Ziua 8 - Werfen - St Johann - Viena
Azi la 9 am dat trezirea. Ursu e setat pe weekend, toata saptamana s-a trezit cu noaptea in cap, azi n-a mai dat acelasi randament. ;))
Vremea e frumoasa ca si ieri, I'm still happy.
Am luat-o, asa cum tot astept de marti si cum spuneam si in postarea de ieri, spre Werfen, de unde vom urca la Eisriesenwelt, cea mai mare pestera de gheata din lume, situata la 1600m altitudine.
Punctul in care lasam masina e situat la cota 1048m, cee ce inseamna ca vom avea de urcat. Traseul e impartit in mai multe parti: intai parchezi masina si urci vreo 10 minute.
Apoi iei biletul de intrare, care nu e inclus in Salzburg card si mai urci vreo 20 minute.
Te opresti la un snack si stai la coada la telecabina.
Iei o telecabina care merge ff repede si are geamul din fata deschis, deci e curent de mori, te urca vreo 200m in altitudine si apoi, ati ghicit, mai mergi 20 minute pe jos.
Cand ai ajuns la capatul urcusului printr-un soare lesinator si esti transpirat tot, iata ca ajungi la intrarea in pestera minunata, unde vezi pe toti cei care ies ca stau intinsi pe pietre, la soare, ca reptilele, iar pe cei care se pregatesc sa intre, ca se echipeaza cu chestii din lana, goretex si piele.
Inauntru e frig, cel putin asa imi spune aerul rece care vine de fiecare data cand se deschide usa. Ati auzit, desigur, probabil ca ati si folosit expresia "alau, n-ai usa la pestera?". Ei bine, austriecii astia sunt unsi cu toate alifiile, domnule, au pana si usa la pestera. :))
Asteptam sa fim preluati de unul din ghizi; tururile incep o data la 6 minute, iar la inceputul fiecaruia suntem intrebati daca dorim explicatii in engleza, caz in care suntem poftiti in fata grupului, sau in germana. Mie evident ca mi-a suras ideea englezei, ca sa intelegem toate explicatiile, am zis ca, las', am mai fost eu la d'astea si avea ghidul o germana de-am inteles numai anii si substantivele proprii : )) In fine, acceptam oferta si trecem cap de coloana.
Acum asteptam cuminti sa ne rupa biletele si pasim pe portita mica din lemn.
Toti ghizii cred ca fac asta ca summer job, pt ca niciunul nu imi pare a avea mai mult de 21 ani. Al nostru pare si el rece ca pietrele pe care urmeaza sa ni le explice. : )
Incepe sa ne vorbeasca, are o engleza impecabila si o germana genial de clara, astfel ca daca raman in urma la vreo informatie in engleza, recuperez in germana. :D
La intrare suntem asezati in coloana de cate 2, ni se da cate o lampa si ni se spune sa incercam sa nu ne dam foc, pe cat posibil. Zambeste, we scored! :D
Apoi ne spune ca e curent la intrare, fenomen natural cauzat de aerul rece care se arunca cu graba afara. Iarna fenomenul se petrece invers, e mai cald inauntru decat afara. : ) Ne mai spune ca pestera are galerii de 46km, dar ca noi vom merge doar pe unul, care este si cel mai frumos, fiind plin cu gheata.
Merg fix in spatele lui; paseste rar si cu calm pe fiecare din cele 700 trepte ale muntelui de gheata si face pauze din cand in cand pt explicatii si pt a-si vedea tot grupul adunat. Avem cu noi copii si batrani, europeni, asiatici si americani, oameni imbracati bine sau doamne in sandale, cu pedichiura rosie. Noi suntem primii si vad ca ma tin de pasul lui. Din cand in cand imi zice sa merg pana intr-un anumit punct, apoi il aud din urma cum imi zice sa ma opresc. Iar eu, cuminte, stau. Apoi topaie si aluneca pe gheata pana la noi si ne continuam traseul.
Peisajul e genial, ni se spune inca de la inceput ca nu avem voie sa facem fotografii, asa ca ne conformam, dar eu daca inchid ochii ii simt si acum cum li se face frig in timp ce incearca sa memoreze formele de gheata. : )
Gagiul ne explica diferenta dintre stalactite si stalagmite si din cand in cand se catara si mai aprinde cate o lampa in grota de gheata, iar lumina trece prin blocul de gheata si se vede genial. Observam diverse forme create in mod natural: castelul uriasului - cea mai mare, o balena - formata la intalnirea unei stalactite cu o stalagmita si un elefant. Ajungem la peretele cel mai mare, inalt de 11m si gros de 25m si il urcam pe o scara abrupta, inclinata la 45grade.
