January 06, 2010

Cand moare, murim si noi putin din el

Dupa cum probabil banuiti, astazi nu a fost acea zi a saptamanii in care m-as fi putut trezi la 10 fara vreun oarece sentiment de vinovatie.
Cu toate astea, am avut o zi productiva si nimic nu ma mai multumeste mai tare decat o zi in care fac ceva care produce, fie ei bani, clienti multumiti, zambete, nu neaparat in aceasta ordine.
Ceva insa mi-a produs piele tremuranda si putina umbra de tristete.

Frunzarind niste presa de dimineata, cum ii sade unui bancher care se respecta [si care are timp, deci la mine...pff, raaaaar, cel putin lately :)], am dat peste un articol din ziarul Gandul, care m-a intristat putin, chiar daca in primul rand m-a socat in mod placut sa aflu ca dl CTP este uman. Sunt nasoala, dar da, niciodata nu mi-a placut foarte tare. Asta probabil pentru ca imi plac la nebunie oamenii ambitiosi, increzatori si puternici, care isi sustin cu tarie punctul de vedere atunci cand il au, dar uneori am senzatia ca e asa o linie subtirica intre determinare si extremism, incat niciodata nu stiu daca sa ii admir sau sa-mi fie teama de ei.
Revenind, articolul se intituleaza "Lhasa" si se refera la o femeie. Iata un scurt pasaj:
"Lhasa nu e pensionară. Nu e profesoară. Nu e bugetară. Nu e Elena Udrea. Nici măcar româncă nu e.
Scriind despre Lhasa mă fac vinovat de ceea ce kulturnicii numeau evazionism, intimism, cosmopolitism, îndepărtare de mase. Nu scriu despre Honorius Prigoană, despre Andrei Gheorghe la Finanţe, despre bugetul serviciilor secrete, scriu despre o voce tulburătoare a rasei umane, care s-a stins pe 1 ianuarie puţin după miezul nopţii. De atunci, la Montréal ninge întruna.
"

Saptamana trecuta am avut cateva zile mai grele. M-am tot framantat cu mizeria aia de 2009, precum si cu diverse chestiuni umane, animale, etc. De obicei, ca sa ies din starea asta, apelez la oameni sau la momentele mele cu mine, gasindu-mi oarecare liniste in muzica si in aceasta cafenea denumita simbolic M de Miez. La un moment dat, last.fm al meu imi semnaleaza aparitia unei obsesii. Am pus aceasta melodie pe repeat:

Lhasa de Sela - De Cara a la Pared


si acolo a stat vreo cateva ore bune, vreo 3 zile la rand. De ce n-am mai ascultat-o pana acum, desi o am de atat timp? De ce n-am citit despre ea decat foarte putin? Si de ce am ascultat aceasta melodie de atatea ori in zilele care au urmat zilei in care a murit, fapt de care aflu abia azi...?
Coincidenta sau nu, frecventa comuna ... nu stiu. Dar ce stiu e ca articolul mai spune asa:
"Vocea Lhasei e o încrucişare imposibilă între vocea unei adolescente pornite să salveze lumea şi cea a unei fascinante cântăreţe de bar, uzată de alcool şi tutun. Joan Baez tânără îmbrăţişată cu Edith Piaf pe moarte. Şi acea sfâşiere cu care Janis Joplin îşi scuipa sufletul cântând."
Iar eu mai stiu ca le iubesc pe femeile astea frumoase, pt ca prin ce a insemnat scena pt ele, au devenit oameni frumosi.

Imi pare rau ca oamenii constata valoarea lucrului pierdut atunci cand acela s-a saturat sa tot fie pierdut printre ei.

6 alarm clocks:

Traian Codrut said...

E o placere sa treci pe la baruletul tau, de fiecare data. Muzica buna, cuvinte alese : )

Miezu` said...

multumim, mai poftiti pe la noi :)

Ioana Zmeu said...

Imi face deosebita placere sa-ti citesc blog`ul !

Mereu reusesti sa ne aduci zambetul pe buze sau sa ne faci sa uitam de micile probl, pt cateva momente bune.

Profit de acest moment sa ti urez si LA MULTI ANI!!! multa sanatate, fericire, succese pe plan profesional si in tot ce ti-ai propus!

te pup!

Coyote said...

Bă, ce rău îmi pare... Nu pot să cred că a murit! O ştiu de mult, am ascultat-o de multe ori...

O să trăiască în continuare, prin muzica ei.

Coyote said...

Încearcă şi http://www.youtube.com/watch?v=uGNk_zHy4Mg ...

Miezu` said...

da, coiotule, cunoastem, cunoastem.
multumesc, Ioana, la fel si tie, c-avem nume frumos, sa ne bucuram de el :)

Template by:

Free Blog Templates