Anul asta inca nu a ajuns la final, dar eu deja incep sa-i conturez o semi-analiza.

Stiti bancul ala cu loteria? Ei bine, eu nu stiu sa vi-l reproduc, dar am retinut morala: nu cumperi bilet, n-ai sanse de castig.

Anul asta nu stiu ce m-a apucat, dar am participat la tot felul de concursuri. Am participat si anul trecut si am reusit sa inving sistemul sau cel putin asta a fost satisfactia mea, cand am realizat ca am reusit sa adun 9.000 de voturi de la foarte multi oameni pe care nici nu ii cunosteam. N-am castigat premiul pus in joc, pentru ca organizatorii nu s-au tinut de cuvant. Dar cui ii pasa, eu sunt o idealista si m-am distrat al dracului de tare, chiar si daca nu pun la socoteala adrenaline rush-ul care m-a guvernat de cand am realizat ca pot s-o fac. :)

Dar anul asta am mai si castigat chestii palpabile. Ba un training despre asertivitate, ba o excursie de 4 zile la Sibiu ... Si-am prins gustul. Acum astept rezultatul la un concurs foto si la unul care ofera drept premiu o invitatie la o conferinta pe finante. Mi-ar fi placut sa merg la TEDx, dar n-am putut dpdv financiar... Poate data viitoare o persoana se va gasi sa sugereze organizatorilor sa puna in joc niste invitatii. : ))
De curand am semi-testat provocarea de a scrie saptamanal in spatiul online al unui om cu o vizibilitate ceva mai mare decat are MdeMiez. Ideea e ca acest om vrea sa dea ocazia si altor omuleti, bloggeristi si care au ceva de spus, sa fie cititi de mai multe perechi de ochi si ochelari si care ar putea sa-si traga ceva bun din seva gandurilor mele. Dar desi as vrea sa fac asta, sunt al dracului de timida. : ) Cum sa ii invat eu pe altii ce sa faca. Si cum sa scriu eu la comanda ... cand unul dintre motivele pentru care mi-am pastrat blogul fara publicitate, fara link exchange, etc, este tocmai libertatea faptului ca este singura chestie din lume pe care, desi o impartasesc cu oricine, totusi o simt ca este a mea si numai a mea. Si a lui Google, dar ne place la nebunie de Google. Vreau sa lucrez la Google. Pleaaaaaaase, Google, me, me, take me! : )))) Gata, there, there, ne potolim. Dar reconfigurez morala povestii:

Daca iti doresti ceva, intinde mana si apuca-te de el, ca cine stie, poate totusi nu-ti scapa printre degete. : )

PS [semi-unrelated]: are mama un vorba... Pai alege, ori cu Ana ori cu Liza, nu se poate cu analiza. : )

Later edit: am castigat concursul foto! :)

Am ajuns acasa impreuna cu mama si l-am gasit pe tata agatat pe pervaz, zgaiindu-se pe geam ca un copil care s-a cocotat pe calorifer si n-ajunge cu picioarele pe podea [copiii inalti sa se abtina, eu n-am atins podeaua de sub calorifer pana la 20 ani :))].

"Ce faci, dom'ne, acolo?" : )

"V-asteptam!" :D

Sa-mi traiasca, azi e ziua lui. : )

Toate panzele sus!

DA!

Am toate cele 12 episoade. Am citit cartea de 2 ori, m-am uitat la film de vreo 3 ori si acum o sa ma uit din nou la cele 12 parti! :)

Ieremia, Gherasime, domnule Vaillant .... viiiiiiiiiiiin! :D

Nu-mi plac oamenii urati care incearca sa ma urateasca.

Nu pricep rautatea. Nu-mi sta in creieri, refuz s-o accept ca facand parte din realitate.

Reporter: Ai ramas vreodata corijent?

Printul Cristea raspunde: "am ramas, da, normal c-am ramas!"

Reporter: Ai luat vreodata premiul I?

Piticul Torje raspunde c-un oftat: "daca luam premiul I, ma mai apucam de fotbal?"