Am pe mine tricou, pulovar si hanorac+blugi, dar deja mi-au inghetat mainile si picioarele si sunt recunoscatoare Cristinei si lui Robert pt esarfa bleu, tine de cald! :*
Baietasul cel rece ne mai spune ca scandurile de lemn pe care calcam se afla direct pe gheata, dar ca acum 90 de ani, gheata era cu 10m mai jos. Ma gandesc in momentul asta ca iar avem noroc, peste cativa ani cine stie daca am mai putea vizita - desi sunt convinsa ca gasesc ingeniosii astia o cale. O tara de ingineri, jur! 8->
Ajungem la capatul turului nostru, intr-o ditamai grota, numita Catedrala lui Alexander von Mork, primul om care a escaladat Marele Zid de Gheata, in 1913; acesta a murit in 1914, in timpul WW2, ultima dorinta fiindu-i aceea de a fi ingropat in pestera. Ni se arata urna cu cenusa acestuia, I get the chills si o luam inapoi.
Pe drumul de intoarcere ni se mai spune ca pestera are 110milioane de ani si I get the chills din nou. : ) Apoi coboram prin Marele Zid, sunt treptele sapate direct in peretele de gheata si trecem printr-un tunel!
Ajunsi la capat, ii multumim pustiului calm si ne apucam de dat toalele jos de pe noi. Stam la soare, sa ne curga din nou sange prin degete. Apoi il observam si pe el cum se tolaneste pe o platforma de piatra, la soare. Inchide ochii si plecam si noi inapoi spre St Johann.
Foto frumoase: aici.
Am facut o boacana, credeam ca mai avem de stat si in seara asta, dar se pare ca nu e asa, astfel ca ne gasim apartamentul locuit de altcineva si lucrurile stranse la gazde in casa: cele 2 valize cu care am venit plus 3 cutii si o punga cu ce mai aveam prin frigider. Ma simt data afara din concediul meu linistit, dar n-am ce sa reprosez oamenilor, mai ales ca vina e a noastra, iar bagajul nu e chiar facut in sila, asa cum recunosc ca m-as fi asteptat sa fie... :)
Mi se pare ca azi toate merg prost, deja mi-a trecut entuziasmul de gheata... Am cerut o cafea la pachet si mi s-a dat un capac mic, pt ca altul mai mare n-avea, asa ca beau cu un servetel pe o parte, pt ca e crapat si curge. Sunt nitel grumpy, asa ca m-am apucat sa scriu si vedeti ce cearsaf am asternut.
Oricum, am luat-o spre Viena! MammaBear ne-a facut rezervare la un hotel din centru si se pare ca avem inca ceva de vizitat, macar atat cat ne va tine oboseala: Viena noaptea, Viena pe timp de vara ... : )
Ursu are o durere de cap. E vina lui, o merita! Se plictiseste repede, mai ales cand scriu, pt ca e obisnuit sa ma auda vorbind despre nimic, asa ca s-a gandit sa se joace: in fiecare tunel isi tine respiratia, astfel ca la 2 legate, unul de 2.3km si altul de 1.4km i-au cam pocnit niste neuroni neoxigenati si acum se vaita. : )) Apoi a gresit si autostrada, suntem in drum spre Munchen! =)) Nu-i nimic, ce se poate intampla mai rau? La un moment dat se aude un zgomot ciudat si ne dam jos sa verificam masina de pana. Alarma falsa, dar tot mergem cu inimile mici, vreo 60km, pana se schimba asfaltul si ne dam seama ca, puff! :D
Viena! :D Cineva mi-a spus ca e frumoasa noaptea, asa ca vom profita de aceasta intamplare numita Viena ... : ) Ne-am cazat la hotel, ne-am schimbat repede si am luat-o la pas, asta dupa ce am gasit loc de parcare - complicata treaba. : ) Acum suntem la Mc, n-am mancat de dimineata si totul pare plin, iar locul asta ne aduce aminte de casa. :D
Ne-am plimbat putin, am facut cateva poze, apoi ne-am recunoscut oboseala acumulata in drumul spre, prin si dinspre pestera, asa ca la 11pm mai faceam eu 2 poze la Hundertwasser Haus [altceva care mi se pare demn de apelativul “genial” : )], in timp ce Ursu se plange de gusturile mele artistico-nocturne si o luam inapoi spre hotel Ananas. Ce, daca asa se numeste … ce? : ))) Vi-l recomand, e curat, aproape de centru si nici nu e scump. :)
End of endless day 8! : )
Azi la 9 am dat trezirea. Ursu e setat pe weekend, toata saptamana s-a trezit cu noaptea in cap, azi n-a mai dat acelasi randament. ;))
Vremea e frumoasa ca si ieri, I'm still happy.
