10 minute din viata asta pot insemna lucruri diferite pt fiecare din noi.
De multe ori nu stim sa pretuim aceste minute si le pierdem facand nimic, facand ceva inutil, ceva rau, deprimandu-ne sau indepartand oameni.
Un astfel de exemplu este filmuletul de mai jos, pe care va recomand sa-l urmariti cu atentie.




Multumesc pt descoperire, Pishk.

Sunt momente in care ai senzatia ca esti la pamant… apoi ceva se intampla cu adevarat si iti dai seama ce prostie poate sa insemne starea asta a ta. Ce stim noi ce-s alea griji… ne maruntim vietile si gandurile pt micimi de intamplari si trairi, iar in jurul nostru oamenii mor cu adevarat.

Sa te odihnesti in pace.

Atentie, blog varianta lights.
Nu mai suport chestia asta din jurul meu.
In una din sambetele viitoare voi merge pana in Bamboo, ma voi duce sa vad ce face z0n3 acolo, plus ca mi-a zis ca e de fitze, deci trebuie, e de mine acolo.
Asta ca o paranteza. Una la mana, deci.

Doi la mana, cum naiba reusesc sa ma bag in atatea chestii nu pot sa inteleg, acum am obosit ca dracul de mult si imi vine constant sa-mi bag picioarele si sa trag o betie din aia jmen, numai din vin bun… rosu… dar doar de data asta.
Ma obsedeaza Dead can dance cu o melodie de vreo juma de ora;
M-as uita la The Notebook, ala chiar e un film pe care vreau sa-l vad neaparat;
As manca niste ciocolata Seizure, care desi are acest nume imposibil de conceput, totusi are un gust foarte bun de ciocolata calda, in varianta de dinainte de a fi stricata cu apa, deci praf.

Cand eram mica tata se chinuia sa ma invete sa cant la muzicuta sau sa merg pe bicicleta. Cu ambele chestii s-a chinuit destul. Muzicuta a ruginit si acum mi se pare incredibil de mica, iar pe bicicleta am invatat sa merg tot singura, dupa zeci de cazaturi si de dinti inclestati de atata auto-incurajari, spunandu-mi “ridica-te, poti!”.
M-a lovit masina de 3 ori, de 2 ori de ziua mea, in ani consecutivi. Am cazut de multe ori, mai ales cand eram f mica, ma impiedicam de orice dambuletz. M-am si batut de 2 ori, o data cu o fata si a doua oara cu un baiat, pentru ca batea alte fete, o sa tin minte cat oi trai cele mai mari dovezi de eroism ale mele.
Am multe semne si cicatrici de tot soiul si inca imi mai fac vanatai, ma lovesc de diverse chestii. Inca ma impiedic de rosturi de gresie, fire din covor si cabluri. Inca alunec in cele mai stupide momente si locuri, pe scara interioara de la serviciu [si-mi scrantesc glezna care si acum ma doare …], pe servetele in fata portii [don’t even ask], ma astept ca maine poimaine sa imi rup gatul pe vestitul cliseu al coajei de banana.

Banuiesc ca nu voi fi niciodata suficient de atenta la ceea ce mi se intampla.

Bag picioarele. Ma dor de mor. Detest vremea cu nori…
Chiar mi le-as baga. In ceva rece, cu valuri. : )
Sau in ceva serpuitor... si mic... sa incapa doar talpile, pana unde incepe pielea sa fie fina...
Si mi-as duce degetele peste ceva moale si verde... o bucata de punct cardinal mi-as dori, o bucata de muschi agatat de trunchiul unui copac.
Si o sticla de aer curat mi-as dori sa respir acum. Sa-mi lipesc buzele de gatul ei si sa trag puternic in piept.
O raza de caldura mai lipseste. Eu sunt intr-un maieu cu bretele subtiri si simt cum ma mangaie lumina pe maini.
Am gasit un strop de iarba inalta si ma intind in ea, colorandu-mi blugii de verdeata. Inchid ochii si simt lumina cum imi trece prin pleoape si cum mi se incalzesc pupilele.
Caietul negru cu figuri e langa mine.
Si printre foile lui am un pix Bic, simplu, cu mina albastra, consumata pe jumatate. E pixul meu preferat, din anul I de facultate numai cu astfel de pixuri mi-am scris toate cursurile, am dat partialele, examenele, licenta, mi-am notat vanzarile in agenda, am completat rapoarte, formulare de feedback, numere de telefon, am scris idei, am luat lectii de germana.