Ahahahaaa, macar au fost sinceri, saracii : ))

Adevarul are picioare de fotbalist! :D

- nu mai cumpara flori pe intuneric;

- de trezit mai devreme cu o ora maine;

- de convins Stefan sa mergem duminica acolo;

- de respectat bugetul propus;

- de ascultat mai mult Serj Tankian la un loc;

- de oprit scris atatea chestii personale;

- de ignorat randul de deasupra;

- de facut prieteni noi acolo;

- de oprit din fumat;

- de sunat maine om foarte, foarte drag, spus la multi ani si imbratisat macar telefonic. Totul va fi bine;

- de scos din cap ca ignorance is bliss;

- de respirat adanc la vederea nedreptatilor;

- de scos fundul pe geam la nesimtiti - la asta ma mai gandesc :))

- de sters randul de deasupra;

- de lasat cele 2 randuri de deasupra, sunt si ele tot o parte din mine;

- de oprit si visat la viitorul care suna bine;

- de revenit cu picioarele pe planeta.

ce?

da, cum zice baiatul asta:
Serj Tankian - Left Of Center

[ce sick, embedding disabled, parca ma imbogateam cu asta]

De fiecare data cand ascult OST-ul de la Requiem For A Dream - Clint Mansell, ma trec 50 de fiori reci.
Nu o sa ma mai uit niciodata la filmul ala; numai melodia ma trimite la revazut imagini, readus aminte imagini vii, intristat spre deprimat - dar asta e un cuvant asa puternic, incat n-o sa-l folosim.

Intotdeauna mi s-a parut ca autodistrugerea e un act de lasitate, dar din nou, cine imi da mie dreptul de a arata cu degetul cand foarte putine lucruri aleg sa le fac plina de curaj.
Si nimic, absolut nimic, nu fac fara sa-l fi gandit inainte foarte bine. Chiar si atunci cand fac ceva si pare ca sunt o ametita, de fapt sa nu se insele nimeni, nicio aiureala nu o fac fara sa ma gandesc cat de grav ma afecteaza. Niciun gest ce pare a fi necugetat nu apuca sa se intample pana nu trece prin rasnita ratiunii. Nicio spontaneitate nu se infaptuieste fara a fi insotita de dracusorul bun pe un umar si de cel rau, evident, pe celalalt umar.

Niciun rasarit, nicio viteza crescuta, niciun vin, niciun fum, nicio tahicardie, nicio aventura, nicio plimbare, nicio nebunie, niciun romantism; niciun strop din autodistrugerile astea.

Doar poate pentru ca m-am intrebat si antrenat atatia ani .... poate ca-s mai rapida in gandire. Poate ca-s si eu un pic zoom-zoom. : )

If there is a moment I need to be told to take care of my own business, this is it.

Trebuie ca anumite lucruri sa ramana asa cum sunt. Trebuie ca anumite lucruri sa fie facute in continuare asa cum au fost lasate pe pamantul asta sa fie facute - de noi si nu de forte superioare, dar sa nu intram in alte subiecte, cand nici pe cel la care facem referire acum nu-l cunoastem prea bine si nu stim ce se intampla cu creierii nostri.

Pentru ca am milioane de idei si mii de planuri, pur si simplu stiu ca acest "trebuie" will eventually be the end of me.

Au aparut la TV reclamele la anvelopele de iarna.

Vorbeam astazi cu un coleg mai in varsta despre crimele raportate prin anumite zone ale tarii. Copii ucisi in mod suspect si gasiti prin diverse locuri, gen sub un pod, pe un camp.

Domnul cu care am discutat mi-a spus, din surse bine informate, ca e o diversiune. Zice ca avand in vedere ca Politia neaga si ca stirile apar online, e clar ca cineva face un experiment. Creaza psihoza pe timp de criza, e vreunul care probabil scrie o carte despre psihoza-n criza. Nu exclud ideea, mie imi plac teoriile despre conspiratii, doar mi-ar fi placut sa fiu spion.

O alta varianta, a mea, ar fi ca se scot cacaturi [scuzati-mi italiana] d'astea ca sa ne fie distrata atentia de la toate mizeriile politice.

Asa ca revenind la prima propozitie, am auzit ca firmele care comercializeaza anvelope sunt, nu toate, dar multe, foarte multe sunt ale PD-L-ului.

Si-acum, tobe, surle si trambite si mana sus pt cine-si doreste sa mai ucidem online niste copii.

Daca aveti borcane iau si d'alea. Am 7 kile de vise, vreau sa le fierb nitel la beomari, pun niste conservant si le pun la pastrare. Poate intr-o zi voi avea parte de o friptura careia sa-i pot asezona ceva de la borcan.

vise la conserva, who`s buying?