Am luat-o, asa cum tot astept de marti si cum spuneam si in postarea de ieri, spre Werfen, de unde vom urca la Eisriesenwelt, cea mai mare pestera de gheata din lume, situata la 1600m altitudine.
Punctul in care lasam masina e situat la cota 1048m, cee ce inseamna ca vom avea de urcat. Traseul e impartit in mai multe parti: intai parchezi masina si urci vreo 10 minute.
Apoi iei biletul de intrare, care nu e inclus in Salzburg card si mai urci vreo 20 minute.
Te opresti la un snack si stai la coada la telecabina.
Iei o telecabina care merge ff repede si are geamul din fata deschis, deci e curent de mori, te urca vreo 200m in altitudine si apoi, ati ghicit, mai mergi 20 minute pe jos.
Cand ai ajuns la capatul urcusului printr-un soare lesinator si esti transpirat tot, iata ca ajungi la intrarea in pestera minunata, unde vezi pe toti cei care ies ca stau intinsi pe pietre, la soare, ca reptilele, iar pe cei care se pregatesc sa intre, ca se echipeaza cu chestii din lana, goretex si piele.
Inauntru e frig, cel putin asa imi spune aerul rece care vine de fiecare data cand se deschide usa. Ati auzit, desigur, probabil ca ati si folosit expresia "alau, n-ai usa la pestera?". Ei bine, austriecii astia sunt unsi cu toate alifiile, domnule, au pana si usa la pestera. :))
Asteptam sa fim preluati de unul din ghizi; tururile incep o data la 6 minute, iar la inceputul fiecaruia suntem intrebati daca dorim explicatii in engleza, caz in care suntem poftiti in fata grupului, sau in germana. Mie evident ca mi-a suras ideea englezei, ca sa intelegem toate explicatiile, am zis ca, las', am mai fost eu la d'astea si avea ghidul o germana de-am inteles numai anii si substantivele proprii : )) In fine, acceptam oferta si trecem cap de coloana.
Acum asteptam cuminti sa ne rupa biletele si pasim pe portita mica din lemn.
Toti ghizii cred ca fac asta ca summer job, pt ca niciunul nu imi pare a avea mai mult de 21 ani. Al nostru pare si el rece ca pietrele pe care urmeaza sa ni le explice. : )
Incepe sa ne vorbeasca, are o engleza impecabila si o germana genial de clara, astfel ca daca raman in urma la vreo informatie in engleza, recuperez in germana. :D
La intrare suntem asezati in coloana de cate 2, ni se da cate o lampa si ni se spune sa incercam sa nu ne dam foc, pe cat posibil. Zambeste, we scored! :D
Apoi ne spune ca e curent la intrare, fenomen natural cauzat de aerul rece care se arunca cu graba afara. Iarna fenomenul se petrece invers, e mai cald inauntru decat afara. : ) Ne mai spune ca pestera are galerii de 46km, dar ca noi vom merge doar pe unul, care este si cel mai frumos, fiind plin cu gheata.
Merg fix in spatele lui; paseste rar si cu calm pe fiecare din cele 700 trepte ale muntelui de gheata si face pauze din cand in cand pt explicatii si pt a-si vedea tot grupul adunat. Avem cu noi copii si batrani, europeni, asiatici si americani, oameni imbracati bine sau doamne in sandale, cu pedichiura rosie. Noi suntem primii si vad ca ma tin de pasul lui. Din cand in cand imi zice sa merg pana intr-un anumit punct, apoi il aud din urma cum imi zice sa ma opresc. Iar eu, cuminte, stau. Apoi topaie si aluneca pe gheata pana la noi si ne continuam traseul.
Peisajul e genial, ni se spune inca de la inceput ca nu avem voie sa facem fotografii, asa ca ne conformam, dar eu daca inchid ochii ii simt si acum cum li se face frig in timp ce incearca sa memoreze formele de gheata. : )
Gagiul ne explica diferenta dintre stalactite si stalagmite si din cand in cand se catara si mai aprinde cate o lampa in grota de gheata, iar lumina trece prin blocul de gheata si se vede genial. Observam diverse forme create in mod natural: castelul uriasului - cea mai mare, o balena - formata la intalnirea unei stalactite cu o stalagmita si un elefant. Ajungem la peretele cel mai mare, inalt de 11m si gros de 25m si il urcam pe o scara abrupta, inclinata la 45grade.
