Toata saptamana a fost coada la agentia de asigurari de la parterul cladirii in care lucrez. Oamenii din front office si-au dublat numarul ieri si azi, ca sa faca fata numarului mare de solicitanti de polite obligatorii pt locuinta, pentru care termenul limita de contractare este astazi.
Si tot vanturandu-ma eu pe usile alea, cu treaba, evident, gen dupa cafea la Mc si sandwich-uri cu pastrama haiduceasca de peste drum sau vorbitul la telefon chestii personale [precum si mersul la cele 8 intalniri avute la foc continuu zilele astea :)], iata ca am reusit sa extrag datele pentru o mini-analiza. Asta pentru ca tot imi place mie sa stau sa observ orice, in ciuda aerului de aeriana [Sâc!] pe care las impresia ca l-as lasa sa ma guverneze macar cateodata. :)
Media de varsta: 50 ani.
Oameni simpli, amarati si in varsta, pentru ca teama de amenzi si ideea de corectitudine tot la amaratul simplu se va gasi mereu.
Ieri, un nene italian care locuieste in Romania de 6 ani, ii povestea colegului meu/prietenului sau italian, venit in vizita in Romania cu afaceri, pt 3 zile, ca la noi in tara, ca si la ei, politicienii sunt de cacao [italienii vorbesc tare colorat :))] si ca in loc sa construiasca un sistem care sa functioneze, aleg sa taie pensiile si salariile bugetarilor. Omul in cauza nu este un mega om de afaceri, si-a deschis un magazin/restaurant cu produse italienesti in Bucuresti si traieste din acest biznis. Discutia a debutat dupa momentul in care o batrana a intrat in magazin spunand ca ii este foame, iar tipul s-a indreptat imediat spre bucatarie si a revenit cu o punga cu mancare.
Tot el a tinut sa mentioneze ca iti trebuie un skill aparte sa deosebesti cersetorii profesionisti de oamenii amarati si ca in niciun caz nu da bani/mancare acolo unde miroase ceva, dar ca atunci cand vede un om aflat in situatia batrenei de ieri, nu se gandeste decat ca omul respectiv poate a fost profesor la viata lui, iar acum, din cauza unui sistem gandit de mafioti si hoti, este nevoit sa isi tarasca batranetea prin cea mai trista forma de respingere.
Discutia cu cersetorii este lunga. As putea scrie pagini intregi, dar nu despre asta este vorba. Mie omul asta mi-a placut. Nici macar nu-mi povestea mie, ii spunea celui venit in vizita, in timp ce eu ma zgaiam la borcanele lui cu de toate. :)
Intr-o conversatie separata --> stiam ca francezii, englezii, italienii sunt nationalisti, dar n-am stiut ca sunt atatia italieni care sa fie dezamagiti de tara lor, asa cum multi dintre noi gandim despre a noastra. Tara lor, in care romanii nostri se duc sa munceasca in cautarea unei vieti mai bune, ii face pe cei mai buni dintre ai lor ... sa isi caute speranta unei vieti mai bune, in alte tari - asa cum am tot auzit povesti cu exemple concrete.
De un an de zile ma tot gandesc sa plec, caci pana atunci am tot zis ca se poate si ca o sa fie bine si ca nu o sa mai am un sentiment de razvratire impotriva mizeriei umane care ma inconjoara, la diverse nivele.
Dar in ultimul an mi-am dat seama si mi-am impatantenit in cap ideea ca, fara niciun soi de emfaza, sunt prea bine crescuta si am invatat prea mult, ca sa primesc atat de putin. Curaj nu am indeajuns, dar nici nu o sa plec in alta tara, ca s-o iau de la zero. Caini cu covrigi in coada am auzit ca ar exista, dar de vazut eu n-am vazut niciodata, asa ca o sa stam cuminti pana se iveste ceva concret si purtator de banet suficient cat sa-mi mentina minimul de confort cu care m-am obisnuit in ultimii ani ... si pe urma o sa mai vedem. : )
2 alarm clocks:
mda, interesant ce spui aici, dar priveste acum lucrurile prin ochii unuia din mediul rural care numceste pe rupte cu lopata in mana in propria ograda, ce zici, pt el faptul ca ar muncii peste granite pt 1000 E se aseamana cu imaginea de caini cu covrigi in coada?
P.S.: nice blog!
ma feresc de generalizari, motiv pentru care m-am pus pe mine in poveste; pentru mine, renuntand la ce am acum pentru ceva incert, ar fi echivalentul covrigilor de-un kil in cozi de pechinezi :)
PS: multumesc, come back, reincep sa scriu.:)
Post a Comment