Anotimpurile mele trec de multe ori diferit. Uneori vara imi dureaza ani de zile, alteori iarna, neagra si friguroasa, tot apare si nu mai dispare.

De cateva luni traiesc intr-o primavara, caci nu ma simt mereu in comfort zone-ul meu, dar imaginea pe care o am in fata ochilor ma infatiseaza imbracata intr-un tricou colorat, cu o hainuta subtire pe deasupra. Mustacesc un buchet de flori colorate si de cele mai multe ori ma simt ca si cum ar ziua de nume a mamei. Fiecare Constantin si Elena pe care il traiesc ma face sa o vad pe mama cu bratele pline de flori, motiv pentru care zambesc cand recunosc ca mi-ar fi placut sa fiu nascuta primavara.

Dar si cand mi se face toamna...ma duc acasa si ma bag la un film. Acum suntem doi tomnatici, asa ca iarna nu mai are cum sa invadeze cotloanele micului nostru locsor, cand impreuna ne concentram zambetele si fabricam primavara dupa primavara. : )

Nu pot promite, Radu, ca incep din nou sa scriu, desi asta mereu a fost una din bucuriile libertatii mele colorate, dar voi promite ca incerc sa scriu din nou. E greu cand timpul meu se imparte mereu la doi, dar e bine ca voi sa stiti ca daca nu scriu ... sunt bine. :)

Muz[ic]a: Concert Alexandrina @ Guerilla

Ciudate si intortocheate mai sunt caile ... negocierii. : )

Desi e neplacut ca ideile mele sa fie puse pe tapet de altcineva, totusi nu ma pot abtine sa nu am o oarecare satisfactie de Gollum atunci cand vad ca aceste idei sunt apreciate. : )

Totusi, aceasta atitudine nu va persista, caci coloanele vertebrale din plastilina nu-s tocmai preferatele mele.

Ingrate mi se mai par discutiile despre bani. Lucrez in vanzari de atatia ani, deci am tot avut discutii despre bani. Sa nu mai pun la socoteala ca aproape jumatate din experienta mea profesionala s-a desfasurat intr-o banca, deci asta face subiectul acestui post si mai ciudat.

Dar pe cat de usor imi este sa ii spun unui client ca asta e pretul pentru ca bla-bla, si ca putem face asta, si ca pe langa asta se poate face si altceva, cand vine vorba sa discut despre bani in particular, mi-e suficient de sila cat sa nu-mi mai doresc sa deschid vreodata subiectul.

Toata saptamana a fost coada la agentia de asigurari de la parterul cladirii in care lucrez. Oamenii din front office si-au dublat numarul ieri si azi, ca sa faca fata numarului mare de solicitanti de polite obligatorii pt locuinta, pentru care termenul limita de contractare este astazi.

Si tot vanturandu-ma eu pe usile alea, cu treaba, evident, gen dupa cafea la Mc si sandwich-uri cu pastrama haiduceasca de peste drum sau vorbitul la telefon chestii personale [precum si mersul la cele 8 intalniri avute la foc continuu zilele astea :)], iata ca am reusit sa extrag datele pentru o mini-analiza. Asta pentru ca tot imi place mie sa stau sa observ orice, in ciuda aerului de aeriana [Sâc!] pe care las impresia ca l-as lasa sa ma guverneze macar cateodata. :)

Media de varsta: 50 ani.

Oameni simpli, amarati si in varsta, pentru ca teama de amenzi si ideea de corectitudine tot la amaratul simplu se va gasi mereu.

Ieri, un nene italian care locuieste in Romania de 6 ani, ii povestea colegului meu/prietenului sau italian, venit in vizita in Romania cu afaceri, pt 3 zile, ca la noi in tara, ca si la ei, politicienii sunt de cacao [italienii vorbesc tare colorat :))] si ca in loc sa construiasca un sistem care sa functioneze, aleg sa taie pensiile si salariile bugetarilor. Omul in cauza nu este un mega om de afaceri, si-a deschis un magazin/restaurant cu produse italienesti in Bucuresti si traieste din acest biznis. Discutia a debutat dupa momentul in care o batrana a intrat in magazin spunand ca ii este foame, iar tipul s-a indreptat imediat spre bucatarie si a revenit cu o punga cu mancare.

Tot el a tinut sa mentioneze ca iti trebuie un skill aparte sa deosebesti cersetorii profesionisti de oamenii amarati si ca in niciun caz nu da bani/mancare acolo unde miroase ceva, dar ca atunci cand vede un om aflat in situatia batrenei de ieri, nu se gandeste decat ca omul respectiv poate a fost profesor la viata lui, iar acum, din cauza unui sistem gandit de mafioti si hoti, este nevoit sa isi tarasca batranetea prin cea mai trista forma de respingere.

Discutia cu cersetorii este lunga. As putea scrie pagini intregi, dar nu despre asta este vorba. Mie omul asta mi-a placut. Nici macar nu-mi povestea mie, ii spunea celui venit in vizita, in timp ce eu ma zgaiam la borcanele lui cu de toate. :)

Intr-o conversatie separata --> stiam ca francezii, englezii, italienii sunt nationalisti, dar n-am stiut ca sunt atatia italieni care sa fie dezamagiti de tara lor, asa cum multi dintre noi gandim despre a noastra. Tara lor, in care romanii nostri se duc sa munceasca in cautarea unei vieti mai bune, ii face pe cei mai buni dintre ai lor ... sa isi caute speranta unei vieti mai bune, in alte tari - asa cum am tot auzit povesti cu exemple concrete.

De un an de zile ma tot gandesc sa plec, caci pana atunci am tot zis ca se poate si ca o sa fie bine si ca nu o sa mai am un sentiment de razvratire impotriva mizeriei umane care ma inconjoara, la diverse nivele.

Dar in ultimul an mi-am dat seama si mi-am impatantenit in cap ideea ca, fara niciun soi de emfaza, sunt prea bine crescuta si am invatat prea mult, ca sa primesc atat de putin. Curaj nu am indeajuns, dar nici nu o sa plec in alta tara, ca s-o iau de la zero. Caini cu covrigi in coada am auzit ca ar exista, dar de vazut eu n-am vazut niciodata, asa ca o sa stam cuminti pana se iveste ceva concret si purtator de banet suficient cat sa-mi mentina minimul de confort cu care m-am obisnuit in ultimii ani ... si pe urma o sa mai vedem. : )

Chestia asta, cum ii zice ... sa iei oamenii asa cum sunt ei, are fix 2 taisuri.

Esti simpatic si de treaba ca faci asta cu si pentru ei, pana ajung ei sa se complaca in ceea ce sunt si acolo te-ai taiat la degete.

Pai, sa incepem. Impachetam ciorapii, elasticele pt par, lacurile pt unghii, camasutele, sandalutele ... asternuturile pt pat, niste farfurii, furculite, un polonic ... iesim la cumparaturi de aparate de aer conditionat ... caci acolo n-avem chiar tot ce ne trebuie,

si ne mutam.

