Contrabanda cu mobila si zambete

Sunt vie! :D

De cand am plecat mi-am cam transformat pagina de facebook in semi-twitter and I don`t like it, asa ca sa m-as cam apuca sa va zic aici despre ce e vb :D

The Transporters,

Asa o sa ii spunem acestei povesti, in cuvinte, imagini si da, avem si niste filmulete : )))

Initial am inceput sa scriu povestea asta intr-un word pe telefon, dar n-am mai avut rabdare ca anul trecut, cand am fost cu Ursul in Austria. Posibil ca acum sa fi fost asa si pentru ca n-am mai vorbit asa mai detaliat cu partenerul meu de drum de vreun an jumate, de cand am terminat mirifica noastra relatie, colectia iulie-august 2008; deci e clar ca cel putin eu am vorbit si gesticulat tot drumul, cel putin in prima zi, pana la Arad. Nu stiu daca seara era mai oboist din cauza drumului decopertat pe alocuri sau din cauza sunetelor emise pe inalte de catre subsemnata ranjita! : )))

Sa vedem ce-am apucat sa scriu pe stimabilul meu telefon si pe urma completam. : )

Day 1 – sambata, 13 [Bucuresti, RO – Arad, RO]

Ok, noi chiar mergem cu duba! Coyote deja a stat juma de ora in plus dupa fund de le Miez aka Road Runner – o sa-mi spunem de-acum incolo RR, yo, fara legatura cu un alt personaj alintat la fel, ca sa stabilim chestia asta de la inceput : )) … Nu zambeste cine stie cat, cand ma vede iesind din curte vorbind la telefon, dar e dimineata. Imi zic ca-si revine pana pe la Sibiu, asa ca-l las in pace. : )))) Pana la urma, doar stia la ce se inhama cand mi-a propus taman mie sa-i fiu copilot, avand in vedere ca am mai facut noi o data un mini-roadtrip din asta. : ) People change, da` nici chiar asa. : )))

Ne oprim in 3 benzinarii consecutive ca sa-mi cumpar eu cate ceva [intai cafea, pe urma servetele si pe urma si niste motorina] si off we go, autostrada, Pitesti, Rm Valcea, Valea Oltului.

Drumul e cu soare, liber si decopertat pe alocuri. La fiecare groapa coiotul suspina: OGLINDA!

Sa va explic de ce. Duba noastra e de fapt un VW Transporter, capacitate 8+1, caruia i-au fost scoase scaunele din spate. Asta inseamna ca avem la dispozitie un scaun – el, o bancheta 2 pers pt mine. :D Ii spun pe drum ca acum o saptamana jumate ma gandeam cum mi-ar sta mie intr-o masina de teren, sa privesc traficul mai de sus... la vreo 2 zile aflu ca plec in Elvetia. : ) Ah, cum se potrivesc ele lucrurile. : ))

Ideea e ca am plecat cu o misiune importanta. Am decretat ca suntem "The Transporters", pt ca, asa cum am tot zis, ducem mobila dintr-o parte in alta. Drumurile de saptamana asta, cu actele, au dat roade, acum le avem pe toate si suntem mai linistiti [problemele majore ar fi legate de mobila, destul de veche, de altfel, ne gandim sa nu zica cineva c-ar fi de patrimoniu or smth, cine stie ce li se nazare oamenilor de la Vama]. Avem un serviciu de portelan pt 12 persoane, si speram sa n-ajungem sa fie pentru mai multe : ))), apoi un dulap cu orologiu, care mai dongane din cand in cand, desi niciodata la fix - are un algoritm atat de propriu si personal incat pana acum nu l-am descoperit : )) si mai avem o oglinda din cristal, sculptata pe margini ca un mileu, cel mai pretios obiect pe care il detinem in custodie si fara de care, daca nu e intreg, nu avem voie sa ajungem la destinatie. De aici si oftaturile de rigoare : ))

La Sebes vremea nasoala ca de obicei, de fiecare data cand trec pe aici ploua. E un soi de Buzau de-al lui Codrutz, care prinde vreme nasoala de fiecare data cand trece pe-acolo. : ))

Si cam atat scris pe telefon. :)

Am mers spre Arad.

La Arad am dat de o pensiune mult mai curata decat motelul ala nenorocit in care am aterizat cu oamenii anul trecut, inapoi din Austria, de la ski, doamna proprietareasa foarte amabila si simpatica. Seara am iesit la “mol”, cautand sa mancam undeva unde sa aiba mancare cat de cat cunoscuta; acolo am fost condusa cu duba, n-am avut niciodata o astfel de onoare. : ))) Am mancat mancare chinezeasca, iar lui i-a placut, dar mie dupa ce am mancat acum niste timp si mi-a fost rau, asta nu mi-a placut, parca mai buna era tot aia care mi-a provocat dureri de stomac. : ))))

DupE mol am mers la un shooting intitulat "Arad by night", unde mai mult ne-am prostit cu aparatele pe strada si pe urma ne-am dus sa dormim. : ))

Day 2 – duminica, 14 [Arad, RO – Feldkirch, AU]

Duminica dimineata, devreme [adica la 9, pentru ca functionam dupa fusurile mele orare=lenese : ))], am plecat spre Feldkirch, localitate de frontiera a Austriei, aflata la granita cu Lichtenstein.

Inainte sa plecam testam bricheta masinii, cu gandul ca ne vom folosi de GPS. Un mare fâs, pentru ca nu mergea. Nu ie panica, ma gandesc, scot laptopul pe genunchi, in masina, in fata pensiunii, ma loghez la wireless-ul oferit gratuit de dna amabila, quickly via Michelin, bag traseul, copiez intr-un word, copiez coordonatele importante pe o bucata de hartie si hai sa mergem. [cum am scris, suna a reclama la Vodafone : ))))] Ne gandim ca daca e sa fie nevoie, mai deschidem laptopul intr-un hotspot pe undeva si mai vedem.

