Coincidente

Ieri am avut o singura melodie pe repeat, chestie datorata faptului ca am cantat-o in 1974 [barul de langa Fire, nu anul] in duet cu nenea Bana, la umbra unei cozi de matura, iar in semi-betia mea mi-a placut enorm cum a sunat. Ceva dragut s-a intamplat azi noapte, insa, cand pe la 2 am hotarat ca e cazul sa dorm si eu, am inchis pe rand messenger si alte programe, apoi winampul – pt ca e ultimul care se inchide inainte de a ma adormi, iar apoi PC-ul cu totul, apoi am deschis TV-ul, sa mai butonez inca 5 minute cat sa ma ia somnul. Si pe ecran vad ca debuteaza video-ul melodiei mult ascultate ieri:

Coincidentele, da, mi-au placut dintotdeauna, mai ales pt ca intr-un timp in care eram really low si din dorinta de a ma simti deosebita mi-am autocreat o inclinatie spre a observa chestii; recunosc, chestia asta devine o reala obsesie de la un punct, caci asa e cu drogurile astea. : )

Dupa ce am vazut filmul “Number 23”, am stat sa ma gandesc intr-o zi daca as putea sa-mi antrenez mintea sa se fixeze pe un anume detaliu si sa il transforme in obsesie. Na, din pura plictiseala si din dorinta de a afla pana unde pot sa-mi imping limitele constientului.

In ziua in care am demarat proiectul asta eram in data de 18 Iunie 2007; stiu cu siguranta, pentru ca ma duceam sa-mi depun o demisie si sa-mi iau la revedere de la 3 ani de munca in domeniul respectiv. Si imi aduc aminte perfect de cele doua ore infernale pe care le-am facut in trafic in drum spre Head-Office-ul companiei, repetandu-mi de zeci de ori ca nu ma mai angajez in veci intr-un loc in care sa imi pierd 15% din viata in trafic. Acum merg pe jos in fiecare dimineata si in 15 minute sunt acolo. : )

Ei bine, as dangerous as it may seem to the untrained eye, m-am invartit in jurul ideii pana mi-am dat seama ca trebuie sa fie ceva inofensiv, ceva care sa-mi placa si care sa nu imi faca neaparat rau. Am ales sa vizualizez combinatia culorilor sfinte, evident, rosu+albastru=love.

Nu mi-a fost greu, am descoperit multi suporteri stelisti, cateva perechi de masini, una albastra, cealalta rosie, parcate una langa cealalta. La un moment dat, eram pe la Lujerului parca, am zambit, erau doua Dacii asezate bot in bot, parca se pupau, stiu ca m-am gandit la Cosmin, ca parca asa suntem noi, eu sunt albastra iar el va fi intotdeauna rosul meu. Am tot vazut panouri cu diferite reclame, am ajuns la birou si doua din fete aveau bluze imperecheate. Iar cand am plecat a venit el si m-a luat din drum; la un moment dat i-am cerut un pix, eram in masina si nu mai stiu ce voiam sa imi notez si el scoate unul din torpedou, cu 2 culori, una albastra… cealalta …te iubesc … rosie. : )

De atunci nu ma mai uit, pur si simplu vad, vad perechi. Imi place simetria de mor si imi plac perechile, imi place sa imperechez, lucruri, situatii, discutii si uneori, desi mult mai rar, oameni.

De aceea imi plac coincidentele. Pentru ca ma ajuta sa gasesc perechea a ceea ce mi se intampla si a ceea ce gandesc si asta, dragilor, e un sentiment de-a dreptul minunat.