M-am facut mare. Eu ... si el odata cu mine. :) Nu ne stim de mult timp, dar suntem fericiti. E bine. :) Am emotii/abia astept! :)

Cu sinceritate maxima va marturisesc ca, desi discutam de asta de cateva luni bune, abia azi de dimineata m-am convins ca fac ceea ce trebuie. Caci pe langa faptul ca-s muiere [da, stiu, n-am nicio scuza pt asta! :))], ma mai guverneaza si-o anumita zodie pe care o mai si impart cu el si evident ca m-au macinat sute de ganduri. Dar dimineata l-am intrebat daca ne mutam, referindu-ma la ceva si el mi-a raspuns cu un "DA!" foarte hotarat, crezand ca de fapt ma refer la apartament. Mai, iubitule. : )

Trecutul imi mananca urechile si in general ce se afla intre ele. Inside joke, haha. Chiar ca despre dinauntruri a fost asta.

Si pe urma respiram adanc si ne ducem sa dansam, iar in drum spre, ne spunem in suflet si in gandurile care stau intre urechi:

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

O sa fie bine

Cineva tot trebuie sa priceapa si ideea asta.

Sunt zile, cum e cea de azi, cand ma simt legata de maini si de picioare.

Si pt ca nu utilizez cuvantul "ura" si derivatele-i decat atunci cand este strict necesar, azi o sa-l folosesc:

Urasc neputinta.

Sa fiu nevoita sa stau si sa vad cum se intampla ceva, fara sa pot sa ii deviez traseul intr-un fel, ca sa fie bine.

... si sa experimentezi, dar la sfarsit o sa-ti dai seama cat timp ai pierdut incercand ... sa-ti dai seama :)) ... ca nu e deloc rau sa fii natural. :)

Incearca-ti asta mai intai, s-ar putea chiar sa-ti si placa de tine. Iar dupa ce punctezi asta, ai sa vezi ca poate o sa ai timp de mai multe bucati din tine, pe care sa ti le supui experimentelor, culorilor si oamenilor. De care vrei tu, ca doar ai de unde alege de toate, pentru toti si pentru toate. :)

Niste chill, ca merge. Nu e natural ca gugustiucii care-mi dorm sub streasina din octombrie incoace, dar e lejer, de vara care nu mai vine. :)

Pai si cand o iei razna, realizand ca zilele tale au tot 24h, asa cum sunt si zilele celorlalti muritori, despre care n-ai fi acceptat pana acum ca s-ar fi putut compara cu unicitatea dumitale, uite, faci un excel si aranjezi totul pe ore si pe zile si pe urma poate reusesti sa te organizezi. Poti sa si colorezi, bold, italic, ce vrei tu.

Avem parte de frumos in tot ce ne inconjoara. Asa cum uneori se intampla sa ne acoperim ochii si urechile si sa simtim numai partea grea a leului, uite ca atunci cand suntem cu sufletul putin mai linistit putem sa vedem si partea frumoasa a paharului. Care este mereu acolo. Pur si simplu sta. Si asteapta. Sa deschizi. Ochii. Sufletul. : )

Trag adanc aer in piept, jos mainile de pe ochi si urechi. Avem o treaba de facut, mult frumos de vazut. Pentru ca[-l] merit. Si eu. Si voi. : )

Orasul asta e plin de pungi. Pungi pe strazi, pe trotuare, in Centrul Vechi si in cluburi. Pungi din plastic, pungi sub ochi, pungi pe tocuri. Si cand bate bantul, le agita pe toate si se pungesc.

Mi-e groaza de ce-mi vad ochii.

Spuneam mai demult ca daca noi nu ne ajutam, pe noi insine, atunci cine ar trebui sa faca acest gest pentru noi?

Lasand la o parte gandurile de independenta egoista pe care mi le asum, iata ca nu mereu ne aflam in pozitia in care ne putem descurca fara ajutorul celor din jur, fie ca stim sa il cerem, fie ca avem oameni care ni-l ofera fara sa ceara nimic in schimb.

In dictionare cred ca ii zice omenie la chestia asta.

Bunul si bravul meu amic, zugravu, isi doreste sa ajute un pui de om.

Alaturi de el, suntem noi, cei care il cunoastem, dar ca ajutorul nostru sa fie consistent, ne-am propus sa incepem ducand vorba mai departe si punand mana de la mana, pana la indeplinirea cu succes a misiunii pe care impreuna ne-o asumam.

Cu permisiunea lui si prin intermediul cuvintelor sale, faceti si voi un exercitiu de omenie:

"In cartea sa “Jurnal 2003 -2009”, Oana Pellea propune un exercitiu. Exercitiu de umanizare si de conectare cu realitatea, i-as spune eu. Cred ca aceasta a fost si intentia autoarei.
Exercitiul propune cititorului sa faca una dintre activitatile zilnice cu mana stanga la spate. Ca si cum mana stanga nu ar fi. Cati dintre voi veti incerca sa faceti asta?
Sa deschideti usa in timp ce aveti si bagaje, doar cu dreapta. Sa inchideti usa si sa o incuiati doar cu dreapta.Sa va legati sireturile de la pantofi doar cu dreapta.
Sa va imbracati doar cu dreapta.
Sa faceti o cafea sau sa mancati doar cu dreapta.
Cati dintre voi pot duce exercitiul mai departe de atat si isi pot imagina o viata in care ar avea doar o mana? Cea dreapta.
Este o perspectiva care nu suna prea bine. Asa e? O perspectiva care sperie? Care sufoca, intr-un fel? Care nelinisteste?

Richard este nepotelul unei bune prietene. S-a nascut doar cu o manuta. In timpul sarcinii parte din manuta stanga i-a fost amputata intr-un proces cu o denumire medicala de neinteles pentru multi.

O proteza care sa il ajute sa fie un copil ca toti ceilalti si sa aiba astfel o copilarie fericita, costa evident mai mult decat parintii sai, romani in aceasta Romanie plina de griji si probleme, isi pot permite: intre 15.000 si 20.000 de euro.
Credeti ca din putinul, multul sau prea multul vostru ati putea dona pentru Richard?Daca raspunsul pe care vi-l veti da sincer la aceasta intrebare este unul afirmativ atunci puteti dona in conturile asociatiei “Mana de la mana”, asociatie pe care parintii au infiintat-o cu speranta ca vor strange banii necesari protezei.

Cu speranta ca veti accepta mesajul acesta de astazi ca unul care cere ajutorul si nu ca un spam emotional care rapeste din timpul atat de usor catalogat de multi ca fiind “pretios”, va doresc sa aveti ganduri bune. Ganduri bune, fara sa mai pun intrebarea "pentru ce e pretios timpul daca intorci spatele de fiecare data cand poti ajuta un om"?