[Sa mai spuna cineva ca nu sunt un little freek. : )]

Ma chinui sa scriu textul asta de marti incoace. Am avut o saptamana ciudata, in care m-am gandit mult si la foarte multe; mi-am facut ordine in creieri si in ganduri.
Acum o sa fie bine. Trebuie. Pentru ca meritam.

Si nu mai vreau sa spun niciodata ca sunt dezordonata pe interior.

Pentru a fi in concordanta cu restul comunitatii bloggerilor, azi scriu despre vreme.

Mie mereu mi-a placut ploaia, mi s-a parut ca e o alternativa cool la ceea ce prefera majoritatea. Once a rebel, always a goofy, I guess.
Insa azi a exagerat, pt ca ne-a speriat de-a dreptul. Vantul ne-a cam zdruncinat geamurile si ne-a inviorat brusc holurile - am avut constant senzatia ca lucrez intr-o casa parasita si ca trebuie sa inceapa sa zboare cat de curand ceva foarte spooky prin birou.

Am ajuns intr-un tarziu acasa, cu un imens dor de vin fiert - mereu cand e frig mi-e pofta de vin. Am ajuns plouata si ... cam "plouata". Mereu cand sunt plouata mi-e dor de oameni.

Am recurs la singurul drog pe care mi-l permit, muzica cea de toate zilele. Am bagat tot folderul cu muzica si am apasat J. Am tastat "rain" si am facut playlist. Diana Krall, Turin Brakes, Guns 'n Roses, Lake of Tears, A-Ha, Katie Melua, Janis Joplin, Ashanti, Cocorosie, Golden Trumpet, Cher, Variety Lab, Tori Amos, J.E. Sebastian, Silent Circle, Moby, Placebo, Garbage, DJ Shadow, Dire Straits, Armor for Sleep, David Gray, Zia, The Weather Girls, Counting Crows.

Etc. : )

Stiti ce e trist? Ca sunt triste. Da, 80% din melodiile oamenilor astora sunt triste. E pacat.
Mie imi place ploaia de mor. : )

Te rog sa nu mai citesti, poate e chiar o pierdere de vreme.
Go out and play.

Azi am vorbit despre pauza. Am mai vorbit eu despre asta, dar nu mereu pauza asta a insemnat ceea ce inseamna acum. O sa respir adanc si o sa-mi fac ordine in suflet.

Pana una-alta, o veche pasiune de-a mea incepe sa iasa din nou la suprafata. Recunosc, la momentul in care aceasta pasiune incepea sa se contureze, ea era la stadiul "ia si tu un vin, ca io si-asa ma fac muci daca beau, macar sa ma fac din ceva mai sanatos decat vodka".
Dar zilele astea am devenit mai serioasa; adica mai fitoasa, cum imi place mie sa zic ca sunt.
Astfel ca azi ma refer la vin, dar la vin ca arta. Il voi descoperi, am de gand sa citesc si sa "citesc" despre cateva vinuri in timpul ce va sa vina. :)
Si-o voi transforma din placere pentru betie in pasiune pentru arta.

E fantastic sa regasesti lucruri pe care le credeai a fi pierdute de o gramada de timp. E o senzatie tare placuta, de fiecare data cand patesc asta am un feeling foarte cald.

