Alerg prin mine si nu-mi gasesc propria linie de finish.
Sunt plina de draci. Nu pot sa va explic, dar imi vine sa urlu de nervi. Nu stiu daca e strict legat de meci, dar imi vine sa plang din tot sufletul. Am senzatia ca nu se leaga niste chestii si nu pot sa inteleg ce e cu mine. Asta e unul din momentele in care as face orice pt un moment de respiro, e un moment de furie care daca se va comporta ca de obicei atunci inseamna ca ma va tine intr-o pasa din asta ciudata pentru cel putin cateva zile.
Mai ca mi-as baga picioarele intr-o zi, as pleca la munte de una singura, m-as duce sa respir un pic de liniste si poate ca m-as intoarce alt om.
Si pe urma imi aduc aminte ca am de dat explicatii... ca am serviciu, curs de germana, prieten, parinti, sefi, oameni pe care ii pretuiesc intr-un fel sau altul, dar pe care as vrea sa nu-i am in fata ochilor macar o zi.
In felul asta inchid putin din mine si scot din nou la iveala pe omul de treaba, dar care isi propune ca isi va alege o zi in care va va uri pe fiecare in parte si ca se va simti macar un pic mai bine.
2 alarm clocks:
Legat strict de meci:
Frumoasa Steaua! Foarte sincer!
Daca echipa mea juca cum a jucat Steaua aseara...nu stiu...ar fi schimbat ceva in mine:)
precizeaza ca esti dinamovist din ala rau. ;)
Post a Comment