ASOCIATIA MANA DE LA MANA

TG MURES, STR. PODENI NR. 56 AP2
CIF 27859533
CONT IBAN: RO57 RNCB 0193 1197 7650 0001 (BCR)"

Si daca tot auzim sau simtim pe propria piele ce inseamna expresia "dinte pentru dinte, ochi pentru ochi", hai sa vedem ce inseamna mana de la mana pt Richard!

Sau cum sa te frangi in cateva zile. Pai dupa ce ca le aveam pe alea interioare, pe care, nu-i panica, le trecem, dar dureaza, acum uite cum in cateva zile am atacat si exteriorul. Un birou care nu s-a dat la o parte din calea mijlocului meu, o conserva care si-a cerut partea, un alt birou care nu s-a ridicat in acelasi moment cu capul meu si uite cum s-au produs coliziunile si extorsiunile si s-a lasat cu dureri de cap.

Bine ca azi m-am dus la dansuri si nu m-am incalzit, fix cat sa-mi sucesc nitel gatul si sa raman cu el oarecum intr-o parte.

Dar e ok.

Toate bune, toate inainte. :)

A nu se intelege din postarea asta ca sunt ametita, imprastiata, aeriana sau alte derivate din astea de zodie. Nu-i asta, poate-s doar indragostita. :)

Dar nici asta nu cred ca e, doar e cunoscut faptul ca ma impiedic si de rosturile de la gresie, deci e ok.

Probabil ca pur si simplu asa sunt eu, eu si cu vanataile mele, suntem fericite impreuna. :) Ele sunt colorate, mie imi plac culorile, ele ma dor, eu le pacalesc sa treaca. Hai ca merge si-asa. :)

Ma duc sa caut niste Lasonil [ca-n copilarie :X] sau macar o lingura rece sa-mi pun pe cucuiul din crestet. : ))

Daca ai ceva bun de spus, spune-l, da-l afara, scoate-l din tine. Poate faci oamenii sa zambeasca. E pacat sa nu faci oamenii sa zambeasca daca tot ai cu ce.
Daca ai ceva pe suflet, spune-l, da-l afara, scoate-l din tine. Adevarul may set you free. Si e pacat de tine sa-ti incaruntesti sufletul. Asa mi-a zis un om mare azi :)

Ascult muzica de o gramada de vreme.

Uneori obsedez pe o melodie zile in sir, apoi o las balta. In alte dati mi se pune pata pe o melodie dar pe care o ascult mai rar, fix atunci cand trebuie.

Uneori ascult versurile, alteori le observ abia dupa ceva ascultari.

Uneori caut versurile pe net, alteori le prind atunci cand se canta langa mine.

Uneori ascult o melodie si fredonez versurile aiurea, asa cum le-am inteles sau asa cum mi-ar fi placut sa fie.

Un fel de:

Tonight I'm alone to go high belong to you

Tonight I'm alone to go high belong to you

Tonight I'm alone to go belong to you

In state of confusion you made an illusion

un fel de multumesc pentru liniste. Am visat urat, m-am trezit nervoasa, m-am linistit, acum nu mai vreau sa adorm. : )

"Through the sorrow all through our splendor

Don't take offence at my innuendo."

Serios, n-o luati asa personal. E vorba doar despre setul meu de filtre aici. Nimic mai mult. Se intampla cate ceva si nu stiu de unde sa apuc drumul asta. E ok. Ne calmam.

of.

Am condus aseara de una singura prin Bucuresti incercand sa-mi pun gandurile in ordine si sa gasesc solutii la ceea ce se intampla nu neaparat mie, cat fix in jurul meu, dar care ma afecteaza si imi da alte planuri peste cap.

Singura problema e ca am condus frumos sau uneori cu viteza, insa cu mintea absolut blank, ceea ce rareori mi se intampla, sa nu mi se plimbe un gand pe acolo, uneori chiar si in momentele in care mi-as dori sa fie doar liniste si pace.

Atunci, daca pe ganduri nu merge, hai sa pun pe hartie, m-ar sfatui bunul meu mentor, GB.

Stau acum sa ma gandesc daca e corect, normal si moral, sa-mi planific viata pe un termen mediu intr-un fisier excel. De ce n-ar merge, doar e defect profesional, lucrez in Office, hai sa scoatem ceva bun din orice rahat, corect?

Fac rapoarte. Si sunt satula de ele.

Atunci la dracu, mie de ce nu mi-e usor sa-mi fac o vanzare buna? Sau un raport? Sau o prezentare in powerpoint, cu slide-uri colorate, amuzante, motivante si "catchy" despre cum va fi ce va urma?

Paint, stie cineva sa lucreze in Paint?

E ciudat cum unele lucruri despre care stii ca ar putea sa se intample, totusi atunci cand se intampla te iau prin surprindere. Astazi realizez ce mi-a spus un om de curand, despre luatul prin surprindere. Nu l-am inteles atunci si n-am putut sa accept aceasta idee, cum se poate sa fii surprins de lucruri la care te astepti.
Sunt chestii despre care stii, dar refuzi sa le vezi. Discutam despre acele lucruri despre care stii ca se vor intampla, dar pur si simplu creierul, sufletul si toata fiinta ta iti transmit sa refuzi sa accepti ca ar putea fi asa. Iar cand se intampla, te lovesc fix in moalele capului si nu stii incotro s-o apuci.

Incerc sa-mi dau seama de unde ar trebui sa primesc niste raspunsuri ca sa pot sa fac lucrurile sa iasa bine pana la urma. Creierul meu inca refuza sa inghita niste intamplari, iar sufletul meu se izbeste de toti peretii cu mainile pe urechi, urland din toti rarunchii ca asa ceva nu va accepta in veci.

Stiu, am foarte bine intiparita in minte conceptia aia foarte sanatoasa cum ca daca vrei ceva trebuie sa ceri, altfel nu poti avea pretentia sa primesti, dar daca vreau ca niste lucruri sa fie si ele nu pot fi, este ca astea se transforma pe parcurs in dezamagiri si/sau tristeti?

Si daca aveam nevoie de vreo motivatie mai puternica sa ma las definitiv de fumat, acum o am. Asa cum ziceam zilele trecute, de ce ajungem sa facem niste lucruri abia cand primim palme, nu pot sa inteleg. Iar daca eu, Miezu, Ioana, omul, are vreo pretentie de la oamenii din jur, ca acestia sa se schimbe sau sa imbunatateasca ceva, atunci va trebui sa incep de la radacina. Eu.

M-am uitat la filmuletul asta si m-am infrigurat de-a dreptul.

Nu pot decat sa ma gandesc la ce-o fi in sufletul oamenilor de acolo si la Ana noastra, la care ne-am gandit atatia zilele astea. Dar sa stiti ca ea e bine, la ei nu e atat de rau si ne multumeste tuturor pentru gandurile bune.