Maine vreau sa ma duc sa dansez, sa ies in club cu gashca, cu oamenii alaturi de care mi-am petrecut niscaiva ani din viata de iesit in oras, adica.
As face asta ca s-o vad pe Eve, care refuza in continuare sa-mi comenteze pe blogul din forma asta, pentru ca asa vrea ea. : )
M-as duce sa dau din “acelea” alaturi de Paula, care tocmai a iesit de pe net si ale carei discutii cretine despre nimic si extrem de amuzante mi-au umplut multe nopti de nesomn. Si de care mi-e dor. De ea cu totul.
Mi-e dor si de Pitic si de Dan, neaparat in aceasta formula, asa cum i-am cunoscut si cum au fost pe intreaga perioada petrecuta in cardasie as a couple in 3, a nu se intelege in threesome, neaparat, dar cum am zis eu merge. : )
Pana si mofturosul ala de Andrei ar merge vazut, ma intreb oare cat a trecut de cand nu m-a mai tinut in brate ca un gentleman in timp ce paralizez de frig. Ultima oara ma sprijinea de un geam in tren, in timp ce adormeam cu capul in curent, pe cotul lui. : )
Oare Vale si Viviana lui ce-or mai face, ma tot chinui sa vorbesc cu ea pe net macar, el oricum nu e niciodata online, niciodata nu reusesc.
Ma intreb ce mai zice z0n3 - am uitat, daca ma duc in club nu pot sa stau cu el la discutii, e DJ-ul. : )

Mi-e somn, probabil ca cel mai bine mi-ar prinde sa urmez sfatul care ma trimite la somn in fiecare seara, anume ca o iesire pana la dus si apoi pana la un dans in pat e solutia cea mai buna.

Copilul asta e ceva. Si cand spun ca e ceva, vreau sa spun ca e ceva pentru mine. Ca e ceva in aer. Copilul asta e ceva in aerul meu.

Mi-a promis ca o sa scrie. Atunci cand i se pare ei ca e necazul sa scrie, vorba copilului care anul asta a intrat la scoala. Sa o faca.

Eu o recomand:
http://betkaf.blogspot.com/

Am trecut linkul asa, fara ascunzisuri, fara codificari si altele. Il gasiti si in grupul cu prietenii care mi se distreaza, ea e aceea care coloreaza idei.

Mariah.

Sa ai spor, copil.

Aglomeratie mare, monsher. Azi am deschis putin geamul pentru ca ne sufocam si apoi am inceput sa ne sufocam mintile cu sunet de aglomeratie. Nu reusesc sa depistez rolul claxonului cretin. Claxonul cretin este intotdeauna insotit de un sofer mai putin inteligent, sa nu-l fac si pe el cretin [m-as repeta, nu de alta]. Soferul mai putin inteligent se afla la bordul unei masini care e in toate felurile [pe ea n-o pot face cretina si, dupa cum spuneam, m-as repeta]. Pietonul grabit e si el cretin [trebuia, nu mai puteam].
Eu n-am carnet de sofer si nici nu-mi doresc. Circul mult pe jos. Sunt pieton, deci. De multe ori. Sunt claxonata pentru orice cacat. De cateva ori port o fusta. De alte cateva ori am nu-stiu-ce ruj. De multe ori si eu sunt acel pieton cretin.

Si daca n-as avea un playlist cu 50 de Gb de muzica, tot n-as intelege cum de-mi intra aceeasi melodie in fiecare seara. E frumoasa, oricum.

Poza: Snobism

Intotdeauna am avut o atractie geniala pentru rosu si negru, ca tot vorbeam de curand despre cromatica. Mereu mi-au placut sofisticariile si rasfatul, si recunosc, sunt putin snoaba si cam fitoasa deep inside, iar asta chiar imi place. Nimic rau in a aprecia chestiile cu gust, cu atat mai putin in a ti le dori pentru propria persoana.
Ma bucur ca suntem de acord.

Da, ai dreptate, probabil ca ar trebui sa port si eu pantofi rosii. Am plecat azi de la serviciu si am vazut vreo cateva gagici foarte sexoase, toate incaltate in pantofi rosii, apoi m-am oprit in pasajul de la Universitate sa admir o minunatie de astfel de ciobotele si ajung acasa si dau de blogul lui Stefan, despre … pantofi rosii.
E ceva in aer.

