January 16, 2011

lovitura silentioasa

Vine o vreme cand imi tot repet ca "Ignorance is bliss" si tot incerc sa ma conving ca ce nu stiu nu-mi poate face rau. Dar asta ar fi o porcarie pe care n-as accepta-o cat as trai. Si oricat rau mi-ar face, mai bine sa stiu si sa fie un rau de care am parte in mod constient decat sa ajung sa fiu bliss si sa nu stiu ce ma loveste in moalele capului.

Spuneam zilele astea catorva oameni ca de pe 16 Decembrie incoace am facut cate ceva in fiecare zi, in afara de serviciu si stat acasa. Fie alergat dupa cadouri, fie dansuri, fie poze, fie ceaiuri, fie sucuri, fie vizite, fie ascultat si discutat ... si sunt rupta de oboseala. Ma gandeam pana de curand ca e vorba doar despre ceva fizic, dar ca am creierul limpede, facand totusi lucruri care imi plac si care ma fac sa merg spre fluturi. Insa stiu ca excesele de orice gen nu vor conduce vreodata la ceva bun, cel putin in principiu, dar de ce as renunta la tigari, cand imi place atat de mult sa fumez? Par example.

Am de la un timp mintea imprastiata in o gramada de locuri. Mi-am pierdut bucatile de liniste si ma invart din nou ca o bezmetica prin haosul asta pe care singura si de bunavoie mi l-am creat, fie el colorat sau doar gri. Uneori imi place, ma face sa am fluturi in vene, apoi revin cu picioarele pe sub pamant si simt cum am genunchii moi si nesiguri. E o stare de betie emotionala care ma incanta si ma sperie in acelasi timp si desi ma simt tare bine atunci cand am genunchii puternici, intotdeauna imi va face o imensa placere sa ma las dusa de val si sa traiesc fiecare moment in parte ca si cum ar fi ultimul. Dar, si da, este evident ca exista un "dar", pentru ca mereu in cercul din mintea mea se va crea ceva perfect rotund si foarte vicios, curentii astia emotionali prezinta riscul ca atunci cand sunt aruncata pe mal, sa nu stiu unde sunt si sa orbecai prin bezna cu teama ca acelea imi sunt cu adevarat ultimele momente pe care le mai am de trait.
Realitatea ma va tine insa cu picioarele pe pamant, daca nu prin mine, eu, care voi refuza mereu sa cred ca exista atata rautate, atatea minciuni, atata conformitate si atat gri in lumea prin care imi plimb culorile, atunci macar prin serviciu, prin ai mei, prin acei foarte putini oameni care vor si intelege ce scriu aici si prin acei si mai putini oameni care vor sti si ce replica sa-mi dea.
Iar optimismul acela care ma tine mereu sus, il voi considera a fi tot una din variatiile colorate ale haosului meu, pentru ca atunci cand realitatea ma bate cu experienta imi dau seama ca pana si nuanta acestei variatii se umbreste si-mi ofteaza pe interior.

Si eu care incepusem sa scriu prima propozitie cu gandul sa vorbesc despre oamenii din jurul meu.

4 alarm clocks:

ZUGRAVU said...

Vremuri bune si linistite vor veni iarasi :)

Miezu` said...

sa-mi dai un mesaj cand o fi, sa nu le las sa treaca pe langa mine :)

Traian Codrut said...

Vezi tu, se spune ca asa se nasc marele capodopere: pornind de la o idee ce urmeaza a evolua fara stirea autorului

Traian Codrut said...
This comment has been removed by the author.

Template by:

Free Blog Templates