Si ma mai gandesc la cat de bine ar trebui sa luam in considerare faptul ca asa cum suntem, e bine, e foarte bine, pentru ca uite cum e acolo, uite cat de mici suntem, de fapt. Si noi totusi suntem bine. Nu sfatuiesc niciodata pe cineva sa se compare cu ceva mai rau, mai jos si astfel sa se multumeasca sa aiba mai putin decat ar putea, dar uite ce se poate intampla, brusc ... ca un atac cerebral despre care nu stii cand vine. Suntem sanatosi sau cel putin incercam sa fim, avem un acoperis deasupra capului si pe oamenii nostri pe langa noi. Mai mult decat atat, putem sa dam din coate sa avem de toate, dar sa nu niciodata ca asa cum suntem, asa ne avem.

E trist ca inca nu invatam sa apreciem lucrurile decat atunci cand primim palme, dar eu tot sper ca intr-o zi o sa fim si altfel.

Sunt o vicioasa. Sunt pofticioasa si curioasa, si rasfatata si capricioasa. Si pisica si egoista, apoi dau totul si. Si.

Sunt convinsa ca fiecare dintre noi are in minte un moment pe care si-ar fi dorit sa nu fi fost nevoie sa-l fi incheiat vreodata. O discutie, un dans, o cafea, un concert, o zi de primavara, un proiect, o idee, o imbratisare, o pereche de cuvinte. Daca le adunati pe toate ... probabil ca va rezulta un weekend perfect.

Intr-o zi o sa gasesc solutia opririi timpului in loc. O sa-mi multumiti atunci.

Sunt o idealista.

Am o memorie fantastica. Fantastic de selectiva si de sugubeatza, cateodata.

Retin toate cacaturile, iar la lucrurile mari sunt cu dinte-pauza-lipsa-gaura.

Stiu cine mi-a dat sa ascult o formatie pt prima oara.

Stiu ce am remarcat la el in ziua in care ni s-a facut cunostinta.

Stiu ca un alt el era foarte suparat pe ea, a lui de atunci, iar eu n-aveam nicio treaba cu niciunul.

Stiu unde eram cand am mancat inghetata din aia impreuna, pt prima oara.

Stiu ca am ras cand mi s-a raspuns frumos la o intrebare stupida.

Intrebarea n-o mai stiu.

Stiu ce gust avea porcaria aia albastra cu multa gheata, din care am baut amandoi cu 2 paie, pt ca nu mai aveam bani decat pentru o singura porcarie albastra.

Nu mai tin minte de ce nu mai aveam bani.

Stiu ce cadou a primit de ziua ei acum 6 ani si mai stiu ca nu i-a placut.

Inca am oroare sa fiu trimisa dupa cadouri pentru ea. :D

Stiu cum arata palaria aia de paie pe care am purtat-o juma de vara, desi imi era mare si aratam caraghios.

Stiu ce-am mai zambit cand am gasit un smiley desenat cu apa pe jos, intr-un parc.

Nu mai stiu despre ce lucruri foarte importante am vorbit cu el in ziua in care am gasit acel smiley.

Mi-aduc aminte cand am decorat locul si-am asteptat cuminte s-o vad zambind.

Nu mai stiu de ce in dimineata aia am intarziat, taman de ziua ei.

Stiu cum arata piatra pe care am stat cocotata o noapte intreaga si m-am uitat la ploaia de stele.

Nu stiu de ce de atunci n-am mai ajuns niciodata la mare in perioada in care sunt ploile de meteoriti.

Stiu un bustean, un baiat si o chitara care nu era a noastra, doua izoprene si multe stele cazatoare, totul totusi fara un romantism exagerat, dar plin de caldura.

Stiu o discutie lunga cu un om pe care il dispretuiesc si astazi.

Nu mai stiu ce culoare au ochii lui.

Stiu un set de poze facute in graba, pentru ca ne pleca autocarul.

Nu mai stiu de ce am asteptat atat pana sa facem pozele alea.

Stiu niste oameni si niste lucruri, stiu niste sunete si niste mirosuri, niste zambete si alte zambete. Si mai stiu ca orice mi s-ar intampla, toate lucrurile frumoase pe care le-am adunat in mine de atatia ani si la care continuu sa tot adun si adun, ma vor colora mereu, indiferent de griurile care-mi tot apar si apar.

Mi-a zis o fata ieri, cum ca optimismul e bun pana cand nu mai ai nici macar puterea sa zambesti. Sterge gri-ul, om frumos, aici nu e loc de interpretare, avem alb sau negru. Hai cu albul. : )

sursa foto

Cam de cate ori in viata pe care o avem de trait ne este disponibila varianta alegerii gresite, fara consecintele aferente? Intreb ca sa stiu cate mai am la indemana. Sa stiu daca sunt pe cale sa fac o alegere ca apoi sa-mi rod unghiile cu tot cu degete de atata oftica sau daca le-am epuizat si this is it, de data asta chiar imi iese.

Niciodata nu mi-a placut sa joc ceva unde sa nu pot calcula miscarea urmatoare. Zaruri, carti, oameni. Cine dracu stie cat noroc o sa am? Cata ruleta ruseasca se ascunde in spatele lor? Si de ce? Si pana unde? Si de fapt, de ce dracu e asa, de ce nu ne obisnuim sa spunem lucrurilor pe nume? Daca am fi toti asa, s-ar scuti foarte mult timp pierdut cu lucrurile facute pe sub mana, scarpinate cu mana stanga pe partea dreapta a capului, facute in ceata, o fi, n-o fi, pica, nu pica. Am castiga un timp pe care l-am putea petrece cu cei dragi, la o inghetata, la un campionat de bowling. Am castiga un timp in care am putea face bani, bani multi, daca tot ii iubim atat de mult.

Ca orice chestie lasata pe planeta asta de cine vreti voi, cel mai probabil ca si incertitudinea are farmecul ei aparte. Zilele astea nu i-l vad, dar cand imi voi reveni, probabil ca o sa vad curcubeu si-n incertitudine. Pana atunci, sa moara gri-ul. Sa fie alb sau negru.

Sa fie primavara, c-am uitat sa va zic. :)

Note to self, little one: do not watch dramas while already sick like hell and feeling like crap.

The Black Swan has nothing to do with you.

[omului care mai demult mi-a spus, inainte de o prezentare pe care urma sa o fac in fata unei multimi, sa nu uit sa le zambesc oamenilor, pentru ca altfel par neprietenoasa. Nu stiu daca-ti vor ajunge ochii peste aceste cuvinte, dar in continuare iti port invatamintele in creieri, astea de mai sus si multe altele. Imi porti noroc si m-ai invatat foarte multe, asa cum iti doresti tu, sa cresti si sa ii dezvolti pe oamenii mari in oamenii de care suntem mandri : )]

I get a

warm

fuzzy

feeling

every

time

iSmile.