Hotarat lucru, trebuie sa investesc cat de curand intr-o pereche de astfel de magneti.

“I like you when you’re silent” este o melodie a unei formatii descoperite de curand, Brazilian Girls. Mi-a placut cum suna; ma iau fiorii cand il aud pe Moby cantand Porcelain. Asta ca sa fac o introducere muzicala, chiar daca n-are legatura cu ce urmeaza sa scriu. Nici macar eu nu stiu ce naiba are mintea asta a mea, o mai ia pe aratura din cand in cand, mai zboara catre idei de pauza si atunci…
De multe ori stau si incerc sa imi dau seama daca in momentele astea imi traiesc o a doua varsta a “de ce?”-ului. Spun asta pentru ca in fiecare clipa imi vin o gramada de intrebari in minte, multe din ele cautand raspunsuri la niste intrebari care in aparenta sunt chiar banale.
Situatia nu e chiar atat de grava, majoritatii le gasesc doritele raspunsuri, dar pe urma vin altele si tot asa. Si pe urma zambesc, imi dau seama ca tot invat chestii si ca inca mai pot si o iau de la capat. Si asta-mi da o stare de bine.
Chiar imi place melodia asta, Porcelain, ma gandeam mai devreme sa incerc odata sa scriu dupa ce beau un pahar de vin, sa vad ce-mi debiteaza mintea atunci. Stiu ca in momentele alea ma gandesc la foarte multe jocuri de cuvinte si am multe idei care ar merita o foaie si-un pix. De scris, insa, n-am scris niciodata dupa ce-am baut. Eu ma droghez doar cu muzica. : )
Si ma mai gandeam la cat de importante sunt detaliile, ca tot mi s-a spus ca sunt foarte detail-oriented. Da, cat de mult conteaza chestiile mici, la fel ca si intrebarile alea, aparent banale.
Gandeste-te numai la cat conteaza un cromozom si-ai sa vezi ce inseamna sa fii barbat sau femeie. Gandeste-te cum ar arata iarba daca n-am avea culoarea verde. Sau cum s-ar auzi Guns ‘n Roses fara chitara. Sau cat conteaza un accesoriu vestimentar, na, sa impac pe toata lumea. Gandeste-te cum te-ai simti fara macar unul din sentimentele uzuale, pe care le traiesti in fiecare zi. Ai idee cum ar arata copacii fara frunze, doar cu fructele crescute pe creanga?

Ia, ia o pauza si intreaba-te.

Cand ai deschis ultima oara ochii sa observi o frunza intr-un parc?
Cand ai tras ultima oara aer in piept, cu adevarat?
Cand ai strans de mana un om gandindu-te ce norocos trebuie sa fii ca iti incalzeste mana in momentele alea?
Cand ai ascultat ultima oara o melodie la care sa-ti dea lacrimile?
Cand ai lacrimat ultima oara pentru frumusetea a ceva?
Cand ai spus pt ultima oara “te iubesc”, si-ai simtit fiori si fluturasi?
Cand te-ai gandit ultima oara la oameni pe care nu i-ai mai vazut de ani buni?
Cand te-ai uitat ultima oara la oamenii din autobuz?
Cand ai incercat ultima oara sa-ti creezi povesti in minte dupa mimica lor?
Cand te-ai oferit ultima oara sa faci ceva pt cineva, fara sa ceri nimic in schimb?
Cand ai observat ultima oara ca omul de langa tine nu mai zambeste atat de des? Sau ca e indragostit? Ca s-a tuns? Ca are o haina noua? C-a facut curat pe birou?

So … look around. Eu mereu gasesc in jurul meu ceva de la care sa invat cate un detaliu.

Pic cu pic se face balta.

Foto: Striping down the house.

Acea zi.

Azi e o zi, deci.

