[merci Codrutz pt titlu, stiu despre ce vorbesti :)]
E fantastic cum alegem cateodata sa ne autoingropam intr-o mizerie de stare sufleteasca din aceea fara nuanta de alb sau negru, ci de un scarbos dual gri. E dureros sa ajungi la un punct si sa te pufneasca rasul asociind persoana si situatia ta cu una din sintagmele "ce prost sunt", "mai bine faceam x si nu y", "asta e/asta-i viata!", "asa sunt oamenii", etc.
E naspa ba. De ce SA SPUI asta cand poti SA FACI ceva sa remediezi situatia? De ce e chiar asa necesar sa ajungi de fiecare data sa te culegi de pe jos si de ce mama dracu` nu inveti nimic din ceea ce traiesti? Ce naiba faci ma in tot timpul asta, respiri degeaba? Stai cu ochii inchisi, nu-i asa ca te impiedici mereu si esti adesea pasibil de a-ti rupe gatul?
De ce te multumesti cu a spune una din cretinitatile de mai sus, cand ai putea sa zici "nu frate, EU nu mai permit nimanui sa faca asta cu mine!" si apoi s-o si CREZI?
Nu, ba, nu sunt trista, eu nu sunt trista decat cand din jurul meu dispar fiinte pentru intotdeauna sau pierd lucruri pe care, de asemenea, stiu ca nu am de unde sa le mai iau. E un sentiment prea puternic pentru a putea fi simtit cu adevarat de oricine. Nici deprimata nu imi permit sa zic ca sunt, sa fim seriosi. Ma rasfat uneori cu asta, imi place sa experimentez oameni, stari si idei, dar recunosc ca e un joc periculos care imi scapa si mie de sub control si atunci ajung sa-mi razuiesc mintea de pe podea. Nici eu nu invat mereu din tot ce fac, cat de maniaca sunt eu cu detaliile; mereu imi scapa ceva, dar asta nu inseamna ca o sa permit cuiva sa-mi faca ceea ce vad in jurul meu zilele astea.
Nu mai spune "promit", spune ca incerci sa ajuti. Nu mai spune "multumesc", zi si tu "merci". Sa nu-ti mai para rau ca ai calcat-o pe una pe picior in metrou, cere-ti scuze, ca de alea ai nevoie. Si sa-ti para rau doar rar de tot, ai grija sa nu faci prea multe pentru care sa-ti para rau pe urma. Nu spune niciodata "te urasc", ai innebunit? Tu nici nu stii ce e aia. Si alege cu grija oamenii carora sa le spui "te iubesc", mai bine deloc daca nu e sa fie. :)
In rest, baga-ti picioarele si fa un forward cu powerpointul vietii tale. Invata sa vorbesti cu macar un om, invata sa te exprimi astfel incat sa fii inteles de restul si nu mai astepta ca oamenii din jur sa aiba grija de tine, daca fiecare din noi si-ar ingriji propria persoana am avea un mediu concurential perfect. Din pacate, ca si in economie, cu totii stim ca asta este ceva pur teoretic.
Dar nimeni nu spune ca nu putem tinde spre perfectiune. Have fun!
Si-asa sunt eu destul de mica ca sa mai pot pati ceva. :)
E fantastic cum alegem cateodata sa ne autoingropam intr-o mizerie de stare sufleteasca din aceea fara nuanta de alb sau negru, ci de un scarbos dual gri. E dureros sa ajungi la un punct si sa te pufneasca rasul asociind persoana si situatia ta cu una din sintagmele "ce prost sunt", "mai bine faceam x si nu y", "asta e/asta-i viata!", "asa sunt oamenii", etc.
E naspa ba. De ce SA SPUI asta cand poti SA FACI ceva sa remediezi situatia? De ce e chiar asa necesar sa ajungi de fiecare data sa te culegi de pe jos si de ce mama dracu` nu inveti nimic din ceea ce traiesti? Ce naiba faci ma in tot timpul asta, respiri degeaba? Stai cu ochii inchisi, nu-i asa ca te impiedici mereu si esti adesea pasibil de a-ti rupe gatul?
De ce te multumesti cu a spune una din cretinitatile de mai sus, cand ai putea sa zici "nu frate, EU nu mai permit nimanui sa faca asta cu mine!" si apoi s-o si CREZI?
Nu, ba, nu sunt trista, eu nu sunt trista decat cand din jurul meu dispar fiinte pentru intotdeauna sau pierd lucruri pe care, de asemenea, stiu ca nu am de unde sa le mai iau. E un sentiment prea puternic pentru a putea fi simtit cu adevarat de oricine. Nici deprimata nu imi permit sa zic ca sunt, sa fim seriosi. Ma rasfat uneori cu asta, imi place sa experimentez oameni, stari si idei, dar recunosc ca e un joc periculos care imi scapa si mie de sub control si atunci ajung sa-mi razuiesc mintea de pe podea. Nici eu nu invat mereu din tot ce fac, cat de maniaca sunt eu cu detaliile; mereu imi scapa ceva, dar asta nu inseamna ca o sa permit cuiva sa-mi faca ceea ce vad in jurul meu zilele astea.
Nu mai spune "promit", spune ca incerci sa ajuti. Nu mai spune "multumesc", zi si tu "merci". Sa nu-ti mai para rau ca ai calcat-o pe una pe picior in metrou, cere-ti scuze, ca de alea ai nevoie. Si sa-ti para rau doar rar de tot, ai grija sa nu faci prea multe pentru care sa-ti para rau pe urma. Nu spune niciodata "te urasc", ai innebunit? Tu nici nu stii ce e aia. Si alege cu grija oamenii carora sa le spui "te iubesc", mai bine deloc daca nu e sa fie. :)
In rest, baga-ti picioarele si fa un forward cu powerpointul vietii tale. Invata sa vorbesti cu macar un om, invata sa te exprimi astfel incat sa fii inteles de restul si nu mai astepta ca oamenii din jur sa aiba grija de tine, daca fiecare din noi si-ar ingriji propria persoana am avea un mediu concurential perfect. Din pacate, ca si in economie, cu totii stim ca asta este ceva pur teoretic.
Dar nimeni nu spune ca nu putem tinde spre perfectiune. Have fun!
Si-asa sunt eu destul de mica ca sa mai pot pati ceva. :)
2 alarm clocks:
Ai absoluta dreptate in ceea ce ai scris desi poate ca pentru unii e foarte greu sa faca asa ceva, pentru altii e doar o joaca, iar pentru altii e floare la ureche.
Cateodata nu poti sa iti invingi temerile, sentimentele, cateodata nu poti sa le controlezi oricat de puternic ai fi. Oricine vrea sa fie fericit, oricine....
prostii :)
Post a Comment