Mark Twain said:

"Wrinkles should merely indicate where smiles have been".

Of, ce frumos o sa imbatranim. Who`s with me? : )

Nu obisnuiesc sa fac asta pe blog .... dar la multi ani omului care ma cunoaste cel mai bine din lumea asta, omului meu cel mai frumos. : )

Queen - Friends Will Be Friends

Este groaznic ca un copil sa se piarda in Sectorul 5, sa fie dat in urmarire la Politie si sa nu fie de gasit, desi el se afla de 6 luni de zile intr-un Centru de Plasament din Sectorul 6.

Stiu ca informatia e putere si ca fara comunicare nu putem trai. Poftim inca un exemplu despre cum [nu] sau cat [de greu] functioneaza lucrurile.

In fiecare an in perioada asta o ajut cu ceva pe mama mea. Si de fiecare data cand lucrez la acest ceva, ma gandesc ca problemele mele sunt atat de mici, comparativ cu ce se intampla in jurul meu, incat aproape ca mi-e rusine sa le mai numesc probleme.

Este insa absolut normal sa spunem ca avem probleme atat timp cat nu avem termen de comparatie. Dar si cand viata ne pune acest termen de comparatie in fata ochilor, pai sa ne fie rusine sa sustinem ca avem probleme pe care nu putem sa le rezolvam.

Nu vrem. Nu ca nu putem. O sa sustin asta pana in panzele albe, nu ca nu poti, ci ca nu vrei. Nu e suficient doar sa vrei, dar niste munca n-a omorat pe nimeni - niste munca din aia care te ajuta sa indeplinesti vise e foarte smechera.

Sa v-aud. Break free. : )

ASTAZI FOLOSIM majuscule.

IDEI IMPRASTIATE.

MIXED FEELINGS.

ZAMBETE.

NERABDARE.

SOLITUDINE.

DECIZII.

INFRUNTARE.

INCRUNTARE.

IMPOTRIVIRE.

INDEPLINIRE.

INCAPATANARE.

EGOISM.

COPILARII.

INUTILITATI.

CUVINTE.

COMUNICARI.

VISE.

FISE.

SCRIPETE.

TIPETE.

HAOS.

CULORI.

DRACI.

SEMNE DE EXCLAMARE.

SEMNE DE INTREBARE.

PUNCTE DE SUSPENSIE.

toate astea la un loc

Asa am adormit. Asa m-am trezit. Asa mi-a fost ziua. Asa se incheie ziua. 24h.

Facebook face minuni!

Dupa aceasta criminala zi, iata ca rad cu lacrimi. Am descoperit ceva si rad cu lacrimi. Nu va zic mai multe. Pura intamplare, nici macar n-a trebuit sa sap, it was right there, in front of me, in tot acest timp. OMG =)))

Gata, gata, scuze pentru reactia exagerata, moment`s gone.

Of, some people never change. : )

Ca tot vorbeam azi cu un drag despre o situatie banala [barfeam], uite ca ajungi sa te plafonezi intr-o situatie din care nu mai iesi, cat de gri o fi ea. Dar pe urma, dragule, am stat eu si m-am gandit, probabil ca ce ni se pare noua a fi gri, e foarte posibil ca lor sa li se para a fi magnific de alb, ca-n reclama la dero. Iar mega-revelatia asta m-a pocnit cand am deschis FB-u` si-am gasit ce-am gasit. nope, nu va zic, aproape ca mi-e rusine. :)) Si, ca sa vezi, abia cand realizasem si eu ca nu toti suntem la fel, acum ma intreb de ce nu e cum speram eu, ca poate ar fi mai bine, cand am vazut ce-am vazut. : )

I am no better than any of you, no, no, sa nu intelegem asta, nu judec, ca ma mai si cunosc si ma stiu ce-mi poate pielea de drac ["you're just like an angel, your skin makes me cry" sâc! :D], dar pentru ca tot ne lafaim intr-o tara cu libera exprimare [lol], adica de ce sa nu dau si eu o parere, ca se poarta.

Pfuai.

Ce de-a libertatea prost inteleasa, oamenilor. :)

Azi am mers pe trotuare diferite, caci, desi varsta inca n-ar trebui sa-si spuna cuvantul, uite ca am si eu niste ciudatenii, sa le zicem tabieturi de om batran, si merg de obicei pe fix aceeasi parte a strazilor [cunoscute].

Ca o paranteza, mi-a venit in cap expresia asta, cu tabieturi de om batran, pentru ca saptamana trecuta, la drum de seara, eram eu in sufragerie si mancam total nesanatos, la 12 noaptea, discutand diverse cu a mea mama, care statea intinsa pe canapea, cand, la un moment dat, conversatia ne este intrerupta brusc de 3kile jumate de oase si blana neagra. Pisica mea, o batranete de matza de 15 ani, se protapise in fata canapelei si isi revendica locul de pe aceasta, adica fix acel loc unde doarme in fiecare seara dupa ce pleaca ai mei la culcare. Adica, e 12, ce mai cautati aici, in camera mea, pe locul meu. Si ce, a tacut pana nu i s-a facut loc? Poftim, tabiet de om batran.

Asa ca, desi de obicei merg pe aceeasi parte a soselei, utilizand deci aceleasi trotuare, azi am zis sa fiu rebela si sa merg pe partea cealalta, luand aceasta decizie socanta chiar de 2 ori. O data dinspre metrou inspre serviciu, pe la mijlocul zilei, a doua oara seara, in drum spre casa. Si numai bine, caci chiar cand ajung aproape de casa, ce-mi vad ochii pe trotuarul celalalt, paralel cu mine fix in momentul respectiv ... uite cum se intampla un accident. :|

Si nu stiu daca e coincidenta sau nu, daca mi se transmit mesaje sau nu, dar in zilele in care am implinit 17 si 18 ani am fost lovita de masina pe trecerea de pietoni, iar saptamana trecuta am avut un al doilea accident cu mine la volan, la trecerea de pietoni unde l-am avut si pe primul.

Si nu stiu daca sunt eu aiurita sau nu si stiu sigur ca tuturor ne place o coincidenta sanatoasa, credem in romantismul si in semi-comicul situatiei, insa eu m-am zbarlit nitel la gandul ca or fi ele coincidente, coincidente, dar pana cand.

Anyway, moment`s gone, asa ca hai sa scoatem totusi ceva bun din panica asta si ia sa mai schimbam noi trotuarele - vai ce porno a sunat asta si eu chiar aveam un msj de transmis :))) - ia, ia sa vad eu cum va schimbati trotuarele, schimbati-le cu altceva, schimbati-le intre voi, schimbati-va si voi odata cu ele. Ca pe mine, uite, azi putea sa ma loveasca masina daca nu schimbam trotuarul. : )

Sau nu.

