Astazi am demarat o campanie de strangere de fonduri pt a sprijini un ONG, printre colegii mei de serviciu, suficient de multi la numar pt a face o treaba asa cum trebuie. Campania se desfasoara pana la sf lunii noiembrie, iar la sfarsitul acesteia, suma adunata va fi dublata de catre Fundatia Unidea si donata Fundatiei Copii in Dificultate si Centrului Sf Mihail pt copii cu autism, din Bucuresti.

Daca vreti sa sprijiniti campania, va rog sa ma contactati pe e-mail la miezurau @ gmail . com
Si mai bine ar fi daca, pe langa donatii, ati imprastia vorba despre ea, ca sa fim cat mai multi.

Va las in continuare textul primului e-mail pe care l-am trimis astazi catre peste 3000 oameni.

Dragii mei,

Am stat mult sa gandesc o introducere pentru acest e-mail. Nu mi-a venit in minte decat ideea ca nicio imagine nu imi provoaca mai multa emotie decat aceea a unei mame care isi apara puiul.

Teo – in imaginea alaturata – este copilul unei mame care lupta pentru puiul sau, pentru ca uneori cursul vietii nu ne pune la dispozitie cele mai frumoase variante din care sa alegem.

Mama lui Teo are un copil care sufera de autism.

Definitia spune ca autismul este o boala caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, de comportament stereotip si repetitiv, cu simptome ce se manifesta de obicei inaintea varstei de 3 ani. Aproximativ 75% din indivizii afectati manifesta si handicap mintal.
Dar definitia unei mame care are un copil autist nu se va gasi in niciun dictionar de specialitate. Asadar, dragi [viitori] parinti, va prezint in continuare ... povestea unei mame ... despre copilul sau:


“Povestea lui Teo

Teo are 5 ani si jumatate si, la prima vedere, este un copil obisnuit, care debordeaza de energie.
La varsta de trei ani a fost insa diagnosticat cu tulburari din spectrul autist. Initial, medicul neuropsihiatru care l-a vazut a spus ca are doar o problema de intarziere a limbajului, prescriindu-i tratament medical. Desi a urmat acest tratament, situatia lui Teo nu s-a inbunatatit deloc si atunci am inceput sa ne punem serioase semne de intrebare.
Am mers la un alt medic, la spitalul "Alexandru Obregia" care, in urma consultului, ne-a spus ce probleme are Teo si ce putem face ca sa-l ajutam. Daca pana in acel moment autismul reprezenta pentru noi o notiune despre care auzisem intamplator, intr-un film, de atunci am inceput sa cautam si sa devoram absolut orice informatie despre aceasta afectiune.
La trei ani si jumatate, Teo a inceput terapia ABA [= Applied Behaviour Analysis – terapie desfasurata pe o perioada de mai multi ani cu scopul de a corecta deficiente de invatare si comportament] la Centrul Sf Mihail; 5 ore pe zi, care, desi insuficiente pentru el, dau rezultate bune. Imediat s-a remarcat o evolutie favorabila pe partea de socializare, indemanare, atentie, receptivitate. Din pacate, pe partea de limbaj inca nu se vedeau progrese considerabile, dar eram pe un drum bun, incepuse sa spuna cuvinte monosilabice si litere. Dupa un an, a realizat progrese spectaculoase pentru noi, normale pentru alti copii. Ne bucuram enorm pentru fiecare cuvant nou insusit, pentru fiecare activitate noua pe care a invatat-o, pentru fiecare propozitie rostita, pentru fiecare poezie invatata.
In centru are loc saptamanal, in programul de socializare, o iesire in afara acestuia, in natura, pentru a se adapta la mediul exterior. Si aici au avut loc progrese considerabile, Teo nu se mai sperie, nu mai tipa si nu mai fuge cand este inconjurat de oameni multi in centrele comerciale sau in parcuri. Acum, desi nu vorbeste bine, arata cu degetul atunci cand doreste ceva, e atras de lucruri noi pe care le invata si a invatat sa comunice prin sistemul PECS (prin imagini).
Toata aceasta perioada a insemnat insa pentru noi o suma de ganduri negative si un manunchi de sperante pe care nu credeam ca le voi vedea vreodata indeplinite. Treptat, am inceput sa renuntam la "De ce?" si sa ne intrebam permanent "Ce putem face pentru a-l ajuta pe Teo?". La aceasta intrebare ne straduim din rasputeri sa raspundem doar noi, parintii si o echipa de tineri devotati, specialistii din cadrul Centrului Sf Mihail, carora tin sa le multumesc din tot sufletul pentru munca depusa si pentru rabdarea imensa de care dau dovada cu fiecare copil in parte.
Acum am un singur gand, cel mai puternic gand pe care l-am avut vreodata ... progresele si potentialul lui Teo ne indreptatesc si ne obliga sa luptam si sa speram in continuare, pentru a-l ajuta sa aiba o viata normala.

