So, I just moved.

You knew that already, as I'm not very good at covering the truth about myself..."that's why you have a personal blog, silly, haha". Yeah, like she said. :)

But as of today, I also moved the blog on a new page, for practical reasons you will not need to read about.

As a mini-teaser, you should know I'm planning to focus more on letting the world know what my woman-child mind produces in the near future; and maybe I'll dig out some old ideas I have put down in my computer along the time, in the "Red/Blue-pill_for my eyes only" category.

So should you wish to continue reading me, please check out this new place - which currently looks exactly like the current one, I know. Don't panic, though, I'm just too lazy to change the template now. :))

Daca plec, hai, vii cu mine? : )

You know I rarely lose my words, my kind, serious friend. 

I rarely stop thinking, so I rarely can get away from reality - even when I'm dreaming, I still can't convince my feet to get off the ground completely. 

But when I do lose my words, please, show me patience. 

I know that patience is not my favourite quality of them all, but this is the thing...since I cannot have it all the time, I love quality-patience and the people who can afford it. It's that patience that doesn't give you the sentiment of wasting time, it's that patience that gives you the warm and fuzzy feeling that, yes, yes, a thousand times, yes, it's worth it... It's that beautiful thing that comes up with a bucket of white roses at the end of the rainbow. 

So, for moments when I need you to show me your quality-patience, be sure that, in return, my smile will grow small, white roses, just for you to keep in your upper-left pocket.

Thank you for your patience, meine ernste Freund. :)

I had a dream.

I wished for a road-trip, for a new teddy-bear, for a car, for discovering interesting music, for meeting new people.

I had a dream and then I had some more…and fulfilled my small dreams, piece by piece. And then I had another dream. And moved to another country, dreaming some more about anything, everything and mostly everyone I ever had for at least one or two minutes in my mind.

So I dreamt a lot by now, but I’m surely not stopping now. Cause if we don’t dream, how else should we know what is the base for our wishes and how else could we make those wishes turn into plans and then to actions which become dreams…that will eventually come true?

I wished for my Mum to hear the waves, from every sea and ocean I heard, even if she was still back home and not there with me. I still call her, every time I’m near the waves.

I wished that my Dad could go to a rock concert, even if he was sick for more than a year – I stood in my car at the entrance, ready to pick him up and take him to a hospital if anything happened. But nothing happened and we just went home after the concert.

I wished that my Aunt would deliver her child before I moved to another country. 4 days before I left, I met the new member of the family.

I wished that the people I once loved and had relationships with would find their peace, happiness and true halves, as I clearly wasn’t the one for them. Some of them already did, some are still on their paths to happiness. But happiness is a long term plan, so my wish still stands.

I wished for adventures, so I’ve tried some in my life by now. I fell in love with people, colors, music, cats and objects, I drank and smoke until 10am next morning, I danced, oh, how much I danced, I travelled, I took pictures and was photographed by both amateur and professional photographers, I’ve met stars, asked for autographs and shaken their hands, I went to concerts and sports matches, I tried to build up a career, I smiled and laughed, I fell in love some more, I wrote, tons and tons of pages of Word documents,

I wished to be powerful and proud, but I felt both like a powerful animal and a humble human being, I competed and won, I cried and moved on, I kept my back straight, but twice I felt like begging is my last option, I was sad, furious, happy, disappointed, trustworthy, curious, quiet, talkative, enigmatic, open like a book, elegant, creative, friendly, bitchy, stubborn, cry-baby,

I wished to be a better person, so I volunteered and helped, I asked for help and received it, I made surprises and got rewarded with brilliant, genuine smiles, I taught people and learned from the wiser ones,

…

I left the commas where I still have dreams to dream about.

And, to quote a T-shirt text of one of my dearest friends’: “so far, this is the oldest I have ever been”.

“All grown-ups were once children (but only few of them remember about that).”

Antoine de Saint-Exupery – The Little Prince

You can listen to me dreaming, here.

Da. 

Ce te faci cand o parte din solutie este reprezentata chiar de o parte din problema? 

Te-ai aflat vreodata in situatia in care sa complici lucrurile si mai mult prin aplicarea solutiei? Desigur, asta nu inseamna decat ca solutia respectiva nu era chiar cea corecta...probabil ca ai putea sa te arunci cu capul inainte si sa presupui si asta....dar eu cred ca solutia este cea corecta pana la proba contrarie. Si mai cred ca nu ai cum sa iti dai seama care e solutia potrivita, pana nu incerci. Si pentru ca am divagat destul, o sa zic doar ca de luni intregi ma zbat intre solutie si problema, ca amandoua ma contin pe mine si ma rod pe mine de ganduri si ca sper ca solutia potrivita sa vina curand. 

