September 01, 2008

Maths

Ma gandeam asa, la meciul de astazi unde recunosc ca m-am plictisit ceva, iar la un moment dat chiar aveam nevoie sa ma gandesc la altceva in loc sa fiu atenta acolo, din pricina anumitor cuvinte spuse aiurea...
Ma gandeam cat de usor ne este sa aruncam cuvinte, cat de interesant ne pare uneori sa punem noroi pe chestii care odata n-aveau nici macar un fir de praf pe ele.
Cineva mi-a spus ca ura = (-iubire), dar n-am vrut sa cred. Adevarul e ca linia dintre ele e f fina si ca un pas facut aiurea te duce pe partea cealalta. E f simplu, matematic. Acum ai 1, in momentul in care nu-l mai ai e (-1).

Ce nu putem uneori sa intelegem e ca de cele mai multe ori acest semn, minus, pus acolo unde nu trebuie, poate duce la o simpla complicatie a vietii deloc simple pe care o avem, o mare pierdere a timpului pe care si-asa il traim in graba.

Ce se intampla cu oamenii care pricep formula asta si care reusesc sa fie pe linia lui zero? E mai usor asa, e mai linistitor, e mai bine, e mai liber, e mai mult respect de sine la mijloc, mai multa organizare?

Eu nu stiu sa va raspund la intrebarea asta. N-am sa fiu niciodata un om suficient de zero.

2 alarm clocks:

Anonymous said...

putine plusuri, suficiente zero-uri, multe minusuri, mai multe decat plusuri, mult mai multe...

Qr said...

Zero e bine, zero e liniste. Poti trece prin toate starile. Zero inglobeaza +1 si -1 nu? Zero e placut, dar ... ce frumos e la +1 pe nouras... :))

Template by:

Free Blog Templates