Mama lui Teo”

Fundatia "Copii in Dificultate" este o organizatie non-profit, filiala a fundatiei "Children in Distress" din Marea Britanie. Misiunea sa este aceea de a oferi dragoste si ingrjire profesionala copiilor abandonati, suferinzi de boli incurabile sau in stadii terminale, sau infectii cu HIV/SIDA.
Centrul "Sf Mihail” pentru copii cu autism este deservit de o echipa de specialisti alcatuita din psihologi, psihopedagogi, pedagogi de recuperare, care aplica cele mai noi metode si tehnici (ABA, PECS, TEACCH) in educatia si recuperarea copiilor cu tulburari din spectrul autist.

Sprijina initiativa Fundatiei CID si ajuta mai multi parinti sa isi vada sperantele indeplinite!
Ajuta 85 de copii cu autism sa mearga la scoala!

Am primit mail de ziua mea, trimis probabil automat de pe unul din site-urile unde am cont:

La multi ani, Ioana !

10 lucruri pe care Echipa ......... ti le doreste de ziua ta...

Sa fii iubit!
Sa primesti o marire de salariu
Sa primesti un Ferrari rosu
Sa petreci pana dimineata cu prietenii
Sa fii marele campion la jocuri!
Sa scapi de bicicleta veche din garaj!
Sa ai parte numai de vesti bune!
Sa ai numai amintiri frumoase
Sa ai o casa mare

La Multi Ani!

Multumesc. Si eu imi doresc lucruri materiale si distractii in proportie de 90%, v-ati dat seama imediat. De sanatate sa nu ziceti nimic, ca e cliseu. Of, oamenii.

Daca m-ar auzi mama... ar spune ca mai am 10 ore jumate pana se face vremea. Avem noi ceva cu chestiile exacte, si mama si tata si eu, nush ce-o fi, dar ne plac lucrurile frumos facute. Asa cum am primit eu ceva in seara asta, ceva al meu si numai al meu, am primit o stea care imi poarta numele in Ursa Mica, iar steaua se mai numeste si UrsuMic si am primit-o de la Ursu, cadou de ziua mea, pe langa alte geeky stuff which I absolutely love si chestii de familie, cum a zis Codrutz, halat de baie roz, etc :))
Si ideea e ca e primul an care ma prinde trista de ziua mea, desi tristetea e o chestie destul de sus si imi place sa cred ca nu o ating, desi cine stie ce-o mai fi si pe interior pe acolo, am adunat atatia oameni, culori, mirosuri si sunete incat nu mai stiu pe unde sunt eu, daca-mi mai apartin sau m-am indragostit asa orbeste de tot ce-am gasit frumos pe lumea asta, cert e ca pana la 25 de ani am acumulat ceva chestii si uite ca eu nici macar nu ii simt ca au venit, serios, imi pare tare rau ca nu-i astept cu asa nerabdare cum ii asteptam pe cei mai mici in alti ani... e primul an cand nu simt ca vine ziua mea, cand nu stiu ce o sa fac, daca ziua mea va fi inca o zi de marti, daca o sa rad, daca o sa plang de fericire sau nu, daca am de alergat, de facut vizite la clienti sau in HO, daca am timp sa pregatesc ziua de miercuri, daca o sa reusesc sa ma bucur de pupaturile de la prajituri. Si pe langa toate astea, am uitat de oamenii mei, nu stiu unde o sa-i duc pe ai mei si pe ai lui maine seara, daca sa-i surprind cu ceva Festival 39 sau daca o sa stau peste program sa termin proiectul care arde, nici macar nu mi-am pregatit haine dragute ca in alti ani, nici nu stiu decat ca imi doresc ca oamenii pe care ii iubesc sa-mi fie alaturi, unul din ei langa mine bine de tot, la serviciu, altul cu sufletul, tocmai din India, alti 3 la serviciile lor si cu inimile calare pe mailul de munca, mama si tata, mama si tatal lui, si Mendi si Codrutz si Horia si e deja 12 si pe mine m-a prins scriind, ascultand U2 si gandindu-ma la oamenii care ma fac fericita, alaturi de care vreau sa-mi traiesc tinereti si ierni si apusuri si betii la rasarit de soare si copii si zambete si clipe frumoase si unice, cand ei stiu ca ii iubesc, chiar daca eu le spun foarte rar sau niciodata, ei stiu, iar eu... ma bucur de voi si va multumesc. 25 :)


PS: imaginile sunt de sambata, de la cariera de piatra Lespezi, via aparatul meu + Codrutz + eu. Culorile toamnei, asa cum am zis, frumoasa luna ne-am ales sa ne nastem! :)

Da, it`s that time of the year, cand am de sunat vreo 40 Balante... : )
La multi ani, oamenilor, anul asta am cam uitat de unii dintre voi si-mi pare rau, dar daca am stiut vreodata ca existati si ca sunteti Balante, atunci sa aveti parte de cele bune si de cele mai bune, sa fiti sanatosi si cu zambetul pe buze, iar restul ... sa vina de la sine! :)

>:D<