Acum 2 ani si jumatate am fost cu Stef si Mireille in Venetia. Fix ca pupezele, 3 fete cucuiete si singure pt aproape o saptamana in cel mai romantic [si mirositor] oras al lumii; dupa Paris, ovias.
Atunci am zis si mi-am promis ceva. Si n-am zis datorita, pardon, din cauza lor ... care nu m-au lasat decat intr-o singura seara sa ma bucur de-o semi bauta cu sampanie de fragute si de-un pic de leneveala, pt ca in rest m-au plimbat de m-am intors si mai obosita decat la plecarea in concediu - ce ranchiunoasa sunt, stiu, n-o sa va uit, NICIODATA! : )))
Am zis eu asa, ca nu m-as mai duce si a doua oara intr-un loc deja vizitat, ca sa apuc sa vad cat mai multe. Dar adevarul e ca m-as mai duce o saptamana la ski in Kaprun.
Asta as face acum, as merge la ski in Kaprun. : ) Sa iau 2 telegondole, o telecabina si un funicular ca sa ajung in varful ghetarului la 3.000 m, de unde sa coboram pe skiuri : ) Sa ne trezim dimineata [sacrificii care trebuie facute], sa skiem, apoi sa venim acasa, unde sa mancam supa la plic, sa jucam carti si sa ne punem porecle interminabile, pt care daca nu le retinem sa fim nevoiti sa facem flotari sau genoflexiuni [multumesc, mama, pt memoria mea foarte buna : )))]. Apoi sa dormim al dracului de bine.

Vremea in Bucuresti e semi-calma. Maine plec la Sibiu, sa vedem, sa vedem, sa vedem ... ce-o sa iaa-aaa-sa. : )

Sunt anumite cazuri in care efectiv mi-e sila sa-mi cer drepturile.
Adica un om obiectiv imi va spune ca am dreptate sa cer ceea ce mi se cuvine. Si-o sa vin si eu, Balanta trup si suflet [pentru culori], sa spun ca lumea ar fi un loc mai bun daca toti am vorbi deschis si daca am fi corecti. Dar nu suntem. Din cati oameni am avut placerea sa cunosc, pe nici macar unul nu il pot arata cu degetul si sa spun "da, nene, ASTA E, el e, CORECTUL!". In mod evident, nici macar spre o oglinda nu pot sa fac gestul cu degetul, dar o sa supravietuiesc; sunt relativ multumita de mine, asa ca the hell with everything else. : )
Dar nu pot s-o zic mereu p-asta cu "lua-le-ar dracu pe toate", pentru ca nu mereu picam pe subiect. Iar eu mai dau si gres, devin subiectiva cand vine vorba de dreptatea mea.

Revenind la relatarea si nevoia mea acerba de exteriorizare [/exorcizare : )], se intampla cateodata sa ma auto-sufoc incercand sa caut modalitati prin care sa cer ceea ce mi se cuvine. Se intampla asa pentru ca incerc sa nu deranjez. Pare a fi simplu spus, dar asta incerc sa fac. Sa stau cuminte in conul meu de umbra, unde sa-mi traiesc viata mea linistita in care toti norisorii sunt albi si foarte pufosi. Si asta chiar daca imi place mie atentia, dar de fapt atentia asta o vreau numai daca am facut ceva frumos pentru altcineva; am mai zis mai demult si nu dezvolt din nou, ca imi place de mor sa stau in umbra unei surprize, sa-l vad de la distanta pe surprins ca e fericit si, fara sa-i spun, totusi sa-i increteasca o idee in minte care sa-i spuna ca eu am fost dubioasa care a facut formalitatile.

So yes, mi-e sila. Am tendinta de a impune, mai ales pentru ca stiu ca mi se cuvine; si daca nu impun, am senzatia ca cersesc. Of, mama lui de orgoliu. De aia mi-e sila. De ce trebuie sa cer voie sa am parte de ceea ce e al meu?

Oricum, lectia de azi, copilasi, este ca dupa ce ai cerut si ai primit, oricum ar fi fost traseul conversational, nu te mai uita inapoi; capul sus, macar te-ai ales cu ce-ai vrut. :D

Si p-orma o sa vedeti voi ce-o iesi. Le-om trece pe toate cu bine. :)

Femeia lui Lot, care a privit în urmă împotriva sfatului îngerilor, a fost prefăcută într-un stâlp de sare (Facerea 19:1-26).

Personalitate bine structurata din punct de vedere psihic.

Motivata pentru activitate, autocontrol emotional, toleranta buna la frustrare. Prudenta in situatii de incertitudine. Atentie, memorie vizuala foarte buna. Este orientata spre precizie si exactitate.

Concluzie: potential psihic compatibil cu activitatea. la dracu

Aviz psihologic: apt conducator auto.

m-a intrebat tata cat am platit pt concluzia pozitiva. :))

:)

Azi am primit o veste pe care nu ma asteptam s-o primesc cel putin in urmatorii 30-40 ani.

