Era o emisiune care se numea aşa.
Eu însă, chiar că am o singură vorbă de spus pentru ziua de azi:

“vrum!” :D

Sunt obosită, aşa cum mă plâng de ceva timp încoace.
Dar nu pot să vin acasă doar pentru a dormi, refuz să fac asta, indiferent de câtă oboseală aş acumula. Aici am ales să îmi hrănesc mintea şi sufletul, mai ales atunci când corpul nu mă mai susține şi picioarele nu mă mai duc în locurile în care îmi doresc să ajung. Aici îmi cresc visele şi planurile, aici mă bucur de ai mei, aici mă închid în camera mea când vreau să mă bucur de puțină linişte, în sfârşit.
Nu-mi place să mă grăbesc şi încerc să fac lucrurile cât mai adagio cu putință, mai ales când văd că tot ce am în jurul meu parcă e construit în viteză; uneori am senzația, uşor exagerată, desigur, că nu se mai bucură nimeni cu adevărat de o realizare, mereu vrem mai mult şi mai mult, nu mai facem pauze de respiro decât atunci când nu mai putem.
Vizualizez tot ce am scris mai sus ca pe o drumeție pe munte. E ca şi cum ai merge non-stop, fără să te opreşti să faci o fotografie peisajului, fără să tragi în piept o gură mare de aer curat, fără să te opreşti pe o piatră să bei puțină apă. Şi când ajungi la cabană, să mergi în continuare până dai de nimic … acel capăt al tunelului către care cred că alergăm cu toții, unii dintre noi fără să ştie foarte bine pentru ce fac tot efortul ăsta.
Eu mulțumesc pentru inspirație unui geniu:

Horațiu Mălăele – Sunt orb

şi merg să-mi odihnesc şi corpul, după ce mi-am limpezit mintea… : )

Suntem printre aranjamente şi modificări în casă, deci scriu mai rar.
Sunt incredibil de obosită, deci scriu mai rar.
Sunt dornică de mers la film, dar mi-e că adorm acolo. Deci scriu mai rar.
Mă tratez cu muzică; descopăr câte ceva nou şi mai şi redescopăr ce-mi plăcea pe vremuri.
Deci ... mda, scriu mai rar.

Iar mă doare capul. E a doua oară în ultima săptămână, ceea ce mă enervează mai rău decât orice altceva. Să zicem că dacă bravii mei colegi citesc asta – şi ştiu că unii dintre ei mai aruncă un ochi pe aici măcar din când în când – să ştiți că mâine închid aerul condiționat!

Şi dacă bulinele [cum zicea străbunica :)] astea nu ajung, să zicem că de obicei mă mai tratez şi cu ciocolată. Am devorat Snickers-ul primit azi [:D], dar încă nu şi-a făcut efectul. Aşa că mi-a adus mama o găleată cu înghețată de cacao, în ciuda protestelor zbuciumate ale lui tata – la noi se dispută grav ciocolata, înghețata şi uneori şi Cola. O familie sănătoasă, mai ales că toți trei suntem cam ca un biscuite în dungă, deci încă ne permitem. : ))
Mâine iar examen. Unii dintre voi ați ghicit. Alții o să aflați, vă asigur.

PS: mai am eu o mică supărare, da` nu pot să vă zic despre ea.
În orice caz, cum ar spune prietena mea, Mar[e]a, murdăreşte-mi tu nisipul, că şterg eu totul în urma ta…