Azi chiar mi s-a potrivit ce zicea Horoscopul orei 9 am, la Europa FM.
Azi am vazut oameni frumosi, am imprastiat emotii, am impartasit idei si catarari in copaci.
Azi mi-am rotunjit pe la colturi o parte din ganduri si mi-am permis sa nu mai gandesc asa cum am facut-o toata saptamana.
Azi ma duc la Bonobo, unde o sa mai cante si Silent Strike.
Azi astept oameni in vizita.
Azi am mancat tort la 11 jumate dimineata.
Azi am cantat.
Azi am luat premiu.
Azi am ascultat muzica de pe telefon.
Azi am facut poze, 24 la numar, atat m-au tinut acumulatorii. Eu nu apar in ele. Nu-i nimic. Am pozat oameni frumosi. : )

Foto: Beauty stands in my small hand.

Azi este 13 Octombrie.
Atat. : )

Ti-am zis vreodata ca azi e o zi din aceea? Ca azi se rupe putin si pe mine tot ma alearga ideea cu lipiciul pt oameni? Tu stii ca imi piere suflul cand ajung acasa si dau de goluri? Tu stii ca fotbalul nu ma mai atrage sau ca ma chinui sa vad un film de cateva zile si nu reusesc sa ii dau de capat? Ti-am zis ca aseara am mancat struguri din aia albi, cu bobul mare si cu multa zeama si ca a fost prima oara cand mi s-a parut ca sunt prea zemosi? Ai idee ce urlu eu aici si cata stare de gri ma inconjoara? Stii ca asta e prima oara cand nu-mi place toamna? Tu crezi ca mie imi place sa nu mai am cuvinte intr-o banala conversatie? Tu nu stii cat detest eu sa fiu mica?

Cine esti tu si de ce vorbesc eu atata cu tine?

Ti-am zis ca alaltaieri noapte am visat ca am murit? Nu ti-am zis. M-am trezit ciudat, inca am golul in stomac.

Am visat ca mergeam pe un drum care dadea intr-o prapastie, arata ca o sosea obisnuita, cu parapet si semnalizari, dar era drum numai pt pietoni sau nu treceau masini deloc, in fine. Mergeam eu linistita la o petrecere si la un moment dat vad un baiat de vreo 17 ani, putin drogat, un Emo kid, un copil din ala de-l vedem acum pe strada in negru si tuns mai ciudat, in Convershi si in dungi. Vine spre mine si fara prea multe cuvinte imi spune ca azi trebuie sa mor si ma arunca peste parapet. Eu ma apuc cu degetele de marginea parapetului si am senzatia ca e totul ok, ca am scapat, desi simt cum imi aluneca degetele si apoi stiu ca traiesc, ca m-am salvat. Dar imi vad toti cunoscutii intr-o casa straina, plangandu-ma, desi eu sunt langa ei spunandu-le ca traiesc si nu ma vede nimeni.

Si am asa un gol in stomac, am mai visat o singura data ca a murit cineva apropiat; dar aveam vreo 11 ani si desi era vorba despre un baiat pe care il placeam foarte mult, m-a afectat infim fata de ceea ce simt acum.

Acum am nevoie de savantul care sa inventeze Picatura pentru oameni.

Construim peretii astia intre noi de parca intr-o zi ne-am astepta sa fim siguri ca suntem in siguranta. Nu stiu daca ma intelegi, de fapt, nu vreau sa intelegi, vreau sa ai mai multa grija de tine. Iti spun sa nu mai construiesti ziduri, iti tot spun sa vezi dincolo de ochelarii cabalini pe care ti-i impui sa ii porti in fiecare zi. Nu, te inseli, amice, nu se mai poarta, asa ca arunca-i dracului deoparte si deschide ochii aia.
Respira un strop de ploaie, deci. Invata sa apreciezi o vreme rea si un soare care vine dupa ea, invata sa apreciezi o plimbare in ploaie si ceaiul cald de dupa, apreciaza o strangere de mana si niste cuvinte deschise catre tine.