Nu incep sa scriu despre ce simti cand moare un om tanar, pe care-l stiai de cand era vesel si copil. Pentru ca oricum nu am suficiente cuvinte la indemana pentru a putea spune ceva.

Dar in cinstea acestui om, cu care am impartit momente, discutii, fotografii, zambete, locuri, oameni, multi oameni, muzica, foarte multa muzica si din nou, discutii ... pentru OMUL:

Mona Ki Ngi Xiça - Bonga

Mi-e foarte greu sa cred ca un om se poate plictisi de 85 GB de muzica.

Stiu ca nu i-am dat toate sansele de care dispuneam, stiu ca poate nu am lasat-o sa-mi dea ce are ea mai bun, stiu ca nu i-am ascultat fiecare kilo din acei 85GB ... dar simt ca Winamp-ul meu ma detesta. Si ca Shuffle-ul e pur si simplu un cretin, a luat-o razna. Nici daca selectez pe genuri nu ne mai intelegem. :((

So, darling, there comes a moment in our lives when we must walk on separate paths. Momentul ala se desfasoara acum. O mut pe toata pe hdd-ul extern si pe urma incep sa sterg de pe laptop. Pastrez numai ce inca ma face sa tresalt, amintirile [ma chinuiesc], iubirile, momentele in care ne-am plimbat pe faleze, pe munte, pe zambete.

Si pe urma o sa fiu libera [la mare]! : )

Cand un om se poarta frumos cu mine si are o atitudine pro, atunci si mie mi se auto-impune starea lui de bine; si ma port cu tine in acelasi mod in care tu, ca om, esti om fata de tine. E adevarat ca nu toata lumea trateaza situatia la fel, adica sunt oameni cu care degeaba ma port eu frumos, ca tot magari sunt. Si atunci iata cum fac eu ochii mari si uneori ii si inlacrimez, caci ma simt ca un copil debusolat care nu intelege de ce i se desparte lumea intre doi parinti care se cearta si de ce trebuie sa piarda atata timp intre sufrageriile celor doi cand altadata era asa usor sa stea cu ei, in aceeasi incapere.

Si mai e ceva. Nu prea stiu sa ma port frumos cu oamenii. Ma refer la aia tristi, deprimati. Stiti cum sunt figurile alea pe care le vezi in treacat si care ti se pare ca ar cere pumni? Des nu ma lovesc de sentimentul asta. Dar sunt unii, nene, unii ... la care nu figura exterioara, nu ambalajul ma deranjeaza.
Conceptiile, [de]motivatiile, [auto]ironiile ATAT de cinice [da, la tine ma uit], lipsa de dorinta, de pasiune,
ticurile nervoase auto-distructive [incepand cu aparent cea mai simpla si mai nevinovata dintre ele, roaderea unghiilor],
ingroparea in aceeasi mizerie din care numai dorinta de a iesi se afla la suprafata, dar interiorul ii spune ca merita sa stea in rahat pana la nas.

Oamenii astia, care par a avea nevoie de ajutor, de fapt nu au. Au, cel putin prin comparatia naturala, caci eu asa cred, ca au; dar nu-l vor. Oamenii astia mie mi se pare ca-mi cer sa le dau palme pe psihic.

Esti frumos, mi-e imposibil sa ma port urat cu tine. Profiti de asta, problema ta, esti gaunos. Ranchiuna mea se vindeca mai repede decat tine.
Esti urat, hai sa ne vedem mai rar. Ma feresc de ce-mi poate face rau. Si cum eu sunt copilul rebel care nu intelege de ce sufrageria ta difera de a celorlalti oameni, pai, atunci, buh-bye, ma duc sa ma joc. : )

Disclaimer: toti avem zile bune si zile rele. Dar nici asta nu mai e o scuza atunci cand devine o replica permanenta.

Sunt niste oameni pe care ii tii in palme atunci cand nu le e prea bine, iar atunci cand sunt fericiti uita sa mai sune.
Nu-i de mirare, caci uneori si eu fac la fel. Dar doar pentru ca si eu fac, asta nu inseamna ca e neaparat frumos si sanatos.
In acelasi timp, in niciun caz nu mi-i doresc nefericiti la loc, mai bine sa n-aud de ei cu lunile si in felul asta sa-i stiu bine ... decat sa ma sece in fiecare zi cu problemele, povestile si cu energia lor negativa. ailaviutu. : )

Mie nu-mi plac prajiturile de cofetarie. Nici dupa alea facute in casa nu ma prea omor.

