Visul meu e ca într-o zi să ajung să îmi trăiesc visul.
Visul jmen, al unui Miez care a crescut puțin câte puțin de când a făcut cunoştință cu mare parte din voi. : )
Nu am crezut niciodată că voi ajunge să lucrez într-o bancă. Gândul ăsta mă făcea să râd al dracului de tare când eram mai mică; ideea că o să ajung eu să stau țeapănă într-un birou mi se părea ceva chiar hilar. Că nu e chiar aşa ... lasă, lasă, am aflat eu când am dat de alergătura adevărată... : ))
Eu îmi doream întâi să fiu polițist, ca bunicul, pe urmă avocat, ca tatăl colegei mele de clasă din Şcoala Generală; şi am sfârşit făcând niciuna din astea două. Dacă stau bine să mă gândesc, adevărul e ... întotdeauna mi-au plăcut limbile străine şi poate că ceva care mi-ar fi oferit şansa de a călători mi s-ar fi părut drăguț. Aşa că am terminat facultate cu ceva specializare şi prin turism. Şi uite unde-am ajuns, fix de pe băncile facutății in … bancă, unde uneori, recunosc, simt că-mi pierd facultățile minților.
Dar uite cum se face că nu-mi pare deloc rău. Asta înseamnă să încerci câte puțin din ce ai ocazia, să vezi ce şi cum iese. Nu ştiu de ce mi-a spus cineva că ăsta e totuşi un timp pe care îl pierd ... Păi, nu e chiar aşa, pentru că nu mă grăbesc nicăieri. Avem timp, dacă țin eu bine minte.
Acel vis jmen, însă, există. N-aş fi om normal dacă nu mi-aş dori mai mult decât am. : )
Într-o zi o să am un bar. Un loc în care oamenii vor şti că nu sunt la ei acasă, dar se vor simți la fel de bine ca atunci când se întind în pat după o zi luuuungă.
Aşadar, bine-ați [re]venit la M de Miez [Lounge]. Chez Miez, cum ii spun prietenii! : ))
Am schimbat layout-ul cu nişte haine de primavară-vară.
Serviți un cocktail Miez, simțiți-vă jmen! : )
Cheers!

20 alarm clocks:
la bar ma bag si eu, de mult vreau unu. facem un join venture. da ma lasi pe mine sa bag muzica. ai incredere :D
daca e sa se faca, se face :)
trebuie sa recunosc ca imi place. l-ai facut tu, miez?
evident ca primul client a fi? exact ;) cine altul decit celebrul... portos :P
aaaa, sa fie intr-un ceas bun noul layout.
multumesc. cautat si para cautat pe net, gasit cate ceva, facut top, dat note ... ales cu totul altceva :))
asta avea culori misto si 3 coloane. in rest, umblat la cod si aranjat stil Miez :D
[inca nu stiu cum naiba modific butoanele de edit, ca in cod pur si simplu nu ma mai descurc :|]
ce butoane de edit?
da, butoanele alea de edit. Dai search in cod dupa cuvantul "Edit" sau mai bine zis cauti o lista neordonata care incepe cu [ul] si s-ar putea sa fie in [head]. lista aia e formata din elemente [li] si contine Home, Entries(RSS), etc. Pui ce nume si ce link vrei tu, sau stergi.
de gasit le-am gasit, am modificat numele ok, dar nu imi accepta linkul
asta cu barul e la moda ca pasiunea pentru fotografie :))
inseamna ca peste vreo 10 ani o sa avem mai multe baruri pe gustul nostru :D
fara numar :))
presupunand ca nu esti afoana in ale html-ului, copiaza si tu cum vezi la primele linkuri... monkey see monkey do!
nu vrea ma, m-am chinuit ieri juma de ora la un petic de cod si nu mi-l ia
give me it.
deja am mutat presiunea pe umerii altcuiva, stai sa vad ce iese.
btw, am facut testul, Sam is my name, retrag comentariul de pe facebook :)))
ce chestie cu online-u asta, nu mai scapi de o persoana, e peste tot!
e miez, as putea spune :))
gata mishule :D
Felicitari pentru look-ul experimental. Regret ca am ales Wordpress... sunt zgarciti in ceea ce priveste customizarile pe partea free :(
Hug!
thank you, dearest miEz! :D
Post a Comment