Am pe mine tricou, pulovar si hanorac+blugi, dar deja mi-au inghetat mainile si picioarele si sunt recunoscatoare Cristinei si lui Robert pt esarfa bleu, tine de cald! :*
Baietasul cel rece ne mai spune ca scandurile de lemn pe care calcam se afla direct pe gheata, dar ca acum 90 de ani, gheata era cu 10m mai jos. Ma gandesc in momentul asta ca iar avem noroc, peste cativa ani cine stie daca am mai putea vizita - desi sunt convinsa ca gasesc ingeniosii astia o cale. O tara de ingineri, jur! 8->
Ajungem la capatul turului nostru, intr-o ditamai grota, numita Catedrala lui Alexander von Mork, primul om care a escaladat Marele Zid de Gheata, in 1913; acesta a murit in 1914, in timpul WW2, ultima dorinta fiindu-i aceea de a fi ingropat in pestera. Ni se arata urna cu cenusa acestuia, I get the chills si o luam inapoi.
Pe drumul de intoarcere ni se mai spune ca pestera are 110milioane de ani si I get the chills din nou. : ) Apoi coboram prin Marele Zid, sunt treptele sapate direct in peretele de gheata si trecem printr-un tunel!
Ajunsi la capat, ii multumim pustiului calm si ne apucam de dat toalele jos de pe noi. Stam la soare, sa ne curga din nou sange prin degete. Apoi il observam si pe el cum se tolaneste pe o platforma de piatra, la soare. Inchide ochii si plecam si noi inapoi spre St Johann.
Foto frumoase: aici.
Am facut o boacana, credeam ca mai avem de stat si in seara asta, dar se pare ca nu e asa, astfel ca ne gasim apartamentul locuit de altcineva si lucrurile stranse la gazde in casa: cele 2 valize cu care am venit plus 3 cutii si o punga cu ce mai aveam prin frigider. Ma simt data afara din concediul meu linistit, dar n-am ce sa reprosez oamenilor, mai ales ca vina e a noastra, iar bagajul nu e chiar facut in sila, asa cum recunosc ca m-as fi asteptat sa fie... :)
Mi se pare ca azi toate merg prost, deja mi-a trecut entuziasmul de gheata... Am cerut o cafea la pachet si mi s-a dat un capac mic, pt ca altul mai mare n-avea, asa ca beau cu un servetel pe o parte, pt ca e crapat si curge. Sunt nitel grumpy, asa ca m-am apucat sa scriu si vedeti ce cearsaf am asternut.
Oricum, am luat-o spre Viena! MammaBear ne-a facut rezervare la un hotel din centru si se pare ca avem inca ceva de vizitat, macar atat cat ne va tine oboseala: Viena noaptea, Viena pe timp de vara ... : )
Ursu are o durere de cap. E vina lui, o merita! Se plictiseste repede, mai ales cand scriu, pt ca e obisnuit sa ma auda vorbind despre nimic, asa ca s-a gandit sa se joace: in fiecare tunel isi tine respiratia, astfel ca la 2 legate, unul de 2.3km si altul de 1.4km i-au cam pocnit niste neuroni neoxigenati si acum se vaita. : )) Apoi a gresit si autostrada, suntem in drum spre Munchen! =)) Nu-i nimic, ce se poate intampla mai rau? La un moment dat se aude un zgomot ciudat si ne dam jos sa verificam masina de pana. Alarma falsa, dar tot mergem cu inimile mici, vreo 60km, pana se schimba asfaltul si ne dam seama ca, puff! :D
Viena! :D Cineva mi-a spus ca e frumoasa noaptea, asa ca vom profita de aceasta intamplare numita Viena ... : ) Ne-am cazat la hotel, ne-am schimbat repede si am luat-o la pas, asta dupa ce am gasit loc de parcare - complicata treaba. : ) Acum suntem la Mc, n-am mancat de dimineata si totul pare plin, iar locul asta ne aduce aminte de casa. :D
Ne-am plimbat putin, am facut cateva poze, apoi ne-am recunoscut oboseala acumulata in drumul spre, prin si dinspre pestera, asa ca la 11pm mai faceam eu 2 poze la Hundertwasser Haus [altceva care mi se pare demn de apelativul “genial” : )], in timp ce Ursu se plange de gusturile mele artistico-nocturne si o luam inapoi spre hotel Ananas. Ce, daca asa se numeste … ce? : ))) Vi-l recomand, e curat, aproape de centru si nici nu e scump. :)
End of endless day 8! : )
0 alarm clocks:
Post a Comment