Cu cateva emotii am trecut de frontiera romano-ungara, emotii ultra-nefondate, dar na, oameni suntem, porci mancam, emotivi suntem. :)

Si-apoi am mers, si-am tot mers… ca de obicei, mie Ungaria mi-a provocat o mega-somnolenta, nu stiu ce se intampla cu tara asta, am trecut de 6 ori cu masina prin ea, de fiecare am dormit-o din granita in granita, cu treziri la prezentarea pasaportului. : )))

Si uite ca foaia aceea mica ne-a folosit 13 ore pe drum/1200km, ce harta, ce GPS, “are”bajetii astia strainezi niste indicatoare, NU AI CUM SA TE PIERZI daca stii ce autostrazi si mai ales drumuri europene ai de urmat :) dupa 13 ore de mers ca neoamenii, el, ca eu am dormit 3 ore, evident, prin Ungaria pana m-a trezit el sa-i caut snitelele : )), am ajuns in centrul oraselului Feldkirch, unde am deschis ultimul strop de GPS, am bagat adresa pensiunii si that was it! Am avut noroc. : )

Pe drum mi-am pierdut vocea, nu stiu unde a ramas, dar sper sa vina si ea dupa mine, imi cam lipseste. Coyote are nevoie de om sa vorbeasca si sa rada cu gura pana la urechi, ca doar de-aia m-a luat cu el, pe post de maimutica vorbitoare, entertainer si copilot. Stiu asta pentru ca mi-a zis. : ))

Day 3 – luni, 15 [Feldkirch – Goldau – Sissach – Egerkingen – Vevey]

Trezit inainte de vreme, vocea inca nu mi-a ajuns in Austria. O fi ramas la ski pe langa Salzburg, cine stie. : ))

Suntem intampinati in parcare de varul!, proprietarul mobilei, care a venit impreuna cu un prieten sa ne ajute cu actele si cu trecerea peste granita, ca sa nu fim nevoiti sa luam trenul direct pana la penitenciarul Rahova : )) Trecem granita aflata la 2km de pensiune catre Lichtenstein, mai mergem 2km si intram in Elvetia. Marea trecere peste granita a constat in niste vamesi care ne-au facut cu mana in timp ce incetineam la luatul speed-bumps-urilor, au, OGLINDA! : ) Probabil ca ne-au vazut cu VW branduit cu Bosch, cu nr B cifra-cifra litera-litera-litera, si s-or fi gandit ca e cu nr de Berlin. Cine stie, Coyote e el cam saten cu pielea alba si cu ochii albastri, dar e bine ca nu l-au pus sa vorbeasca in nemteste. : )))

Dupa ce vedem ca e totul ok, trece prorprietarul cu masina in fata noastra si ne tinem dupa el pana in localitatea Goldau, din cantonul Schwyz. Acolo ne oprim sa mancam, apoi sa bem o cafea la prietenul japonez al varului-proprietar, nene care are o geniala casa din lemn, asa cum va doresc si dumneavoastra, cocotata pe un deal de unde se vad valea si peretele de munte de vis-à-vis, cu pian, tobe, flaut si partituri imprastiate, o fetita frumoasa care si-a desenat si colorat conturul pe usa de la balcon, o sotie-mama asa cum ar trebui sa fie, relaxata si iubitoare, 2 pisici portocalii si 15 perechi de papuci la intrarea in casa. Trag aer in piept cand ma bucur de toate astea, raspund la telefonul care suna de la serviciu, ma bucur ca e Mireille, inchid, ma bucur de cafea si ma gandesc ca intr-o zi o sa fiu si eu mare.

Plecam de acolo catre Sissach, la restauratorul unde trebuie sa lasam dulapul. Acolo dam peste un alt nene interesant, care face meseria asta de 40 de ani. Ne conduce prin atelierul-depozit, unde ne arata ce-a mai restaurat, a, nimicuri, gen un pian vechi de nush cand, care a apartinut domnului Gioachino Rossini, nici mai mult nici mai putin, etc. Ma gandesc zambind cat de mult imi plac oamenii pasionati de ceea ce fac, mi se par absolut senzational de urmarit in elementul lor.

Ma mai gandesc ca imi place despre mine, inteleg germana din ce in ce mai bine, in curand poate imi fac curaj s-o si vorbesc : )))

De aici plecam spre Vevey, la fratele coiotului, unde vom aseza tabara pt cateva zile, de unde vom pleca sa si skiem, URAAA! :D

Pe drum ne suna varul-proprietar, sa ne oprim totusi pe dupa Basel sa mancam o prajitura la hotel Movenpick, asezat pe un deal din municipalitatea Egerkingen, de unde se vede ataaaaaata valea. S-a lasat cu salate si inghetate, dap, vocea mea tot nu e acasa, dar daca logodnica-soprana a varului-proprietar zice ca e ok, ca inghetata nu e asa rea pt voce, hai, s-o facem si p-asta! :))

La Vevey ajungem in timp util, suntem primiti de fratele-seful casei si sotia-care il conduce pe fratele-seful casei : )), cazati, hraniti, intretinuti cu ceai Rooibos cu portocale si cu jazz provided by Radio Swiss Jazz, trimisi la culcare si e 1jumate, aici, si eu tot nu dorm... : )

Sunt obosita, dar sunt cu asaaaaaaaaa un zambet pe buze. :)