Sunt anumite cazuri in care efectiv mi-e sila sa-mi cer drepturile.
Adica un om obiectiv imi va spune ca am dreptate sa cer ceea ce mi se cuvine. Si-o sa vin si eu, Balanta trup si suflet [pentru culori], sa spun ca lumea ar fi un loc mai bun daca toti am vorbi deschis si daca am fi corecti. Dar nu suntem. Din cati oameni am avut placerea sa cunosc, pe nici macar unul nu il pot arata cu degetul si sa spun "da, nene, ASTA E, el e, CORECTUL!". In mod evident, nici macar spre o oglinda nu pot sa fac gestul cu degetul, dar o sa supravietuiesc; sunt relativ multumita de mine, asa ca the hell with everything else. : )
Dar nu pot s-o zic mereu p-asta cu "lua-le-ar dracu pe toate", pentru ca nu mereu picam pe subiect. Iar eu mai dau si gres, devin subiectiva cand vine vorba de dreptatea mea.

Revenind la relatarea si nevoia mea acerba de exteriorizare [/exorcizare : )], se intampla cateodata sa ma auto-sufoc incercand sa caut modalitati prin care sa cer ceea ce mi se cuvine. Se intampla asa pentru ca incerc sa nu deranjez. Pare a fi simplu spus, dar asta incerc sa fac. Sa stau cuminte in conul meu de umbra, unde sa-mi traiesc viata mea linistita in care toti norisorii sunt albi si foarte pufosi. Si asta chiar daca imi place mie atentia, dar de fapt atentia asta o vreau numai daca am facut ceva frumos pentru altcineva; am mai zis mai demult si nu dezvolt din nou, ca imi place de mor sa stau in umbra unei surprize, sa-l vad de la distanta pe surprins ca e fericit si, fara sa-i spun, totusi sa-i increteasca o idee in minte care sa-i spuna ca eu am fost dubioasa care a facut formalitatile.

So yes, mi-e sila. Am tendinta de a impune, mai ales pentru ca stiu ca mi se cuvine; si daca nu impun, am senzatia ca cersesc. Of, mama lui de orgoliu. De aia mi-e sila. De ce trebuie sa cer voie sa am parte de ceea ce e al meu?

Oricum, lectia de azi, copilasi, este ca dupa ce ai cerut si ai primit, oricum ar fi fost traseul conversational, nu te mai uita inapoi; capul sus, macar te-ai ales cu ce-ai vrut. :D

Si p-orma o sa vedeti voi ce-o iesi. Le-om trece pe toate cu bine. :)

Femeia lui Lot, care a privit în urmă împotriva sfatului îngerilor, a fost prefăcută într-un stâlp de sare (Facerea 19:1-26).

Personalitate bine structurata din punct de vedere psihic.

Motivata pentru activitate, autocontrol emotional, toleranta buna la frustrare. Prudenta in situatii de incertitudine. Atentie, memorie vizuala foarte buna. Este orientata spre precizie si exactitate.

Concluzie: potential psihic compatibil cu activitatea. la dracu

Aviz psihologic: apt conducator auto.

m-a intrebat tata cat am platit pt concluzia pozitiva. :))

:)

Azi am primit o veste pe care nu ma asteptam s-o primesc cel putin in urmatorii 30-40 ani.

Nu incep sa scriu despre ce simti cand moare un om tanar, pe care-l stiai de cand era vesel si copil. Pentru ca oricum nu am suficiente cuvinte la indemana pentru a putea spune ceva.

Dar in cinstea acestui om, cu care am impartit momente, discutii, fotografii, zambete, locuri, oameni, multi oameni, muzica, foarte multa muzica si din nou, discutii ... pentru OMUL:

Mona Ki Ngi Xiça - Bonga

Mi-e foarte greu sa cred ca un om se poate plictisi de 85 GB de muzica.