Îmi iubesc prietenii. Sunt acei foarte puțini oameni pentru care aş face orice mi-ar sta în putință ca să îi ştiu bine.
Am avut parte de 3 zile pline de soare, de câțiva oameni pe care îi am foarte aproape de suflet, de un telefon care n-a sunat mai deloc, un aparat foto cu care mi-am facut de cap si-am experimentat diverse şi de puțin timp al meu, numai al meu. Probabil că cea mai frumoasă parte a acestui weekend prelungit a fost aceea în care am reuşit ca măcar pentru jumătate de oră să nu mă gândesc la nimic. E o stare genială.
Aveam şezlongul la 2m de mare, iar umbrela groasă, din trestie, aproape că te făcea să îți fie frig. Băusem mai devreme o Sangria cu bucăți de măr, banană şi portocală, preparată de chelnerița care ne întreba mereu dacă ne mai poate servi cu ceva, dacă e totul bine, într-un mod foarte prietenos şi deloc deranjant. Făcusem câteva băi sănătoase deja, apa caldă şi curată era plină de valuri şi mă obosise puțin. Pielea de pe umeri, piept şi mâini părea că are ceva de comentat, dar am avut grijă să îî acopăr țipetele cu cremă din belşug.
La un moment dat am ațipit pentru o oră, cu vocea lui Emilie Simon în căşti, care acoperea orice alt zgomot exterior, mai puțin cel al mării. Nici soarele nu mai ardea atât de tare, era deja 5 după-amiaza şi ieşisem de tot de sub umbrelă. După ce m-am trezit, m-am întors pe burtă, mi-am pus capul în mâini şi am ramas cu ochii înfipți în mare, cu aceeaşi voce în urechi. Ştiu că la un moment dat m-a strigat una din fete şi m-a întrebat ceva; mi-am dat seama că nu ştiu ce să-i răspund, pentru că nu numai că nu auzisem întrebarea, dar nici după ce a repetat-o nu am reuşit să încropesc două cuvinte.
La Balchik a fost genial, aşa cum l-am lăsat ultima oară. Am făcut multe poze şi mi-am clătit ochii din plin cu nuanțe din toate culorile.

Ne-am întors marți.
Am scris textul ăsta de atunci. Îl public aşa târziu pentru că n-am apucat să-l termin până acum. De când m-am întors am simțit din plin că am avut concediu. Nişte zile aglomerate la serviciu, nişte probleme în lumea exterioară, astfel încât s-a dus dracului zâmbetul întins cu atâta delicatețe pe moaca-mi. Problema e că toate astea nu mai dispar odată, ci se tot adună, parcă nu reuşesc să rezolv nimic din ele.
Poate că din această cauză sunt deja sunt cu gândul la următoarea escapadă. Că veni vorba de ea, am vândut şi ultimul bilet! : )

Şi iată şi trailer-ul:

Trailer 10th edition Sensation Amsterdam 2009 - Wicked Wonderland

Şi, şi, şi … abia aştept să evadăm din nou!

"Duminică 14 iunie, între orele 10 şi 12, Parcul Circului, intrarea dinspre Ştefan cel Mare.
Bring a friend.

Ce se va întâmpla acolo? Păi promovare. O să împart nişte pliante, vorbim, bem un suc sau o bere după preferinţă, vin nişte televiziuni şi ziare (hopefully nu doar 1-2) după care mergem acasă, sau continuăm cu băutul şi taclalele."

De la Horia.
Join!

I said, c`mon.
Fluier:

Atmosphere - National Disgrace

Look, ma`, another national disgrace.

Am mințit când am zis că n-avem nevoie de noroc, azi am constatat că avem nevoie şi de o boabă de noroc. Că dacă n-avem noroc, înseamnă că e altcineva care îl are şi pe ăla al tău, aşa că e mai bine să îl ai de partea ta, decât să-şi bată altul joc, de el şi de tine împreună cu el.
Oricum, sunt norocoasă, am lângă mine un om mai talisman decât toate talismanele, aşa că mai băgăm fise, trebuie să iasă până la urmă, că nu mi-o fi murit mie ambiția, chiar şi dacă parcă am dat numai de cretini frustrați, aşa, înşirați, unul după altul.

PS: ceva genial, via amdraci.ro [facebook profile]:

Nathan "Flutebox" Lee and Beardyman @ Google, London