Stii ce dor am eu? Sa mananc mini-croissante cu ciocolata.
Stii ce ma doare pe mine? Ma doare ca suntem mici, avem sufletul facut pachet, mototolit de alti atatia oameni care au trecut prin chistocul nostru de viata.
Dar tu stii ce dor ma doare pe mine? Mi-e dor sa mai invat oameni pe de rost.

Cum spun englezii…
Da, asa vreau...

Sa invat oameni by heart.

Foto: Coltul meu de suflet.

Blog de luni seara, cand ziua de luni mi-a mers foarte prost, pe toate planurile, culminand cu o lipsa totala de net [pt ca nu-l platisem, etc.]. Here go my crappy monday thoughts:

08.10.2007

Ca tot vorbeam de oameni destepti, destept trebuie ca era si nenea care a inventat lipiciul gen Picatura.

Am unul in permanenta cu mine, lipesc diferite chestii pe care mi le doresc mult timp a fi intregi si de care ma despart greu. Spre exemplu, tocmai am lipit un creion, se dezlipise aripa albinei din varf, ale carei antene le-am ros toata seara, incercand sa-mi fac tema la germana.

O zi ciudata a fost cea de azi. Am fost inexplicabil de nervoasa si de nelinistita, am baut un ceai prost, doua cafele si patru pahare cu apa, am incercat sa fac chestii dar parca nu mi-a iesit nimic din mainile si din capul asta amestecat.

Am fost ca si vremea de afara. Rece, cu nori pe buze si cu ploaie pe moaca.

Ma intreb daca as putea sa lipesc si oamenii de care mi-e dor, sa-i fac sa fie din nou intregi. Ma intreb daca mi-ar merge si mie chestia asta.

Sa-l vad eu atunci pe ala care e suficient de destept cat sa inventeze asa ceva.

Cei mai frumosi ani.

Era un film, parca.
Pierdeti nopti. Beti. Dansati. Cunoasteti oameni noi … simtiti-va voi.
Am gresit. Nu trebuia sa pun punct, trebuia sa fie un semn de exclamare la sfarsitul fiecarei propozitii din randul de mai sus.
Mi-am dat seama acum vreo 2 saptamani ca muncesc pt a-mi termina programul. Muncesc pt a pleca acasa si pt a ma pregati pt o noua zi, pt ca apoi sa vina weekend-ul si pe urma vine iar luni si tot asa.
Da, dupa ce mi-am dat seama de asta, m-am straduit sa-mi doresc sa nu mai vina ora 6. Mi-am dorit sa fie 1, sa pot sa mananc, si apoi sa fie constant ora 4. Sa fie telefoane, sa fie mailuri, sa fie hartii, sa fie oameni. Recunosc, din cand in cand trebuie sa mai fie ora 5 jumate, atunci se mananca prajiturile. : ))
Am descoperit pe un site urmatorul citat: "Poti sa afli mai mult despre o persoana intr-o ora de joc decat intr-un an de conversatie." Mi-a placut, destept nenea Platon, asta.
Acestea fiind spuse, am chef de joaca. M-am trezit devreme azi, mai mult sau mai putin voit, ma uit la ceas si nu imi vine sa cred ca sunt treaza la ora 12, intr-o zi de duminica.
Si pe urma zic ca e ok, azi chiar am timp de joaca. : )

PS: E ora 5 jumate dupa-amiaza, sunt inca in pijama si mi-e pofta de un vin! : )

Baaaaaaaaa, avem concert Bonobo, baaa!!! Ati luat-o razna? Cum naiba sa nu mergem??? Pfuai, deci. Avem asa o sansa si voi o ratati? Mama, mama, cum o sa fie!!!
Va invit la concertul Bonobo pe care il astept inca din luna mai. Acesta se va desfasura in Becker Brau, sambata, 13 Octombrie, la ora 10 seara. Costul biletului este de 40 RON, se gaseste la Librariile Carturesti sau pe www.bilete.ro sau de 50 RON la intrare.
Dau o bere cui vine la concert - doar e ziua mea! :P

