Ne intalnim si noi, sa plimbam un fluturas? : )

Nu stiu daca uneori intelegem pana unde ne poate duce mintea.
Nu imi dau seama daca la un anumit punct spunem "stop!" si ne oprim din a aluneca spre ceva pe care nu-l cunoastem dar care ne atrage in mod inexplicabil.
E inutil sa spun ca e un adevar general valabil faptul ca ne atrag lucrurile si oamenii pe care nu ii avem. Pana aici ma bucur ca suntem cu totii de acord.
Ce se intampla dupa ce obtinem aceste chestiuni, ei bine, asta, dragul meu, dragele mele, dragii mei prieteni, da, este o cu totul alta poveste...
Stiti ca sunt unii bunici care nu spun tot basmul copiilor, poate pt ca nu tin minte sfarsitul, si de fiecare data inventeaza alta varianta, la fel de frumoasa. Eu n-am vazut astfel de bunici decat o singura data, intr-un film, dar sunt convinsa ca exista. :)
Probabil ca asa e si povestea noastra, fiecare face cum il taie capul ... desigur, unor tipare apartinem cu totii, de asta ni se si spune ca suntem "oameni normali", dar de cand incepem sa ne imaginam propriul sfarsit de basm, da, de acolo ni se spune ca suntem "om unic".
Poate pentru ca stiu asta imi dau seama ca odata ce i-am pierdut, oamenii nu pot fi inlocuiti cu altii, iar amintirile nu se sterg. Degeaba imi tot doresc un nou final de poveste, tot o sa stiu mereu ca nu voi mai avea niciodata ocazia de a duce restul povestilor la capat, si ca vor ramane agatate undeva intr-un colt de sifonier ... am strans atatia oameni pe care ii regret intr-un fel sau altul, oameni pe care i-am iubit cu mintea, sufletul si fizic, prieteni cu care m-am certat poate prosteste si cu care nu am mai vb de mult, bunicul pe care l-am pierdut si momentul in care am plans pentru ca l-am vazut pe tata plangand pt prima oara in 18 ani, da, am strans atatia, incat micul meu sertar s-a transformat in sifonier...

Cred ca acum imi este dor de ceva sau cineva, nu stiu exact, stiu doar ca am zis la un moment dat ceva de genul, "putina singuratate nu strica nimanui, aduce multa liniste si rascoleste alte asemenea furtuni." Nu stiu ce am vrut sa spun atunci sau daca doar am lasat un comentariu unei fotografii, dar cred ca ma voi bucura f tare de ziua de maine, cand voi sta cu ochii in valuri si cu castile in urechi, facand ... nimic. :)