Ca doar stim ca nu e sa fie.

Doar stim ca alergam sa indeplinim acest task impus de... :| cine, uite ca la asta nu m-am gandit, de cine.

De noi,

de tine,

de mine,

de ei,

de noi,

de voi toti,

de mediul inconjurator,

de trafic,

de situatie,

de nervi,

de cafea,

de conceptie stramba,

de idei fixe,

de ... la naiba sa le ia pe toate. : )

Sa fii perfect nu e posibil,

sa fii de ajuns e prea putin,

sa fii cum trebuie nu e neaparat cum vrei,

sa vrei mai mult e civilizat,

sa primesti prea putin e incorect,

sa visezi e normal,

sa te pierzi in visare e prostesc,

sa fii prea lucid e idiotic,

sa gandesti prea mult e pierdere de timp,

sa te contrazici aiurea e obositor,

sa fii optimist e sanatos,

sa fii realist e minunat,

sa-ti doresti bine peste tot e normal,

sa le si fie asa e imposibil.

Totul e minunat. : )

Ce faci cand realizezi ca ai pierdut un fluturas?

"ma duc sa-mi rod unghiile de draci pana adorm"

"dada, unghii de drac, si asta e misto :D"

hai acasa! : )

later edit: recuperat fluturas. : )

Ma mananca sufletul sa urlu niste lucruri, atat de multe lucruri, sa ma apuc sa povestesc, sa zic, sa descarc, sa mai urlu putin si pe urma sa ma scufund intr-o mare de liniste. Nu sunt nici trista si nici foarte fericita, nici linistita si nici prea agitata, sunt plana ca o coala de hartie si parca nici nu mai stiu sa deosebesc stanga de dreapta, refugiile [de tramvai] de benzile normale de mers.

Dar, da, orice as face, ma mananca sufletul si-mi vine sa-l gadil, ca sa-l fac sa rada zgomotos si sa chitzaie si sa scoata din el toata energia care s-a strans, s-a acumulat, s-a incarcat si s-a aglomerat ... parca sub forma de drog.

Si-acum, legatura inapoi la viata reala, caci ne ancoram totusi in realitate, nu-i asa? [nu]

Am pus pariu pe-o sticla de Cola [de 3l, ce-i drept : ))], ca ma las de fumat. Hai.

song provided by Mireille.

La o bere, k ftl - sing me some more of your music, girl. : )

eu cand va zic. : )

O sa ma reapuc de poze. Uite cum mi se aseaza lucrurile in fata ochilor, uite cum le vad [exact ca azi], uite cum reactionez la ele, e pacat de aparatul meu parasit in geanta lui plina de nisip din Vama si ace de brad [tot cad de pe undeva, inca n-am detectat sursa exacta].

Da, da, exact ca azi. Nu.

intro: 185 si 184, intotdeauna mi-au placut inceputurile astea ... iar daca ambele sunt urmate de nota 10, cu atat mai frumos. : )

Am spus astazi ceva referitor la cautari, cum ca n-ar fi partea mea preferata din viata. Adevarul este cam asta. Caci desi imi place joaca poate mai mult decat stiam sa o apreciez in copilarie si, mai mult decat atat, in ciuda agitatiei mele si dorintei mele continue de explorare si curiozitate, pur si simplu stiu ca intr-un final o pisica va prefera intotdeauna leneveala ei de pe soba, unde e liniste si cald...

Ca vorbeam de scheleti in debara.

Mana sus cine n-ascunde ceva.

Orice.

Sa fie ceva nestiut de nimeni.

Sa fie un vis, o dorinta, o cicatrice, o fobie, o frica de moarte.

Sa fie o femeie sau un barbat, un copil, un zambet sau o pereche de ochi, un dans, o promisiune, o tacere, niste puncte de suspensie.

O viziune, o idee, un gand suspendat, niste cuvinte in neant.

Sa fie durerea nimicului.

Tristetea linistii insuportabile.

Furia nesupunerii.

Sa fie la ei acolo.

Cu lumina stinsa.

Cu liniste.

Da, sa fie liniste.

Just nod if you can hear me.

Cel mai greu in relatia cu oamenii este sa ii prioritizezi. Sau asa mi se pare mie.
Discutam aici in niciun caz despre situatii generale, caci asa Miez cum sunt, generalitatile imi cam vor displacea pe vecie. Consecinta acestui principiu, aplicat oamenilor pe care aleg sa mi-i tin in preajma, este faptul ca am langa mine destui omuleti foarte speciali [da, o specie de copii speciali, cu nevoi speciale]. Iar pe acestia, fie am ales sa ii consider unici pentru ca i-am descusut suficient de tare cat sa ajung sa le cunosc anumite detalii, prin care am creat o conexiune, fie sunt pur si simplu sclipitori de la mama lor si ma atrag ca becul pe un fluture de molie. :)
In conditiile in care fiecare din acesti omuleti inseamna ceva destul de mult pentru tine, iar fiecare din ei are cel putin cate o problema pentru care iti cere ajutorul, cam in acelasi timp ... cum poti sa-i spui unuia din ei ca fix atunci cand are cea mai mare nevoie de tine .... nu poti sa-i fii acolo? Reiterez, in conditiile in care oamenii iti sunt la fel de dragi, situatiile lor sunt similare, gradul de gravitate da pe-afara.

Cum prioritizam oamenii? Cine stie sa dea o solutie la ecuatia asta?

Si pe noi, pe noi cum ne prioritizam, daca suntem in aceeasi oala?

"Inca o zi de obsesii.

Am auzit o melodie la radio, cred ca stiu cine o canta, dar nu stiu ce anume e, pentru ca spre dezamagirea si disperarea mea, youtube nu ma ajuta deloc si nici n-am retinut macar un cuvant ca sa pot s-o detectez dupa versuri."

Chestia asta de deasupra e pusa intre ghilimele pentru ca a fost scrisa pe la mijlocul zilei de sambata.

Dar azi am aflat. :D

Obsess no more. Haha, haha. Not. : ))

Acum ca am aflat ce e, mai am 83 ... si scap si de obsesii. Caci asa mi-a zis baiatul ala dubios. :))

Chiar nu e.

Cand o iei razna si singurul lucru pe care il ai in cap este sa iesi, sa iesi, sa nu mai vezi cu ochii, sa obosesti, sa uiti, sa te extenuezi ca sa adormi mai repede, atunci o sa-ti dai seama ca nu ai niciodata suficient timp pentru a face tot ceea ce ai vrea sa faci. Si, incercand sa umpli anumite goluri, ai ajuns sa-ti doresti altele, cel mai probabil viitoare goluri, pe care le-ai putea umple daca nu le-ai avea p-alea din urma de umplut si tot asa.

