Fachiu

Sau ce mă mai enervează zilele astea.
Poate ştiți, din timp în timp dezvolt fixații, de care însă, mă plictisesc repede. Din fericire, aşa cum spuneam, nu mă afectează pe termen lung pentru că aplic formula următoare:
“1. Ipoteza: deşi mă deranjează, recunosc că niciodată dracul parcă nu e aşa negru şi că totuşi factorul disturbant mă lasă să trăiesc.
2. Ipoteza: dacă aş acorda un timp rezolvării unei probleme pe care probabil că o auto-exagerez, n-aş face decât să-l pierd.
Corolar: move on”.
E bună regula asta, poate fi aplicată în mai multe situații. Totuşi, ca disclaimer, asta nu înseamnă că mă feresc de rezolvarea problemelor, Doamne fereşte să rămân cu socoteli neîncheiate, că nu mai dorm noaptea. Desigur, auto-exagerez :), dorm foarte bine. :)))) Dar este adevărat că nu am odihnă în creieri până nu iese soarele aşa cum trebuie.

Bun, revenind, am stabilit că din când în când sunt obsedată [uuuuu, ce cuvânt tăios] de anumite disturbări ale naturii. De cele mai multe ori, natura umană îmi provoacă astfel de stări de greață – am spus umană, ma scuzați, am vrut să spun “animală”.
Într-o enumerare amestecată, să fie:
- şoferii indisciplinați – ce clişeu, stiu, dar zilele astea le văd greşelile la fiecare în parte şi am ajuns să detest claxonul;
- tractoristul care merge să vadă un film al cărui subiect oricum nu îl va înțelege în veci, cu actori de care n-a auzit niciodată, dar unde îşi permite să mănânce nachos plescăind şi sărindu-i firimituri din gură pe cei din jur şi să stea cu picioarele pe scaun, iar când poziția nu-i mai convine să sară peste scaune pe rândul din față … în mijlocul filmului. În aceeaşi categorie intră şi cei care vin după ce începe filmul şi se ceartă cu biletele în mână pe locuri, deşi juma de sală e goală. Chiar dacă aici se poate întampla să fie vorba de oameni serioşi, care să zicem că nu au putut pleca de la serviciu, etc; am pățit şi eu asta, dar m-am aşezat unde am mai găsit loc, pentru că după ce că n-am fost în stare să-mi respect propriul program, să mai fiu şi țață acum şi să deranjez şi mai tare, well, nu. Sau, dacă ajungi târziu, te duci, frate, la altul!
- oamenii care refuză să schimbe mentalități care oricum nu le sunt bune la nimic, mereu având la îndemână alte şi alte argumente pentru a-şi apăra ideile fixe. A sta pe loc este cea mai mare dobitocie de care poate fi capabil creierul uman, să se blocheze ca tâmpitul într-o stare şi să adopte imediat “ochelarii de cal”. Uite câteva vorbe spuse de alții mai mari decât mine:
1. Ipoteza: “Oamenii se tem de schimbare; dacă vrei să le oferi ceva pe care să îl accepte uşor, oferă-le completare.“
2. Ipoteza: “Cine nu se adaptează, nu supraviețuieşte.”
Corolar: Succesul generează succes!

Sunt conştientă de faptul că cel puțin cea cu traficul şi cea cu tractorul sunt inspirate din campania Guerilla, dar mi-a fost dat să le observ zilele astea foarte pronunțat, inclusiv pe cea cu ochelarii de cal. Disturbed my atmospheres. Hai să nu mai înşir, m-am răzgândit, deja acord prea mult timp acestor idei şi îmi încalc propria regulă.
Ca o ultimă idee, mi-a spus cineva că sunt relativ antisocială, că nu-mi place să vorbesc cu oamenii. În primul rând, mie îmi place să vorbesc, da? :D Ce e al meu e pus deoparte! : )))) Oricum, să-ți răspund: nu e aşa, prefer să vezi că sunt pretențioasă când vine vorba de oameni, poți chiar să mă faci fițoasă, de-a dreptul;
Prefer calitate vs cantitate. Always. Şi singură n-am să ajung să fiu niciodată, oamenii pe care mi i-am consolidat până acum au lifetime guarantee în ceea ce mă priveşte. :)
Plus ca am de unde alege, Pamantul este … plin. : ) Ştiu că am mai spus asta de zeci de ori, dar vreau să intre în capul anumitor oameni pe care îi am in jurul meu, poate se prinde ceva. Şi-o s-o mai spun. : )