April 10, 2009

Ceva mic

Nu pot să vă spun cum m-am simțit în ziua în care ceva în viața mea părea că stă să se rupă, iar în clipa în care am intrat în casă … mama nu era. Nu era pentru că era plecată cu treburi, dar eu aveam totuşi nevoie de ea.
Nu ştiu de ce niciodată nu m-am gândit la tata ca la un om căruia m-aş putea destăinui, mai ales că mai niciodată nu i-am cerut sfatul – deşi acolo unde a considerat că e cazul, a venit singur şi mi-a servit ideea salvatoare. În ziua aia nemernică, în care am intrat pe uşă plângand şi plină de nervi, l-am văzut cum se uită contrariat la mine, aşteptând să zic ceva. Am început să vorbesc fără oprire, plângând ca ultima femeie nebună, aruncând cuvintele unul după altul, fără cine ştie ce coerență.
M-a ascultat şi pe urmă l-am văzut cum oftează ca un om mare, parcă ordonându-şi gândurile. Doar în câteva propoziții m-a liniştit, m-a făcut să deschid ochii şi să îmi dau seama ce e de făcut.

Bucurați-vă de oamenii buni; mai ales de cei care vă stau la dispoziție în mod necondiționat, acordați-le şansa de a fi ascultați; lucrurile bune prind bine oricui. : )

4 alarm clocks:

Simona said...

nici nu stii cum am citit postul asta...eu cred ca m-ai citit pe mine si ce mi se intampla acum. am obs ca avem perioade cand ni se intampla cam ac. chestii...

Miezu` said...

nu mi s-a intamplat acum, ci prin februarie. oricum, e bine sa ai oameni care-ti sunt aproape :)
chill, take a deep breath si deschide gura pana te dezbraci de toaaaate energiile negative. might work :*

Crisa Crisa said...

Ceva mic, dar infinit de important.


C.

Crisa Crisa said...

might work :*

?

It sure will! :)

Template by:

Free Blog Templates