La modul:

xoxo: frate....
xoxo: cu tine e ca la minesweeper
MiezuRau: :))
xoxo: pun 2 stegulete pt marti si joi
xoxo: unu pt sambata ca probabil ruleaza ceva dubios intr-un loc mai putin dubios
xoxo: duminica o incerc ultima ca probabil dormi ...
xoxo: asa ca ... lunea viitoare ce faci? :))
MiezuRau: germana :))

Am obosit. Oricate as face, nu-mi ajung. Desi pic de oboseala si am inceput sa extenuez si pe alti oameni, sunt incontinuu agitata si nu m-as opri pentru nimic in lume. Asta imi spune creierul sa fac, asta fac:
involuntary functions, such as breathing, heart rate and blood pressure.

Si-uite asa se creaza nemultumirea. Nu-i niciodata de ajuns.

Din categoria "music sounds better with you", da.

Ca si melodia asta, am cuvinte putine azi, dar prin ele as vrea sa transmit totul. Nu stiu daca pe blogul asta, catre lumea intreaga sau catre un grup foarte restrans de [2-3] oameni. Nici macar unuia singur.

side-story:

Mi-ai spus, Coyote, ca suntem ceea ce suntem. Da. Iar ce suntem cu adevarat, cel mai probabil ca ne va mai lua un timp pana sa ne dam seama, mie, tie si cui o mai pica pe parcurs. Dar atat timp cat suntem aici, la multi ani cu drag, prieten drag. : )

... ceea ce suntem si asta n-ar trebui sa ne consume timpul in mod ineficient. : )

Nu mi s-a intamplat niciodata sa-mi aduc ceva de pe profilul de Facebook pe blog. Caci, razboi cu Troia ... nu se face! Ne porcim acolo si gata.

Dar am gasit ceva ce initial am pus pe wall, insa am realizat ca merita pus pe blog, oarecum apropos de discutiile despre confort si lucruri care ne fac placere, pe care le-am tot avut zilele astea cu diversi oameni: nu renunt la lucrurile care imi plac, de dragul compromisurilor, al banilor, al rahaturilor de zi cu zi.

Asa ca, here goes:

few days ago I told you something:

"When you dance it is like making love to the space around you." - Bill T. Jones

now watch this video

and try to remember

why the hell

aren't you

out dancing more.

wow.

Ieri seara, pe intuneric, ca nu mai am bec in coltul strazii de mult timp, dar intr-un luminos moment de suporterism al miscarii feministe si a ideii egalitatii intre sexe dusa de-a dreptul la extrem, am hotarat sa pun 15 haine pe mine si sa plec pana afara, lopata de zapada included, ca sa dezgrop MZU-ul din zapada.

Zis si facut. Zis repede, ca pe olteneste ... facut intr-o ora jumate,ca pe ardeleneste, caci ce greu e sa fii mic. :))

Dar ce conteaza, conteaza ca am facut o chestie [fizica, hehe : )] on my own.

Poate ca la prima vedere nu inseamna mare lucru, pentru ca nu-ti trebuie cine stie ce, fizic, psihic, ca sa dai zapada, insa beneficiul real al acestui serviciu este ca am avut o ora si jumatate de ganduri aproape fara ganduri, curate de internet, telefoane mobile in buzunar, socializare, serviciu, tabele, relatii, oameni, tristete, nervi, agitatie, fuga, graba, repezeala, ameteala, teama, nesiguranta, extremisme, auto-mutilare morala, haos si alte asemenea sperietori de ciori si scheleti in debara ... doar omul fara ganduri si lopata lui de zapada. Si febra musculara de dupa, tot a mea. : )

Ok, recunosc, am zis "aproape" fara ganduri, pentru ca m-am amuzat la un moment dat gandindu-ma ca, no relevance whatsoever, desi este dovedit stiintific faptul ca femeile nu au testicule, totusi despre unele se stie domne ca ... au! : )

Si, chiar a meritat sa muncesc atat. Pentru ca pe urma am resimtit o mare satisfactie, iesind in oras sa-mi plimb MZU-ul. Mi-am scos cauciucurile buclucase la plimbare, am patinat, am dansat.

Me and my MZU, care-mi induce mereu o stare de libertate. : )

Word to your mother:

Some people sometimes just get tired of all the waiting, but some of them just choose to create obsessions. Sometimes. : )

Cat despre mine ... sau pana si asta era despre mine?

Sa vorbim despre fixatii. Fixisti, fixiste, maniaci si maniace, toti avem tabieturile noastre, modul nostru in care amestecam in cana cu ceai, punem hartia la toaleta, mestecam mancarea. Unii plescaie, mi se sopteste din culise. : )))

Si cica mai sunt niste oameni care desi aparent nu dau doi bani pe astea, de fapt sunt plini de tabieturile lor fixate cu un fixism obositor si deranjant de storcator de energie. Nu a lor, a celor din jur. Imi vine acum in cap personajul Sheldon Cooper, pe care il ador pana in masele. : ) Dar sa fie doar asa, pe sticla, ca daca mi-as trai viata langa el, mi-ar trebui jumatate din ea sa il accept, iar in cealalta m-as odihni.

Intr-o nota vesela, da. Da. Atat. Si niste liniste.

Later edit: apropos de fixisme, e 2 dimineata, iar eu dansez pe The Bare Necessities, doar pentru ca s-a nimerit sa intre in Winamp.

Daca toate lucrurile vor merge, in sfarsit, bine, anul asta o sa am fie perechea mea de tarantule mari si paroase, fie micul cameleon pe care mi s-a pus pata de curand, inchipuindu-mi cat semanam de mult. Sau un scorpion mi-ar placea. Dar cum zodia cu aceeasi denumire ma lasa rece, probabil ca o sa raman la reptila mea colorata, pentru ca indiferent de cat de rece e, nu va fi niciodata asa cum am avut bafta sa nimeresc niste Scorpioni.

Dar, la drq, decat sa vorbesc despre zodii, mai bine sa ascultam niste muzica dubioasa.

Si sa lasam totul sa curga si sa se scurga. Printre degete sau nu, inspre canalizare sau inspre canalizarea gandurilor mele spre ceva mai shiny. Da, categoric, asta e cuvantul, shiny.

"Si nu mai vreau sa vorbim despre astea. Am ajuns la concluzia ca de fiecare data cand povestesc cuiva ceva negativ e ca si cum m-as auto-infecta, ma enervez din nou, ma supar si ma intristez."

Sunt niste momente in care trebuie sa o iei pe un drum sau pe un altul.

Indiferent ca discutam aici despre viata de zi cu zi, situatii de serviciu sau cumparat cartofi de la piata, cred ca o sa fiu de acord cu mine cand o sa spun ca cel mai greu e sa o iau pe un drum sau pe un altul, indiferent ca discutam aici despre viata de zi cu zi, situatii de serviciu sau cumparat cartofi de la piata.