Mananc dulciuri, ce-ati innebunit, dar sa fie sub forma de ciocolata sau inghetata.

Eu am lucrat aproape 3 ani intr-un mediu in care se dadeau prajituri de cofetarie cu aproape orice ocazie posibila, la aniversari, la sfinti, la credite acordate [:))], la nastere copil, cumparare masina, cumparare casa, plecare. O colega a dat si pentru ca a venit, unul din baieti a pacalit-o ca asa se face, deci fata s-a conformat [saluuuuut, Marasesti! :D]. Asa ca 3 ani de zile am stat si m-am uitat la altii cum se indoapa cu prajituri, in timp ce savuram cate-un pahar cu suc si tot nu m-am convins sa mananc prajituri.

Dar de cateva luni, la mine in cartier s-a deschis o cofetarie de unde ia mama prajituri. Lor le plac chestiile astea, cremsnit, amandine, savarine, tarte cu fructe, eclere, ma rog, d'astea. Intr-o zi am avut o zi buna de tot la noul serviciu si m-am oprit sa le cumpar prajituri, ca sa se bucure si ei odata cu bucuria mea.

Si de atunci ma tot duc sa cumpar prajituri, desi mie nu-mi plac. Am eu insa un motiv.

Ma duc de dragul tipei care serveste. Toate prajiturile, placintele, saratelele si torturile sunt facute cu mana ei, impreuna cu mama ei. Tatal ei se ocupa de aprovizionare, in timp ce sotul ei face distributie.

Deci, pe langa faptul ca ajut o afacere de familie, asa cum mi-ar placea sa am si eu impreuna cu talentatii mei parinti ... I'm such a sucker for client service. :)

[pana refac layout-ul blogului suportati-ma si asa stricata, caci macar va scriu si stiu ca trebuie sa scriu, asa ca here it is]

Se intampla sa am noroc cateodata. Pot sa ii spun si-asa din moment ce nu sunt nevoita sa ridic nici doua degete ca sa am parte de el.

Se intampla sa nu am deloc, cu toate degetele ridicate, nu numai pe cele mijlocii, sa ne-ntelegem. Dar astea, inserand acum pastila optimista=red pill, sunt nimicuri, nimicuri peste care trec usor, uneori mai greu, dar pana la urma le calc in picioare si tot le depasesc.

Se intampla sa am niste poze care imi plac, dar pt care sa nu imi fi dat silinta foarte tare. Adica sunt unele cadre care imi ies din a 30-a incercare, yes, I`ve been there. : ) Dar sunt poze care ies genial, din prima, cu aparatul pus cu toate setarile pe modul Auto. Pur si simplu the perfect timing. Adica am fost acolo, cand a trebuit, avand lumina potrivita ... si a fost sa fiu eu cea care apasa pe buton.

Dar eu pana acum am facut cam 30.000 poze, din care am sa-mi aleg maxim 70 ca fiind frumoase.

Asa ca perfect timing-ul functioneaza, dar n-o sa ai parte de el niciodata daca astepti sa-ti cada din cer. Munceste. Si incearca mereu putin cate putin, pas cu pas, caci eu oameni chiar in halul asta de norocosi n-am cunoscut pana acum.

Am cunoscut in schimb oameni muncitori si optimisti, pe care-i plac de o mie de ori mai mult decat pe cei norocosi.

Stiti vorb-aia:

Norocosii naibii!!!!! Ce-au mancat cand erau mici??? : ))

Probabil ca durerea nu se simte la fel de-a lungul generatiilor.

Poate ca unii dintre noi sunt invatati sa sufere cu demnitate,

dar intr-un final, cine ne-a spus ca suferinta e un lucru de care ar trebui sa ne rusinam.

Am acest dar de a constientiza putin cate putin ceea ce ma face fericita.

Uneori renunt la a castiga pentru a-i lasa pe alti oameni sa se simta sus. Pentru ca imi dau seama ca desi pot sa fac absolut orice imi pun in minte, de fapt nu imi doresc sa fiu prima absolut mereu. Sa stau in umbra unui om fericit, uneori imi surade mai mult decat sa fiu singura in bataia reflectoarelor, pentru ca nici pana acum nu am reusit sa ma desprind de ideea de animal de haita.

E frumos sa fii primul, dar atat timp cat stiu ca pot, o sa-mi las vointa sa se joace, iar rezultatul experimentului va fi si mai frumos.

E uimitor cat de slabi sunt oamenii care ... in episodul urmator sau poate niciodata, pentru ca cine sunt eu ca sa spun povesti din astea? :)