Stiu ca nu i-am dat toate sansele de care dispuneam, stiu ca poate nu am lasat-o sa-mi dea ce are ea mai bun, stiu ca nu i-am ascultat fiecare kilo din acei 85GB ... dar simt ca Winamp-ul meu ma detesta. Si ca Shuffle-ul e pur si simplu un cretin, a luat-o razna. Nici daca selectez pe genuri nu ne mai intelegem. :((

So, darling, there comes a moment in our lives when we must walk on separate paths. Momentul ala se desfasoara acum. O mut pe toata pe hdd-ul extern si pe urma incep sa sterg de pe laptop. Pastrez numai ce inca ma face sa tresalt, amintirile [ma chinuiesc], iubirile, momentele in care ne-am plimbat pe faleze, pe munte, pe zambete.

Si pe urma o sa fiu libera [la mare]! : )

Cand un om se poarta frumos cu mine si are o atitudine pro, atunci si mie mi se auto-impune starea lui de bine; si ma port cu tine in acelasi mod in care tu, ca om, esti om fata de tine. E adevarat ca nu toata lumea trateaza situatia la fel, adica sunt oameni cu care degeaba ma port eu frumos, ca tot magari sunt. Si atunci iata cum fac eu ochii mari si uneori ii si inlacrimez, caci ma simt ca un copil debusolat care nu intelege de ce i se desparte lumea intre doi parinti care se cearta si de ce trebuie sa piarda atata timp intre sufrageriile celor doi cand altadata era asa usor sa stea cu ei, in aceeasi incapere.

Si mai e ceva. Nu prea stiu sa ma port frumos cu oamenii. Ma refer la aia tristi, deprimati. Stiti cum sunt figurile alea pe care le vezi in treacat si care ti se pare ca ar cere pumni? Des nu ma lovesc de sentimentul asta. Dar sunt unii, nene, unii ... la care nu figura exterioara, nu ambalajul ma deranjeaza.
Conceptiile, [de]motivatiile, [auto]ironiile ATAT de cinice [da, la tine ma uit], lipsa de dorinta, de pasiune,
ticurile nervoase auto-distructive [incepand cu aparent cea mai simpla si mai nevinovata dintre ele, roaderea unghiilor],
ingroparea in aceeasi mizerie din care numai dorinta de a iesi se afla la suprafata, dar interiorul ii spune ca merita sa stea in rahat pana la nas.

Oamenii astia, care par a avea nevoie de ajutor, de fapt nu au. Au, cel putin prin comparatia naturala, caci eu asa cred, ca au; dar nu-l vor. Oamenii astia mie mi se pare ca-mi cer sa le dau palme pe psihic.

Esti frumos, mi-e imposibil sa ma port urat cu tine. Profiti de asta, problema ta, esti gaunos. Ranchiuna mea se vindeca mai repede decat tine.
Esti urat, hai sa ne vedem mai rar. Ma feresc de ce-mi poate face rau. Si cum eu sunt copilul rebel care nu intelege de ce sufrageria ta difera de a celorlalti oameni, pai, atunci, buh-bye, ma duc sa ma joc. : )

Disclaimer: toti avem zile bune si zile rele. Dar nici asta nu mai e o scuza atunci cand devine o replica permanenta.

Sunt niste oameni pe care ii tii in palme atunci cand nu le e prea bine, iar atunci cand sunt fericiti uita sa mai sune.
Nu-i de mirare, caci uneori si eu fac la fel. Dar doar pentru ca si eu fac, asta nu inseamna ca e neaparat frumos si sanatos.
In acelasi timp, in niciun caz nu mi-i doresc nefericiti la loc, mai bine sa n-aud de ei cu lunile si in felul asta sa-i stiu bine ... decat sa ma sece in fiecare zi cu problemele, povestile si cu energia lor negativa. ailaviutu. : )

Mie nu-mi plac prajiturile de cofetarie. Nici dupa alea facute in casa nu ma prea omor.

Mananc dulciuri, ce-ati innebunit, dar sa fie sub forma de ciocolata sau inghetata.

