu că sună a scos din cărțile de autoeducare de pe rafturile unei librării, dar toate astea mă fac să simt că sunt liberă.
Feels great, THIS IS THE LIFE! : )

Apropos de cărți, mi se pare fantastic câte cărți există în librării, destinate femeilor – cărți despre nimic, sincer : ))) – şi cât de puține am găsit ieri la partea de logică. Erau vreo 2 de Sudoku [ha!] şi în rest, se plimba pe acolo alizeul de primavară – vară.
Mă rup în 2 oamenii care nu gândesc logic. Mi se pare că trăiesc fără coloană vertebrală. Fie la ei acolo, cum se spune.


Somn uşor, vă las cu floid roz, ca pentru oamenii bătrâni şi liberi. : )

Pink Floyd "Shine On You Crazy Diamond" Syd Barrett Tribute

Cius, o vineri frumoasă şi, încă o dată ...

Trăiască dom` inginer Urs, pentru că merită! : )

N-am mai scris pentru că n-am mai avut timp. Şi nici chef, sincer. Chef am avut, mint, creier odihnit n-am mai găsit pe nicăieri în ultimul timp.
Iar am o perioadă din aia când oftez des şi, cum mi-a spus un coleg, am eu botu` mare de obicei, da` acuma e aşa mare, mai mare decât tot sediul central.

În fine, iar sunt cu cartea în față, trec eu de examenul ăsta şi să moară veta [ce expresie, n-am mai auzit-o de mult : )))))))] de nu le-oi arăta eu cine-i cine.

Mood muzical:
Pentru ce-i mai bun în noi, să fie linişte, să fie ...

Frank Sinatra & Whole Bunch of Kids – High Hopes

Optimist. Îmi place cum râde :)

PS: zilele astea am vorbit cu Ursu` că atunci când în sfârşit vom reuşi să ne mutăm la casa noastră, o să mă lase să îmi iau tarantula mult dorită :D Robertino-care-a-auzit-că-vreau [vezi, ți-am schimbat porecla din ăla-care-le-strică-pe-toate : ))], a zis că are el un prieten care are pui şi mi-a trimis poză:

Make your pick, a? : ))) Oricum abia aştept! :D

Au venit biletele la Sensation White! :D

Sunt aşa entuziasmată încât deja mă gândesc ca la anul să mergem la Sensation Black:

Sensation Black 2007 Trailer - Good quality(Amsterdam Arena)
,

dacă o să fie. Dacă n-o să fie la anul, atunci când o fi, numa` să fie. : ))

În altă ordine de idei, nu mai mergem la Paris. Am ajuns la decizia asta pentru că inițial am mers pe ideea închirierii unui apartament, aşa cum ne-am obişnuit pe unde am mai fost, dar pentru că francezii ne-au tratat ciudat şi ne-au trimis un contract de închiriere cu nişte clauze mai mult decât aberante, am hotărât să schimbăm macazul şi să ne îndreptam atenția asupra frigului natural, că de răceala umană ni s-a cam luat.
Acestea fiind zise, hai să fie nişte Danemarca:

şi nişte Norvegia. : )

Sincer, mai mult m-a fascinat Norvegia până acum, prin simplul motiv că adună la un loc nişte chestii la care doar visam când eram mică:
Fiordurile norvegiene, geniale peisaje ale Nordului,

aşa numitul Soare de la Miezul Nopții, unde soarele se încăpățânează să stea pe cer chiar şi la ore târzii, nu mai spun de Aurora Boreală… : )

Sunt aşa entuziasmată şi de chestia asta, încât am răscolit internetul pentru detalii, iar ieri chiar am dat fuga la Diverta şi mi-am luat carte cu Norvegia, să ma documentez. : ))) Şi, să nu uităm, în Norvegia, în Arhipelagul Svalbard se găsesc frații noştri… Urşii polari! :D

Întâi Amsterdam scurt, vreo 5 zile, pe urmă cât om putea din Scandinavia. Abia aştept : )

Deci, ca să începem româneşte, dacă nu ai inițiativă, măcar nu da în capul ălora care fac ceva. Am mai zis asta, e uşor să fii mizantropul perfect, să nu-ți convină nimic; abia când pui mâna la muncă, ăla e momentul în care începi să apreciezi nu numai munca depusă de tine, ci şi pe cea a celor din jur. Până atunci nu eşti decât un copil răsfățat care face figuri în fața unei farfurii cu mâncare din care nici măcar nu a gustat.

Referitor la seara asta, unii ne-am declarat ceva mai ecologişti decât alții, avem concerte in Constituției, etc. Teoretic la 8jumate stingem becurile [şi alte alea, Ştefane].
Părerea mea umilă, ne vom băga picioarele, avem meci. Oricum, detectez atitudini şi reacții pur româneşti la chestia asta şi nu ştiu de ce mă mai obosesc să argumentez, am văzut că oamenii sunt taaare fixişti şi că mai mereu pornesc la drum cu perspectiva neagră. E bine să ai atitudine de risc în creieri, dar nici să fii ca Mutulică.

Vă las, postez repede şi scot din priză! : )
Mă mut în sufragerie cu ai mei, o să păstram un televizor aprins, în toată casa, pentru meci.
La lumina lumânărilor.