Altfel plec in Brazilia, unde o sa imi iau in grija 2 pisici. :)

Anotimpurile mele trec de multe ori diferit. Uneori vara imi dureaza ani de zile, alteori iarna, neagra si friguroasa, tot apare si nu mai dispare.

De cateva luni traiesc intr-o primavara, caci nu ma simt mereu in comfort zone-ul meu, dar imaginea pe care o am in fata ochilor ma infatiseaza imbracata intr-un tricou colorat, cu o hainuta subtire pe deasupra. Mustacesc un buchet de flori colorate si de cele mai multe ori ma simt ca si cum ar ziua de nume a mamei. Fiecare Constantin si Elena pe care il traiesc ma face sa o vad pe mama cu bratele pline de flori, motiv pentru care zambesc cand recunosc ca mi-ar fi placut sa fiu nascuta primavara.

Dar si cand mi se face toamna...ma duc acasa si ma bag la un film. Acum suntem doi tomnatici, asa ca iarna nu mai are cum sa invadeze cotloanele micului nostru locsor, cand impreuna ne concentram zambetele si fabricam primavara dupa primavara. : )

Nu pot promite, Radu, ca incep din nou sa scriu, desi asta mereu a fost una din bucuriile libertatii mele colorate, dar voi promite ca incerc sa scriu din nou. E greu cand timpul meu se imparte mereu la doi, dar e bine ca voi sa stiti ca daca nu scriu ... sunt bine. :)

Muz[ic]a: Concert Alexandrina @ Guerilla

Pai, sa incepem. Impachetam ciorapii, elasticele pt par, lacurile pt unghii, camasutele, sandalutele ... asternuturile pt pat, niste farfurii, furculite, un polonic ... iesim la cumparaturi de aparate de aer conditionat ... caci acolo n-avem chiar tot ce ne trebuie,

si ne mutam.

M-am facut mare. Eu ... si el odata cu mine. :) Nu ne stim de mult timp, dar suntem fericiti. E bine. :) Am emotii/abia astept! :)

Cu sinceritate maxima va marturisesc ca, desi discutam de asta de cateva luni bune, abia azi de dimineata m-am convins ca fac ceea ce trebuie. Caci pe langa faptul ca-s muiere [da, stiu, n-am nicio scuza pt asta! :))], ma mai guverneaza si-o anumita zodie pe care o mai si impart cu el si evident ca m-au macinat sute de ganduri. Dar dimineata l-am intrebat daca ne mutam, referindu-ma la ceva si el mi-a raspuns cu un "DA!" foarte hotarat, crezand ca de fapt ma refer la apartament. Mai, iubitule. : )

Ascult muzica de o gramada de vreme.

Uneori obsedez pe o melodie zile in sir, apoi o las balta. In alte dati mi se pune pata pe o melodie dar pe care o ascult mai rar, fix atunci cand trebuie.

Uneori ascult versurile, alteori le observ abia dupa ceva ascultari.

Uneori caut versurile pe net, alteori le prind atunci cand se canta langa mine.

Uneori ascult o melodie si fredonez versurile aiurea, asa cum le-am inteles sau asa cum mi-ar fi placut sa fie.

Un fel de:

Tonight I'm alone to go high belong to you

Tonight I'm alone to go high belong to you

Tonight I'm alone to go belong to you

In state of confusion you made an illusion

un fel de multumesc pentru liniste. Am visat urat, m-am trezit nervoasa, m-am linistit, acum nu mai vreau sa adorm. : )

Am condus aseara de una singura prin Bucuresti incercand sa-mi pun gandurile in ordine si sa gasesc solutii la ceea ce se intampla nu neaparat mie, cat fix in jurul meu, dar care ma afecteaza si imi da alte planuri peste cap.

Singura problema e ca am condus frumos sau uneori cu viteza, insa cu mintea absolut blank, ceea ce rareori mi se intampla, sa nu mi se plimbe un gand pe acolo, uneori chiar si in momentele in care mi-as dori sa fie doar liniste si pace.

Atunci, daca pe ganduri nu merge, hai sa pun pe hartie, m-ar sfatui bunul meu mentor, GB.