Eu am lucrat aproape 3 ani intr-un mediu in care se dadeau prajituri de cofetarie cu aproape orice ocazie posibila, la aniversari, la sfinti, la credite acordate [:))], la nastere copil, cumparare masina, cumparare casa, plecare. O colega a dat si pentru ca a venit, unul din baieti a pacalit-o ca asa se face, deci fata s-a conformat [saluuuuut, Marasesti! :D]. Asa ca 3 ani de zile am stat si m-am uitat la altii cum se indoapa cu prajituri, in timp ce savuram cate-un pahar cu suc si tot nu m-am convins sa mananc prajituri.

Dar de cateva luni, la mine in cartier s-a deschis o cofetarie de unde ia mama prajituri. Lor le plac chestiile astea, cremsnit, amandine, savarine, tarte cu fructe, eclere, ma rog, d'astea. Intr-o zi am avut o zi buna de tot la noul serviciu si m-am oprit sa le cumpar prajituri, ca sa se bucure si ei odata cu bucuria mea.

Si de atunci ma tot duc sa cumpar prajituri, desi mie nu-mi plac. Am eu insa un motiv.

Ma duc de dragul tipei care serveste. Toate prajiturile, placintele, saratelele si torturile sunt facute cu mana ei, impreuna cu mama ei. Tatal ei se ocupa de aprovizionare, in timp ce sotul ei face distributie.

Deci, pe langa faptul ca ajut o afacere de familie, asa cum mi-ar placea sa am si eu impreuna cu talentatii mei parinti ... I'm such a sucker for client service. :)

[pana refac layout-ul blogului suportati-ma si asa stricata, caci macar va scriu si stiu ca trebuie sa scriu, asa ca here it is]

Se intampla sa am noroc cateodata. Pot sa ii spun si-asa din moment ce nu sunt nevoita sa ridic nici doua degete ca sa am parte de el.

Se intampla sa nu am deloc, cu toate degetele ridicate, nu numai pe cele mijlocii, sa ne-ntelegem. Dar astea, inserand acum pastila optimista=red pill, sunt nimicuri, nimicuri peste care trec usor, uneori mai greu, dar pana la urma le calc in picioare si tot le depasesc.

Se intampla sa am niste poze care imi plac, dar pt care sa nu imi fi dat silinta foarte tare. Adica sunt unele cadre care imi ies din a 30-a incercare, yes, I`ve been there. : ) Dar sunt poze care ies genial, din prima, cu aparatul pus cu toate setarile pe modul Auto. Pur si simplu the perfect timing. Adica am fost acolo, cand a trebuit, avand lumina potrivita ... si a fost sa fiu eu cea care apasa pe buton.

Dar eu pana acum am facut cam 30.000 poze, din care am sa-mi aleg maxim 70 ca fiind frumoase.

Asa ca perfect timing-ul functioneaza, dar n-o sa ai parte de el niciodata daca astepti sa-ti cada din cer. Munceste. Si incearca mereu putin cate putin, pas cu pas, caci eu oameni chiar in halul asta de norocosi n-am cunoscut pana acum.

Am cunoscut in schimb oameni muncitori si optimisti, pe care-i plac de o mie de ori mai mult decat pe cei norocosi.

Stiti vorb-aia:

Norocosii naibii!!!!! Ce-au mancat cand erau mici??? : ))

Probabil ca durerea nu se simte la fel de-a lungul generatiilor.

Poate ca unii dintre noi sunt invatati sa sufere cu demnitate,

dar intr-un final, cine ne-a spus ca suferinta e un lucru de care ar trebui sa ne rusinam.

Am acest dar de a constientiza putin cate putin ceea ce ma face fericita.

Uneori renunt la a castiga pentru a-i lasa pe alti oameni sa se simta sus. Pentru ca imi dau seama ca desi pot sa fac absolut orice imi pun in minte, de fapt nu imi doresc sa fiu prima absolut mereu. Sa stau in umbra unui om fericit, uneori imi surade mai mult decat sa fiu singura in bataia reflectoarelor, pentru ca nici pana acum nu am reusit sa ma desprind de ideea de animal de haita.

E frumos sa fii primul, dar atat timp cat stiu ca pot, o sa-mi las vointa sa se joace, iar rezultatul experimentului va fi si mai frumos.

