Am obosit rau de tot. Am slabit si arat ca dracu. Am inceput sa ma cert cu oamenii apropiati si, ce e cel mai grav, am inceput sa pun la suflet mizeriile primite de la oameni pe care nu i-am respectat pana acum si nici n-o sa incep de-acum incolo.
Acum cativa ani, imi imparteam viata in 4 puncte cardinale:
- scoala+activitati pentru dezvoltare personala/evolutia,
- serviciu/stabilitatea financiara,
- grup de distractie/prietenii
si, deasupra oricaror altora,
- familia+jumatatea/linistea.
Ajunsesem la un punct in care, Balanta echilibrata cum mi-as dori si stiu ca pot sa fiu, le aveam pe toate intr-un echilibru semi-perfect.
Mi le inchipuiam asezate pe o tava patrata, fiecare in coltul ei, cum stateau ele cuminti acolo si se bucurau sa se imbine frumos si elegant una cu alta, dar acum am senzatia ca fiecare dintre acele colturi isi trage partea lui mult in lateral si in jos, intr-o nenorocita de diagonala care nu face decat sa traga de mine in toate partile si sa ma imprastie prea mult.
Din foarte multa fericire, constat din ce in ce mai mult ca am multi oameni buni pe langa mine. Asta mi-o voi atribui ca fiind o calitate de-a mea, faptul ca de mult prea putine ori am fost dezamagita atunci cand mi i-am ales sa-mi stea alaturi, sub orice forma ar fi imbracat ei.
Numai ieri, desi nu stiu cat de obiectiv e exemplul, dat fiind faptul ca e vorba de mama, am gasit pe tastatura laptopului un biletel: "capul sus, mintea limpede, mama e alaturi de tine!". Dar am mai primit si alte cuvinte frumoase, deci inca am speranta ca nu suntem o umanitate atat de nasoala.
Am in cap urmatoarele replici de incurajare:
- ce-i al tau e pus deoparte;
- daca e sa fie, o sa fie;
- le vine si lor randul [desi asta nu ma incalzeste cu nimic, decat putin, recunosc :))];
- o sa fie bine, o sa vezi.
Sunt cuminte; incerc, testez, gust, respir adanc, iar in ultima instanta ... stau si-astept.
Ce talmes-balmes. : )
Daca as fi stiut sa desenez ce e in capul meu, poate ca cineva ar fi inteles ce vreau sa scriu aici.
3 alarm clocks:
daca te ajuta cu ceva ... fiecare avem o tava a noastra. E bine ca tava este inca intreaga, ca nu s-a crapat la jumatate. Nici ca se mai inclina cu diferite diagonale in sus sau in jos nu cred ca este nimic anormal... asa e viata.
Io zic asa: sa ramana tava patrata / dreptunghiulara / octogonala ca e viata suficient de rotunda cat sa ne dea de-a dura pe toti cel putin de doua ori.
:P
cum esti tu mereu acolo with your wise mind :)
tenchiu, adica :D
Shit happens, Miezule... Si mai des decat iti poti imagina. Dar sunt unele lucruri pe care nu ti le poate lua nimeni. Cat timp echilibrul iti vine de acolo, nimic nu te poate darama. Si pe tine, nu te poate darama nimic. Stiu asta pentru ca stiu cum functionezi. Capul sus! Si nu te mai expune, putini merita sa stie ce e in sufletul tau, iar aici nu ii poti filtra prea bine.
Post a Comment