Bonobo - Flutter




Deci miscati-va asternuturile, avem concert! :D

27 Sep – Cristi
28 Sep – Claudia, Tibi si Costi
29 Sep – Eugen
01 Oct – Mishu
02 Oct – Creatza, Oza
03 Oct – Ana, Lucian
04 Oct – Traian
06 Oct – Cristina
07 Oct – Stefan
08 Oct – Florina
11 Oct – Madalina
12 Oct - Daria
13 Oct – in afara de mine :P, Laura, Ionut, Oddman, Dorel
14 Oct – Nicoleta
15 Oct – Rux, Emilia
18 Oct – Marius
22 Oct – Scoaba

Manca-v-as ochii vostri, daca stau sa va iau cadou la toti ma duceti la sapa de lemn! : ))
La multi ani retroactiv, in avans, etc, sa fiti sanatosi si zambareti, cu chef de viata si de munca, sa invatam incontinuu si sa punem intr-un an de-o petrecere a Balantelor!
[cand o sa fiu eu bogata si excentrica o sa pun de-un party d-asta!]

Pentru ca merit, asa mi-as incepe acest blog.
Pentru ca merit si pentru ca pot.
Pentru ca asta mi-am dorit de acum 3 ani si pentru ca am obtinut.
Sunt mandra. Am intrat pe net, am vazut, mi-au dat lacrimile, am urlat de fericire prin birou, colegii care aveau vreun client la telefon m-au injurat pentru iesirea zgomotoasa, am iesit pe balcon, am lacrimat in continuare, m-am inchis pe dinafara : )), m-am intors in birou.
Am intrat la Master. : )

Alerg prin mine si nu-mi gasesc propria linie de finish.

Sunt plina de draci. Nu pot sa va explic, dar imi vine sa urlu de nervi. Nu stiu daca e strict legat de meci, dar imi vine sa plang din tot sufletul. Am senzatia ca nu se leaga niste chestii si nu pot sa inteleg ce e cu mine. Asta e unul din momentele in care as face orice pt un moment de respiro, e un moment de furie care daca se va comporta ca de obicei atunci inseamna ca ma va tine intr-o pasa din asta ciudata pentru cel putin cateva zile.

Mai ca mi-as baga picioarele intr-o zi, as pleca la munte de una singura, m-as duce sa respir un pic de liniste si poate ca m-as intoarce alt om.

Si pe urma imi aduc aminte ca am de dat explicatii... ca am serviciu, curs de germana, prieten, parinti, sefi, oameni pe care ii pretuiesc intr-un fel sau altul, dar pe care as vrea sa nu-i am in fata ochilor macar o zi.

In felul asta inchid putin din mine si scot din nou la iveala pe omul de treaba, dar care isi propune ca isi va alege o zi in care va va uri pe fiecare in parte si ca se va simti macar un pic mai bine.

I just loved these days.
Ati ghicit, team building. : )
Am petrecut cateva zile pe langa mare, am vizitat-o si am incercat-o, iar era asa cum am lasat-o cand am avut ultima intalnire, cu valuri mici, nebuna si calduta. Am incercat sa vad si un rasarit, dar oboseala si-a spus cuvantul, astfel ca l-am pierdut de data asta.
Am facut ce-mi place mie cel mai mult, am cunoscut oameni, am discutat cu ei, ne-am jucat de-a echipa, am impartasit idei si am facut spoturi publicitare, am sarit gardul spre mare - intotdeauna mi-a placut sa evadez spre mare, dar nu m-am gandit ca asta va fi necesar chiar daca o voi vedea la 50 de metri de mine.
Ideea de evadare keeps me alive, astfel ca incerc sa-mi promit zilele astea ca orice as face voi avea mereu grija sa evadez macar putin. : )

PS: Poza cu mult verde, pt ca verdele inseamna libertate, pt ca azi libertatea inseamna evadare.