E uimitor cat de slabi sunt oamenii care ... in episodul urmator sau poate niciodata, pentru ca cine sunt eu ca sa spun povesti din astea? :)

[Stef, Robert, Cristina, Codru, Mihai si Cosmin au sa-mi dea cate un leu de caciula, poftim blog : )))]

Pai ce-am mai facut de cand n-am mai scris. Pai sa va explic din nou, ca scriu ori cand sunt trista/nervoasa/indignata/scranete din dinti/mama lor ori cel mai probabil cand nu am ce face, si, mdaaaaa, am avut o luna geniala. :D

Ba, ne-am facut mari.

Stiu ca si voi simtiti asta, adica aveti ceva acolo in voi care va spune ca va trece viata pe langa urechi. Hai, nu va dati pe dupa colt. Va stiu eu, pe toti va roade putin cate putin invidia pe ala mai mic cu un an. TOT TIMPUL e unu` mai mic cu un an. Bine, mie vinurile mai tinere decat mine cu un an mi-au priit intotdeauna, bun an, `85, sa traiti, ostenii mei, tovarasi de amintiri si betii si logodne si... d'alea... :))

Ahem. Picioare pe pamant, astea.

Ce voiam sa va spun e ca sunt in perioada aceea a anului, cand parca ma trece senzatia ca maine crap si trebuie sa fac de toate pentru toti, repede si mult si, in mod evident, reteta fericirii [mele], sa fie cat mai multi oameni. : ) Si mai e ceva, stii ca iarna tu esti marea mea, asa ca pentru ca vara mea sa-mi continue, am facut tot ce mi-a stat in putinta sa imi pastrez feelingul.

Asa ca iar m-am vazut sau, dupa posibilitati, macar m-am conversat cu oameni vechi. Nu-s ei invechiti, doar ca-i stiu eu de mult. Iar de din aia noi deocamdata nu am rabdare. :) Sa facem o lista, pt ca ne atrage ideea:

- 10 ani de Tumboa. La mare. 4 fete, din care una urma sa se marite [and so she did :)], un apartament foarte misto, niste sticle de vin, niste cadouri pentru viitoarea doamna. Adica prietenele mele cele mai bune, alaturi de care chiar in weekendul respectiv am implinit 10 ani de formula completa. 4 fete cucuiete, ca fratii intr-o nuca. : ) PS: si un liliac. :))

- team building cu best-of Marasesti. Suna periculos, trage fusta mai jos. :) But yes, pt al 3lea an, acelasi weekend din septembrie, 32 oameni au plecat sa se distreze. Fosti colegi de serviciu, imprastiati acum prin diverse companii, uite ca tot am reusit sa ne adunam. Iar eu, eu, eu am prins ambele rasarituri in ceea ce a fost ultimul weekend la mare de anul asta [sau, cine stie ce-mi rezerva spontaneitatea :D] - unul in 2 Mai, unul in Vama --> unul mai genial decat celalalt. :)

- Ruxi din liceu. Pai cu fata asta cred ca n-am mai vorbit asa mai serios chiar din liceu, dar din vointa-i proprie s-a oferit de curand sa ma ajute cu ceva, o chestie care pe mine m-a euforizat/isterizat total. Nu mai zic, ca poate nu iese. Da` daca iese, o sa va zic. :D

- Baflai cel funny-funky. Pai cu Baflai n-am mai vorbit de vreo 3 ani si cand ma duc intr-o zi, acum vreo 2 saptamani, la firma la care lucreaza el, eu cu munca, intr-o intalnire de biznis, pe cine vad aruncat peste monitor in ditamai opne-space-u`. Baflai. :ochii mari: nea, nu e el. Cum sa fie el taman aici. Pai era. L-am semesuit cand m-am urcat in masina. M-as fi intors sa-l vad calumea la moaca, ca nici nu mai stiam cum arata, dar asa-i cu munca, mereu pe fuga. Dar ne-am si vazut acum o saptamana la o Cola in vechiul cartier unde ieseam cu trupa de cand eram eu anul 1-2 la facultate; si-am vorbit vreo 4 ore care-au trecut ca 10 minute si-a ramas ca merg cu el in poligon sa-l invat sa conduca. Haha, eu. Facem. :)