Stau acum sa ma gandesc daca e corect, normal si moral, sa-mi planific viata pe un termen mediu intr-un fisier excel. De ce n-ar merge, doar e defect profesional, lucrez in Office, hai sa scoatem ceva bun din orice rahat, corect?

Fac rapoarte. Si sunt satula de ele.

Atunci la dracu, mie de ce nu mi-e usor sa-mi fac o vanzare buna? Sau un raport? Sau o prezentare in powerpoint, cu slide-uri colorate, amuzante, motivante si "catchy" despre cum va fi ce va urma?

Paint, stie cineva sa lucreze in Paint?

Sunt o vicioasa. Sunt pofticioasa si curioasa, si rasfatata si capricioasa. Si pisica si egoista, apoi dau totul si. Si.

Sunt convinsa ca fiecare dintre noi are in minte un moment pe care si-ar fi dorit sa nu fi fost nevoie sa-l fi incheiat vreodata. O discutie, un dans, o cafea, un concert, o zi de primavara, un proiect, o idee, o imbratisare, o pereche de cuvinte. Daca le adunati pe toate ... probabil ca va rezulta un weekend perfect.

Intr-o zi o sa gasesc solutia opririi timpului in loc. O sa-mi multumiti atunci.

Sunt o idealista.

Am o memorie fantastica. Fantastic de selectiva si de sugubeatza, cateodata.

Retin toate cacaturile, iar la lucrurile mari sunt cu dinte-pauza-lipsa-gaura.

Stiu cine mi-a dat sa ascult o formatie pt prima oara.

Stiu ce am remarcat la el in ziua in care ni s-a facut cunostinta.

Stiu ca un alt el era foarte suparat pe ea, a lui de atunci, iar eu n-aveam nicio treaba cu niciunul.

Stiu unde eram cand am mancat inghetata din aia impreuna, pt prima oara.

Stiu ca am ras cand mi s-a raspuns frumos la o intrebare stupida.

Intrebarea n-o mai stiu.

Stiu ce gust avea porcaria aia albastra cu multa gheata, din care am baut amandoi cu 2 paie, pt ca nu mai aveam bani decat pentru o singura porcarie albastra.

Nu mai tin minte de ce nu mai aveam bani.

Stiu ce cadou a primit de ziua ei acum 6 ani si mai stiu ca nu i-a placut.

Inca am oroare sa fiu trimisa dupa cadouri pentru ea. :D

Stiu cum arata palaria aia de paie pe care am purtat-o juma de vara, desi imi era mare si aratam caraghios.

Stiu ce-am mai zambit cand am gasit un smiley desenat cu apa pe jos, intr-un parc.

Nu mai stiu despre ce lucruri foarte importante am vorbit cu el in ziua in care am gasit acel smiley.

Mi-aduc aminte cand am decorat locul si-am asteptat cuminte s-o vad zambind.

Nu mai stiu de ce in dimineata aia am intarziat, taman de ziua ei.

Stiu cum arata piatra pe care am stat cocotata o noapte intreaga si m-am uitat la ploaia de stele.

Nu stiu de ce de atunci n-am mai ajuns niciodata la mare in perioada in care sunt ploile de meteoriti.

Stiu un bustean, un baiat si o chitara care nu era a noastra, doua izoprene si multe stele cazatoare, totul totusi fara un romantism exagerat, dar plin de caldura.

Stiu o discutie lunga cu un om pe care il dispretuiesc si astazi.

Nu mai stiu ce culoare au ochii lui.

Stiu un set de poze facute in graba, pentru ca ne pleca autocarul.

Nu mai stiu de ce am asteptat atat pana sa facem pozele alea.

Stiu niste oameni si niste lucruri, stiu niste sunete si niste mirosuri, niste zambete si alte zambete. Si mai stiu ca orice mi s-ar intampla, toate lucrurile frumoase pe care le-am adunat in mine de atatia ani si la care continuu sa tot adun si adun, ma vor colora mereu, indiferent de griurile care-mi tot apar si apar.

Mi-a zis o fata ieri, cum ca optimismul e bun pana cand nu mai ai nici macar puterea sa zambesti. Sterge gri-ul, om frumos, aici nu e loc de interpretare, avem alb sau negru. Hai cu albul. : )

sursa foto

[omului care mai demult mi-a spus, inainte de o prezentare pe care urma sa o fac in fata unei multimi, sa nu uit sa le zambesc oamenilor, pentru ca altfel par neprietenoasa. Nu stiu daca-ti vor ajunge ochii peste aceste cuvinte, dar in continuare iti port invatamintele in creieri, astea de mai sus si multe altele. Imi porti noroc si m-ai invatat foarte multe, asa cum iti doresti tu, sa cresti si sa ii dezvolti pe oamenii mari in oamenii de care suntem mandri : )]

I get a

warm

fuzzy

feeling

every

time

iSmile.

