Intotdeauna mi-au placut Dire Straits. Nu mai stiu daca i-am ascultat prima oara la tata sau la Radu, varul meu, cert e ca mi-au placut mereu vocea linistitoare a dlui Knopfler, cat mai ales acordurile absolut geniale de chitara.
Daca stau acum sa ma gandesc, chitara e ca o pisica. Da, ma gandesc ca are o eleganta aparte sau ca poate avea o furie energizanta si halucinanta sau ca poate crea o mie de alte stari diferite, sub influenta directa a omului ce-si desfasoara nebunia si sufletul pe corzile si corpul ei ... : )
De obicei, in masina, ascult radio, pt ca in rest nu am unde sa ascult si imi place sa am parte de putina diversitate. Dar azi, in drum spre casa, Guerilla al meu a luat-o razna. Nu stiu, nu era pentru mine, parca n-aveam chef sa ascult tambal si vioara si acordeon [da, se intampla :)], asa ca am apasat pe buton si s-a nimerit CD-ul meu cu oldies. Si, pliata pe starea mea interioara, a aparut o melodie care contine aceasta chitara pe care, asa cum imi doresc cateodata sa aud o chitara, am ascultat-o zambind cat de linistita mi s-a desfasurat in timpane. Am condus lejer, cu atentie la drum, dar cu tamplele calde si calme, fara ganduri gri intre ele, fara griji si fara sa am altceva in minte decat strada pe care mergeam si sunetele care ieseau prin boxe si-mi intrau direct in suflet.
Dire Straits - Brothers in Arms
Ce bine ca exista muzica buna. Am un prieten care a invatat sa se bucure de micile placeri ale vietii si il admir foarte mult, pentru ca e mare lucru sa stii sa-ti culegi binele din tot ce poti. : )
La multi ani, Pishku, Shortee, Andy, Jordan, Ezu, Andreea si Andrei! Momentan voi imi veniti in minte acum [exista specifici Andreea si Andrei :D], dar sa traiti toti! :)
0 alarm clocks:
Post a Comment