- Soso. messenger: "buna, ce mai faci?" replica asta mi-aduce aminte de un prieten care a plecat la mare in iunie si i-a spus iubitei ca vine intr-o saptamana. Si-a mai sunat-o abia in septembrie, ca s-o intrebe ce mai face. :))) Dar, nu. Soso e baiatul de la Ghizi. Care m-a botezat asa cum ma striga colegii de munca. Mi-ai pocit numele, astept sa facem business-lunch-ul ala cu care te lauzi, pentru ca AI DE DAT O BERE! :))) [fara alcool, ca sa fie biznis :D]

- Tudor. [dau 10 mii ca ti-am divulgat numele pe post :D] Baiatul asta imi poarta ghinion. M-apuca o spontaneitate si-l sun sa iesim. Spontaneitate din aia. 9 seara. Miercuri. "ceeee faaaaaaaaci, imbraca-te, in juma de ora vin sa te iau sa bem un Mojito. Parteeeeeee". Si el dormea. Pentru ca era racit cobza, atat de cobza incat cred ca si telefonul de pe care am vorbit ar fi incercat un pic de stranutat. Dar, cui ii pasa, nu ne-am vazut de niste timp, "nu fi din ala, iesi dracu` afara din casa, si-asa n-ai ce face in seara asta, POT SA PUN PARIU". Si ma mai si duc sa-l iau cu masina. Si in drum spre conacul tudorian mai iau si amenda pe Lascar Catargiu, un amarat de 73km/h pe limitare de 60. Si mai nimeresc si-un simpatic de politist, mai ca ma bucuram ca m-a oprit. Si ca n-a zis de spaga, that was a first. :))) Nu ca-s rea, doar ca vorbesc din pura experienta. :) A stricat un pic simpatia cand m-a intrebat unde goneam asa, ca mai sa ma stric de ras. Mi-am amintit instantaneu cum pe Ursu` l-a oprit unul cand aveam 62km/h si l-a intrebat unde se grabea asa. :)))) In fine, ajung la Tudor, pun banii de amenda deoparte, iesim sa bem. Ne plimbam prin parc. Si de atunci arat si ma simt ca un pisoi mucos, eu cu spontaneitatea mea si cu virusii tai. Dar intalnirea a fost draguta. :)

- pai si nu mi s-au casatorit Ana si cu Costi. Pai da. Pai si ce frumosi erau ei acolo la nunta, si fericiti si simpatici foc, ca de nu mi-a plans mandra Stef si la Starea Civila si la cununia religioasa. :) Pai si ce, ca eram eu brava, dar in momentul in care am vazut-o pe Ana mea pasind in biserica, m-au podidit niste lacrimi mici si calde, mai ca nu mi-am stricat machiajul ... pentru ca asa linistita si calma n-am vazut-o niciodata ... ca frumoasa oricum este mereu. :) Si nu stiu daca stiti cum se simte valul ala de caldura, din stomac, cand va bucurati foarte tare, dar sa vedeti cum e cand esti fericit sa vezi ce-am vazut eu pe figura ei in momentele alea. E frumos tare sa ai prieteni, sa ai pentru ce sa te bucuri, in plus fata de bucuriile proprii. E absolut genial. Felicitari, ecuatia e simpla tare, Ana+Costi=love. :)

- Robert si Cristina. Sau Cris+Robert, ca asa ar fi elegant sa zic, dar asa m-am obisnuit sa zic. Ca sa nu va zic de Mami si Tati, ca tot la ei am ajunge. :D Mami si Tati, noi, toti fostii colegi ai lui Tati, il asteptam cu mare drag pe Andrei. :) Dintre atatea Balante cate aveti in jurul vostru, trebuia sa aveti si voi un exemplar mic care sa va roada ficatii direct in propria casa. :)))) Va iubim! :D Cu ei ne-am vazut de 4 ori numai saptamana trecuta. Am mancat pufuleti miercuri si ne-am uitat la patutz si la carucior, am baut bere intr-o carciuma vineri, n-am vazut stand-up comedy intr-un restaurant sambata, dar am baut vin alb din partea casei, alb si tulbure, asa ca duminica ne-am purtat durerile de cap inspre o lasagna mega-gustoasa gatita de-al meu Codru. [zece mii :D] Hai, Andrei, hai, Andrei! :D