Si mai sunt rascrucile despre care simti ca ti-ar putea schimba viata cu totul. Indiferent ca discutam aici despre.

Da. Sa ascultam melodia de mai jos si pe urma hai, Miezule, hai, hai sa facem [p-aia] dreapta.

ZZ Top - Blue Jeans Blues

now we're permanent one.

u-la-la-la, it`s the way that we rock.

Cica sa faci acelasi lucru si sa te astepti la rezultate diferite e o chestie care ar cam semnifica definitia cuvantului intitulat de-a dreptul sugestiv "nebunie".

Dar daca ai face acelasi lucru [care-ti place] in moduri diferite? Am mai putea spune atunci despre tine ca esti nebun? Sau interesat, pasionat, amator, curios, maniac, obsedat?

Uite, cum e melodia asta, de exemplu. De fiecare data cand o ascult parca imi place si mai mult. Si avem cover-uri, care ma fac, ce-i drept, nu toate, dar sunt, cum e asta, de exemplu:

Radiohead feat Sparklehorse - Wish You Were Here
,

sa-mi placa si mai mult.

Asa ca faptul ca suntem repetitivi, maniaci si de-a dreptul obsedati de anumite lucruri care ne fac placere, nu inseamna chiar mereu ca producem lucruri rele.

Si sa retinem ca si astea sunt chestii in regula si de treaba, daca le facem aplicand disclaimerul meu preferat si deja obisnuit, care spune ca orice am face, sa avem uMpic de grija, sa nu fie facut spre raul celui din jur.

Nu-i scos din Biblie, e din propria religie a sufletului meu.

: )

Vine o vreme cand imi tot repet ca "Ignorance is bliss" si tot incerc sa ma conving ca ce nu stiu nu-mi poate face rau. Dar asta ar fi o porcarie pe care n-as accepta-o cat as trai. Si oricat rau mi-ar face, mai bine sa stiu si sa fie un rau de care am parte in mod constient decat sa ajung sa fiu bliss si sa nu stiu ce ma loveste in moalele capului.

Spuneam zilele astea catorva oameni ca de pe 16 Decembrie incoace am facut cate ceva in fiecare zi, in afara de serviciu si stat acasa. Fie alergat dupa cadouri, fie dansuri, fie poze, fie ceaiuri, fie sucuri, fie vizite, fie ascultat si discutat ... si sunt rupta de oboseala. Ma gandeam pana de curand ca e vorba doar despre ceva fizic, dar ca am creierul limpede, facand totusi lucruri care imi plac si care ma fac sa merg spre fluturi. Insa stiu ca excesele de orice gen nu vor conduce vreodata la ceva bun, cel putin in principiu, dar de ce as renunta la tigari, cand imi place atat de mult sa fumez? Par example.

Am de la un timp mintea imprastiata in o gramada de locuri. Mi-am pierdut bucatile de liniste si ma invart din nou ca o bezmetica prin haosul asta pe care singura si de bunavoie mi l-am creat, fie el colorat sau doar gri. Uneori imi place, ma face sa am fluturi in vene, apoi revin cu picioarele pe sub pamant si simt cum am genunchii moi si nesiguri. E o stare de betie emotionala care ma incanta si ma sperie in acelasi timp si desi ma simt tare bine atunci cand am genunchii puternici, intotdeauna imi va face o imensa placere sa ma las dusa de val si sa traiesc fiecare moment in parte ca si cum ar fi ultimul. Dar, si da, este evident ca exista un "dar", pentru ca mereu in cercul din mintea mea se va crea ceva perfect rotund si foarte vicios, curentii astia emotionali prezinta riscul ca atunci cand sunt aruncata pe mal, sa nu stiu unde sunt si sa orbecai prin bezna cu teama ca acelea imi sunt cu adevarat ultimele momente pe care le mai am de trait.

Realitatea ma va tine insa cu picioarele pe pamant, daca nu prin mine, eu, care voi refuza mereu sa cred ca exista atata rautate, atatea minciuni, atata conformitate si atat gri in lumea prin care imi plimb culorile, atunci macar prin serviciu, prin ai mei, prin acei foarte putini oameni care vor si intelege ce scriu aici si prin acei si mai putini oameni care vor sti si ce replica sa-mi dea.

Iar optimismul acela care ma tine mereu sus, il voi considera a fi tot una din variatiile colorate ale haosului meu, pentru ca atunci cand realitatea ma bate cu experienta imi dau seama ca pana si nuanta acestei variatii se umbreste si-mi ofteaza pe interior.

Si eu care incepusem sa scriu prima propozitie cu gandul sa vorbesc despre oamenii din jurul meu.

Pai, imi plac culorile, asta o stiti deja, probabil.

La serviciu incerc sa-mi colorez, incet, dar sigur [:D], groaza aia de gri amestecat cu bej in care ma ingrop cu privirea de fiecare data cand nu vorbesc [non-stop] la unul din cele 4 telefoane, nu butonez la laptop sau nu sifonez niste hartii.

Azi, dupa o zi din aia, am fost si ne-am jucat cu multe culori. Culori vii. Abia astept sa apara si rezultatele. Si ma uit la mainile mele si pe 10 unghii vad 5 culori. Culori vii. :D

Deci, imi plac culorile. Pan-aci e clar. Cam cat de mult?

Cam cat. Cam atat. :D

Cam cat mi-as face si cel de-al doilea tatuaj la care ma gandesc de ceva vreme. Adica imaginea de mai sus. : )

Si, ok, tot legat de culori, o sa m-apuc sa va caut alt template, caci am primit critici si pe viu si pe blog, si pe privat si pe betie si pe stari diferite, deci bine. :))

PS: mega oferta, "Cel mai scurt drum spre fericire", se gaseste la Real cu 5 RON. Ieftin, vere.

Bate vantul atat de tare prin gandurile noastre toate, ca aproape ca nu-mi mai vine sa ma incarc si cu alte ganduri, ale tuturor.

Dar, asa cum zice zugravul de Sibiu, nu pot. Este un "nu pot" spus clar si raspicat si asumat. Uneori ma oboseste si ma enerveaza si imi vine sa nu mai vad si sa nu mai ascult pe nimeni, dar de fiecare data cand o fac ma umplu de energie.

Energie buna,

ceea ce va doresc si dumneavoastra. : )

.... caci ma consumati. Si uite, pic de oboseala si scriu. aiurea. : )

De retinut, Miezule, ca oricat de mult te-ar impinge romantismul tau excentric spre ideea ca toti oamenii [tai] trebuie sa fie fericiti, repeta dupa mine, Ioano, ca nu trebuie sa ai grija sa impaci mereu toate caprele si toate verzele din jurul tau,

In a State,

caci ai s-o iei dracului razna si-ai sa uiti ce conteaza de fapt cu adevarat pentru tine, ca Miez de om.