Mark Twain said:

"Wrinkles should merely indicate where smiles have been".

Of, ce frumos o sa imbatranim. Who`s with me? : )

Ce faci cand realizezi ca ai pierdut un fluturas?

"ma duc sa-mi rod unghiile de draci pana adorm"

"dada, unghii de drac, si asta e misto :D"

hai acasa! : )

later edit: recuperat fluturas. : )

intro: 185 si 184, intotdeauna mi-au placut inceputurile astea ... iar daca ambele sunt urmate de nota 10, cu atat mai frumos. : )

Am spus astazi ceva referitor la cautari, cum ca n-ar fi partea mea preferata din viata. Adevarul este cam asta. Caci desi imi place joaca poate mai mult decat stiam sa o apreciez in copilarie si, mai mult decat atat, in ciuda agitatiei mele si dorintei mele continue de explorare si curiozitate, pur si simplu stiu ca intr-un final o pisica va prefera intotdeauna leneveala ei de pe soba, unde e liniste si cald...

"Inca o zi de obsesii.

Am auzit o melodie la radio, cred ca stiu cine o canta, dar nu stiu ce anume e, pentru ca spre dezamagirea si disperarea mea, youtube nu ma ajuta deloc si nici n-am retinut macar un cuvant ca sa pot s-o detectez dupa versuri."

Chestia asta de deasupra e pusa intre ghilimele pentru ca a fost scrisa pe la mijlocul zilei de sambata.

Dar azi am aflat. :D

Obsess no more. Haha, haha. Not. : ))

Acum ca am aflat ce e, mai am 83 ... si scap si de obsesii. Caci asa mi-a zis baiatul ala dubios. :))

Din categoria "music sounds better with you", da.

Ca si melodia asta, am cuvinte putine azi, dar prin ele as vrea sa transmit totul. Nu stiu daca pe blogul asta, catre lumea intreaga sau catre un grup foarte restrans de [2-3] oameni. Nici macar unuia singur.

side-story:

Mi-ai spus, Coyote, ca suntem ceea ce suntem. Da. Iar ce suntem cu adevarat, cel mai probabil ca ne va mai lua un timp pana sa ne dam seama, mie, tie si cui o mai pica pe parcurs. Dar atat timp cat suntem aici, la multi ani cu drag, prieten drag. : )

Word to your mother:

Some people sometimes just get tired of all the waiting, but some of them just choose to create obsessions. Sometimes. : )

Cat despre mine ... sau pana si asta era despre mine?

Sa vorbim despre fixatii. Fixisti, fixiste, maniaci si maniace, toti avem tabieturile noastre, modul nostru in care amestecam in cana cu ceai, punem hartia la toaleta, mestecam mancarea. Unii plescaie, mi se sopteste din culise. : )))

Si cica mai sunt niste oameni care desi aparent nu dau doi bani pe astea, de fapt sunt plini de tabieturile lor fixate cu un fixism obositor si deranjant de storcator de energie. Nu a lor, a celor din jur. Imi vine acum in cap personajul Sheldon Cooper, pe care il ador pana in masele. : ) Dar sa fie doar asa, pe sticla, ca daca mi-as trai viata langa el, mi-ar trebui jumatate din ea sa il accept, iar in cealalta m-as odihni.

Intr-o nota vesela, da. Da. Atat. Si niste liniste.

Later edit: apropos de fixisme, e 2 dimineata, iar eu dansez pe The Bare Necessities, doar pentru ca s-a nimerit sa intre in Winamp.

Sunt niste momente in care trebuie sa o iei pe un drum sau pe un altul.

Indiferent ca discutam aici despre viata de zi cu zi, situatii de serviciu sau cumparat cartofi de la piata, cred ca o sa fiu de acord cu mine cand o sa spun ca cel mai greu e sa o iau pe un drum sau pe un altul, indiferent ca discutam aici despre viata de zi cu zi, situatii de serviciu sau cumparat cartofi de la piata.

Si mai sunt rascrucile despre care simti ca ti-ar putea schimba viata cu totul. Indiferent ca discutam aici despre.

