Fara ezitare spun ca ne simtim inveseliti de obiectele mari, vazute in miniatura si de obiectele mici, vazute mari. 

Adica ne plac puii de ciobanesc mioritic, pentru ca sunt asaaaaaaaa draguti si ne plac casutele in forma de ciupercuta, pentru ca sunt asaaaa de simpatice. Adica ne plac elefanteii in ureche si turnul Eiffel ca breloc si ne plac stropitorile in forma de floricica si sa ne dam in gargarite in parcurile de distractii. 

Da’ normalitatea de cand nu mai e feşăn? 

Si de ce? :)

poza de aici

Da. 

Ce te faci cand o parte din solutie este reprezentata chiar de o parte din problema? 

Te-ai aflat vreodata in situatia in care sa complici lucrurile si mai mult prin aplicarea solutiei? Desigur, asta nu inseamna decat ca solutia respectiva nu era chiar cea corecta...probabil ca ai putea sa te arunci cu capul inainte si sa presupui si asta....dar eu cred ca solutia este cea corecta pana la proba contrarie. Si mai cred ca nu ai cum sa iti dai seama care e solutia potrivita, pana nu incerci. Si pentru ca am divagat destul, o sa zic doar ca de luni intregi ma zbat intre solutie si problema, ca amandoua ma contin pe mine si ma rod pe mine de ganduri si ca sper ca solutia potrivita sa vina curand. 

Altfel plec in Brazilia, unde o sa imi iau in grija 2 pisici. :)