M-am uitat la filmuletul asta si m-am infrigurat de-a dreptul.
Nu pot decat sa ma gandesc la ce-o fi in sufletul oamenilor de acolo si la Ana noastra, la care ne-am gandit atatia zilele astea. Dar sa stiti ca ea e bine, la ei nu e atat de rau si ne multumeste tuturor pentru gandurile bune.
Si ma mai gandesc la cat de bine ar trebui sa luam in considerare faptul ca asa cum suntem, e bine, e foarte bine, pentru ca uite cum e acolo, uite cat de mici suntem, de fapt. Si noi totusi suntem bine. Nu sfatuiesc niciodata pe cineva sa se compare cu ceva mai rau, mai jos si astfel sa se multumeasca sa aiba mai putin decat ar putea, dar uite ce se poate intampla, brusc ... ca un atac cerebral despre care nu stii cand vine. Suntem sanatosi sau cel putin incercam sa fim, avem un acoperis deasupra capului si pe oamenii nostri pe langa noi. Mai mult decat atat, putem sa dam din coate sa avem de toate, dar sa nu niciodata ca asa cum suntem, asa ne avem.
E trist ca inca nu invatam sa apreciem lucrurile decat atunci cand primim palme, dar eu tot sper ca intr-o zi o sa fim si altfel.
0 alarm clocks:
Post a Comment