- iar aseara m-am intalnit intr-o mini-reuniune cu colegii din clasele 5-8 .... fraaate, aseara s-a citit din oracole. :))))) In clasa a 6a aveam un crush pe un gagiu care m-a aparat de bulgari. Nu vorbesc de castraveti si cefe late, ca totusi aveam 12 ani, ci va zic de aia pe care ii folosesc baietii rai ca sa dea in fetele mici. :)) Bine, toate aveam acelasi crush, baiatul scria poezii si nici urat nu era. Si mai era baiatul care era cel mai bun la matematica. Asa ca cine s-a dus la liceu la Uman avea un crush, cine s-a dus la profil Real avea celalalt crush. Si pe urma mai erau ceilalti baieti, care jucau fotbal, aveau clanuri si se bateau in clasa sau care cantau, mai erau fetele topite dupa 5ive si Spice Girls, care scriau in oracole cu pixuri roz, cu sclipici si mai roz. Si mai eram eu. Such a weird little one, caci eu nu sunt in multe dintre amintirile si pozele lor, pentru ca eram mica [dada, am fost si mai mica :))] si MEGA-timida si poate si pentru ca eram bolnavicioasa si lipseam mult - la un moment dat stiu ca am pierdut aproape 2 luni de scoala. Dar mi se pare asa ciudata perioada aia, e intr-un blur total, probabil pentru ca nu mi-a fost chiar cea mai stralucita perioada a vietii. : ) Oricum, trecutul are un nume, ca de aia ii spune trecut, pentru ca acum sa zambim cu totii cand ne uitam la poze cu moace slabanoage si cand ridicam ochii sa vedem la cateva zeci de cm de noi, ditamai oamenii cu joburi serioase, casatoriti, fericiti, afaceristi, prietenosi, deschisi, pasionati, indignati [imi plac astia, intotdeauna e bine sa fii putin indignat, scoate la suprafata ardeiul iute din tine :D]. Acum am facut alte poze si le-am vazut intr-un album puse la gramada; oh yes, I smiled. :)

Fiecare varsta cu frumusetea ei. Fiecare perioada cu momentul ei de intensitate: copilarie, rasfat, prietenie, iubire, a spune Da, a-l primi pe Andrei, a vedea rasarituri, a lua decizii, a rade, a simti fiori si muscaturi de buza, a fi tu si mereu mai mult decat ai putea sa fii tu in momentul ala.

Iar pentru mine, asta e cea mai frumoasa varsta. Asa zic in fiecare an, ia uite cate am facut pana acum si cate mai am in plan sa fac; avem timp, iar idei, oho, avem destule! : )

Later edit: se impune postarea coloanei sonore a acestui text :)

The Beatles - Yesterday

Ce-am zis acolo e ceva ce am in cap de multa vreme. Si e ceva ce mi s-a spus sa fac, dar cred ca tocmai asta ma da inapoi, ca e cineva care se asteapta sa o si fac si ma enerveaza ca oamenii au asteptari de la mine.

Facem, dar facem pana o sa mi se ia vartejul din stomac si o sa urmeze inca o perioada in care am sa ma simt bine. N-o sa dureze mult pana la momentul fericit, caci ma cunosc, Nu-i om mai optimist ca mine in anumite momente. Optimismul pana la sange roax. Asa ma simt eu bine, stralucitoare si mandra, cand sunt optimista, cand ii invat si pe altii sa fie, cand ma simt mai puternica decat altii. S-a intamplat de curand, dar n-a fost in doza corespunzatoare. Mai trebuie.

O sa scriu o carte.