Da. Sa ascultam melodia de mai jos si pe urma hai, Miezule, hai, hai sa facem [p-aia] dreapta.

ZZ Top - Blue Jeans Blues

Cica sa faci acelasi lucru si sa te astepti la rezultate diferite e o chestie care ar cam semnifica definitia cuvantului intitulat de-a dreptul sugestiv "nebunie".

Dar daca ai face acelasi lucru [care-ti place] in moduri diferite? Am mai putea spune atunci despre tine ca esti nebun? Sau interesat, pasionat, amator, curios, maniac, obsedat?

Uite, cum e melodia asta, de exemplu. De fiecare data cand o ascult parca imi place si mai mult. Si avem cover-uri, care ma fac, ce-i drept, nu toate, dar sunt, cum e asta, de exemplu:

Radiohead feat Sparklehorse - Wish You Were Here
,

sa-mi placa si mai mult.

Asa ca faptul ca suntem repetitivi, maniaci si de-a dreptul obsedati de anumite lucruri care ne fac placere, nu inseamna chiar mereu ca producem lucruri rele.

Si sa retinem ca si astea sunt chestii in regula si de treaba, daca le facem aplicand disclaimerul meu preferat si deja obisnuit, care spune ca orice am face, sa avem uMpic de grija, sa nu fie facut spre raul celui din jur.

Nu-i scos din Biblie, e din propria religie a sufletului meu.

: )

Pai, imi plac culorile, asta o stiti deja, probabil.

La serviciu incerc sa-mi colorez, incet, dar sigur [:D], groaza aia de gri amestecat cu bej in care ma ingrop cu privirea de fiecare data cand nu vorbesc [non-stop] la unul din cele 4 telefoane, nu butonez la laptop sau nu sifonez niste hartii.

Azi, dupa o zi din aia, am fost si ne-am jucat cu multe culori. Culori vii. Abia astept sa apara si rezultatele. Si ma uit la mainile mele si pe 10 unghii vad 5 culori. Culori vii. :D

Deci, imi plac culorile. Pan-aci e clar. Cam cat de mult?

Cam cat. Cam atat. :D

Cam cat mi-as face si cel de-al doilea tatuaj la care ma gandesc de ceva vreme. Adica imaginea de mai sus. : )

Si, ok, tot legat de culori, o sa m-apuc sa va caut alt template, caci am primit critici si pe viu si pe blog, si pe privat si pe betie si pe stari diferite, deci bine. :))

PS: mega oferta, "Cel mai scurt drum spre fericire", se gaseste la Real cu 5 RON. Ieftin, vere.

Cunosc foarte multi oameni care isi doresc sa se exprime. Nu ma refer aici la opinatorii de meserie, in a caror conceptie absolut totul trece prin filtrul lor, fara a accepta ideea ca toate se strica la un moment dat. Chiar si filtrele.

Ma refer insa la acei oameni care ar vrea sa scoata la suprafata acea little girl blue, despre care nu stiu decat ei.

Sunt alti oameni care aleg sa-si puna sufletul pe tava si pe urma asteapta sa se faca bucatele, acceptand si asumandu-si mai mult sau mai putin consecintele imprastierii sinelui in 50 de colturi ale lumii.

Sunt alti oameni care isi lasa jumatate de suflet, bucata consistenta de sine, deci, in cealalta parte a lumii. N-o sa pot intelege niciodata de ce unele lucruri sunt asa cum sunt, de ce sunt oameni care au si oameni care nu au. De ce-o fi avutul asta, de ce unii il au si altii n-au, dar am mai zis asta o data.

Ce stiu, stiu ca e frumos sa visezi. As vrea sa-l cunosc pe omul acela fara vise, pentru simplul motiv ca n-as avea cu cine sa-l compar. : )

Stiu ca e frumos sa sustii vise, sa vezi oameni care cresc, care ajung sa-si indeplineasca visele in primul rand datorita lor, dar poate si pt ca au primit acea mana de ajutor, acel imbold, acel sut in dos la momentul potrivit.

Si mai stiu ca in instinctul fiecaruia dintre noi ar trebui ca macar sa zaca in asteptare, daca nu e deja activa, acea dorinta de evolutie, de indeplinire a viselor. Si mai stiu ca niciun vis nu e suficient daca nu-l agati de realitate putin cate putin, pana se transforma intr-o chestiune palpabila.

Imi place sa fac surprize. Am avut un Craciun tare frumos, langa niste oameni frumosi, frumosi de tot. : )