imprastiata

Saptamana trecuta eram in Elvetia, departe de casa, cu dor de casa; rasfoiam bloguri si am citit despre ce i se intampla lui Mile Carpenisan si despre obisnuita nevoie crunta de sange din tara asta in care de multe ori am senzatia, cu tot optimismul meu, ca parca nimic nu se intampla in nicio directie. Eram uimita cum de la o stupiditate de boala se poate ajunge la coma. Un om despre care faceam glume mai demult, pentru modul in care isi prezenta stirile. Un om plin de emotii, imagini, oameni si culori, care a trait si a facut mai multe pana la 34 ani decat o haita de oameni de-ai mei pusi la un loc.

Ma gandeam acum o luna si jumatate sa ma inscriu intr-un ceva prin care as fi avut ocazia sa ajung in Africa pt 10 zile, in cadrul unui proiect desfasurat in Benin si Burkina Faso, mai exact, unde as fi avut posibilitatea sa intru in contact cu oamenii de acolo, sa vizitez diverse scoli, spitale, etc. Am stat mult sa ma gandesc la felul in care m-as intoarce de acolo, avand in fata parerile a doi oameni care fusesera deja si care, cel putin unul din ei s-a intors un alt fel de om. Si mi s-a facut frica, probabil pentru ca inca nu am curajul sa vad ce inseamna raul cu adevarat rau in viata unui om.

Ieri mi s-a spus ca perioada prin care trec, intr-un anume domeniu al vietii de acum, ma va marca intr-un fel sau altul, cu oarece tenta negativa. Cunoscandu-mi latura de obicei optimista, probabil ca as gasi ceva bun si in asta si probabil ca as fi gasit si in ideea legata de Africa, dar tot imi e frica sa merg pana acolo, oricum mi s-ar aplica acest "acolo" in momentele astea.

Zilele trecute mi s-a spus ca l-am ferit pe un om de el prin cum sunt eu.

Atunci, pe mine cine poate sa ma fereasca de mine?

Am zis de mai multe ori ca traiesc asa cum traiesc pt ca maine mi se poate intampla orice.

I-am spus de fiecare data celui care s-a aflat langa mine intr-un moment sau altul al vietii sa ne iubim si sa ne avem ca nebunii, pt ca maine ma poate lovi o masina, pe mine sau pe el sau deloc si ca oricum ar fi, frumosul pe care il traim pana in acel moment nu ni-l poate lua nimic.

La fel gandeam si cand am acceptat propunerea de a duce mobila [o sa va scriu in zilele urmatoare cum a fost].

In continuare cred, ba acum cred asta cu si mai multa tarie, ca daca ai o viata la dispozitie, e sacrilegiu fata de tine, ca om, sa nu ti-o traiesti cum trebuie si sa o lasi sa treaca pe langa tine.

Odihna placuta, prietene, iar eu, voi ... noi, hai sa traim sanatos si frumos.