Astazi m-am intors acasa. Adica la parintii mei, pentru ca in ultimele luni am renovat casa si a trebuit sa-mi gasesc barlog nou, cat se plimbau muncitorii pe aici; asa ca am stat la Ursu, impreuna cu el si cu ai lui.
Cand am plecat de la ai mei, in iunie, am luat cu mine cateva umerase cu haine si un rucsac cu chestii, convinsa fiind ca intr-o luna o sa ma intorc. Am extins lucrarea si cu alte idei de renovare si remobilare, asa ca a trebuit sa-mi lungesc si eu perioada de hibernare ursulina. Asa ca am tot carat acolo tot ce aveam nevoie, adica aproape tot ce aveam pe acasa in materie de haine, dat fiind faptul ca am trecut prin 3 anotimpuri si am avut nevoie ba de incaltari din panza si sandale, ba de cizme si pantofi pt serviciu, sacouri, geci, fuste si rochite, pantaloni scurti, costume de baie si, intelegeti, chestii de duduie. :)
Acum vin Sarbatorile si desi n-am terminat chiar tot, am luat hotararea de a veni acasa, pentru ca am asa o senzatie cum ca asta va fi ultimul Craciun petrecut alaturi de ai mei - acasa, adica; asa ca am vrut sa fie facut cum trebuie, in casa frumoasa, cu brad asezat ca de obicei la mine in camera, cu pisici pe langa el, cu ai mei care sa ma trezeasca in dimineata de Craciun, cel mai probabil pe la 12-1, pt ca daca fac ca in anii trecuti cand m-am culcat pe la 4-5 dimineata din cauza impachetatului de cadouri :D, atunci da, cam tot asa o sa fie si acum. :)
Si totusi, azi, a fost ceva, asa, demn de dramele cele mai drame. Adica, a fost greu, sa strang tot, tot si sa plec. Nu mai zic ca in seara asta dorm singura si mi-e dor de Urs de mor. Poate ca n-am realizat cum trebuie pana acum, dar imi e foarte important omul de langa mine. Macar pentru ca ma tine in brate cand e patul rece si tot e ceva. Tragedia in mod sigur nu e asa mare, ca doar nu ne-am despartit si o sa mai fie o gramada de nopti de adormit impreuna, dar ce ma fac ca acum acasa nu mai e unde e el si nici ai lui nu mai sunt acasa unde sunt eu. Si chiar e greu, mereu m-am atasat de parinti, am si acum o mama de baiat cu care ma conversez din cand in cand si au trecut ani buni de cand eram si eu fata ei...
Azi mi-a dat prin minte ceva, m-am gandit ca poate e mai bine sa-ti apropii mai putini oameni in viata asta, pt ca in felul asta ai mai putine bucati din tine imprastiate prin lume ... dar oare asta inseamna si ca esti mai intreg? Eu cred ca nu, imi plac oamenii, n-as fi eu fara oameni multi la care sa tin mult si in care sa cred; dar uite ce greu e cand de niste oameni de genul asta te despart chiar si doar 10 minute de mers cu masina...
Acasa, da, e unde sunt eu. Dar o casa fara oameni pe care sa ii iubesc, fie ei parintii mei sau ai lui, si bineinteles, el, e o casa goala. Acasa e unde sunteti voi. : )
PS: vineri seara am avut petrecerea de Craciun, cu colegii de la serviciu, in Tribute. Am avut muzica antrenata de cei de la Asha, iar pe melodia de mai jos am avut parte de un moment frumos, dansand frumos, foarte frumos:
Frank Sinatra - My Way
0 alarm clocks:
Post a Comment